– Sori, vino să-mi instalezi și mie o aplicație nouă pe telefon!
Sorin dă ochii peste cap și-mi ia telefonul din mână.
– Cum se cheamă?
– Foodpanda, îi răspund repede ca să nu creadă că nu știu ce vreau. Îmi doresc să comand ceva de mâncare și asta zice că-ți arată restaurantele din zona ta cu ofertele lor, cu timpul estimat până la sosirea comenzii, cu valoare minimă, știi tu…
M-am ținut de cuvânt și am făcut aseară din nou o cocă pentru sărățele. Cred că știți că și astea-s tot un fel de seminte, când te apuci să mănânci nu te mai poți opri până nu le termini, așa că puteți înjumătăți cantitățile de mai jos. Eu am avut nevoie de:
– 800 g faină
– 50 g drojdie proaspătă
Îmi amintesc că prima dată când am gătit de-adevăratelea (nu oua sau cartofi prăjiți), am făcut o ciorbă de fasole după o rețetă scrisă pe o foaie de matematică de mama. Eram în clasa a VIII-a și fasolea am pus-o de cu seară la înmuiat. După asta a urmat o mancare de cartofi si cam asta a fost cariera mea de bucătar în casa părintească.
În studenție am învățat să fac friptura la cuptor și o fac și azi după aceeași metodă. Îmi iese super și de ce să schimbi ceva ce-ți iese bine? In plus, tot în perioada studenției am învățat să fac orez cu legume, de la niște colegi din Ardeal cu care locuiam.
Apoi m-am căsătorit și am avut norocul de-a locui cu o soacră olteancă, mare amatoare de gătit. Nici nu mă puteam apropia de bucătărie pentru că aveam întotdeauna 3 -4 feluri de mâncare proaspăt gătite de socrela. M-am bucurat, vă dați seama, deși uneori mi-ar fi plăcut să fiu eu șefă în bucătărie.
Am aflat că există o prăjitură cu numele celebrului baton cu ciocolată și caramel, acum aproape doi ani, de pe blogul Laurei Sava. Am încercat prăjitura imediat ce am văzut rețeta și a ajuns rapid un fel de prăjitura casei, detronând astfel celebrele mele tarte. Numai că, acum câteva zile când am căutat iar rețeta de Snickers clasic, cea cu ciocolată neagra, am ajuns din întâmplare la cel cu ciocolată albă și planurile mi s-au schimbat brusc. Am zis că vreau snickers cu ciocolată albă, așa că am trecut la lucru.
Mai întâi am fost la cumpărături, vă spun din prima că nu-i o prăjitură ieftină, mai ales dacă ești aiurită ca mine și cumperi miez de nucă din supermarket cu 50 lei jumătatea de kg. Am aflat apoi că la piată e 25 lei kg de miez de nucă și că la mine în cămară e o sacoșă plină de nuci. 🙁
Cum vom avea de făcut blatul, stratul intermediar (ăsta-i cel mai ușor de făcut), crema (asta-i super-extra delicoasă) și glazura, am să vă spun ingredientele pentru fiecare în parte.
Dacă e vineri avem rețetă și cum noi aseară am gătit mazăre și-am pus într-un ceaun niște coaste de porc, am zis că n-ar fi rău să vă arăt o mâncare pentru 6 persoane care v-ar costa fix 35 lei.
Ingrediente:
pentru mâncarea de mazăre
Cu maioneză și ustoroi. Știu, o să spuneți că-s grele, că îngrașă că nu-s sănătoase, dar Iulia și Sonia sunt topite după ele și nu le pot refuza plăcerea asta, deși le-o fac destul de rar.
De revelion Iulia a rugat-o pe matușa ei care venea în vizită la noi să-i aducă ciuperci cu maioneză, la Ioana mănâncă tot castronul cu ciuperci din astea, iar pe mine mă roagă cu cerul și cu pământul să-i fac mai des. Profit de faptul că mâine așteptăm niște musafiri dragi și fac azi ciuperci cu maioneză și usturoi. Poate vă inspira și pe voi, mai ales că-s super ușor de făcut dacă alegi varianta gospodinei leneșe. Da, există și varianta asta.
