Tag: copii

De ce mi-e dor

Că tot avea Miruna o leapşă frumoasă despre dor, am primit zilele astea câteva poze de la ţară, acolo unde fetele şi-au petrecut mare parte din vacanţa de anul ăsta şi unde sunt în continuare. Dacă Iulia şi Mara (verişoara ei) au stat frumos la poză, Sonia n-a catadicsit să facă asta şi mi-a trimis doar picioarele. 😀

Nici în poza în care dansează cu tataie nu i se vede faţa. 🙁

Deci da, de asta mi-e mie dor, chiar dacă am fost acolo nu mai departe de acum două săptamani. 🙁 Şi îmi mai e dor de ceva…

Aşa a început

Într-o zi de mijloc de toamnă, în anul 1972, veneam pe lume la dispensarul din comuna Scorţaru Nou din judeţul Brăila şi aveam să fiu prima şi ultima fată a soţilor Nedelcu. La mai puţin de doi ani de la acest eveniment, a intrat în familia noastra Laurenţiu, fratele meu, de naşterea  căruia se leaga primele mele amintiri.

Revăd parcă şi azi ghemul acoperit cu pled subţire (frate’miu s-a născut vara) pe care mama l-a aşezat cu grijă în patul mare din camera de zi, în care până atunci eu fusesem stăpână. Veneau vecinii şi rudele la noi, treceau toţi prin dreptul puiului de om, se mirau, zâmbeau şi îi băgau copilului, dupa cum era obiceiul, câţiva bănuţi în pliul scutecului. Nu, nu eram un geniu, am aflat mult mai târziu că ăia erau bani. 😀

Din celălalt capat al patului, de unde urmăream scenele astea, m-am mişcat încet-încet, până am ajuns să ating  cu picioarele copilul şi-am început să-l împing uşor către marginea patului. Un pic, încă un pic, până m-a văzut mama şi cu un glas dojenitor mi-a spus: “Nina, ce faci puiul mamei? Nu-l mai împinge că-l dai jos, e mic şi el şi-i frăţiorul tău.” Aveam de pe atunci răspunsuri pentru toate şi i-am spus mamei foarte revoltată: ” Tu nu vezi că n-am loc? N-am loc de el. Ia-l de aici!” Mama a zâmbit şi l-a luat.

Continue reading Aşa a început

Copiii către Dumnezeu

Sunt primite pe mail, m-am distrat ceva cu ele si am zis ca poate voi nu le stiti:

“Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi.”

“Dumnezeu! Vreau sa traiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.”

“Niciodata n-as fi crezut ca movul se potriveste cu portocaliul, pana ce   n-am vazut apusul de soare, ce ai facut marti seara. A fost super…”

Continue reading Copiii către Dumnezeu

Gina

Gina este un personaj real. Locuieste intr-un sat din jud. Braila (da exact, e vecina cu ai mei) si are 14 ani. A termiat anul asta clasa a VIII-a si aici educatia ei se va opri. Sitatia materiala a parintilor, fara niciun venit stabil, nu-i permite sa-si continue studiile.

Gina mai are doi frati mai mari, dintre care unul fost premiant. Stiu ca odata, fratele acesta al ei  a primit pentru rezultate excelente la invatatura  o bicicleta cu care sa poata merge la scoala. Scoala era pe vremea aia la cca 5 km de casa lor. Nici el nu a mers mai departe la liceu. 🙁

Mama copiilor e o femeie lenesa. Nu face curat, nu face mancare, nu merge la serviciu. Singurul ei merit este ca are pe langa casa cateva gaini si in gradina morcov si ceapa. Gina face curat, Gina se ingrijeste de fratii ei mai mari care la randul lor s-au ingrijit de ea. Copiii astia s-a crescut unul pe altul fara sa spere la nimic.

Continue reading Gina

Vreau trening cu România

Nu eu. Aş vrea ca asta să-şi dorească un copil. Ba nu, toţi copiii din ţara asta.

În drumul meu spre serviciu trec dimineaţa pe lângă stadionul Lia Manoliu şi văd deseori  sportivi (nu fotbalişti)  îmbrăcaţi în treninguri albastru cu alb pe spatele cărora scrie cu litere mari ROMÂNIA. Şi sunt aşa frumoşi…

Era o vreme când să ai un trening din ăsta (pe care să nu-l fi plătit) era visul oricărei fetiţe din gaşca noastră de pe stradă. Cu toatele am fi vrut să ajungem la Olimpiadă sau măcar la un concurs internaţional unde să purtăm treningul României. Pentru asta ne antrenam chiar şi în curtea grădiniţei pe iarbă şi făceam tot felul de flick flack-uri, şpagate şi sărituri ciudate, căzând şi încercând din nou, gândindu-ne că poate, dacă suntem foarte bune, vom ajunge să avem şi noi trening ca cel al Danielei Silivaş. Dacă nu ştiti cine a fost Daniela Silivaş, înseamnă că ori sunteţi foarte tineri ori nu sunteţi români, deşi asta n-ar trebui să fie o scuză.   🙁

Continue reading Vreau trening cu România

Ce mai fac fetele şi-o melodie de moment

  • Nu v-am mai spus nimic de fetele mele  (Iulia si Sonia) în ultimul timp pentru că-s la bunici.

Eu vorbesc cu ele zilnic, dimineaţa şi  seara. Plus urgenţele. Urgenţele însemnând încă 5 telefoane, cel puţin, în fiecare zi, apeluri de genul: mami, noi facem tort; mami, Iulia s-a zgâriat; mami, m-am certat cu Mara (verişoara lor); mami, am cunoscut-o pe Alina; mami, n-o mai găsim pe mamaie. 😀

Mie mi-e dor de ele de nu mai pot, plus că-i casa pustie, plus că-i uşa de la camera lor deschisă şi dimineaţa când văd paturile goale, mă trece un fior, plus că-i curăţenie în casă.  Şi linişte. Naşpa. Continue reading Ce mai fac fetele şi-o melodie de moment

Merg să le duc haine sau e doar un pretext?

