Jurnal de consilier local – săptămâna 59

În timp ce primarul face turul televiziunilor mai ceva ca în campania electorală,  prezintă lucrurile cum îi convine lui, e fiert că nu-i mai merge să înceapă după ureche mari construcții iar consiliul citește și înțelege bazaconiile de proiecte cu care se prezintă în consiliu, cetățenii din sector se pregătesc de sărbători ca în fiecare an, unii mai preocupați de ziua de mâine, alții mai atenți la cei din jur și cei mai mulți neinteresați de acrobațiile din politică. Pentru mine și pentru cei care vor să știe și cum se văd lucrurile din partea cealaltă, eu scriu în continuare jurnalul acesta.

Luni – Dacă până acum am avut ședințe de Consiliu Local lungi, azi am avut două ședințe într-o zi, mai scurte ce-i drept. La sfârșitul lor, i-am îndeplinit dorința primarului și are acum Consilii de Administrație funcționale la societățile primăriei unde n-a organizat concursuri până acum.

Marți – Marți a fost zi de prezentat rapoarte în fața colegilor de partid, iar Mihaela Văcaru și Eugen Matei ne-au reprezentat în Biroul Local și au vorbit despre anul acesta care a trecut și activitatea noastră în  consiliu. Un fel de raport anual al grupului de consilieri, asta dacă poți pune în cuvinte și imagini sutele de ore petrecute pe documentații și documentări, sutele de ore petrecute pe teren și sutele de ore din ședințe. Dar în tot timpul acesta, chiar dacă proiectele propuse și aprobate de noi nu se implementează, dacă un copil și-a primit bursa la timp (apropo de asta, în ședința viitoare avem din nou burse la aprobat), dacă o familie nevoiașă a primit o locuință socială pentru că și tu ai contribuit cu ceva, dacă ai reușit să faci vaccinarea mai civilizată deschizând centre de vaccinare în complexuri comerciale, dacă ai făcut tot ce ți-a stat în puteri ca banii din taxele oamenilor să fie cheltuiți eficient, atunci chiar n-a trecut degeaba anul ăsta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 59

Jurnal de consilier local – săptămâna 55

Mă gândesc uneori ce făceam eu cu tot timpul pe care îl petrec acum pentru activitatea de consilier. M-aș duce puțin și mai departe, chiar înainte de a intra în partid. Ce făceam cu timpul atunci? Că acum știu la minut ce fac. 🙂

Luni – Am stat pe proiectele din ședința de CL care urmează să aibă loc joi. În spațiul public se discută proiectele mai importante, mai de impact pentru cetățeni, dar pe ordinea de zi vin și proiecte ”mai mărunte”, pe care un consilier trebuie să le trateze exact cu aceeași atenție. Niște creșteri de indicatori economici, o prelungire de contract, niște obiective noi pentru Poliția Locală, toate trebuie citite și înțelese. Pentru a putea vota cu bună credință în cunoștință de cauză.

Marți –  Azi am mers la o ședință a Comisiei pentru repartizarea locuințelor sociale, unde s-a aprobat alocarea unei locuințe sociale către un fost copil instituționalizat, care încearcă acum să ducă o viață normală. A fost posibilă alocarea locuinței pentru că doamna care a ocupat-o înainte și-a schimbat domiciliul și s-a eliberat astfel o locuință socială. Nu-i o plăcere să locuiești în aceste apartamente (o garsonieră în cazul de față), dar mă bucur că e totuși doar un pas pentru majoritatea celor care beneficiază de ele. Adică nu-și propun să rămână o viață într-o locuință socială.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 55

Jurnal de consilier local – săptămâna 54

Noroc cu toamna asta frumoasă că altfel nu știu ce făceam. Mă încearcă un sentiment de luptă în van, de mers în buclă cu din ce în ce mai multe obstacole. Suntem în război cu primarul. Un război pe care l-a pornit aruncând cu minciuni (e expert aici) și atacând oamenii pe care nu știe de unde să-i apuce și cum să-i doboare.

