Category: ale mele

O paralelă

E tot martie acum 30 de ani.

Grădiniţa la care mergeam era departe. Departe pentru un copil care se trezea în fiecare dimineată la 6.00, pentru ca la 6,30 să ia drumul grădiniţei, alături de părinţii grăbiţi, care trebuiau şi ei să ajunga la slujbă.

Cu ochii lipiţi de somn, îmi trăgeam pe mine dresurile, cărora atunci le ziceam ştrampi, şorţuleţul gri-bleu şi fundiţele. Cizmuliţele roşii de cauciuc, paltonaşul în carouri şi căciula completau ţinuta zilnică de grădiniţă la începutul primăverii.

E tot martie acum 20 de ani

Continue reading O paralelă

Claxonăm?

Când maşina poliţiei e prima la semafor bizonii din trafic n-au curaj să claxoneze.

Dimineaţă. Semafor special pentru pietoni care arăta roşu. Prima la stop maşina poliţiei, în urma sa două jeep-uri  negre, în spatele lor spark-ul meu murdar şi călduros.

Se face verde, poliţiştii nu pornesc, că aveau ceva de discutat între ei. Ăştia cu 4×4 din faţa mea stau ca nişte mieluşei şi nu zic nimic. Eu număr în gând ca să nu mă enervez. Dimineaţa mă grăbesc, că mereu sunt în întârziere. Ajung la 60 cu numărătoarea şi pentru că nimic nu se mişcă în faţă, deşi pe sensul contrar circulaţia se desfăşura acum normal de cca. 1 minut, apăs tare pe claxon. Bine, mă bazam şi pe faptul că poliţiştii nu aveau cum să-şi dea seama cine e nervos în spate. 😀

Oamenii legii se trezesc, coloana porneşte.

Continue reading Claxonăm?

Scurte de primavara

  • azi e 9 martie, se mananca mucenici si se bea vin. In pahare. Multe pahare. Ok, te poti descurca cu un singur pahar numai vinul sa curga. 😀
  • ghioceii mi-au inghetat pe birou. E frig.
  • copiii vor sa vina vacanta mai repede.  Vacanta de vara, nu altceva. Hhm, ce noutate, parca n-ar fi fost asa de cand lumea.
  • stam imbracati la birou. Centrala e trecuta pe vara de la 1 martie.
  • nu-mi mai tin franele la spark. Fluiera. Cica nu-i problema. 🙁
  • Sonia mi-a spus ca ieri un coleg i-a spus: ” esti tare”. N-am inteles contextul, dar ea era mandra de treaba asta.
  • am un inel nou si frumos pe deget. Imi place de mor. E cadoul primit de 8 martie. Merit!

Sa aveti spor la bautura! Maxim am spus!

Şapte probleme

Zilele trecute fetele au avut de scris la matematică 7 probleme. Nu-i o surpriză, aşa sunt temele la matematică în clasa a IV a, atunci când doamna învăţătoare nu-ţi dă de lucru şi suplimetar. Problemele astea se rezolvau printr-o metodă ciudată, iar copiii au rezolvat în clasă o problemă ca model.

Să vă spun că monştrii aştia ai mei n-au înţeles de ce  se face problema prin metoda aia? Probabil că şi doamna ştia că-i mai greu de înţeles, din cauza asta le-a şi dat şapte probleme de acelaşi fel ca temă pentru acasă. Repetiţia e mama învăţăturii. 😀

Ca sa nu ziceţi că nu ştiţi despre ce e vorba hai sa vă dau exemplu de problema:

Ana e un copil cuminte. Mihai, fratele Anei, are de doua ori varsta surorii sale plus inca doi ani. Tatal copiilor este cu 24 de ani mai mare decat Mihai. Mama este in varsta de 36 de ani si are dublul varstei fiului ei.

Cati ani are Ana?  Câţi ani are bunica copiilor,  ştiind  că varsta ei este egala cu varsta lui Mihai impreuna cu varsta tatalui?

Le-am explicat şi eu cam care-i treaba cu rezolvarea  şi încet-încet, la început mai greu, apoi din ce în ce mai bine, la a şaptea problemă Iulia a venit la mine şi mi-a spus: “Mami, în sfârşit am înţeles cum se rezolvă şi de ce se face în felul ăsta. ”  Adică ăsta e un target, aşa. Copiii înţeleg abia la a şaptea problemă. Eu, sincer, nu mă mai aşteptam să se întâmple. Dar totul e bine, când se termină cu bine. 🙂

Pentru copiii care citesc aici uite şi rezolvarea problemei de mai sus: Continue reading Şapte probleme

Feţe fără nume

Până pe la 20 de ani, recunoşteam la prima vedere orice om cu care făcusem vreodată în viaţa mea cunoştinţă. Ştiam după nume  toţi colegii de grădiniţă, după nume şi prenume, plus locul ocupat în bancă, toţi colegii de clasă din  generală şi liceu. Recunoşteam pe stradă orice elev din şcoala noastră sau de prin zona în care locuiam şi eram contrariată de fiecare dată când auzeam “Ah, îl cunosc, dar nu ştiu de unde.” Gândeam la vremea aia şi probabil că nu greşeam prea mult: “Doamne, ce retard, cum să nu mai ştii de unde cunoşti un om?!”

