Tag: femei

Oamenii, căsătoria și divorțul

Haha, titlul ăsta  a sunat cam ca Profetul, aurul și ardelenii. 🙂

 Ultima, dar nu cea din urmă, leapșă cu care sunt datoare, vine de la Ada și imi cere să răspund câtorva întrebări legate de căsătorie dar mai ales divorț. De mult voiam să vă spun părerea mea legată de subiect așa că a picat cum nu se poate mai bine.

1. În ultimul timp se vorbește tot mai mult despre căsătorie. Hmmm, ciudat, eu aud mai mult vorbindu-se despre divorțuri, dar dacă ziceți voi…

• Ce înseamnă pentru dumneavoastră căsătoria? Dar familia?

Continue reading Oamenii, căsătoria și divorțul

Fondul de ten cu pensulă

Am povestit acum ceva timp aici cum am descoperit fondul de ten pe la 14 ani. Tot acolo mă plângeam că nu am pensulă pentru fondul de ten. O vreme am căutat prin magazinele de cosmetice, am ajuns apoi și-n farmacii, până când o prietenă mi-a făcut în sfârșit rost de una. Numai că știți cum e, îți dorești foarte tare un lucru, iar când ajungi să-l ai, se întâmplă să nu-l mai vrei sau și mai rău să nu-ți mai trebuiască. Pentru că acum fondul meu de ten arată așa:

Folosesc fondul ăsta de ten (varianta veche, bineînțeles) de vreo 4 ani. Am fost întotdeauna foarte mulțumită de el, n-am testat dacă rezista 24 de ore, eu de obicei îl port pe față doar vreo 10, dar își face treaba cum nu se poate mai bine, mai ales dacă nimerești nuanța potrivită. Pentru că ne place sau nu, să știi să-ți alegi nuanța fondului de ten conteaza 99%  la un machiaj reușit.  Câte fete nu vedem zilnic cu fața bronzată (vorba vine) și gâtul alb? Dap, prea multe.

Continue reading Fondul de ten cu pensulă

Femeile… tot femei

Pune două femei să construiască ceva împreună și nu vei obține nimic, pune aceleași două femei să strice ceva împreună  și vei obține același nimic. Treaba asta nu va mai fi valabilă daca ai la îndemână trei femei. Două vor fi ocupate cu cearta sau bârfa, dupa caz, și cea de-a treia, nefiind băgată în seamă de celeltate două va dori să se remarce și va face toată treaba. Cuvintele astea erau la mine-n draft, scrise cândva demult, le-am recitit azi și nu mi se par mai puțin adevărate, lăsând la o parte excepțiile, desigur.

Cum naiba le-am găsit eu chiar de ziua femeii, nu-mi explic, dar am zis că-i mai bine să vi le spun azi, când doamnele sunt oarecum mai zen (e 8 martie, primim flori, suntem felicitate…) și nu mă vor certa prea tare.  Pentru domni nu-mi fac griji, s-ar putea ca unii să mă contrazică (de complezență, clar) dar majoritatea vor fi de acord cu mine, femeile luate câte două în afară de bârfă sau ceartă nu-s în stare să lege nimic. Pentru că sunt invidioase, rele, mândre (da, cum să nu), pentru că fiecare dintre noi chiar dacă admite că cealaltă e mai frumoasă (de exemplu) își va spune în sinea ei (dar eu sunt mai deșteaptă). Dacă cealaltă e deșteaptă și frumoasă femeia care o va privi va spune (da, dar ea e singură, nu degeaba a părăsit-o ăla). Până și celor tinere le găsim defecte ( nu au minte, sunt ușuratice, ehe ce cuminți am fost noi) de parcă asta ar fi o virtute. 

