Category: copii

Din nou la școală

De ieri a început iar școala iar fetele s-au pregatit de plecare așa cum au putut, pentru că noi am fost ocupați cu bunicul lor care tocmai în timpul acela se întorcea acasă, după un stagiu de 15 zile la spital. 🙁

Încă de dimineață stabilisem cu ele să se pregătească singure pentru revederea cu colegii, iar în schimb eu le-am promis că le duc cu mijloacele de transport în comun la școală. 😀  Nu întrebați, nu gumesc, asta-i dorința lor, e o poveste lungă și veche, iar replica Soniei cu “Orice copil are dreptul de a merge pe jos la școală“, este deja celebră.

Am zis ca măcar în prima zi de școală să le fac pe plac și-am plecat cu două mândre după mine spre stația de autobuz, care a venit extrem de rapid și am ajuns neașteptat de repede în stația de tramvai.  Aici am așteptat un pic și am avut astfel timp să le inspectez pe fete. Iulia era bine îmbracată, adică gros, avea părul pieptănat pe sub căciulă și dinții curați, Sonia însă, deși la fel de bine îmbrăcată…

Continue reading Din nou la școală

Să mă achit de-o datorie

Știți că urma să prepare  și Iulia ceva, da?

În penultima zi a anului pe care tocmai l-am încheiat, și care în paranteză fie spus, n-a fost tocmai rău pentru mine, copilul Iulia și-a ținut promisiunea și ne-a pregătit și ea un desert. A făcut-o însă în cu totul altă manieră decât Sonia, adică a apărut în bucătărie și a zis: “Lăsați-mă și pe mine să fac un desert!”  I-am cerut să-mi arate rețeta, să văd ce-a ales ea cu privirea limpede mi-a spus senină: “Nu-mi trebuie rețetă, eu fac clătite.”  😀

Bineînțeles că până la urmă a apărut și rețeta, care era cu totul altfel decât fac eu clătitele în mod obișnuit, copilul a găsit-o pe net și s-a decis că pe aia o face.  A pregătit o compoziție pentru 10 clătite și s-a apucat de treabă. A trebuit doar să i le întorc eu, căci altfel cred că de revelion zugrăveam bucătăria. 😀 În rest, ea a ales umplutura, ea le-a aranjat cum a găsit de cuviință pe farfurii și ne-a invitat la masă. Au fost, desigur, delicioase: Continue reading Să mă achit de-o datorie

Sonia a făcut desert

Acum două zile copilul Sonia mă întreaba dacă ea are voie să facă un desert, singură-singurică. În momentul întrebării eu, ca orice părinte atent la ce spune copilul său, eram complet cu mintea în altă parte și am răspuns: “da, sigur că ai voie!”

Abia apoi mi-am dat seama ce-am făcut. Sonia și-a luat ideea foarte în serios, s-a documentat în cărți de bucate, în cele 1000 de foi cu rețete pe care le țin eu la loc de cinste în bucătărie, pe net, etc. si a declarat: “Fac pandișpan pufos”. 

A verificat dacă are toate ingredientele, și-a pregătit totul cu mare grijă, a pus tot suflețelul ei în treaba asta, și în afară că i-am aprins eu cuptorul, nimeni n-a ajutat-o cu nimic. A făcut totul singură și noi am rămas toți cu gura căscată când a scos pandișpanul din cuptor: Continue reading Sonia a făcut desert

Tati, tati, uite săniuţa

Deşi săptămâna trecută mă plângeam că-i o corvoadă să merg la cumpărături, vineri, aproape de ora închiderii, eram la supermarket. Am ales ora aia pentru că mă gândeam că-i mai liber, şi am avut dreptate, când am ieşit din magazin mai erau în parcare doar maşina noastră şi încă doua-trei maşini care presupun că erau ale angajaţilor.

În periplul nostru târziu am zăbovit câteva minute bune la raionul jucării, în încercarea de a găsi ceva cadouri drăguţe pentru doi copii frumoşi, dragi, cuminţi şi deştepţi. Nu ai noştri. 😀

La raftul cu jucării pentru băieţi era gălăgie mare.  O familie numeroasă, adică mama , tata, un unchi, bunica şi bunicul plus prichindelul care era şi subiectul dezbaterii:

Continue reading Tati, tati, uite săniuţa

Moş Crăciun suntem noi

Încă de anul trecut le-am zis fetelor cum stă treaba cu Moş Nicolae şi cu Moş Crăciun. Că-i totul o legendă şi că de fapt cadourile sunt cumpărate de mama şi de tata, ambalate frumos şi puse lângă cizmuliţe sau sub brad, pentru ca cei mici să se bucure.

