Ion- finalul finalului

(Citeste povestea de la inceput)

 Simti insa, ca n-ar fi tocmai bine pentru el sa lesine intr-un asemenea moment si isi aduna toate fortele ca sa poata sta in continuare pe picioare. Se sprijini de cel mai apropiat copac si incerca sa nu faca zgomot.

Grupul barbatilor era galagios. Aveau carafe mari cu vin si privindu-i asa din spatele flacarilor, lui Ion i se parea ca avea in fata o petrecere de talhari. El nu era tocmai departe de adevar, pentru ca, isi amintea acum, ca aflase de-o ceata de munteni care se aciuasera la marginea satului lor de ceva timp, incercand sa lucreze cu  ziua pe la sateni. Pesemne ca acestia petreceau acum in fata lui, dupa ce ii furasera oile in timp ce el dormea. Undeva in stanga focului se afla si butoiul cu vin din care acestia isi umpleau, la intervale mici de timp, carafele. Nu era un bidon, nici macar o damigeana, era un butoi.

Nici nu mai stia Ion de cat timp statea acolo intepenit, cu inima batandu-i sa-i sparga pieptul si privind la spectacolul din fata lui. Nu se mai gandea acum nici la mancare, nici la somn, nici la oi. Se gandea doar cum sa scape el cu viata de aici, pentru ca auzise din povestile celor batrani, ca astfel de talhari nu lasa martori in urma lor. Ii venise si ideea de a se urca intr-un copac, insa ar fi facut zgomot mult si nici nu stia daca l-ar mai fi tinut picioarele.

La un moment dat, copilul fu’ trezit de un urlet de jivina.  Adormise acolo langa copac, ghemuit si incarcat de griji. Urletul era de lup si el stia ca animalul e aproape, Continue reading Ion- finalul finalului

Ion- finalul

(daca ai pierdut inceputul povestii)

Baiatul visa inca, in dimineta cand pleca cu mioarele spre pasune. Mama ii pusese in traista un colt de paine, o bucata de slana si un bot de branza. Mai avea pe langa traista si un toiag. Orice cioban care se respecta are un toiag bun. Ion era deci pe calea cea buna. Acesta (toiagul) avea sa il ajute sa conduca turma de oi in directia dorita de el si avea sa-l apere de juvinele padurii. 

Nu se indepartara prea mult de casa si Ion isi dadu seama ca il urma si Matei, nebunia de caine, care il insotea pe unde se ducea, un caine foarte destept,  care nu-l daduse de gol timp de o luna de zile cat baiatul studiase in grajd. 😀

Ion s-a bucurat nespus, Matei ii va fi de un real folos in periplul asta, mai ales ca baiatul nu avea nici un fel de experienta cu oile.

Au coborat valea Buzaului fara exeperiente neplacute, au traversat apoi raul pe podul vechi de lemn si au intrat cu oile in padure. Ion stia ca daca merge drept, in cateva ore va iesi cu animalele la pasune, in partea cealalta a padurii. Inaintau cu greu, pentru ca padurea era deasa, oile se poticneau si trebuiau indemnate sa inainteze.

Soarele era acum aproape de amiaza, baiatul dadea semne de oboseala si ar fi vrut sa se opreasca putin. Ii spuse gandul lui Matei, ii rupse si acestuia o bucatica din painea lui, Continue reading Ion- finalul

Ion

La ei in sat toata lumea avea oi. Nu multe, cel mai avut dintre sateni sa fi avut 50. Daca vara acestea erau date la ciobani, iarna fiecare taran trebuia sa-si vada de oile lui. 🙂

Lui Ion nu-i mai placea scoala. Nu-i placuse lui niciodata si cu atat mai putin acum, cand trecuse in clasa a patra si asteptarile domnului invatator Neculai Munteanu erau din ce in ce mai mari.