Luni – Am început săptămâna cu energie, chiar dacă luni e ziua pe care aș fi vrut-o liberă de la Dumnezeu. Aflăm că Lucian Judele nu mai are atribuții privind vaccinarea și nu înțelegem de ce a făcu primarul asta, după luni de zile în care au fost deschise centre de vaccinare în sector, poate pentru că acum se dau vouchere și nu vrea să creadă lumea că le dă viceprimarul și nu el. Tot luni reușesc să mă văd cu colegii mei să filmăm câteva minute de concluzii legate de ședința trecută de consiliu.

Marți – pentru că unul din subiectele arzătoare cu care ne confruntăm în consiliu e amenajarea parcului Pantelimon cu echipamente vechi de bâlci, am fost în parcul de agrement Tei din Sectorul 2, să văd cum se bucură cetățenii din zonă de tiribombele lor, aduse acolo de primărie acum 5 ani cu scopul de a distra populația. Unde mai pui că ale lor au fost noi la vremea instalării. Cred că nu mai trebuie să spun că parcul e pustiu, că echipamentele mari sunt în revizie de 6 luni și cele mici, pentru care intrarea costa 5-10 lei sunt deschise, dar goale. Nu-i nimeni. Am vorbit cu cineva de la pază și mi-a spus că nici în weekend nu e lume, că vin oameni, dar extrem de puțini (parcul e lângă un cartier de blocuri, ar trebui să fie puzderie de copii și tineri care să se dea în lanțuri dacă ar fi la mare căutare), iar cel mai aglomerat a fost de 1 iunie când pentru a atrage lume, intrarea a fost gratis la toate ”atracțiile”.  dar nici măcar atunci n-a fost plin.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 54

Jurnal de consilier local – săptămâna 51

Cred că nu-s singura căreia i se pare că lumea a luat-o razna. Bine, asta la mine a durat până aseară când am început să citesc Scurtă istorie a tâmpeniilor omenești absolute de Tom Phillips și mi-am amintit că lumea a fost așa mereu. Doar percepția noastră asupra evenimentelor e ușor diferită. Și dacă tot a venit vorba de evenimente, hai să vedem cum a fost săptămâna asta, în afară de foarte ploioasă:

Luni – Am avut o întâlnire cu primarul pentru o discuție pe procedura de selecție a Consiliului de Administrație de la societatea Salubritate și Deszăpezire S3, în încercarea noastră de a reuși să poată aplica și profesioniști acolo. Aproape cu cleștele i-a scos Mihaela Văcaru vorbele domnului primar, el o ținea una și bună că îi trebuie mașini, să-i aprobăm mașini (de ridicat deșeuri). La administratori avea o singură cerință, să-i răspundă lui la ordin. Cred că i-a zis foarte bine Mihaela, decât să vă răspundă la ordin, mai bine să știe regulile, să nu vă lase să bateți câmpii și să aibă curajul să se opună când greșiți. În rest, da, mai vrea o stație de sortare în sector că asta pe care o avem și pentru care mai solicită aproape 70 milioane a fost făcută din sărăcie.  Nu-i așa că după o întâlnire din asta parcă îți regăsești motivația de a continua munca începută?

Marți – am văzut reportajul despre biserici de la Recorder și deși noi la Sectorul 3 avem anul asta 500.000 lei pentru culte în buget și am aprobat câte 100.000 pentru 3 biserici din sector, tot mi  s-au activat  antenele și am plecat de nebună pe teren să văd cu ochii mei pe ce am dat banii.  Așa că am fost pe Ticuși nr. 2 la Parohia Dudești Cioplea (foarte mult mi-a plăcut aici, n-au nevoie de nimic la biserică, ei bani au solicitat pentru construcția unei capele la cimitir și s-au angajat că termină fără ajutor suplimentar), pe Blănari 16 la Parohia Sf. Nicolae – Șelari (unde am găsit biserica închisă și pe nimeni în jur, bine, ei nici n-au curtea bisericii s-au ceva) și pe Logofăt Udriște nr. 6-8 la Parohia Stelian-Lucaci (aici am găsit și panoul pentru lucrări și o curte a bisericii deschisă). Vă las câteva poze și sper ca banii alocați să le fie de ajutor, nu să îngroașe buzunarele cuiva:

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 51

Jurnal de consilier local – săptămâna 50

Pentru că suntem la săptămâna 50 și e cumva un număr rotund, chiar dacă nu e încă vremea bilanțului, săptămâna asta aș vrea să mă cunoașteți un pic altfel, dincolo de activitatea din consiliu.