Varianta gospodinei harnice:
Mama soacră e genul de om care nu poate dormi liniștită dacă nu-și știe cămara plină până la refuz, de zici că azi mâine e sfârșitul lumii și noi trebuie musai să mai supravietuim 5 ani.
Eu nu-s tocmai de acord cu asta, dar nici să sufle vântul prin cămară nu-i ok. M-am gândit de multe ori că eu n-aș pune nici butoiul cu varză nici jumătate din borcanele cu murături. Nici cartofi n-aș cumpăra cu sacii, iar la ceapă m-as multumi doar cu ce-mi dă mama de la țară.
Aseară, deși eram extrem de obosită, m-am gândit eu că ar fi frumos să le fac alor mei o prăjitură, fiindcă erau și ei destul de munciți și per total meritam cu toții ceva dulce.
Prăjitura era oricum una foarte ușor de făcut, am rețeta de la cea mai nouă angajată a noastră, care astă vară când a venit prima zi la serviciu, ne-a adus o tavă cu prăjitura asta și ne-a cucerit definitiv. Da, mă pricep și la oameni, vreau să-l văd eu pe ăla care azi a angajat un om și a doua zi a primit de la el o prăjitură. 😀
Cum vorba multă-i sărăcia omului și cum voi m-ați ajutat mult, mai ales în ultima vreme (pe lângă prăjituri eu mă hrănesc cu bunătatea oamenilor din jurul meu),am zis că meritați măcar rețeta prăjiturii ăsteia care mie (nici nu mai zic de Sorin) îmi place foarte, foarte mult. În plus e foarte ușor de făcut și nici nu-ți trebuie cine știe ce.
Citesc multe cărți. Nu atât de multe câte mi-aș dori, dar suficiente pentru a putea spune acum că Visul lui Joy de Lisa See, apărută de curând în colecția Strada Ficțiunii, intră în top 50 cele mai bune cărți citite de mine vreodată.
De obicei nici nu termin bine o carte de citit că imediat încep o alta. Am terminat de citit Visul lui Joy sâmbătă pe la prânz și de atunci n-am mai citit nimic. N-a mai putut, pentru că asta-i o carte care trebuie rumegată și am încă senzația că am trăit, citind paginile acelea, în primii ani ai comunismului din China, atunci când Mao a vrut să facă Marele Salt Înainte. Mă cutremur!
Pe scurt, Visul lui Joy este continuarea romanului Fetele din Shanghai, despre care eu v-am scris când l-am citit. Atunci credeam că Pearl și May, cele două surori crescute în puf în Shanghai, au trecut prin cele mai grele împrejurări pentru a putea părăsi China în vreme de război și de a reuși să ajungă pe pământ american. Ei bine, de data asta, am rămas pur și simplu șocată de ceea s-a întâmplat în China acelor ani, mai exact în perioada 1957-1960, atunci când drumul parcurs de fete a fost unul cu sens invers, respectiv întoarcerea în China comunistă venind din America. Romanul continuă povestea celor două surori, iar alături de ele apare acum și Joy, fiica ambelor fete, cea care crede sincer în ceea ce vrea să facă Mao din China Da, știu, e complicat, dar mă știți că nu spun prea multe din cărți, pentru că nici mie nu-mi place să citesc înainte firul epic al romanului pe care urmează să-l citesc. În schimb, vă spun atât, căutați cartea asta, e musai s-o aveți în bibliotecă!
În afară de plăcintă cu spanac, n-am făcut niciodată decât plăcinte dulci.
Ei bine, de data asta m-am hotărât să fac plăcină cu carne care să poată să fie mâncată și rece și care să aibă un gust minunat. Bineînțeles că nu m-am apucat să fac eu foietajul, ci l-am cumpărat frumos de la magazin, așa am făcu și cu carnea tocată, cu ciupercile și mai bine vă spun rețeta cap coadă:
Ingrediente:
Se călește ceapa în puțin ulei, ah, am uitat să vă spun că trebuie și ulei, dar acolo câteva picături s-or găsi și dacă nu, puteți pune unt, margarină pentru gătit… N-am prăjit ceapa foarte tare, mai ales că am adăugat și puțină apă în tigaie.