E obligatoriu ca unul dintre mirosurile copilăriei să fie cel de zacuscă. Vinete coapte, ardei copt, roșii, ciuperci, o nebunie. Era casa noastră o mică făbricuță de făcut conserve pentru iarnă, și din tabloul acesta, pe lângă bulion, compoturi, zarzavat, gogonele și castraveciori murați, la loc de cinste stătea în fiecare an zacusca.
N-am să vă spun rețete și nici nu-mi iau angajamentul că peste ani, atunci când gospodăria noastră va fi în întregime pe mâna mea, obiceiul acesta se va păstra, dar deocamdă, an de an, noi facem zacuscă. Multă. Anul acesta ne-au ieșit aproape 60 de borcane. Cu toate astea, foarte puține dintre ele, poate două, vor prinde prima lună de iarnă. Mănâncă fetele mele de rup. În prima zi Iulia a mâncat 12 felii de pâine cu zacuscă. Adevărul este că e delicioasă. A pus mama în ea toate legumele pământului. Aproape.
Pentru că stăm la curte, o facem în curte. Pe pirostriile, care dacă mă întrebați pe mine arată hidos pe gresie. Parcă-s din alte timpuri și ceva nu se potrivește. Nu contează. Oala de 50 l (da, există, și stă la loc de cinste în pod) s-a umplut cu legumele tocate de robot. Da, cucoanele s-au adaptat, nimic nu se mai taie la mână, robotul e o unealtă modernă care-și face treaba și nu ia nimic din gustul legumelor.