O luna intreaga copilul n-a mai dat pe la scoala. Pleca de acasa, isi lua la revedere de la parinti si  in loc sa ia drumul scolii, facea ocol cramei si ajungea in grajd. Aici statea dupa usa patru ore batute pe muchie pana il auzea pe Costica Mortu, colegului lui de scoala si de suferinta, ca striga in gura mare pe ulita ” La revedere ba Ioane, ne vedem mai tarziu.” Acesta era un semn al baietilor, ca sa stie astfel Ion cand sa iasa din ascunzatoare.

O luna de zile a tinut toata tarasenia, pana i-a trimis vorba invatatorul lui  Ene Negrescu, tatal lui Ion, ca il asteapta urgent la scoala. Baiatul  nu stia nimic de asta.

Isi lasa Ene treaba neterminata in miez de zi si pleaca spre scoala sa vada ce-o avea invatatorul cu el. Omul nostru cam banuia ceva, cum c-ar fi vorba de baiatul lui, Ion, pe care in ultimul timp il vazuse mai fericit ca niciodata. 🙂 Pesemne ca baiatul a prins a intelege invatatura si acum domnul Munteanu avea sa-l anunte ca Ion al lui Continue reading Ion

Minte de copil

Saptamana trecuta Sonia a fost racita. Pentru ca trebuia sa-i dau ceva medicamente, din patru in patru ore, am dormit o noapte cu ea. Pentru ca nu se simtea bine a lipsit si o zi de la scoala. Iulia s-a suparat. I se parea minunat ca sora ei geamana sta acasa. Si nu-i convenea ca ea trebuie sa se duca la scoala.  Nu conta ca Sonia avea febra, tusea si ii curgea nasul intruna.

Asa ca a luat masuri. A vrut si ea sa raceasca. A stat doua zile numai in maneca scurta pe afara. Mamaia o imbraca cu jacheta, ea se dezbraca. Isi dorea pur si simplu sa raceasca. Si a racit. Colac peste pupaza a mai facut si o indigestie alimentara. Acum e bolnava. I-a reusit. Numai ca din pacate, e in vacanta. Si in loc sa se joace si sa se odihneasca, ea boleste si se indoapa cu medicamente.

Cand i-am atras atentia aseara despre cat de grav e ce a facut, ce credeti ca mi-a raspuns? “Mami, iti dai seama ce noroc a avut Sonia sa fie bolnava in timp ce inca mai eram la scoala?”

Continue reading Minte de copil

O zi de Paste

Fetita se trezeste ca in fiecare duminica, un pic mai tarziu. Nu atat de tarziu pe cat ar vrea, insa duminica somnul pleaca devreme.

Azi se inbraca frumos. Pentru ca primavara si-a intrat in drepturi si vremea acum ii permite isi ia plovarasul subtire roz, lucrat finut de bunica cu anchior. Isi pune si fustita gri, lucrata de mama la noua prima ei masina de cusut. Isi pune dres de doamna, desi ea nu are decat 10 ani si e foarte multumita de felul in care ii vine tinuta.  O sa-si puna balerinii gri cand va iesi impreuna cu tata din casa. Vor merge impreuna la cateva rude, carora le vor duce imparteala.

Mama a pregatit deja farfuriile cu bunatati, cozonac, drob si oua rosii.Totul e gata, cei doi pleaca.  E ziua de Paste. Pana si Dacia lor din ’75 era rosie. Au facut turul orasului in cateva ore. Pe unde se duceau,  rudele ii primeau cu zambete si oua rosii. Si se minunau. Vai ce mult a crescut fetita! Am auzit ca invata foarte bine! Si ce frumoasa s-a facut! Seamana cu taica’su! Si tatalui ii crestea inima, cand auzea asa vorbe frumoase, despre odrasla lui.

Continue reading O zi de Paste

Femeia intre 30 si 40 de ani

De fapt am vrut sa scriu FEMEIA. Intre 30 si 40 de ani e mai mult decat oricand poate in viata ei, femeie. Pentru ca pana in 30 este copil, fata, domnisoara sau ce-o mai fi, iar dupa 40 este cu precadere mama, bunica si ce-o mai fi.

In astia 10 ani de care vorbesc, te regasesti tu, femeia.