Desigur, și viceversa e valabilă, tânăra se va uita la o babă aflată într-o mașină cum ea nici nu visează și va spune: Ce folos dacă-i deja bătrână?  Aș putea să dau și exemple concrete, aș putea să spun nume, dar voi oricum nu le cunoașteți și până la urmă sunt toate femei, aceleași femei pline de merite, profesoare, asistente sau bone, care se trezesc dimineața cu voi în gând, care vă pregătesc cămașa și micul dejun dintr-o suflare. Aceleași femei care vă îngrijesc copiii, care merg la slujbe la fel de solicitante ca și voi, dar care după serviciu fac cumpărăturile, ajung acasă și în loc de odihnă încep un nou serviciu, de data asta voluntar, pentru că așa suntem noi, femeile, iubim. Iubim familia mai mult decât orice. Nu concepem ca celor dragi nouă să nu le meargă bine și atât cât stă în puterea noastră  (știți că puterea noastra e mare, așa-i?) vom face imposibilul pentru voi. Bune și rele în același timp doar femeile pot fi.

Continue reading Femeile… tot femei

Îmi cer scuze, doamnă

Mă simt foarte prost pentru că am făcut ceva ce urăsc foarte tare. Adica mi s-a întamplat și mie să fiu în postura victimei de vreo două ori în viață și l-am urât din toată inima pe conducătorul auto care mi-a făcut-o.

 Da, am trecut azi în viteză printr-o mare băltoacă în dreptul căreia era o femeie. Stătea. Deci am făcut-o de sus și până jos de comandă. Am văzut în retrovizare cum se scurgea apa de pe hainele ei și mi-am văzut de drum. Dacă aș fi putut, aș fi intrat în pământ, dar șoseaua nu s-a deschis. Iar de oprit nici nu putea fi vorba, nu știam cum să dispar mai repede, piciorul drept apăsa cu putere accelerația.

 Acum stând și gândind la rece, mă gândesc că ar fi trebuit să opresc, să o duc undeva pe femeie, să nu trebuiască să se plimbe așa prin oraș, să-i duc hainele la curățat sau măcar să-i las bani și să le duca ea. Dar eu n-am făcut nimic, ba am si fugit mâncând pământul. Ca cel mai laș dintre lași.

Continue reading Îmi cer scuze, doamnă

Un lucru pe care l-aș fi făcut… (II)

Aveți aici prima parte

Cătălina era acum o doamnă rafinată, elegantă, stilată, știți voi, cuvinte d-astea.

Mă veți întreba cum am recunoscut-o. Simplu. N-am recunoscut-o. A venit ea la mine  în timp ce hostesa îi căuta o masă la nefumători. 🙂  Deci, a venit direct la mine (știu că am început propoziția cu deci, depășiți momentul și fiți atenți) și mi-a spus cu un zâmbet larg pe față care lăsa să se vadă o dantură perfectă: “Nina, nu!?”  Pentru un moment eu m-am crezut un star și-am zis că-i vreun fan care mă știe de pe blog. 😀 Apoi mi-am dat seama că-s slabe șanse să ai perle la gât și să citești bloguri, așa că am încercat să-mi dau seama de unde mă știe. Și în timp ce dădeam ca tuta din cap, iar neuronul meu era la maximă încordare, îmi spune ea: “Sunt Cătălina, colega ta de bancă din generală. Mă mai știi?”

Am gandit: “Oh, my fucking God!” și am zis: “Cătălina, tu ești? Cum m-ai recunoscut?” ( aici iar am crezut că-mi spune c-a văzut poze cu mine pe facebook, dar ea nu.) Zice: “Ești neschimbată.” (și mă îmbrățisează din tot sufletul). Eu ce să-i zic? Că  arată demențial, că s-a schimbat enorm,dar a rămas aceeași? Ziceai că-s tâmpă. Mă uitam ca vițelu’ la poarta nouă. Noroc că ea, femeie dezghețată, mi-a făcut cunoștință cu cei mici și m-a întrebat de-ai mei. De fapt m-a întrebat ce-am mai făcut, ce-am terminat, dacă am copii și dacă stau în București sau sunt doar în trecere. Toate deodată voia să le afle. Am stat de vorba puțin, 10 minute. Ea era cu un grup mai mare și a trebuit să plece, dar am făcut schimb de numere de telefon. Abia aștept să mă întâlnesc cu ea. A zis că stă în România și toată luna februarie. Da exact, locuiește cu familia la Londra. Practică avocatura studiată aici.