N-am fost dintotdeauna politician și nu știu dacă voi fi vreodată pe de-a-ntregul. Și mi-e bine așa. Am vrut însă întotdeauna să fac mai mult, pentru mai mulți oameni. Nu a fost niciodată doar despre mine și ai mei, nu înțeleg oamenii care gândesc așa, și nici nu încerc s-o fac. So, să-i dăm drumul:

SUNT îndrăgostită de oameni. Tot ce fac, în toate direcțiile în care îmi canalizez energia e vorba despre oameni. Și încerc să nu mă opresc la soluții  care mulțumind un om, va nemulțumi un altul. Știu, e imposibil să mulțumești pe toată lumea, dar măcar un pacifist convins lăsați-mă să fiu.  Altfel, eu sunt acasă și am făcut un mic dejun bun, bun. 😀

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 50

Jurnal de consilier local – săptămâna 49

Săptămâna 49 mă duce cu gândul la faptul că anul are 52 de săptămâni și mai avem puțin până la a încheia primul an de mandat. A trecut repede, a trecut greu, n-aș putea să zic cu precizie acum, dar un singur lucru e sigur, a trecut. O să spun sincer, că deși numerotez eu așa jurnalele pentru a ajuta la cursivitate, nu m-am gândit la mandatul acesta în termeni de ani distincți.

În fine, anul nu s-a încheiat încă, am depus jurământul pe 23 octombrie 2020, deci practic vorbim atunci despre bilanț, deocamdată avem săptămâna care se încheie azi:

Luni – Am fost, împreună cu câțiva colegi consilieri, să vedem cum arată acum Parcul Pantelimon și dacă tot am ajuns acolo, am intrat să vedem și Aqua Parcul, despre care atunci când am intrat știam că va fi gata la sfârșitul lui decembrie 2021, iar  după ce am ieșit am înțeles că nu e sigur că-l vom vedea în folosință în mandatul asta. 🙁 Modificările de proiect au fost de-a lungul timpului atât de mari, încât fără o expertiză tehnică extrem de bine făcută, clădirea nu va putea fi dată în folosință.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 49

Jurnal de consilier local – săptămâna 47

Nu vă așteptați la cel mai interesant jurnal.  A fost o săptămână ciudată, cu bune și cu rele, mai mult rele. Și da, bucuria e că a început școala fizic, am fost la deschiderea anului școlar incognito, printre părinți, copii și profesori. Fiecare își vedea de treaba lui, părinții nu conteneau în a-și bombarda copiii cu sfaturi pe care probabil le mai spuseseră de zeci de ori, profesorii erau ocupați să-și strângă clasele cât mai distanțate de celelalte, copiii nu voiau decât să-și revadă colegii și să se bucure de împreună, în timp ce directorii și invitații lor își rosteau discursurile pe care nu le asculta nimeni. Cu toții însă erau bucuroși că școala a început. Și nu, n-a fost la toate școlile cu careu.

Luni – am avut ca punct suplimentar pe ordinea de zi, aprobarea proiectului Școala după școală. Așa că s-au convocat ședințe de comisii și la buget și la învățământ pentru avizarea lui. În ședința de Consiliu Local de după amiază am votat alături de colegii mei asigurarea derulării programului, dar am venit și cu un amendament, al Mihaelei Văcaru, acela de a colecta feedback de la elevi, părinți și profesori, care să poată fi analizat și în urma căruia programul să poată fi îmbunătățit. Anul acesta 5861 de elevi din Sectorul 3 vor putea beneficia de program cu finanțare din bugetul local. 🎒⛹️‍♀️🍲

Și pentru că mi-e dor să văd copii bătând mingea în curtea școlii, vreau să vă spun că tot în ședința asta am aprobat proiectul privind accesul gratuit pe terenurile de sport din aer liber şi în spaţiile de recreere din curtea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 3. E cu regulament și va intra în vigoare începând cu 1 octombrie 2021, așa că hai cu sportul de masă și în sectorul nostru!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 47

Jurnal de consilier local – săptămâna 45

Știu că nu-i ăsta subiectul zilei, dar peste câțiva ani, când nimeni nu-și va mai aminti de Câțu și alegerile din PNL, vom avea aici jurnalul unui consilier local USR PLUS dintr-un sector din București. 😀 Glumesc, știu că e mai important ce se întâmplă la nivel de țară, dar eu sunt ăla care crede că dacă fiecare își face treaba cu responsabilitate acolo unde este, lucrurile nu pot merge decât în direcția corectă.