La 30 de ani intelegi ca nu mai esti un copil, desi mama poate te asteapta inca seara cu mancarea calda acasa. Incepi insa sa te gandesti, daca nu cumva ar trebui sa stii mai multe despre mancarea cu pricina, decat numele ei si cateva ingrediente. Si iei urgent masuri. Inveti sa gatesti.

Continue reading Femeia intre 30 si 40 de ani

Stiu sa merg pe bicicleta

Eram in clasa a IV a, si ma mutasem de curand intr-un cartier nou (nou pentru mine), la o scoala noua (tot asa) iar acum urma sa-mi fac prieteni noi.

Zis si facut. Si cum in mintea mea atunci era clar faptul ca trebuia sa te dai mare, ca sa te faci repede remarcat, am intrat in vorba cu o fata de varsta mea cu care aflasem ca o sa fiu colega la scoala si i-am spus ca eu stiu sa merg pe bicicleta (in afara ca, ma uitasem foarte atent cum merg altii pe bicicleta, eu personal nu incercasem niciodata), apoi ca sa o fac de ras am intrebat-o daca ea stie sa mearga pe bicicleta.

Ea zice « nu, dar eu am bicicleta! » Mda, se dadea mare.

Mai departe nu mai stiu cum a decurs discutia, cert este ca a doua zi s-a prezentat impreuna cu tatal ei la mine la usa. Taica’su ma ruga sa o invat si pe ea sa mearga cu bicicleta, pentru ca vrea sa-i ia o bicicleta noua si ar vrea ca ea sa invete pe asta veche pe care o are.

Nu stiam ce sa fac, sa ma bucur ca aveam ocazia in sfarsit sa incerc o bicicleta sau sa recunosc ca de fapt, eu nu am mers in viata mea cu asa ceva si ca doar m-am laudat. Omul m-a scos din incurcatura «  Hai Nina, te rog sa te ocupi tu, ca eu nu am timp, sunt foarte ocupat! ». Aha deci o sa fim singure. « Ok, am zis, sa ma astepte cu bicicleta in spatele blocului, vin imediat ». 

Si-am venit.

Bicicleta era intreaga dar arata jalnic, era un Pegas portocaliu. Continue reading Stiu sa merg pe bicicleta

Mergem la Ciufolici

Eram in vara anului 2004. Fusese o zi obisnuita de servicu, monotona chiar, pana sa-mi sune telefonul. Era mama. Cu o voce pe care nu ati dori sa primiti nici o veste, imi spune “Ninaa mama, s-a intamplat o nenorocire. Stai jos?” Eu stiind-o acasa cu copiii, va imaginati in ce stare eram cand i-am spus: “Zi mama, ce nenorocire, ce s-a intamplat?”
S-au tuns fetele.”
Am izbucnit in ras. Ea: ” Nu rade mama, ca nu-i de ras. S-au tuns rau de tot. Doar cateva minute am lipsit din atelier si cand m-am intors, era randul Soniei sa fie clienta.” I-am zis sa se linisteasca, ca daca asta-i nenorocirea, nu-i mare lucru. O rezolvam cand vin eu acasa. Si m-am dus.
In fata portii mai multi copii se jucau ceva. Intre ei disting o fetita, careia parul in luneca frumos pana spre umeri si nu avea breton. Adica Continue reading Mergem la Ciufolici

Daca e luni e tragic

Pentru ca nu ne-am adaptat inca la ora de vara, ne-am trezit super-tarziu. Of, e luni, ne asteapata o saptamana plina de zile lucratoare. 😀 Am facut totul pe repede inainte si am intrat in garaj la 7.55 Ne-am urcat in masina cu catel, cu purcel, genti si ghiozdane am facut o mica criza de nervi ca toate CD-urile mele erau imprastiate pe bancheta din dreapta, m-am linistit pana a deschis tata usile de la garaj si am dat la cheie. Nimic 😀 Deja gandurile negre se adunau, am mai pus o data contactul. Tot nimic. Era clar.
Monstrii ( vedeti de ce le zic eu monstrii?) se jucasera in masina vineri seara, ascultasera muzica, si lasasera Continue reading Daca e luni e tragic