Diverse

Anul trecut pe 5 octombie profesorii făceau grevă. Şi era ziua educaţiei.  Anul acesta istoria se repetă, numai că situaţia e mult mai maro. Se ştie că atunci când vrei să zgâlţâi din temelii o societate şi intenţia ta e ca treaba asta să aibă repercusiuni pe termen lung, încerci să-i dezorganizezi economia, sănătatea şi învăţământul. Vi se pare că ştiţi un loc unde se întâmplă asta? Mda… şi mie.

E aşa frumos afară că nici nu vreau să mă enervez. Da, ştiu că plouă, dar mie îmi place ploaia. Îmi place şi să mă plimb prin ploaie uneori, ceea ce voi face şi azi, întrucât trebuie să ajung undeva şi mi-e lene să vad care-s străzile închise din cauza mitingului, aşa că o voi lua frumos la picior prin oraş. Fără umbrelă.

Azi am de cumpărat Legendele Olimpului. Îmi amintesc de vârsta la care le-am citit prima dată. 10 ani. Mi-au plăcut foarte mult şi pentru că aveam mintea odihnită am ţinut minte toţi zeii. Când le-am reluat, pe la vreo 13 ani, mi-am făcut arborele genealogic al zeitătilor, ca să-i reţin cu tot cu legăturile de rudenie. 😀 Acum a venit rândul fetelor să le citească.

Continue reading Diverse

Am cea mai bună soacră din lume

Legenda spune că soacra trebuie să fie rea. Trebuie să-i faca nurorii viaţa un calvar pentru că i-a luat băiatul şi a facut din el bărbat. Probabil că majoritatea soacrelor sunt încă aşa, nu ştiu, asta ar trebui să-mi spuneţi voi.

Până una alta eu vă spun că în 23 iulie 1940, da, exact acum 70 de ani, undeva în Oltenia s-a născut o fetiţă care avea să aibă peste ani, după foarte multe încercări şi tratamente, când aproape se resemnase, doi copii.  Unul din ei e astăzi soţul meu şi ea mi-e soacră. Cea mai bună soacră din lume.

Am mai văzut cazuri din astea în care soacra-i bună, numai că stă departe şi vine rar în vizită. Nu-i cazul la noi că locuim împreună. 🙂

Continue reading Am cea mai bună soacră din lume

Noi şi horoscopul

Ca să stabilim de la început, cred că horoscopul este ceva vital, de care depinde în totalitate viitorul tău (şi al meu, desigur) sau cel puţin ziua ce urmează şi nu poţi pleca dimineaţa din casa până Neti nu-ţi spune exact ce vei face azi. Asta e valabil fix până termină de spus ce se va întâmpla azi cu cei din zodia ta. Cu toţi. Apoi, ca prin minune şi fără nicio avetizare ţi se sterge din minte, tot ce ţi-a prezis la horoscop, protevista. Tot.  De unde cu un minut înainte nici nu puteai să-ţi închipui ziua fără să-ţi ştii horoscopul, acum poţi pleca liniştit la treburi, că oricum ce-a fi să se întâmple, se va întâmpla. Am luat exemplul cu Neti nu întâmplător, dacă aş fi zis Urania, trebuia aprofundat subiectul. 😀

Azi dimineaţă luam un consistent mic dejun (format dintr-un sandviş cu pâine neagră cu seminţe, gresată cu  câteva picături de ulei de măsline, cu brânză, roşie, suncă…) alături de soţ, care soţ o aude de undeva din depărtare pe Neti Sandu spunând horoscopul. O aud şi eu şi ascult ce-mi spune. M-am străduit să ţin minte, ca să vă zic şi vouă, că poate v-a scăpat informaţia, însă atât am putut reţine: “scorpionii vor avea parte de voie bună, se vor întâlni cu oameni dragi şi vor petrece”. 🙂

Moment în care Sorin îmi spune că mie în fiecare zi îmi prezic ăştia că mă distrez, că-mi merge bine, că mă vad cu prietenii, că-mi ies afacerile şi că nu-i corect, că lui (la gemeni) nu-i spune niciodată aşa, el află mereu că trebuie să muncească, să se străduiască şi să mai încerce, că poate-i iese. 😀

Continue reading Noi şi horoscopul

Miercuri cu ploaie

Trebuie să fiţi de acord cu mine, că azi e zi de numărat bani şi făcut copii. 🙂

Dar nu, noi am plecat, ca în fiecare zi spre serviciu, ne facem treaba cum ştim noi mai bine şi încercăm să nu ne gândim cât de bine ar fi fost dacă eram acum într-o cabană ascunsă undeva în munţi, împreună cu câţiva prieteni.

