Category: ale mele

Vreau să fiu profesoară

profesoaraNu râdeți!

Cam o dată la doi-trei ani mă apucă dorul să fiu profesoară. Asta se întâmplă fără excepție în perioada în care reîncep școlile. Ca dovadă articolul ăsta l-am început anul trecut pe vremea asta și zace în draft de atunci, așa că o să vă povestesc acum, când sunt din nou în plină criză profesorală.

Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, dar cum n-am făcut la timp nimic în sensul acesta în plan professional (adică să mă fi dus, naibii, la școli de profil), a trebuit să mă mulțumesc cu modelarea fetelor mele. Asta nu mi-a potolit deloc setea de interacțiune cu copiii de vârstă gimnazială (da, am și pretenții, simt eu că m-aș înțelege perfect cu puștii de 10-14 ani), ba din contra, îmi doresc și mai mult asta atunci când observ (cu o doză mare de groază) faptul că ele au depășit pragul acesta.

Continue reading Vreau să fiu profesoară

Masa neagra

Multă vreme n-am avut în casă o masă mare la care să ne adunăm cu toții în zilele de sărbătoare. Spun n-am avut în casă, pentru ca aveam una pe care o țineam în garaj și o căram în casă de fiecare dată când ne adunan mai mulți sau era ceva eveniment în familie. Masa era oribilă, mai bărână ca bunica și cu picioarele strâmbe. Era din cele care se transformă, se lungesc, cred că a fost chiar prima ieșita din fabrica, atât era de veche.

Asta până într-o zi când o masă permanentă în casă s-a dovedit că ne este mai mult decât necesară, așa că am purces în căutarea ei. Practic am visat eu noaptea că ne trebuie o masă fixă și de aici nevoia.

Am luat la picior toate magazinele de mobilă din București, și pentru că noi suntem genul de oameni fără răbdare, care atunci când își doresc ceva, îl vor ”acum”, masa visată trebuia să fie pe stoc, să aibă scaune care i se potrivesc, să încapă în locul pe care noi îl aveam în living, să aibă cel puțin opt locuri, să fie fixă, să fie frumoasă, să se asorteze cu restul pieselor de mobilier din încăpere și, dacă mă mai gândesc un pic, mai găsesc câteva chestii pe care ar fi trebuit să le îndeplinească. A, și să se încadreze în buget. 2500. Lei.

Continue reading Masa neagra

A venit vacanta cu trenul de Franta

Asta e doar un fel de a spune, pentru că anul acesta nu mergem în Franța și pentru noi nici măcar n-a venit încă vacanța.  Totuși, fetele sunt în vacanță și săptămâna asta sunt plecate într-un Dance Camp  (tabără cu specific de dans, e traducerea pentru cei născuți înainte de anii ’80) la Rucăr Bran. Nu vă mai spun cât sunt de încântate că-s acolo, când vorbesc cu ele la telefon și-mi povestesc ce fac (au telefoanele maxim 1 oră pe zi), reușesc să le mai strecor și eu câte o întrebare, iar ieri am reușit să spun: Nu vă plictisiți? 

Nici o secundă, a fost răspunsul lui miss I, iar de miss S nici măcar n-am reușit să dau până aproape să se facă ora la care predau telefoanele. A avut ea alte treburi de rezolvat, mai urgente, decât să o sune pe maică-sa. În fine, mă bucur nespus pentru ele, sunt foarte încântate de cursurile de dans pe care le fac.

Acum că noi am rămas singuri, e tot degeaba, că lucrăm la fel ca și până acum de la 8,00 la 20,30 și parcă e mai mult de lucru ca niciodată. Ca de obicei tragem tare pentru a ne bucura de aproape 3 săptămâni de concediu în august. Numai că până atunci e cale lungă, avem pe lângă munca din atelier, de schimbat instalația termică în casă , de schimbat gresia în living și în bucătărie, de pus parchet în atelier, de retapițat canapeaua din living. Am retapițat deja canapeaua, mai exact Sorin singur a făcut-o, eu i-am confecționat două barete și i-am admirat munca. E foarte important să-ți admire cineva munca. Mai sunt de făcut doar câteva fețe de pernă, dar asta e ca și cum n-am avea nicio treabă.