Luni: Am început săptămâna cu o convocare, împreună cu colegii consilieri (da, și PNL) a unei noi ședințe de Consiliu Local pentru joi. Aveam de numit un administrator la Algorithm Residential și de aprobat rectificarea de buget, cu venituri la nivelul creșterilor prognozate, nu mai mult.

Tot luni au reînceput și ședințele de CA-uri în școli, da, se apropie începutul de an școlar și e forfotă mare pe holurile ce au fost prea multă vreme, în ultimul an și jumătate, pustii. Se trag la sorți învățători la clase, se aprobă sau nu transferuri, se fac rapoarte și se primesc scenarii peste scenarii de desfășurare a cursurilor.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 45

Jurnal de consilier local – săptămâna 44

Nu știu cum să zic asta fără să sune rău, dar îmi vine să plec într-un concediu pe o insulă pustie. Ajută la asta și vremea, dar într-o foarte mică măsură. Ca să nu continui în felul acesta, acum o să fac o pauză de cafea, poate mi se schimbă perspectiva și-mi revin. Gata, cafeaua și-a făcut efectul, viața nu e pustiu, în USR PLUS urmează alegeri și la Consiliul Local Sector 3 se întâmplă lucruri.

Luni: Pentru că joi urma o ședință de CL cu 32 de proiecte pe ordinea de zi, am petrecut timpul citind proiecte, notând cifre, date și formulând întrebări. După amiază am avut ședință în comisia de învățământ unde am dat aviz favorabil celor 4 proiecte de învățământ dual. Ca să vă faceți o idee în cazul în care nu sunteți chiar familiarizați cu noțiunea de învățământ dual, acesta este o formă de învățământ profesional și tehnic ce are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ. În cazul nostru de acum, Distrigaz Sud (susține 30 copii pentru meseria de instalator), Display Total Group (susține 25 copii pentru meseriile de tipăritor offset și legător), STB SA (susține 24 copii pentru meseriile de electrician de electromecanic) și Almarium Gusti (susține 2 copii pentru meseria de instalator).

Marți: Am început la ora 17 ședința în comisia de buget și am terminat-o la 21. Am avut 18 proiecte de discutat, analizat și avizat. Din cele 18 proiecte, 4 au primit aviz nefavorabil, printre care și rectificarea de buget. Ea trebuie făcută, dar nu în forma prezentată acum (care se baza în cea mai mare parte pe accesarea de noi credite, în condițiile în care execuția este undeva la 45%, adică banii alocați inițial anumitor proiecte nu vor fi cheltuiți anul acesta) așa că probabil săptămâna care vine vom avea o ședință extraordinară în care vom vota din nou rectificare de buget.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 44

Jurnal de consilier local – săptămâna 40

Mi-a trecut prin cap să sar peste jurnal săptămâna asta, dar așa cum a venit a și plecat gândul ăsta, așa ca avem jurnal deși îl scriu dintr-o zonă cu foarte puțin net, dar sper să țină cu mine și să reușesc să-l public la timp. Și oricum, asta ar fi însemnat să fie dublu săptămâna viitoare, așa că tot nu scăpați. 😀

Luni – Am aflat că proiectul cu deschiderea curților de școli a intrat în dezbatere publică și tare m-am bucurat, pentru că regulamentul poate și trebuie să fie îmbunătățit, așa că vă rog, dacă n-ați făcut-o deja. Puteți citi proiectul aici https://bit.ly/3BGpXvD și trimite ideile voastre până în 05.08.2021 la adresa de mail consiliu@primarie3.ro sau direct la sediul primăriei.

Tot luni am început să primim răspunsuri la întrebările puse în legătură cu proiectele de pe ordinea de zi. Și-am luat-o de la capăt cu cititul și studiatul documentelor.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 40