Să te trezeşti la ce ora vrei, să mănânci  omletă cu şuncă şi mărar la micul dejun, să-ţi bei cafeaua pe verandă urmărind ploaia, să citeşti ceva în timp ce bucătarul grupului pregateşte prânzul, să-ţi pregăteşti undiţele pentru momentul în care ploaia se va opri şi veţi încerca să prindeţi câţiva peşti, în râul din spatele cabanei, pentru grătarul de diseară.

Hai că am luat-o razna, îmi trebuie urgent, dacă nu concediu, măcar ceva de mâncare. 🙁

Continue reading Miercuri cu ploaie

Pestele trece prin stomac

Azi mi-e foame. Adica in fiecare zi mi-e foame dar azi am de ales pentru ca sunt acasa. Fac peste, bine condimentat, la gratar, o salata verde facuta ca la mama acasa si limonada cu miere. Asta-i felul doi. La felul unu avem o ciorba de fasole din cea mai buna, facuta cu mare maiestrie de mama.

Cine m-a pus sa vorbesc despre mancare? Stau, ma uit la gratar si ma intreb daca asta-i raiul. Muzica imi canta de undeva din spate, glasurile copiilor se aud de pe terasa, Sorin stropeste florile si eu scriu.

Mi-e foame, ma duc sa intorc pestele pe partea cealalta si sa aduc mujdeiul. Nu v-am spus de mujdei? N-ar putea sa lipseasca, mai ales ca avem aici oameni inebuniti dupa peste cu mujdei. Nu v-am spus de oameni?

Continue reading Pestele trece prin stomac

Peisaj de iarna

M-am trezit in dimineata de Craciun. Si eu care vroiam sa incep curatenia de Paste. Ce naiva…

Joi mergeam cu masina prin oras si ma bucuram ca tin franele (nu ca pe zapada), ma bucuram ca-s locuri de parcare si ca am o baba frumoasa. Azi, iarna s-a intors si casele sunt din nou acoperite cu zapada, dar purtam inca martisoare, ca poate-poate.  🙁

De unde noi ne pregatisem de primavara si scosesem masa si scaunele in curte, ninsoarea ne-a stricat planurile. Pana si umbrela de soare fusese instalata, asa dor ne era de caldura. 🙂 Asa arata imprejurimile acum:

Zambile, ghiocei, mărţişoare, primăvară

A venit primavara, ne-am îmbrăcat mai subţire, am lăsat grijile şi necazurile şi-am zâmbit. Cu zâmbetul ăla pe care îl ai când te uiţi la un pom înflorit. Am în faţă ea bucheţele de zambile frumos mirositoare şi multe, multe marţişoare.

Fetele au plecat la şcoală fără mărţişoare în piept dar cu buzunarele pline de ace mici de siguranţă. 😀 Erau aşa de bucuroase că vor da şi vor primi mărţişoare, că habar n-au mai avut să-şi înveţe la ştiinţe sau la civică. Oricum, astea mai pot aştepta, primavara nu…

Să aveţi cu toţii o primăvară frumoasă. 🙂

Continue reading Zambile, ghiocei, mărţişoare, primăvară

Să dăm zăpada

Dimineaţă pe strada noastră lumea ieşise să dea zăpada. Nici mai mult nici mai puţin de 5 femei, nu tocmai dintre cele mai tinerele,  ieşiseră înarmate cu lopeţi şi se luptau cu nămeţii mai ceva ca bărbaţii.

Indiferent dacă au ieşit pentru că nu au barbaţi în familie sau pentru că aceştia erau deja la muncă, eu nu vreau decât să le felicit.

A, mai există şi cazuri în care bărbaţii familiei dorm şi femeile dau zăpada, dar cred că  astea le poţi număra pe degete. 😀

Continue reading Să dăm zăpada

Babe in tramvai

Nu vreau sa vorbesc despre zapada, pentru ca mie imi place si ma bucur de vremea asta. 😀 Daca ma gandesc mai bine, cred ca eu am chemat iarna asta grea, asa ca puteti da vina pe mine pentru ce se intampla afara.

Intamplarea face ca, oricat de tare mi-ar placea, nu pot sa stau acasa zilele astea, asa ca am lasat masina sa se odihneasca in garaj si am purces prin nameti cu picioarele din dotare. In afara ca am mers o perioada cu vantul si zapada in fata, totul a fost minunat. 🙂

Tramvaiul a venit imediat si intrucat il iau de la capat, am avut si loc, cum altfel. Eu, de obicei, ofer locul  din mijloacele de transport in comun, persoanelor in varsta si femeilor cu copii in brate sau in burta. Asa am crezut ca fac si azi, cand langa mine s-a oprit o doamna in varsta, plina de zapada si ingropata toata intr-o caciula. Fara sa ridic privirea o intreb: “Doriti sa stati jos?” Ea raspunde fara ezitare: “Da, sigur, as vrea!” Ma ridic si ii ofer locul in tramvai, care nici nu era prea aglomerat…

Continue reading Babe in tramvai