Bineînţeles că nu m-au crezut. Era şi greu să mă creadă pe mine când peste tot e plin de Moşi Crăciuni. Dar un sâmbure de îndoială tot am reuşit să le strecor. 😀 Veţi spune că-s o mama rea. Poate. Însă copilele au 11 ani şi după ce toată copilăria (până la punctul ăsta) au crezut, ba chiar l-au întâlnit de câteva ori pe Mos, am considerat eu că-i corect ca acum să afle adevărul. Odată şi odată tot l-ar fi aflat. Plus că,  mi-ar plăcea mult să merg cu ele la cumpărat cadouri. Adică să ne împărţim cumva, eu cu una, Sorin cu una, şi sa ne cumpărăm unii altora cadouri. S-ar păstra surpriza dar n-ar mai fi vorba de minciuni.

Aseara a fost sper ultima dată când am cumpărat cadourile de Moş Nicolae doar eu cu tati. Sper ca pentru Crăciun sa facem perechi şi să iasă frumos.

Continue reading Moş Crăciun suntem noi

Bunica şi calculatorul

Acum vreo două săptămâni a venit în vizită la noi bunica fetelor, de la ţară.

 Eu mă bucur mult că fetele au o bunică la ţară. Este  vorba de mama mea, cea care mi-a spus într-o zi că vrea să-i tipăresc blogul ca să-l citească şi ea. 😀  Ai mei au stat toată copilăria mea la oraş şi acum la pensie, a lor nu a mea, şi-au construit o căsuţă cu verandă şi pridvor,  în satul în care s-au cunoscut. Romantici ăştia bătrâni, ce să zic…

Cât mama a stat la noi, fetele au fost pe ea cât au putut de mult. În timpul în care ele erau la şcoală, bunica respira. În perioada asta de respiro, mama s-a aşezat într-o zi pe scaun în faţa calculatorului şi a încercat să facă ceva. E de la sine înţeles că în afară de momentele în care îl şterge de praf, bunica n-a pus niciodată mâna pe calculator, deşi n-ai zice că-i aşa bătrână.  A fost , în schimb, atentă la felul în care foloseam noi maşinăria fără de înţeles  şi a stiut că trebuie să mişte de mouse.  I s-a deschis în momentul următor o pagină de poveste frumos ilustrată ,  lăsată pornită probabil de copilul Iulia, care butonase înainte de  a pleca la şcoală. De poveste i s-a părut bunicii iniţial, dar şi-a dat seama imediat că pe ecran erau nişte cerinţe de aritmetică, e drept, uşoare pentru bunici.

Nu ştiu cât timp a petrecut mama uitându-se prin magic desktop ( da, s-a descurcat, dar ce pretenţii să avem  când şi copiii de 3-4 ani se descurcă cu softul asta?). 

Continue reading Bunica şi calculatorul

Bazarul

Am zilele astea nişte probleme de-a dreptul existenţiale. La liceul Waldorf se organizează, vineri 3 decembrie, bazarul anual. Haideţi să vă spun ce-am înţeles eu că este bazarul ăsta, pentru că deşi participă la el absolut toţi elevii, adică de la piticii de clasa întâi,  până la veteranii de-a douăsprezecea, şi chiar dacă fetele mele sunt în clasa a cincea, pentru noi e totuşi prima dată când mergem la bazar pentru că suntem în primul an de Waldorf. Sigur că vom mai vorbi despre asta şi în cunoştinţă de cauză după ce evenimentul se va fi consumat, adică săptămâna viitoare sau în weekend după cum va avea doamna aici de faţă chef şi timp de scris. 

Cu o lună şi ceva înainte de bazar toţi copii care învaţă la Waladorf  îşi aleg nişte teme pe care să lucreze. De exemplu, unii aleg să facă tablouri, alţii felicitări, alţii  globuri de Crăciun. Sunt şi unii care aleg să facă şi tablouri, şi felicitări, şi globuri, şi statuete şi moşi Crăciuni, dar ăştia sunt aia superspecializaţi şi nu e cazul nostru. Copiii pot face ajutaţi de părinţi că asa e regula, orice se poate vinde şi e în stare el sau părinţii lui să facă. De vândut zice-se că vor vinde doar copiii dar vom vedea. 

