Deşi n-a început deloc aşa, presimt că lucrurile se vor schimba curând şi vara va căpăta şi pentru mine sensul corect. Mi-am făcut nişte planuri de care ar fi bine să ma ţin dacă vreau ca la sfarsitul caldurilor sa mă declar mulţumită. În primul rând aştept vacanţa picelor, pe care le voi duce cu mare bucurie (pentru ele) la ţară, la bunici şi profitând de asta fiecare weekend voi zbura din Bucuresti cam începand de joi şi pana înspre luni. Nu-i aşa că sună bine? Cel puţin pentru anul ăsta. Pentru că la anu….
Aşa zic de vreo zece ani încoace, lasă că anul ăsta trag tare şi la anu’ îmi fac un concediu lung, frumos, odihnitor. Dar nu-i aşa, în fiecare an, bag seama că se întâmplă câte ceva, se ivesc chestii, se întamplă lucruri şi scenariul cu concediul se cam repetă. Aceleaşi 5 zile maxim petrecute la noi sau la bulgari pe nisip, încheiate invariabil cu: “asta a fost anul ăsta, dar la anu’ mergem sigur cel putin o luna în vacanţă, într-un loc pe care nu l-am mai văzut niciodată“.
Mda, noi ăştia mai bătrâni ne revenim mai greu din beţie, aşa că mi-am luat o zi în plus din concediu pentru a nu mă prezenta la muncă franjuri.
Bună dimineaţa,
Mihai şi Oana au fost prieteni înainte de căsătorie cam 8 ani. Cred că v-am mai spus de ei dar, cum îs bătrână şi uit repede, reiau.
Ştiu că toată lumea vorbeşte despre ninsoare, ştiu că e a douăzecea zăpadă de anul ăsta, ştiu că ar trebui să fie primăvară, stiu… Ninge însă aşa frumos.
Dacă acum douăzeci de ani, pe vremea asta tăiam porcul (de fapt eram pe strazi la revolutie), acum nici vorba de animal in familie. Da’ nu-i nimic, că mergem la supermarket şi ne luăm di tăti. Numai că trebuie să fiţi de acord cu mine că soriciul cumpărat nu-i la fel ca ăla pârlit de tata. Şi mie imi place şoriciul.