Category: copii

Army bomb

Da, nici eu nu știam ce înseamnă acum câteva zile și nu cred că sunt nici măcar cu o secundă mai deșteaptă acum că știu. Din contră.

Eram la o discuție mamă-fiice săptămâna asta și din vorbă în vorbă le-am spus fetelor, care vor pleca câteva zile la mare la sfârșitul lunii într-o tabără IYF, că s-ar putea să trebuiască să se descurce în tabără cu banii din pușculițe.

Fac aici o paranteză și vă spun că pușculițele astea sunt niște chestii de tablă în care se pun bani  în fiecare lună cu scopul ca de Crăciun fiecare din noi să poată cumpăra fără probleme cadouri pentru ei și pentru ceilalți. Nu se strâng acolo cine știe ce sume de bani, dar la momentul ăsta au vreo 300 lei fiecare.

Continue reading Army bomb

Ce-am mai făcut

  • eu-sonia-si-iuliaAsta a fost prima săptămână din luna în care nu mai am carnet de conducere. Să știți că nu-i tocmai un capăt de țară, asta dacă nu luăm în calcul faptul că depind de cineva ca să plec la mai mult de 5 km de casă. Mai aproape merg cu bicicleta 😀
  • Mâine e ziua fetelor, dap, Copilul Iulia și Copilul Sonia împlinesc mâine 17 ani. Mult, foarte mult dacă mă întrebați pe mine. Nu facem petrecere, fetele sunt prea mari pentru o petrecere în curte și prea mici pentru una în club. Dar mi-au pus în vedere că anul viitor vom închiria un club din București. Hmm, vedem. Bineînțeles că vom avea totuși tort și prietenii sunt bineveniți oricând la noi, așa că sigur fetele nu vor fi fără prieteni mâine. 17 ani, ați înțeles? Când am început să scriu pe blogul ăsta ele aveau 8 ani. OMG, cum trece timpul!
  • Săptămâna asta am fost toți patru la o piesă de teatru foarte, foarte mișto, Prenumele. Vincent (Mihai Călin) este un tip șarmant, un agent imobiliar de succes şi în curând tată fericit. El este invitat la cină de sora sa Babou (Mirela Oprişor, Aspirina din Las Fierbinți) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia lui Vincent, Anna (Raluca Aprodu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni, polițistul din Las Fierbinți), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil făcut de Vincent declanşează o serie de situaţii comice ( la care râzi de te ții cu mâna de burtă), neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor. A fost o seară memorabilă, dacă auziți că se joacă undeva piesa faceți tot ce puteți să ajungeți s-o vedeți. Noi multumim Cristinei Bazavan pentru invitație și pentru o seară memorabilă la teatru.
  • La înceutul săptămânii trecute am primit de la NUK un pachet foarte drăguț cu câteva chestii pentru copii (oricum, bidonul de apă e al meu, nu-l dau nimănui). Fetele de la Creative Ideas mă îndemnau într-o scrisoare drăguță să mă gândesc la o persoană care are adus valoare vieții mele și să-i transmit un mesaj din suflet. Încă mă gândesc, când mă voi hotărî la un om, voi scrie un articol, deocamdată mintea mea nu l-a identificat.
  • În atelier ne-am străduit să terminăm o comandă și vineri la 15,45 eram gata. E drept că ieri a fost ziua cea mai grea, dar ne-a ieșit. Să vedem ce provocări avem pentru săptămâna viitoare.

P.S. În desen sunt chiar Sonia și Iulia desenate de Drawforjoy acum 3 ani pentru Cantina Sociala.