Dacă iniţial în clasa fetelor se făcuseră echipe de câte doi copii care să lucreze împreună, pe parcurs s-a renunţat la idee şi fiecare se ocupă singur de produsele cu care îşi va umple masa, căci da, fiecare va avea locul său (taraba sa) pe care trebuie să se străduiască s-o aranjeze cât mai frumos pentru ca produsele lui să se vânda bine. Nu-i un concurs, îmi place să cred că e ceva legat de ideea: după muncă şi răsplată.

Continue reading Bazarul

Copilul şi adresa de email

Dacă cineva mi-ar fi pus acum vreo două luni întrebarea aceasta:

aş fi răspuns fără să mă gândesc prea mult, 14 ani. Pentru că n-ar fi fost nici prea devreme, nici prea târziu, iar copilul n-ar fi nici prea mare nici prea mic.  Adică, înţelegeţi dumneavoastră,  de la 14 ani şi amenzile ţi le iei pe buletinul personal, aşa că meriţi, zic, să ai email cu numele tău, că s-ar putea să-ţi trebuiască fie şi numai pentru plăţile online. 😀

Acum însă n-aş mai răspunde aşa, şi schimbarea n-a venit numai de când Iulia are email la magic desktop , ceva în genul ăsta pentru necunoscători:

Continue reading Copilul şi adresa de email

Geaca mov

Chiar dacă temperaturile nu o arată simt că anotimpul rece se apropie, fie şi numai prin prizma faptului că se întunecă mult mai devreme.

Deşi la şcoală s-a trecut la programul de iarnă, când copiii ies acum de la ore, e deja întuneric. Vorbesc de cei care învaţă după-amiază unde se încadrează  şi Sonia cu Iulia.

Aseară când am ajuns eu la şcoală, copilele erau, împreună cu alţi copii care îşi aşteptau părinţii, în părculeţul de lângă şcoală (ieşiseră un pic mai devreme decât ar fi trebuit). Când zic părculeţ, aş vrea să înţelegeţi două leagăne, o bancă şi un topogan. Îşi puseseră cu toţii ghizdanele pe băncuţă şi se zbenguiau prin părculeţ. 

Continue reading Geaca mov

Să-i spună şi ei cineva…

În weekendul ăsta am fost la ţară la părinţii mei şi acolo duminică dimineaţa toată lumea din sat, dar absolut toata lumea, cu mic cu mare, baştinaş sau musafir se uită la emisiunea “Viaţa satului”. Mărturisesc că am urmarit-o şi eu cu interes, mi-am amintit astfel că există viaţă şi dincolo de porţile oraşelor, şi încă ce viaţă… 

 În timp ce noi urmăream, cum spuneam, cu atenţie emisiunea, Sonia şi Iulia lipeau pe nişte coli de hârtie frunze şi tot felul de crengi. Se pregătesc intens pentru bazar, vă scriu eu zilele viitoare care-i treaba cu el. Între timp se prezenta în emisiune cum într-un sat (îmi scapă numele) o doamnă bibliotecară destupată le-a permis copiilor în bibliotecă accesul la net de pe vreo trei calculatoare, iar ăştia mici erau tare bucuroşi. I-a învăţat ce au voie şi ce nu au voie să facă la calculator dar sigur că, copiii curioşi  mai intrau şi pe unde nu aveau voie, mai ales baieţii. 😀 Când reporterul i-a întrebat ce le face doamna bibliotecară dacă îi prinde că accesează pagini de net care nu-s tocmai educative, copiii au raspuns că vinovaţii sunt pedepsiţi prin interzicerea accesului la net o luna de zile sau, atunci când copilul recunoştea că a greşit şi îi promitea doamnei că nu se va mai întâmpla, pedeapsa i se reducea la o săptămână.  Când a auzit aşa o grozăvie, copilul Sonia şi-a ridicat capul ciufulit dintre hârtii şi frunze şi cu un aer atotştiutor a zis:

– Ce doamnă fraieră! Să-i spună şi ei cineva că există magic desktop. Alege ea din prima site-urile la care copiii au acces şi nu mai stă să-i urmărească. Tu ştii tataie că există un program de calculator pentru copii?…

Continue reading Să-i spună şi ei cineva…