Continue reading Un lucru pe care l-aș fi făcut… (II)

Un lucru pe care l-aș fi făcut …

…dacă aș fi fost băiat. Uite așa, mi-a venit să mă închipui băiat.

Probabil că multe le-aș fi făcut altfel, aș fi ales și eu o fată, că fetele-s frumoase, nu ca băieții, aș fi făcut o școală mai de creier odihnit… Cine știe!? Cert e că altfel ar fi stat lucrurile în viața mea și nu neapărat mai bine, ci doar altfel.

Ideea asta cu băiatul mi-a venit când m-am reîntâlnit cu  Cătălina. Cu fata asta eu am fost colegă din clasa întâi până în a patra și mă leagă de ea multe amintiri. Pe vremea aia tipa era deșteaptă foc, de fapt cred că era cea mai deșteaptă din clasa noastră de pitici, dar era și urâțică rău. Asta spun eu care eram prietena ei și mie de obicei prietenii mei mi se par foarte frumoși, fizic vorbind. Cătălina era pipernicită, cu ochelari groși și cu aparat dentar. Adică spaima oricărui copil. Un fel de betty cea urâtă, dar mult mai urâtă. Ok, ați înțeles ideea, nu insist.

Deși mi se părea urâtă nu puteam să nu fiu prietenă cu ea, pentru că în afară de înfățișare era o mână de om foarte bun, care ți-ar fi împrumutat setul ei cu 48 de carioci fără să te întrebe când i-l înapoiezi. Învăța bine și era în competiție cu mine, iar mie asta îmi plăcea teribil. Plus că odată am auzit când îmi lua apărarea în fața altor colegi care spuneau că din vina mea ne-a dat învățătoarea dictare. Adevărul era că din vina mea se întâmplase treaba, dar ea totuși îmi luase apărarea, îi eram prietenă pe viață. Așa credeam eu atunci.

Continue reading Un lucru pe care l-aș fi făcut …

Unde nu-i cap, vai de picioare

Maricica s-a hotărât să nu se mai întoarcă acasă. Îi părea rău doar de băiețelul ei de 4 ani, dar nu avea încotro, așa credea. Se săturase de bărbatul ei bețiv și gelos, dar și de cea care-i dăduse viața, o cotoroanță de femeie, pe care n-o mai considera mamă încă de pe la 10 ani.

Într-un fel îi părea rău și de bărbatul ei, care așa bețiv și gelos cum era (fie vorba între noi, la partea cu gelozia avea omul dreptate), aducea bani acasă și o suporta pe hoașca de soacră-sa. Oare ce-o să-i pățeasă lui pielea acum singur cu ea și cu copilul? Dar Maricica nu voia să se lase pradă sentimentelor acestea contradictorii care o încercau.

Se hotărâse să rămână la Mircea, colegul ei de muncă care îi promisese că o face doamnă dacă se leapădă de soț și copil. Merita și ea o viață mai bună, că așa îi citise ei în palmă o babă în tinerețe, că va lua bărbat cu carte. Mircea era inginer și mai era și chipes bată-l norocul. Dacă ar fi lăsat-o să ia copilul, Maricica ar fi fost pe deplin mulțumită. Dar chiar și așa,  femeia se gândea numai la binele pe care îl avea în față. Copilul va crește și singur, că nici până acum nu se omorâse ea cu educația lui, mai mult mama ei se interesase ca el să aibă mâncare și hăinuțe, furând bani din buzunarele bărbatului Maricicăi, când acesta se întorcea rupt de beat de la vreo cârciumă nenorocită.