Ce inveti cand ai copii adolescenti

Ok, a venit și momentul ăsta, zic să vă vorbesc din experiență. Ar fi așa:

  • adolescentiNu-ți face mari speranțe că îți va spune tot. Chiar dacă-ți dă impresia că face asta, sigur n-o face. Nu-i nimic rău în asta, doar nu te stresa. Adu-ți aminte, fix așa ai procedat și tu cu părinții tăi.
  • De obicei când pleci la cumpărături și vrei să le cumperi jeansi, te întorci acasă cu un rucsac nou. Gol. Și fără blugi. Va fi întodeauna mai important un lucru pe care și-l dorește, față de unul care-i trebuie. Nu are încă noțiunea de ”trebuie”. Încearcă să-l ții cât mai mult în faza asta și cumpără-i tu niște haine. A, n-o să le poarte? Asta e. Dezbrăcat n-o iasă pe stradă. Sau o să iasă?!
  • Va alege întotdeauna de capul lui și nu va da doi bani pe părerile tale. Va veni apoi ziua în care va recunoaște că ai avut dreptate. O va face cu greu, cuvintele aproape că vor refuza să-i iasă din gură, dar până la urmă o va face. Nu-ți da ochii peste cap și nici nu-i repeta că ai avut dreptate. O știe deja, nu are nevoie să o repeți. Da, ok, poți zâmbi.
  • Telefonul lui va fi tot timpul în urmă față de tehnologia actuală. Nu contează că are ultimul model de iPhone, colegul lui are un telefon mai nou, mai frumos, mai iute… Nu dispera. Nici nu-l contrazice. Știe el mai bine. Spune-i să renunțe la el dacă nu-i place. Sau și mai bine, propune-i să faceți schimb de telefoane. Se va mulțumi cu al lui.
  • Abia așteaptă s-o termine cu școala și să lucreze. Oamenii care lucrează au bani mulți și se duc relaxați la serviciu. Nu par să muncească acolo prea mult, din moment ce vin acasă și au chef să facă  mulțime de alte lucruri (repara chestii, fac mancare, fac curatenie, merg la cumpărături, spala vase…). El când vine de la școală nu mai are putere să facă nimic. Ce? Ordine la el în cameră? Scuipă-ți în sân! Vrei să nu-și mai găsească nimic?
  • Toți prietenii lui sunt mai deștepți ca tine. Ăsta-i un fel de a-ți spune că el (sau ea, să fie clar) e mai deștept ca tine, deși undeva în sufletul lui știe că și experiența ta valorează ceva. În plus, faptul că îi răspunzi încă fără să consulți vreo enciclopedie la întrebări legate de materiile pe care el le studiază, îl intimidează un pic. Oricum, nu contează, el e mai deștept. Și e corect să fie așa.
  • Întotdeauna, ora la care tu îi spui că trebuie să fie acasă, dacă ai noroc de un copil cuminte, este fix ora la care el pleacă spre casă de la locul de întâlnire cu prietenii lui.

Gata, nu vă spun mai mult. Ori veți descoperi voi singuri, ori vă mai scriu eu din când în când.

Cine stie sa fie parinte?

E o nebunie! Părinți, nepărinți și copii deopotrivă își dau cu părerea și emit teoreme despre cum ar trebui să creștem copiii sau cum ar trebi să ne fie părinții.

M-a luat de cap învălmășeala asta de păreri. Oameni. Suntem cu toții oameni. Suntem unici. Compatibili sau incompatibili cu ceilalți, mici sau mari, adulți sau copii, e DREPTUL fiecăruia dintre noi să procedăm cum vrem, să avem ce relații vrem, cum credem noi că e corect, atâta timp cât respectăm legile. Dacă o facem bine sau nu, ne-o va arăta timpul.  

Cine sunteți voi să spuneți cum se cresc copiii? Când s-a inventat chestia asta, cum că-i o știință să fii părinte? Să vă spun ceva, de peste 2000 de ani părinții au tot crescut copii. Mai buni, mai răi, mai sănătoși, mai bolnăviori, mai bine pregatiți pentru viața sau mai puțin bine. Vorbesc de părintele care încearcă, așa cum știe el, să facă tot ce-i mai bine pentru copilul său. Daca-i iese sau nu, i-o va arăta viața.

