Tag: copii

Şapte probleme

Zilele trecute fetele au avut de scris la matematică 7 probleme. Nu-i o surpriză, aşa sunt temele la matematică în clasa a IV a, atunci când doamna învăţătoare nu-ţi dă de lucru şi suplimetar. Problemele astea se rezolvau printr-o metodă ciudată, iar copiii au rezolvat în clasă o problemă ca model.

Să vă spun că monştrii aştia ai mei n-au înţeles de ce  se face problema prin metoda aia? Probabil că şi doamna ştia că-i mai greu de înţeles, din cauza asta le-a şi dat şapte probleme de acelaşi fel ca temă pentru acasă. Repetiţia e mama învăţăturii. 😀

Ca sa nu ziceţi că nu ştiţi despre ce e vorba hai sa vă dau exemplu de problema:

Ana e un copil cuminte. Mihai, fratele Anei, are de doua ori varsta surorii sale plus inca doi ani. Tatal copiilor este cu 24 de ani mai mare decat Mihai. Mama este in varsta de 36 de ani si are dublul varstei fiului ei.

Cati ani are Ana?  Câţi ani are bunica copiilor,  ştiind  că varsta ei este egala cu varsta lui Mihai impreuna cu varsta tatalui?

Le-am explicat şi eu cam care-i treaba cu rezolvarea  şi încet-încet, la început mai greu, apoi din ce în ce mai bine, la a şaptea problemă Iulia a venit la mine şi mi-a spus: “Mami, în sfârşit am înţeles cum se rezolvă şi de ce se face în felul ăsta. ”  Adică ăsta e un target, aşa. Copiii înţeleg abia la a şaptea problemă. Eu, sincer, nu mă mai aşteptam să se întâmple. Dar totul e bine, când se termină cu bine. 🙂

Pentru copiii care citesc aici uite şi rezolvarea problemei de mai sus: Continue reading Şapte probleme

Computerul…acest membru al familiei noastre

E oficial, computerul este membru cu drepturi depline al familiei noastre.

Odată intrat în casa noastră, acum mulţi, mulţi ani, el nu ne-a mai părăsit niciodată. Ce pisică, ce caine, calculatorul este mai mult decât atât… e aproape ca o soacră. O soacră buna, se înţelege.

Noi îl iubim mai mult decât pe-o soacră. Ne-am dat seama de asta, atunci când am văzut că soacrei nu-i luăm de fiecare dată când mergem la supermarket câte ceva, pe când lui, calculatorului,  îi cumpărăm mereu ba un cablu nou, ba CD-uri, DVD-uri, carduri, harduri…

Continue reading Computerul…acest membru al familiei noastre

Lecţiile şi aparatele dentare

În urmă cu o săptămână Iulia şi Sonia (mândrele mele) au intrat în posesia aparatelor dentare, menite să le alinieze dinţii şi să-i facă numai buni de arătat în reclamele la pasta de dinţi. 😀
Pe vremea mea era o ruşine să porţi aparat dentar, asta se datora, evident, lipsei de educaţie în domeniu, pe care o aveam nu numai noi copiii, ci şi părinţii noştri. Acum s-au mai schimbat treburile, cel puţin aşa gândeam eu zilele trecute când le vedeam pe fete insistând să-şi poarte aparatele la şcoală.
Regula este să le ţină în gură minim 12 ore zilnic, iar ideal ar fi ca intervalul acesta să fie acoperit noaptea. Nu domnule, ele o şineau una şi bună că vor să le poarte ziua. Din când în când mă întrebau dacă vorbesc cumva scâlcit, dacă înteleg eu când citesc ele cu voce tare şi aparatul pe dantură. Adevărul e că fiind la început nu-s prea obişnuite şi cam stâlcesc cuvintele.
Sonia mi-a zis că o colega i-a spus într-o zi: “Îţi spun ceva, dar te rog să nu te superi pe mine, cu aparatul asta în gură arăţi ca o tocilară.”  Bineînţeles că copilului i-a crescut inima, pentru că ea nu-i nici pe departe tocilară. 😀
Azi aşa, mâine aşa, a trecut timpul şi mie chestia asta cu aparatul purtat la şcoala nu-mi convine. Ele n-au cum să-şi mănânce sendvişul, nici apa nu prea pot să bea, aşa că trebuia să le conving că nu-i ok ce fac.
Aseară încercam să le ţin polemica despre subiect şi la un moment dat îmi dau seama de situaţie: vor să ţină aparatele pe dinţi la şcoală pentru că, de când le poartă în clasă, doamna învăţătoare nu prea întelege ce spun ele şi evita să le întrebe la lecţii. 😀

Oare de ce copiilor le merge mintea numai la prostii?

