Jurnal de consilier local – săptămâna 107

Este pentru prima dată când acest jurnal se publică programat. Dacă-mi și reușește, o să-mi dau un premiu. Încerc asta cu programarea pentru că duminică, ziua obișnuită de postat, o să fiu undeva fără semnal. Deloc. Nici măcar de telefon.

Și nu doar asta va fi noutatea la săptămâna 107, ci și faptul că voi scrie despre cu totul altceva decât zilele mele obișnuite din săptămână. Despre ceva ce eu consider că trebuie să știm toți, despre ceva de la care trebuie plecat în fiecare proiect legat de Sectorul 3 și de cetățenii lui. Hai să începem, că ne pierdem în vorbe!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 107

Jurnal de consilier local – săptămâna 106

Ar trebui ca săptămâna asta să fie cu bucurie și sărbătorit, dar nu e. Am de câteva zile o stare pe care deocamdată nu mi-o pot explica și, ca să aveți tabloul complet, azi abia mă mișc, după ce ieri dimineață am schimbat cumva programul de sport și-am activat niște mușchi pe care nu știam că-i am. Dar să nu anticipăm, haideți să vedem ce am făcut săptămâna asta:

Luni – a fost ziua mea și n-am avut timp să gândesc. Efectiv, a sunat telefonul non-stop și au curs mesajele pe toate canalele de socializare, iar eu aveam în minte doar că vreau să le răspund tuturor oamenilor.  Oare ar trebui să le spun și aici mulțumesc tuturor? Ca să nu mai aduc vorba de florile pe care le-am primit. Doamne, ce buchete și aranjamente minunate. Chiar acum când scriu am în față două dintre ele.

Marți – Pentru că a început școala am fost azi la cele două școli în care se desfășoară proiectul pilot ”Împreună pentru fete” să văd cum merg lucrurile și să mai alimentez unitățile de învățământ cu absorbante pentru a putea alimenta zilnic dispenserele.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 106

Jurnal de consilier local – săptămâna 105

Azi nu e o zi bună pentru mine, până la ora asta am încercat să fac două torturi și n-am reușit. Dar nu mă bate pe mine o prăjitură! Sper să fie deschis la cofetărie până mai târziu!  Acum am ieșit cu laptopul pe terasă, să mă bucur de caldura toamnei și să scriu.

Luni – Am avut ședință la Comisia pentru cultură, culte, minorități, protecția copilului, protecție socială, muncă, sănătate și familie. Da, e o singură comisie, și am avut aici de votat trei proiecte legate de culte, practic s-a votat acordarea unui sprijin de câte 100.000 lei către trei biserici din sector, care au câte ceva de reparat (restaurațiile costă mult mai mult, dar primăria are în fiecare an un buget de 1.000.000 lei din care poate aloca către un lăcaș de cult maxim 100.000 lei anual).

Marți – Azi a avut loc ședința de CL de care vă spuneam săptămâna trecută. Mi-a plăcut mult că au fost cetățeni prezenți în ședință, m-aș fi bucurat să fie și mai mulți, dar poate data viitoare. Mă refer la cei care au venit să-și exprime nemulțumirea față de decizia instanței legată de zona retrocedată de teren din parcul IOR. Despre restul ședinței n-am ce spune, s-au aprobat toate proiectele, incluziv 3 proiecte venite pe lista suplimentară cu 5 minute înainte de începerea ședinței. Mihaela Văcaru a avut un amendament la rectificarea bugetară, în care încerca să pună o sumă de bani în fondul de rezervă pentru a o   folosi ulterior la acțiunile legate de zonele de spațiu verde pe care vrem să le recuperăm (IOR, Brâncuși), dar amendamentul a fost respins. Au încercat cei de la PNL să-l reformuleze și să-l supună din nou la vot, dar s-a dovedit că ei sunt doar masă de manevră la cheremul PSD și aceștia din urmă nu le-au susținut propunerea.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 105