Continue reading A venit vacanta cu trenul de Franta

E vremea scrisului de weekend

pasii saptamaniiAproape toți bloggerii care scriu zilnic, au impresia ca o pot lăsa mai moale în weekend, pentru că atunci lumea cititoare are altceva mai bun de făcut decât să stea pe bloguri (perfect adevărat) și, în plus, după ce scrii zi de zi cinci zile lucrătoare, parcă ți-ai dori weekendul departe de tastatură. Numai că… vine câte unul ca mine, care toată săptămâna nu s-a putut atinge de computer și are sâmbăta dimineața chef de scris. Bine, habar nu are despre ce să scrie, dar asta nu-i așa relevant, până la urmă ăsta-i un blog personal pe care scriu ce vreau, mai mult prostii, foarte puține lucruri care contează cu adevărat pentru ceilalți, așa că nu puteți avea pretenții.

Însă blogul ăsta e un loc care pentru mine contează, așa că în timp ce casa răsună de muzică (s-au trezit copilele și zici că nu pot respira fără cântec), eu îmi beau cafeaua și scriu. Bineînțeles că înainte de asta, am luat la mână bucătăria (orice gospodina serioasă își începe sâmbăta trebăluind prin bucătărie). A, că încă-s în pijamale, asta iar nu-i relevant. Le bag imediat la spălat. Stați să se termine prima mașină cu rufe.

Mi-e dor de blog, mi-e dor de zilele în care scriam zilnic și voi erați aici. Citesc uneori posturi din urmă și mi se umplu ochii de lacrimi, nu pentru că aș fi scris ceva de plâns, rareori am făcut asta, ci pentru că retrăiesc o parte din viață. A mea. A noastră. O parte pe care în lipsa blogului n-aș fi avut cum s-o retrăiesc. Și-mi dau seama că ceea ce fac eu aici e neprețuit. Pentru mine și ai mei.

Continue reading E vremea scrisului de weekend

Daca e primavara, ne revenim

Mă bucur mult de tot că s-a mărit ziua. Parcă e ziua mai lungă și-mi rămân și mie câteva ore pentru a trăi.

Pomii din curte sunt tăiați și stropiți, floricele au început ușor, ușor să înflorească, bicicletele coboară din pod și rochițele de primăvară împing în dos ploverele groase din șifonier.

Probabil că toate astea mi-au dat impulsul de a scrie azi. Să vină primăvara și pe blog. Dimineață am fost la piață și mi-am luat flori. Am ajuns acasă și mi-am dat seama că nu mai am nicio vază. Dacă o casă fără flori e o casă tristă,  o casă în care nu există o vază cum o fi?

Continue reading Daca e primavara, ne revenim

A trecut saptamana

Nici nu știu cum a trecut săptămâna asta (am impresia că, dacă cuiva i-ar veni ideea să verifice, pe blogul ăsta exista deja expresia asta scrisă de vreo 20 de ori). Păcat. E timp ce nu se mai întoarce, ar spune un necunoscător. Eu însă nu voi plânge niciodată după timpul trecut. Mă interesează mai mult viitorul, oricât ar fi el de scurt lung.  Așa că în săptămâna ce tocmai s-a încheiat, eu am făcut o mulțime de lucruri. Ia să vedem:

  • Am renunțat la tentativa de dietă pe care voiam s-o țin, recunosc a fost extrem de ușor.
  • Am terminat o comanda cu care ne luptam de la începutul lui ianuarie și care mi-a stat pe creier până s-o vad ambalată în cutii.
  • Am plătit către statul român numai săptămâna asta 2650 +1625 = 4275 lei, iar de la începutul anului s-au adunat deja în jur de 20000 lei, și gândiți-vă ca au trecut dor doua luni din 2015. Bineînțeles că sunt într-o mică depresie legată de faptul că pe an plătesc mai mult de un miliard vechi la stat, bani făcuți cu mare, mare greutate, ca să aibă ei ce fura. Cum care ei?
  • N-am fost în stare să-mi duc copilele să-l vadă pe James Arthur, care s-a găsit să vină în București fix acum când n-au ele vârsta potrivită pentru cluburi.
  • Mi-am rupt două unghii (țin la unghiile mele foarte mult) și din cauza asta voi avea probabil vreo trei săptămâni o manichiură de școlăriță de prin anii 80.
  • N-am citit nimic (mă refer la beletristică, nu la facebook și bloguri), pentru că am numai tâmpenii de cărți scrise parcă pentru retardați, nu mă întrebați cum le-am ales.
  • Am mâncat cea mai bună plăcintă de praz din câte există (nu-i ca și cum le-aș fi încercat eu pe toate, dar asta a fost extrem de bună) făcută după o rețetă învățată de mama de la televizor.
  • Am avut joi seara o cină târzie gătită împreună cu finii noștri, și mi-ar plăcea să păstrăm obiceiul. Să avem o seară din săptămână în care să mâncăm alături de prieteni, să fie așa un fel de joia deschisă, cine vrea să vină la noi joia pe la opt și jumătate seara, să stabilim împreună un meniu, să-l cumpărăm și să-l gătim. Bineînțeles că apoi tre’ să-l și mâncăm, dar la asta nu cred că se dă cineva înapoi.

Continue reading A trecut saptamana

Traiesc

Da, mai devreme sau mai tarziu trebuia sa se intample si asta, nu mai am timp de blog. Deloc.

O fi de la programul infernal care ma tine departe de casa cel putin 13 ore zilnic, o fi de la vremea care nu-i tocmai cea mai favorabila, o fi de la stresul pe care l-am avut odata cu plecarea fetelor in Germania (nu-mi vine sa cred ca nu v-am povestit nimic despre asta).

Ma gandeam ieri ca aproape in urma cu un an am incetat sa mai comentez pe bloguri din lipsa de timp. Citeam, dar alegeam ca in loc sa comentez pe unde-mi venea sa zic cate ceva, sa scriu cateva vorbe aici la mine. Stiti voi, sa-mi aduc aminte cand voi fi batrana si senila, c-am trait.

A trecut de atunci un an si iata ca a venit vremea in care abia daca mai scriu aici. Mi-e greu si sa activez diacriticile pe tastatura. Pentru ca mi se pare o pierdere de vreme, voi (si mai tarziu si eu) veti intelege ce am vrut sa spun azi si fara semne de punctuatie.

Continue reading Traiesc

Ce-mi doresc să mi se implineasca

Am văzut că la începutul lui 2014 am făcut o listă, și cu toate că mi-au ieșit multe chestii de acolo, suntem în continuare restanți la câteva, mai ales la productivitate și concedii. Așa că, de ce să stricăm obiceiul, hai să pun pe hârtie (mă rog, pe ecran) câteva rezoluții și pentru 2015, dacă nu pentru altceva, măcar pentru a mă certa la sfârșit că nu m-am ținut de treabă:

  1. Să-mi mențin scad greutatea de la un meritat 65 kg la un meritoriu 59 kg. Știu, e greu, n-am mai fost acolo de vreo 4 ani, dar trebuie să mă focusez cumva și pe asta. Pentru asta ar trebui probabil să uit de nou descoperita pâinea neagră cu măsline de la Lidl pe care o mănânc goală.
  2. Să citesc mai multe cărți decât în 2014, an în care am început peste 40 de cărți și-am terminat abia vreo jumătate. Nu le-am terminat nu pentru că n-aș fi avut timp, ci pentru că nu meritau citite. Părerea mea. Așa că aș vrea să fiu mult mai atenta în alegerile pe care le fac în materie de cărți, mai ales că uneori îmi vine să plâng după timpul irosit citind tâmpenii.
  3. Și acum vine partea grea a problemei, le-am băgat pe astea cu greutatea și cărțile la început ca să mă sperii din prima la sfârșit de an când voi reciti postul acesta. La punctul trei, dar pe locul unu ca și implicare, și nervi, și concentrare, și ce mai vreți voi, va fi încercarea de a mări atelierul cu încă un punct de lucru. Mai mare, mai frumos, mai bine pus la punct, mai productiv. Încercarea  asta va începe de luni 05 ianuarie, așa că am deja un mare nod în capul pieptului de emoție, dar și de entuziasm.
  4. Să reușim să mergem în cel puțin două vacanțe. Abia dacă îmi amintesc ce înseamnă cu adevărat vacanță, așa că aș vrea să facem tot posibilul ca asta să se poată. Vom vedea! Avem deja un miniplan făcut pentru o vacanță de vară în Suedia, dar știți cum e, socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu aia din târg.
  5. Să scriu pe blog mai des. Nu-mi pace că m-am lăsat pe tânjeală cu blogul, nu-mi place că mi-am pierdut din motivație, nu-mi place și basta. Vreau să scriu aproape zilnic, chiar dacă vor fi doar tâmpenii de-ale mele, chestii total neinteresante, îmi doresc să-mi rămână forță zilnic pentru un post pe blog.
  6. Apropo de asta cu scrisul pe blog, am de gând să continui seria articolelor despre Croitoria în serie , articolul 2 e scris deja, așteaptă doar câteva poze și va pleca spre voi.
  7. Îmi doresc să găsesc forța de a merge mai des la concerte și la teatru. Îmi lipsesc lucrurile astea și aș vrea ca 2015 să fie un început bun ăn priviința asta. Să zicem 2 concerte și 4 piese de teatru. Nu spun mai mult că mă cunosc și abia dacă voi găsi putere pentru astea.
  8. Aș vrea ca fetele să termine cu bine clasa a IX-a, să-și îmbunătățească engleza și germana și să treacă cel puțin la clasa de intermediari la școala lor de dans. De fapt astea ar trebui să fie printre rezoluțiile lor, dar sper să le dau un impuls prin faptul că le-am trecut și eu aici.camera iulia 5
  9. Trebuie să terminăm de mobilat camerele fetelor. Miss I. o are aproape gata (dacă voi credeți că-i puteți cumpăra unui adolescent o cameră gata făcută, asortată, cu șifonier clasic și covor, uitați de asta), iar la miss S. nici măcar nu ne-am apucat. Dar avem timp un an întreg, mai ales că ea încă nu s-a hotărât ce pat își dorește (sper să nu citească asta).
  10. Sănătate! Îmi doresc sănătate pentru mine, pentru toți ai mei, dar și pentru voi toți! Nu-ți dai seama cât de importantă este sănătatea decât atunci când ai o problemă, și vă spun din experiență, aveți grijă de sănătatea voastră! Eu o să încerc să am de a mea și-a alor mei.

Continue reading Ce-mi doresc să mi se implineasca

Cum i-am luat telefon lui miss I.

Miss I. are, ca și sora ei, un abonament de internet de la digi care-i permite să-și aleagă și un telefon nou din oferta lor, telefon pe care trebuie să-l comanzi și să aștepți câteva zile (au fost 14 când i-am comandat telefonul lui miss S.) până te anunță ei că l-au primit și te invită să te duci să-l iei.

Duminică și-a făcut Sorin timp și-a stat 5 minute pe net cu miss I. să-i comande telefonul. De atunci îl așteptăm. Luni când m-au sunat copilele să-mi spună că au ieșit de la școală, miss S. mă întreabă dacă a venit telefonul surorii ei. Eu îi spun că nu avea cum să vină așa repede și o aud pe ea la celălat ”capăt al firului”cum îi șoptește Iuliei: zice că da, ți-a sosit telefonul. Noroc că I. n-a crezut-o. În fine, astea sunt răutăți de surori gemene, să revenim.

Ieri, adică joi, adică extrem de repede, după numai 4 zile, a primit Sorin mesaj de la digi că i-a venit telefonul copilului. Minunat, mergem să-l luam. Și-am fost.

Continue reading Cum i-am luat telefon lui miss I.