Şcoala Waldorf

Mi-a intrat în cap să înscriu fetele de anul viitor la Liceul Waldorf. M-am interesat cât am putut despre programă, profesori şi condiţii de învăţare. Pentru cei care nu ştiu, este vorba de o şcoală în care copiii nu primesc note şi teme pentru acasă obligatorii. Bineînţeles ca este mai mult de atât, dar pe copii asta-i interesează. 🙂

Se studiază pe lângă materiile tradiţionale (care sunt predate pe epoci şi cu accent pe personalităţile care au marcat epoca respectivă) teatrul, un instrument muzical şi doua limbi straine. Cel mai important mi se pare faptul că la sfârşitul  clasei a patra, copiii sunt la nivelul celor de-o vârstă cu ei  din învăţământul tradiţional, în a opta şi a doisprezecea la fel. Rămâne să mă şi conving de treaba asta, că aşa sună totul frumos.

Gura lumii spune că nu-i chiar aşa, că nu se compară nivelul copiilor care au învăţat la Waldorf cu cel al copiilor din învăţământul tradiţional, însă tind să cred că în ambele cazuri, copiii sunt atat de pregătiţi cât le permite gradul lor de inteligenţă. Nu pot fi toţi premianţi, cum nu pot fi toţi total nepregătiţi, oriunde ar învăţa.

Continue reading Şcoala Waldorf

Sisi ştie…

Am un pisic frumos. Îl cheamă Sisi şi e la noi de câţiva ani. Deşi e un motan de rasă, se poartă ca unul vagabond şi îi place plimbarea. Nu e niciodată hotărât dacă înnoptează în casă sau afară şi când ţi-e somnul mai dulce, te miaună să-i deschizi uşa.

Azi noapte povestea se repetă. Sisi mieuna de zor şi spre deosebire de alte nopţi, râcâia cu lăbuţa la uşa mea. M-am ridicat să-i deschid, oarecum deranjată de mişcarea asta în miez de noapte. Când dau să cobor scările ca să-l conduc pe miorlăilă afară, văd lumină în camera fetelor. M-am uitat la pisic care se ducea şi el tot întra-colo, în loc să vrea să coboare, cum îi era obiceiul.

Intru şi  văd copilul Iulia stând în fund în pat, galbenă toată la faţă. Îi era  rău dar nu mă trezise. Zicea că stătea aşa liniştită şi aştepta.  Ea ştia că trebuie să ia un medicament ca să-i treacă răul. Mâncase seara doua iaurturi cu fructe fără să spună nimănui, deşi ştia că n-or să-i faca bine. Din cauza asta nu mă trezea.  De fiecare data cand mănâncă iaurt  seara, noaptea îi e rău. Dacă nu-şi ia medicamentul, vomită. Azi noapte, pentru că nu-şi găsise doctoria,  aştepta să vomite.  Abia apoi avea de gând să mă trezească.

Continue reading Sisi ştie…

Stilourile

De ceva vreme, la teleshoping prezintă ăştia un set de stilouri, pixuri, creion….etc.,  care scriu singure şi arată frumos.

Cum tata socru stă mare parte din zi şi se uită la televizor,  a hotărât de la el putere, că având două nepoate eleve, una mai silitoare decât cealaltă, să le faca cadou câte un set din ăsta. Acum nu-i puteam strica plăcerea bunicului, aşa că el a dat comanda şi acum trei zile am primit acasă seturile minune.

Continue reading Stilourile

Vacanta

Saptamana asta au fetele  vacanta. E vacanta ce desparte semestrul unul de semestrul doi asa cum in sport pauza desparte o repriza de alta. La fel ca in sport inca nu se cunosc castigatorii, stim doar cam ce diferente sunt intre competitori.

Dupa cum probabil stiti in clasele I-IV nu se mai dau  premii. Se dau niste diplome de merit, dar nu cum era pe vremuri premiul I, II si III.  Copiii cu care am mai vorbit  ar fi vrut sa fie cu premii. Ei ar fi vrut sa-i motiveze ceva. Nu lucrurile promise de parinti ci ceva prin care sa iasa ei in evidenta in fata colegilor de scoala.

Iulia cu Sonia nu-s cele mai bune din clasa lor, se invart insa acolo in cercul celor buni.

Continue reading Vacanta

Să-i educam…dar cum?

Sebi scrie un articol despre cum ar trebui să-i recompensăm pe copiii noştri. Face o paralelă între cum am fost noi crescuţi şi cum ar trebui crescuţi copiii de azi.  Dacă Iulia mea, de exemplu, ar vrea să ajungă ca tatăl ei  când va creşte, în niciun caz nu va trebui să primească aceeaşi educaţie pe care a primit-o el.  Vremurile s-au schimbat.

La un singur aspect nu sunt de acord cu Sebi. Recompensarea copiilor în bani ar trebui introdusă undeva după 15-16 ani sau deloc.

Eu le recompensez pe fete, dar nu cu bani. Ah mint, câştigă şi bani când merg să-mi cumpere ceva de la magazinul din colt şi le rămâne 1 leu rest, işi pot cumpăra ceva. 😀

Continue reading Să-i educam…dar cum?