Jurnal de consilier local – săptămâna 104

E duminică dimineață și de la 11 am, pe ore și minute, program pentru tot restul zilei, așa că trebuie să scriu jurnalul cât pot de repede și nu-i ca și cum n-ar fi acesta un jurnal de referință. O să înțelegeți la sfârșit de ce. Acum mai zic doar că, știind ce zi grea o să am azi (grea că-i programul plin, nu vă fie milă sau ceva, ca nu-i de viață și de moarte), mi-am propus aseară măcar să încep să-l scriu și să-mi fie ușor acum. N-am putut. Am zis că citesc 0 oră și m-a prins dimineața pe Kindle, efectiv nu m-am putut desprinde de cartea asta, vorbesc de Ultima librărie din Londra. N-am terminat-o, dar nici nu-mi amintesc când am adormit.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 104

Jurnal de consilier local – săptămâna 103

Am vrut să pun doar video-ul făcut de Eugen, dar am zis că săptămâna asta merită mai mult așa că o vom lua, ca de obicei, cu activitățile pe zile. Dar să urmăriți și filmulețul, vă rog!

Luni – Am avut dimineață ședință de CA la o școală, la prânz ședință de buget și seara o întâlnire cu reprezentatele a două ONG-uri care urmează să ne ajute cu atelierele de educație sanitară în cele două școli în care se desfășoară proiectul pilot ”Împreună pentru fete”. E vorba de Iele Sânziene și Pe Stop. Sunt acolo niște oameni foarte implicați, profesioniști care știu ce fac și care ar trebui să aibă mai multă susținere din partea autorităților locale, cel puțin. Pentru proiectul pilot asociațiile ne ajută pro bono și le mulțumim din toată inima și eu și copiii cu care vor sta de vorbă. Ne povesteau că în Sectorul 6 (acolo unde proiectul e implementat de ceva vreme) își propuseseră să vorbească cu copiii măcar 30 de minute și atelierele depășeau o oră de fiecare dată, pentru că elevii erau extrem de receptivi, puneau întrebări și erau încântați de explicații.

Marți – Cu ocazia Zilei Internaționale a Fetelor (vedeți, de asta s-a legat, poate, și startul proiectului nostru săptămâna asta) am  participat la  la masa rotundă ,,Împreună pentru fete” organizată la Palatului Parlamentului de deputata Oana Țoiu, unde am avut alături de noi reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, ai primăriilor, parlamentari și, mai ales reprezentante ale tinerelor. Vă spun, am ascultat ce au spus toți invitații care au luat cuvântul, dar cel mai mult mi-au plăcut fetele, elevele de liceu prezente la întâlnire, niște adolescente minunate care au adresat problemele direct, așa cum ar trebui să o facem noi toți.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 103

Jurnal de consilier local – săptămâna 102

Uneori am impresia că scriu săptămânal aceleași cuvinte într-o ușoară altă ordine. Din nou ședință, din nou proiecte, din nou comisii, din nou discuții, din nou vot. Aș vrea așa de mult ca viitorii consilieri locali să citească măcar unul dintre jurnalele acestea și să-l înmulțească cu 208. Ca să știe! Hai să vedem săptămâna asta:

Luni – Am fost să discut cu doamna directoare de la Liceul Dragomir Hurmuzescu despre proiectul Împreună pentru fete. A fost o discuție despre copii, despre fete în special, despre nevoi, și cum cum e mai bine să răspundem acestor nevoi. Nu știu cum e la voi, dar eu de câte ori intru într-o unitate de învățământ, mă încarc cu energie și parcă nu m-aș da plecată prea ușor.

Marți – Am primit convocarea pentru o ședință extraordinară de Consiliu Local pentru vineri. Avem 21 de proiecte pentru accesarea de fonduri din PNNR, din care trei sunt cu modificări la unele deja votate. Am depășit 4 miliarde la suma solicitată. Suntem campioni la început lucrări.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 102

Jurnal de consilier local – săptămâna 100

Da. Am ajuns la săptămâna 100 și chiar dacă v-ați fi aștepta să fie ceva special cu ea, vă zic eu, de aici din mijlocul acțiunii, că nu-i momentul să facem bilanțuri. Cred că cel mai cinstit e să luăm săptămâna așa cum a fost. 