Continue reading Cine stie sa fie parinte?

Rochia mamei

Ieri, auzind că urmează o zi caniculară, m-am îmbrăcat cu una din multele rochițe de vară pe care le am. Bineînțeles că eu le văd foarte moderne, foarte șic, foarte colorate, foarte fluide, foarte nu știu cum… În fine, mă îmbrăcasem cu una din ele și mă tot învârteam prin casă. Mă vede Miss S. și spune admirativ de parcă n-ar fi fost ea :

– Vai ce bine îți stă! Vezi, tu ai rochii frumoase, tu te poți îmbrăca în rochii, și eu? Eu de ce n-am?

Fac aici o paranteză și vă spun că de vreo trei ani Sonia își cumpără numai hainele care-i plac, orice încercare din partea mea de a-i sugera ceva este un eșec, așa că de haosul din garderoba ei este singura răspunzătoare. Chiar săptămâna trecută am fost să-și cumpere o rochiță și ne-am întors acasă cu o salopetă, un tricou și-o fustă. Care fusta acasă nu i-a mai plăcut.

Continue reading Rochia mamei

Când încep copiii să vorbească?

Mai întâi o poveste:

Între mine și fratele meu este o diferență de un an și nouă luni. Când Laur avea 2 ani, nimeni nu înțelegea nimic din ce vorbea el. La 3 ani la fel. Eram singura care-l înțelegea și le traducea părinților spusele lui neinteligibile, și întrucât aveam și eu pe vremea aia până în 5 ani, nu sunt sigură că nu le spuneam celor mari doar ce-mi convenea mie. De la 4 ani fratele meu a început să rostească cuvintele din ce în ce mai clar și când a fost de vârsta școlară nu exista nicio diferență între el și restul colegilor săi, în ceea ce privește exprimarea.

Acum altă poveste:

Citeam ieri pe facebook cum o mămică din grupul părinților de gemeni/tripleti… ( dap, există un astfel de grup și e foarte fain cum se susține comunitatea de mămici de acolo) a fost cu fetițele ei la medic la un control de rutina, și pentru că cele mici nu vorbesc la vârsta de 1 an și 8 luni decât foarte puține cuvinte (pa, mama, tata, apa, papa… știți voi) au fost diagnosticate cu retard de vorbire. La 1 an și opt luni. Mai ales una din ele, care nici nu-i răspunde promt mamei când o striga pe nume.

Continue reading Când încep copiii să vorbească?

Copii mari, probleme mari

Ieri am avut o discuție cu niște blogărițe, după care mi-am amintit că eu nu mai sunt chiar una dintre ele dacă scriu aici o dată pe lună. Așa că m-am gândit să scriu. Mai mult decât atât, m-am gândit să vă cer părerea într-o chestiune legată de copiii noștri. Voi cum ați proceda în astfel de cazuri?

  1. Copilul vostru, o fetiță de 14 ani, este agresată verbal aproape zilnic de un coleg ce pare în ochii celorlalți, și mai ales al profesorilor, copilul model. Fetița nu se plânge zilnic de asta, a înțeles că asta-i viața, nu poate fi înconjurată numai de prieteni, dar îți spune din când în când că nu prea mai poate să-i înghită insultele, care între timp s-au transformat în amenințări. Ce faci?
  2. Copilul vostru, o fetiță de 12 ani, participă împreună cu un grup de colegi la un proiect pentru școală, proiect ce implică cumpărarea de chestii, transformarea lor în mărțișoare, și apoi vinderea acestora, astfel încât copiii să obțină profit. Fetița se implică trup și suflet în proiectul acesta, te pune să-i cumperi tot felul de materii prime, se întâlnește cu echipa ei și meșterește mărțișoarele, se ocupă și să vândă din ele, își pune la bătaie toate cunoștințele, se bucură când vede că se strâng bănuți din munca lor, până într-o zi în care o altă fetiță din grup hotărăște că fetița ta trebuie dată afară din grup. Îi spune asta răspicat în față și îi cere să plece. Te trezești cu copilul acasă plângând. Ce faci?
  3. Copilul vostru, tot o fetiță, de 13 ani de data asta, merge la școală și poartă la ora de sport, doar la ora de sport, niște pantaloni de trening cu turul ușor lăsat. Nu șalvari, nu pantaloni cu turul până aproape de genunchi, ci ușor lăsat, cam cum erau izmenele bunicului meu. Ok, voi nu aveți de unde să știți cum erau izmenele bunicului. În fine… Profesorul de sport nu are nicio problemă cu asta, directorul școlii, cu care copil s-a întâlnit și a schimbat câteva cuvinte înainte de oră, nu are nicio problemă cu asta, numai doamna dirigintă decide că pantalonii nu-s ok și îi face fetei o poză pe care o afișează în școală la panoul rușinii. WTF, nu știam că școlile au un panou al rușinii! Revenind, ce faci?