Îmi mai aminteam, aşa în linii mari, cam ce am făcut mai important în fiecare an al vieţii mele, începând cu varsta de 4 ani, când m-am mutat de la Brăila la Târgovişte şi am început grădiniţa. Ceva gen, la 5 ani am fost prima dată la mare, la şase ani am fost la prima (şi ultima) prezentare de modă din viaţa mea, etc… 😀

Bunnn. Anii au trecut şi treptat am început să uit lucruri.

Continue reading Feţe fără nume

Dacă nu eşti abonat la toane, acum e momentul

În stânga sus vedeţi ca şi mine un contor cu numarul de cititori abonaţi la blog.  Când scriu acum sunt 6, dar s-ar putea să mai scadă până public, aşa că vedeţi un numar mic. Infim chiar. 🙁

Ok, nu-i numarul celor care vin aici zilnic pe diverse cai (sunteti in medie câteva sute), dar nu asta vreau să spun. Vreau să vă întreb pe voi, cei care citiţi asta, dacă sunteţi sau nu abonaţi la blog.  Cu alte cuvinte, aş vrea să ştiu dacă voi sunteţi anunţaţi cumva că a aparut ceva nou aici. Vreau să ştiu asta, ca să-mi dau seama cam cum funcţionează counterul ăsta. Cunosc eu personal vreo 20 de oameni care au blogul în reader.

Vedeţi voi cum stă treaba… Dacă îmi apăreau 350 de cititori şi eu ştiam că-s vreo 389, să zicem, nu aveam cum să-l verific, dar aşa, la şase e floare la ureche. Poate are dreptate şi mă înşel eu, corectaţi-mă dacă greşesc, poate altceva vrea să spună cu numarul asta de 6 readers, dar eu aşa înţeleg.  Îs curioasă dacă se miscă.

Continue reading Dacă nu eşti abonat la toane, acum e momentul

Sisi ştie…

Am un pisic frumos. Îl cheamă Sisi şi e la noi de câţiva ani. Deşi e un motan de rasă, se poartă ca unul vagabond şi îi place plimbarea. Nu e niciodată hotărât dacă înnoptează în casă sau afară şi când ţi-e somnul mai dulce, te miaună să-i deschizi uşa.

Azi noapte povestea se repetă. Sisi mieuna de zor şi spre deosebire de alte nopţi, râcâia cu lăbuţa la uşa mea. M-am ridicat să-i deschid, oarecum deranjată de mişcarea asta în miez de noapte. Când dau să cobor scările ca să-l conduc pe miorlăilă afară, văd lumină în camera fetelor. M-am uitat la pisic care se ducea şi el tot întra-colo, în loc să vrea să coboare, cum îi era obiceiul.

Intru şi  văd copilul Iulia stând în fund în pat, galbenă toată la faţă. Îi era  rău dar nu mă trezise. Zicea că stătea aşa liniştită şi aştepta.  Ea ştia că trebuie să ia un medicament ca să-i treacă răul. Mâncase seara doua iaurturi cu fructe fără să spună nimănui, deşi ştia că n-or să-i faca bine. Din cauza asta nu mă trezea.  De fiecare data cand mănâncă iaurt  seara, noaptea îi e rău. Dacă nu-şi ia medicamentul, vomită. Azi noapte, pentru că nu-şi găsise doctoria,  aştepta să vomite.  Abia apoi avea de gând să mă trezească.

Continue reading Sisi ştie…

Eu, accidentele şi Dumnezeu

Maşina mea nu-i cea mai bună de pe şosele, ba chiar e aproape cea mai naşpa şi dacă adăugăm aici şi un şofer uşor distrat, atunci avem o combinaţie de care tu, ca şofer de maşină bună, ar fi bine să te fereşti.

Acum, faptul că am făcut deja două pene şi un accident de la începutul anului, în condiţiile în care jumatate din perioada asta am lăsat maşina în garaj, mă duce cu gândul la ceva ghinion care mă cam urmăreşte, că vorba aia, conduc de aproape 10 ani zi de zi în Bucureşti fără incidente.  Eh, vorbe, gânduri…

Ieri dimineaţă, ştiţi, era oarecum îngheţat pe jos, mai ales pe strazile lăturalnice. Duceam, elegant, cu sparkul fetele la şcoală. Când să intru pe staduţa şcolii, care este îngustă cât o stradă cu sens unic dar pe care  circulaţia e permisă  în ambele sensuri, maşina din faţa mea frânează brusc, frânez şi eu, îmi dau seama că maşina aluneca ca pe patinuar, mai frânez odată, schimb viteza, trag şi frâna de mâna şi îl lovesc pe ăla din faţă. Elegant.

Continue reading Eu, accidentele şi Dumnezeu

Cum mi-am petrecut Sf. Valentin

Soarele care m-a trezit, anunţa o zi specială. Era valăntains dei.

Am început usor, cu două guri de cafea în timp ce spălam trei pahare rămase de cu seară pe masă. Am pregătit apoi micul dejun pentru toată familia şi înainte de a apuca să iau a treia gura din cafeaua încă aburindă şi îmbietoare de duminică, am început să pregătesc prânzul. Cu ajutoare desigur. Eu eram doar sărmanul salahor, cel care curăţa robotul şi spăla vasele, şterge pe jos şi aprinde cuptorul, pune  rahatul pe cornuleţe şi pregăteşte tava pentru friptură.

Când în sfârşit prânzul a fost gata, am luat a patra gură de cafea.

Continue reading Cum mi-am petrecut Sf. Valentin