Jurnal de consilier local – săptămâna 13

Dacă până acum am încercat să înțelegem cum funcționează lucrurile în Primăria Sector 3, începem încet, încet să intrăm în pâine, ca să spun așa, și să facem schimbări.

Luni – am avut trei ședințe de comisii, învățământ, protecție socială și buget, la care am dezbătut multe dintre cele 19 proiecte de pe ordinea de zi. Aș vrea să vă povestesc pe scurt de cele două proiecte pe care le-am avut la Comisia de Protecție Socială, pentru că sunt proiecte de la care eu am așteptări mari și care sper să se transforme în exemple de bună practică care să fie preluate la scară națională. 

  • La primul proiect este vorba despre încheierea unui parteneriat între DGASPC S3 și asociația Help Autism pentru desfășurarea unui program pentru 7-12 copii cu tulburări din spectrul autismului, cu vârste între 10 și 17 ani anul acesta și sperăm mai mulți copii anul viitor. Programul se numește Help Home și constă în antrenarea unor deprinderi de viață independentă, respectiv copiii învață să se descurce cât mai independent, de la pregătit și îmbrăcat hainele, până la mers la magazin și cumpărat diverse produse, abordându-se chiar formarea și dezvoltarea unor deprinderi pentru integrarea profesională. Primăria contribuie la acest proiect prin punerea la dispoziție a unui spațiu în care să se desfășoare aceste activități, respectiv un apartament de care dispune, urmând ca partenerii să contribuie cu personalul de care e nevoie și cu metodologia de desfășurare a întregului program. 
  • Al doilea proiect constă într-un parteneriat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București, comuna Cernica și DGASPC S3. 61 de copii preșcolari, dintre care 16 de etnie romă și 24 din rural, vor participa împreună cu un părinte/tutore la proiectul: ”Măsuri integrate de sprijinire a serviciilor de educație și îngrijire timpurie în Regiunea București – Ilfov – “Primii pași spre viitor”, cu finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Valoare cu care contribuie Sectorul 3 este de circa 31 mii lei (2% din 1,5 milioane cât este partea noastră de proiect). Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2020, activitatea se va desfășura la o creșă din sector. Proiectul își propune să dea acces la educație (practic să-i primească în creșe) pe copiii între 0 și 2 ani provenind din medii defavorizate, să-i educe pe părinți și să-i consilieze în găsirea unui loc de muncă, dar presupune și pregătirea unor cadre didactice în educația timpurie. Durata programului este de 30 de luni, cu obligația de a continua încă cel puțin 25 de luni de la încheierea proiectului. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 13

Jurnal de consilier local – săptămâna Crăciunului (9)

Să vă fie bine! Știu că ați tot primit urări zilele astea, pregătiți-vă să mai primiți o serie în câteva zile și bucurați-vă că sunt oameni care se gândesc la noi, fie și pentru câteva momente!

Acum ar fi trebuit să scriu jurnalul pentru săptămâna asta, dar m-a lovit dorința de ceva nou și l-am făcut video. Da știu, vă pot spune cu liniuță de la capăt greșelile din filmuleț (da, știu, prima e aia cu poziția de filmare), dar abia am reușit să învăț cum se echilibrează telefonul și încă vreo două lucruri, așa că vă rog nu aruncați cu pietre. Ok, dați cu bulgări de zăpadă dacă aveți pe aproape. 🙂