Mi-ar plăcea tare mult să vă aflu părerile, eu știu cum au procedat părinții respectivilor copii și vă voi spune și vouă, dar nu vreau să vă influențez deocamdată. Și da, sunt trei cazuri reale și recente.

Continue reading Copii mari, probleme mari

Copilul pesimist si copilul optimist primesc cadouri

Doi copii, unul pesimist și altul optimist (nu ai mei, lor le-a adus Moșul ceva bănuți și acum vor să-și facă unghiile și să meargă la Starbuks) îl așteptau aseară pe Moș Crăciun. După ce puștii s-au dus la culcare a apărut și Moșul și le-a adus fiecăruia câte ceva. Cel pesimist a primit un trenuleț electric, o pușca cu lunetă și multe dulciuri. Cel pesimist a primit o balegă.

Azi s-au întâlnit copiii și povesteau care mai de care. Pesimistul (abătut):

– A venit la mine Moșul, dar mi-a adus un trenuleț electric doar cu două vagoane, o pușcă cu lunetă fără încărcător și o mulțime de dulciuri după care nu mă omor. 🙁 La tine a venit?

Continue reading Copilul pesimist si copilul optimist primesc cadouri

Planuri anulate

De vreo trei zile fac planuri cu copilul Iulia miss I. cu privire la felul în care urmează să arate camera ei după reamenajare, adică pe la începutul lui februarie.

Discutam ca fetele, despre culori, birouri, paturi, stative pentru haine și din nou culori. Ea vrea alb. Am fost din prima de acord cu asta, sunt și eu setata pe alb de ceva vreme. Pentru că are o cameră mică, i-am sugerat să păstreze patul de o singură persoană pe care-l are deja, căruia să-i schimbăm doar salteaua. A fost de acord și a venit cu ideea de a-l vopsi alb, ceea ce nu-i greu deloc, patul e din fier forjat foarte fain, dar acum e gri metalizat neprietenos. Odată stabilită chestia cu patul, am trecut la birou și l-am ales împreună pe acesta, pe care voiam să-l punem cumva perpendicular pe pat, pentru a se putea folosi rafturile de jos pe post de noptieră.

Eram amândouă super – încântate de idee, am ales apoi un fotoliu puf pentru colțul camerei de lângă calorifer, unde copilul să stea cu căștile pe urechi și să exerseze la chitară. Păstrăm șifonierul vechi, format doar dintr-o ușă, dar vrem să-l vopsim și pe el alb, nu ocupă loc mult și e suficient de încăpător pentru hainele pe care nu le poartă prea des. Cele pe care le poartă des, vor sta la vedere, pe un ștender cu umerașe colorate. Așa vrea ea, așa facem. Cum spuneam, camera e mică, dar așa cum ne-am gândit noi să aranjăm totul, ar avea o cameră cochetă de domnișoară, în care să-și petreacă timpul cu drag.

Continue reading Planuri anulate