Luni – Aș vrea să vă zic două vorbe despre cum a fost la aniversarea ACS LifeGames București. Este vorba de un club sportiv de volei care în parteneriat public privat, au sărbătorit anul acesta 7 ani de activitate. Eu vă zic sincer că mă bucur mult să văd oameni implicați, atât din mediul privat cât și din cel public (cu accent pe directorii de școli), oameni care înțeleg că dincolo de orice câștiguri financiare, tipul de educație pe care o primesc copiii prin sport nu poate fi egalat de nicio tehnologie. A fost o aniversare frumoasă în care am văzut copii care s-au bucurat împreună cu antrenorii lor de o după- amiază minunată, au dansat, s-au jucat, s-au felicitat unii pe ceilalți și au promis că se vor ține de sport. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 100

Jurnal de consilier local – săptămâna 98

Undeva departe un tată își îndeamnă fiul să lovească cu putere o minge. Un biciclist este deja la a patra tură de parc. Un pasionat de tehnologie ridică și urmărește în apropiere o dronă, iar eu mi-am pus pătura pe iarbă și încerc să-mi fac liniște în cap pentru 5 minute, înainte de a începe să scriu în jurnalul de săptămâna care se încheie azi.  

Luni – A început școala. Și dacă tot am trecut prin asta, aș vrea să vă spun că există în România norme care permit copiilor fără CNP (nu întrebați, ei există) să fie înscriși la școală. E simplu, e nevoie doar de prezenta unui adult care să dea o declarație pe proprie răspundere cu privire la numele și prenumele copilului, data și locul nașterii persoanei minore pentru care se solicită înscrierea, numele și prenumele părinților sau ai reprezentatului legal precum si domiciliul actual al copilului. Școala e obligată să-l înscrie și să-l primească pe copil la clasă, urmând ca unitatea de învățământ să informeze autoritățile, care vor emite certificatul de naștere pentru copil.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 98

Jurnal de consilier local – săptămâna 96

Aveți 6 minute să parcurgeți jurnalul ăsta? Ok, atunci începem:

Luni – Cred că școlile se vorbesc între ele și pun toate ședințele de consilii de administrație lunea. Adevărul este că așa e înainte de începerea școlii, sunt multe de rezolvat și timp nu mai e așa mult. Vă ziceam și săptămâna trecută, e un zumzet în școli de care chiar mă bucur, e semn de normalitate. Și asta, nouă ca nouă, dar copiilor sigur le-a lipsit.

Marți – Azi am primit convocatorul pentru o nouă ședință ordinară de Consiliu Local în 30. 08. 2022. Avem 22 de proiecte, câteva care au mai fost, unele ușor modificate, altele cu actualizări de indicatori, acorduri cadru și regulamente. Da, da, e și noul regulament privind parcările de reședință, vorbim imediat.

Miercuri – Hai să recapitulăm câteva lucruri din regulament: Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 96

Jurnal de consilier local – săptămâna 94

Adie vântul, dar soarele puternic m-ar arde de-a binelea dacă nu aș avea protecție, șapcă și nu aș încerca să scriu jurnalul ăsta de sub o umbrelă. Pe litoral. La noi. Am zis din prima asta ca să înțelegeți de ce jurnalul acesta va fi mai scurt.

Luni – Am avut ședință de buget, cu 18 proiecte de discutat. Majorări de capital social, mandate pentru contracte mai mai mari de 100.000 euro, containere pentru poliția locală, autoturisme și autoutilitare mutate între direcții si societăți, proiecte de reabilitări de blocuri prin PNRR care vor trebui susținute cel puțin o vreme de bugetul local și tot așa…  Din păcate la multe dintre întrebări nu a avut cine răspunde, ni se spune din ce în ce mai des ca s-a consemnat și vom primi răspuns. La cât de multe întrebări ce ramân consemnate avem, în curând nu li se va mai ține evidența.

Marți– au avut loc ședințele celorlalte comisii, aș fi vrut sa întru în ședința de juridic, avem dreptul în calitate de consilieri să participăm la ședințele comisiilor din care nu facem parte și să punem întrebări dacă președintele comisiei respective ne permite, dar n-am reușit. Avem, ca de obicei, o săptămână extrem de plina la serviciu și a fost nevoie de mine cu toată concentrarea acolo în timpul programului.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 94