Acum o săptămâna am dus fetele la ţară bunici. Bucurie mare, că acolo cam fac ce vor ele, însă dorul de părinţi (adica de mami şi de tati) le apucă mai repede decât ar fi cazul, aşa că trebuie stabilit cu ele de la început cât urmează să stea acolo, când venim să le luăm sau să le vizităm şi tot aşa.  Prima revedere urma sa fie peste doua saptamâni dar sa vedeţi…

În bagajele lor şi-au făcut loc multe rochiţe, fustiţe,tricouri cu mânecă scurtă, pantaloni scurţi şi  cam atât, ca era vară atunci când au plecat. Le-am pus şi câte un trening şi câte-o pereche de blugi, dar cine să se gândească că prima săptămână de stat la bunici va fi una de toamnă veritabilă, cu ploi şi vreme rece, cu vânt şi copaci rupţi.

Aşa că, vreau nu vreau, mă duc mâine să le mai duc haine groase. Logic că de luni va veni vara adevărată şi nici nu se vor atinge de ele, dar poţi să rişti? Sorin zice că-i doar un pretext, că vreau eu neapărat să le văd şi nu vreau să recunosc. 🙁

Continue reading Merg să le duc haine sau e doar un pretext?

Scurte de vineri

  • Mâine-mi duc fetele la ţară la bunici, intenţionez să le las acolo câteva săptamâni. De luni voi începe să mă plâng, că deja mi-e dor de ele.  🙁
  • Aseară m-am văzut câteva ore cu nişte oameni dragi, pe majoritatea dintre ei i-am cunoscut prin intermediul blogului. Old staff, ca să zic aşa.
  • România nu are şanse să scape în următorii 20 de ani de “capitalismul de cumetrie” indiferent cine şi cum ar veni la putere. Numai de-ar mai rezista ţara asta încă două decenii. 🙁
  • Azi se împlineşte un an de când mi-am spart nasul, bine că mi-a trecut, am însă acum două vânătăi frumos colorate la şold. De la o cazătură, va rog nu întrebaţi. 😀
  • Ieri fetele au fost într-o călătorie ciudată cu atutobuzul două staţii. Adică au refuzat maşina (eu mergeam singură in spark, în spatele autobuzului). Li s-a părut foarte interesant. 😀

Sursa foto

La Toy Story 3 in trei

Ieri, dupa o binemeritata baie in piscina gomflabila din curte, mi-am luat mandrele si la invitatia fetelor de la Hotcity si Forum Film (cei care aduc filmele Disney in Romania) am plecat la Afi sa vedem in premiera Toy Story 3, povestea jucariilor care prind viata si vorbesc, se indragostesc, se cearta si se ajuta. Eu nu sunt fun desene animate, dar nu pot spune acelasi lucru despre copiii mei, care au primit invitatia cu mare bucurie si abia au asteptat sa ajunga la locul distractiei, mai ales ca acolo le asteptau Buzz si Woody, doi dintre eroii productiei, veniti special de peste mari si tari.

Am fost  mai intai la un magazin de jucarii de unde am cumparat jucarii pe care cu mare drag le-am daruit pentru campania “O jucarie pentru un zambet“. Stiti ca exista copii care n-au avut niciodata o jucarie a lor? Toy Story si revista The One desfasoara pe tot parcursul lunii iunie aceasta campanie, in care fiecare copil poate dona din jucariile pe care le are acasa. In fiecare Cinema City din tara exista in perioada asta standuri de colectare a jucariilor.

Odata ajunse la zona Toy Story din cadrul Afi Palace Cotroceni, Sonia si Iulia au vrut (ca orice copii) sa dea mana cu personajele si sa-si faca fotografii cu ele.

Continue reading La Toy Story 3 in trei

Mami…am terminat clasa a IV-a

Miercuri au facut toata dupamiaza cumparaturi impreuna cu doamna invatatoare. Joi au avut banchetul de sfarsit de clasa a IV-a, cu muzica, dans, glume si pareri de rau. Deja pareri de rau.  Si sunt asa de mici daca ma intrebati pe mine.

Le-am intrebat daca pot veni la banchet si eu si mi-au raspuns ca parintii nu sunt invitati, banchetele sunt pentru elevi, nu pentru parinti. Cred ca au drepatate, nu-mi amintesc sa fi venit mama cu mine la niciun banchet sau seara distractiva, ca asa se numeau pe vremea mea. 😀 A fost atata tevatura pe ele, cu ce sa se imbrace la banchet, ce pantofi sa-si ia (nu aveau oricum decat o singura varianta), cum sa-si faca parul, etc. Pana la urma le-am multumit pe amandoua si au fost incantate de tinutele lor. 🙂

Ieri au avut si serbarea de sfarsit de an cu spectacol si inmanarea premiilor. Copiii talentati din scoala au sustinut in fata noastra un spectacol de doua ore intr-un soare insuportabil. La nici 200m de scoala, primaria detine un club cu o sala mare de spectacole care sta in cea mai mare parte a timpului goala. Cat de greu ar fi fost sa permita desfasurarea serbarii asteia in sala? Insa nu-i acuz de nimic, s-ar putea ca, conducerea scolii sa nu gandeasca asa departe si sa tina, din traditie, premierea in curtea scolii.

Continue reading Mami…am terminat clasa a IV-a