Nu sunt cel mai credincios om din lume. Ba, dacă mă gândesc bine, sunt o necredincioasă, asta pentru că nu-s de acord cu multe dintre docmele ortodoxiei, ca să nu spun ale creștinătății și dacă m-aș vedea vreodată fată în față cu Dumnezeu, aș avea eu să-i pun multe întrebări, la care probabil că ar avea răspunsuri, dar deocamdată eu singură nu le-am găsit. Cu toate astea îmi place să cred că Dumnezeu există, că nu l-am înțeles eu suficient de bine, că poate uneori când lasă copii să ardă de vii  e atent în altă parte unde ceva mult mai grav se poate întâmpla.

Nu înțeleg de ce nu bem lapte în post, de ce nu poate mașina spăla rufe în zilele de sărbătoare, de ce femeile trebuie să-și acopere capul în biserică și de ce lumânările nu sunt bune decât cumpărate de la respectivul lăcaș de cult.

Bun, acum că am lămurit-o pe asta cu docmele, vă mai spun și că am câțiva popi pe care-i urăsc de-a dreptul. Nu mi s-a întâmplas asta cu restul oamenilor, dar pe preoții care țipă, pe preoții care ceartă morții (da, exact, o matușă de-a lui Sorin era moartă pe masă în coșciug și popa ce venise să-i facă slujba de înmormântare o certa pe moartă că n-a fost la biserică mai des), preoții care îți cer 800 lei pentru a-ți putea băga mortul în locul de veci cumpărat de tine cu mult timp înainte, preoții care…. hai să nu fac mai multe păcate decât cele legate de scrierea acestui post în Vinerea Mare, se știu ei probabil, pe ăștia spuneam, nu-i suport. Dar am și câțiva oameni, duhovnici adevărați, care fără să-ți spună nimic uneori, reușesc să-ți aline suferința cu o privire, cu un gest. Iar dacă mai și vorbesc, ei bine, atunci eu i-aș asculta  zile întregi. Dar din păcate oameni ca ei sunt rari sau poate că n-am avut eu norocul să întâlnesc mai mulți.

Continue reading În loc de urări de Paște