Continue reading Unde nu-i cap, vai de picioare

Femeia și machiajul

Am crescut în casă cu un creion verde pentru conturat ochii. Nu cred că-l cumpărase cineva din familie, pentru că mama nu se machia deloc. Cred mi degrabă că-l primise cadou. Acest creion vede a fost toată educația mea în materie de machiaj până pe la 14 ani când într-o vacanță de vară petrecută la bunici (ah, ce vremuri), o verișoară mi-a dat cea mai bună veste pe care aveam să o primesc vreodată legată de make-up: exista o pastă (am aflat că-i zice “fond de ten” 😀 )  care îți colorează fața uniform. A fost pentru mine o chestie extraordinară, mai mult teoretică, pentru că deși am atins atunci minunata pastă, mai mult de a o întinde pe pielea de pe mână, n-am avut curaj. Nici atunci, nici în anul care a urmat, nici…

Primul produs de machiaj pe care l-am cumpărat a fost un rimel. Nu vreți să știți, era solid, într-o carcasă pătrată de plastic, nu știu de ce, dar am impresia că sunt singura femeie din lume care a folosit vreodată așa ceva . Puneam pe el o picătură de apă și cu peria care se găsea în carcasă încercam să-mi dau pe gene. Bineînțeles că mi se părea că-s  maxim de frumoasă. 😀

A urmat apoi un ruj roz sidefat care mi se părea că se potrivește excelent cu ochii mei verzi- albăstrui.  Eram la liceu și eram tot în perioada asta a rimelului solid. Da, m-a ținut aproape doi ani. La faptul că putea fi expirat, m-am gândit încă din momentul în care am văzut că e solid. Adica din prima, așa că nu mai conta cât îl păstram.

Continue reading Femeia și machiajul

Maşina de spălat vase

Dacă mă întrebai în urmă cu câteva săptămâni dacă mi-aş lua vreodată maşină de spălat vase, aş fi răspuns cu un “nu” hotărât. Mi se părea că e maximum de snobism să ai în casă o maşină de spălat vase, când tu abia dacă îţi poţi umple frigiderul cu mâncare de doua ori pe lună. Ştiam şi că sunt foarte scumpe, ceva în jur de 1000 euro.  Plus că ocupă spaţiu, consumă curent, ce mai, nu-i vedeam utilitatea. Nu mă înţelegeţi greşit, mă gândeam doar că sunt făcute pentru baruri, restaurante, chestii unde într-adevăr e mult de spălat, dar acasă…

Au intervenit apoi două aspecte:

1. Ne trebuie bucătărie nouă şi în ultimul timp ne-am tot uitat peste fel şi fel de schiţe, cataloage, site-uri, etc.

Continue reading Maşina de spălat vase

M-am hotărât să port inel

Fetele au dragostea oarbă, cum oarbă este întâia fugă a mânjilor. Şi cum din această primă avântare a inimii poţi risipi totul sau poţi zdruncina pentru totdeauna stâlpii iubirilor viitoare, trebuie să ne tratăm iubirile cu mare grijă, astfel încât odată terminate, căci da, şi  iubirile se termină, să nu rămână în urma lor ruini pe care nu se mai poate clădi nimic.

Pentru ca fetele să aibă un ajutor în sensul acesta, a aparut contracepţia. În ultimul timp metodele de contracepţie sunt din ce în ce mai ingenioase, iar eu, deşi recunosc că nu eram la curent cu ultimele noutăţi, după ce m-aţi tocat mărunt la cap cu puterile miraculoase ale micuţului inel  contraceptiv,  m-am documentat şi vă pot vorbi acum despre acest subiect, aproape ca un om mare. 😀

Am aflat că inelul acesta mic de 5.4mm, Nuvaring, locuieşte cu voia noastră în vagin trei săptămâni din lună, stă acolo într-o poziţie comodă şi pentru noi şi pentru el, se introduce la fel de uşor ca un tampon şi îşi face treaba cu o eficacitate de 99%, iar dacă ţi-e frică să nu cumva să ajungă în alte părţi ale corpului tău, ei bine, află că cervixul are mai puţin de 1mm diametrul, deci deschiderea e mult prea mică pentru a lăsa inelul să treacă.

Continue reading M-am hotărât să port inel