Ştiu că n-aţi crede despre mine să-mi placă genul ăsta de muzică:
Ştiu că vorba bună în general câştigă ………vreau să aud un stadion întreg cum strigă….
Am învăţat că dreptatea mi-o fac io…
Ştiu că n-aţi crede despre mine să-mi placă genul ăsta de muzică:
Ştiu că vorba bună în general câştigă ………vreau să aud un stadion întreg cum strigă….
Am învăţat că dreptatea mi-o fac io…
Am avut o zi excelentă pe care aş vrea să mi-o amintesc mereu. A fost prima zi lucru la firma mea. A noastră mai exact.
La 9 a început programul, la 9,15 am încasat primii bani, chiar înainte de a primi prima comanda, pe la 9,30. Mică ce-i drept, dar comandă.
La prânz am mâncat acasă, mâncare caldă gătită de mama, hmmm, delicioasă.
Atunci când graniţa dintre lumea asta şi cea de dincolo se slăbeşte, sunt alungate spriritele rele şi sunt chemate cele bune. Îmi place să cred că sunt un spirit bun venit pe lume in noaptea de Halloween si întrupat într-o femeie cu toane. 😀
În rest, o femeie obişnuită care a primit de ziua ei multe cadouri şi urări de la oameni dragi şi care a făcut pentru ocazia asta un delicios tort diplomat, pe care vi-l arăt un pic mai târziu şi din care vă servesc cu plăcere dacă treceţi azi pe la mine.
Mulţumesc frumos tuturor celor care mi-au transmis felicitări şi va multumesc şi vouă celor care treceţi azi pe aici!
Azi e ultima zi la vechiul meu birou.
Vreau sa stau cu colegii mei, sa petrecem, sa bem si sa mancam. Cu alte cuvinte sa ne luam la revedere in traditionalul stil romanesc. 😀
Uite ce cadouri inspirate mi-au facut:
Sunt dependenta de cafea. N-as fi crezut. Abia ieri mi-am dat seama ca nu-i de gluma si i-am inteles, pastrand proportiile desigur, pe cei care vor sa se lase de fumat sau si mai grav, de droguri.
Am venit ieri dimineata la job (da exact, jobul ala la care mai am de mers doar 4 zile, care de acum is aproape 3) ca o floricica, cu gandul sa beau o cafea mare si neagra, indulcita ca un ceai si daca se poate cu mult lapte. Numai ca odata ajunsa in firma constat ca toata lumea-i nervoasa si bautorii de ceai sunt mistocari. Adica se apucasera de o cateinca nebuna la adresa noastra a bautorilor de cafea. Pentru ca nu era cafea. Nici picatura. Nimic. Nada. Se terminase de vineri si inca nu sosise persoana care se ocupa cu aprovizionarea in firma. Nasol.
Nevoia mea de cafea, alimentata si de glumele fara perdea la adresa starii in care ma prezentam (a se citi adormita, reticenta, nesuferita, rea, ciufuta, etc.) s-a manifestat foarte noasol. Ma minunam si eu de ce stare puteam sa am doar din cauza ca nu aveam cafea. Ar fi fost simplu sa merg la primul chiosc si sa-mi iau o cafea, dar nu-mi place orice pisoarca si Starbucks-ul era departe. 😀
Nici nu mi-am dat seama când a trecut săptămana asta. Şi nu e prima dată când se întâmplă asta. Spectacolul merge pe repede înainte şi noi nu apucăm să fim decât niste spectatori care, în cel mai fericit caz, aplaudăm la sfârşitul actelor.
Peste 10 zile împlinesc 38 de ani. Na, că am zis-o. Vârsta vreau să zic. 😀
Prima mea amintire legată de apă o regăsec undeva în jurul vârstei de doi ani şi are legătura cu un costumaş alb şi o baltă de la marginea drumului. Ţin minte că mă uitam la mine, ma uitam şi la cenusiul bălţii, mă uitam iar la mine, iar la cenuşiul bălţii. Tentaţia a fost mare şi decizia a fost luata cu uşurinţă: m-am tăvălit la propriu, îmbrăcată cu costumaşul alb, în noroiul bălţii. Mult. Oare unde o fi fost mama?
Dupa ceva timp, când probabil m-am plictisit de joaca cu apa murdară, m-am ridicat în picioare şi am încercat să ajung în curte. Mi-a fost foarte greu. Eram de două ori mai voinică şi când spun voinică mă refer la greutatea mea în kg. Hainele erau de lână şi lâna uda nu-i tocmai fulg de nea. Mă mişcam ca un robot japonez necalibrat şi din hainele mele curgeau şiroaie de apă care dispareau pe loc în ţărâna drumului. Pe tot parcursul călătoriei spre casă (erau cred 10-20 de metri cu tottul, dar în capul meu păreau km întregi) îmi părea foarte rau de ceva, eram foarte trista. Nu ţin minte să fi fost din cauză că îmi murdărisem costumaşul ( asta avea să se întâmple mai târziu, când m-a luat mama în primire 😀 ) ci supărarea mi se trăgea de la apa care se scurgea pe drum şi pe care aveam senzaţia că am risipit-o. Îi luasem apa balţii. Nu era corect, nici măcar nu avusesem nevoie de ea.
Zilele astea, tot citind despre apă, am aflat cu stupoare ( să nu-mi ziceţi că voi ştiaţi) că pentru fabricarea unei singure perechi de blugi se consumă nici mai mult nici mai puţin de 6813 l de apa. Deci pentru toţi blugii mei sunt responsabilă de consumul a peste 200.000 l de apă. Ah, ce prost mă simt. Exact ca atunci când i-am furat apa bălţii. Ar trebui să nu mă mai ating de apă multă vreme de acum în colo. Nici nu-mi va fi greu dacă mă voi gândi că în fiecare zi sunt deversate în apele planetei cca 2 milioane de tone de fecale. Bleah…
Mie nu mi se pare corect că le-au tăiat bonificaţiile oamenilor ăstora, fie ei poliţişti, lucrători la finanţe, vamă, gardă financiară. Lucrează în locuri în care de cum îşi fac ei treaba, depind încasările la bugetul statului.
E simplu. Tu ca poliţist, de exemplu, iei bani în plus la salariu dacă îl amendezi pe cel care a încălcat legea, atunci îl amendezi. Nu-ţi iei? Accepţi spagă atenţii. Aşa suntem, aşa funcţionăm, ne trebuie un stimulent şi eu cred că e mult mai bine ca el să fie legal, respectiv sporutile ale sau cum s-or numi ele.
Funcţionarul respectiv, ca şi agentul de vânzari, acceptă încadrarea pe un salariu mai mic fiindcă ştie că dacă vinde mult (taxe şi impozite în cazul primului şi produse/servicii în cazul celui de-al doilea) va încasa mult (bonificaţii /comision).
Sâmbătă a fost ziua fetelor, au împlinit 11 ani, mulţumesc celor care le-au felicitat şi celor care ar fi făcut-o dacă n-ar fi uitat. 😀
A fost o petrecere cu mulţi copii şi fără poze, sau cu poze compromise, cum vreţi s-o luaţi. 🙁
Toate lucrurile au decurs perfect, copiii s-au distrat, noi am stat liniştiţi şi totul s-ar fi terminat cu bine dacă n-aş fi avut minunata idee de a le da la sfârşit popcorn. Casa a rămas în urma petrecăreţilor plină de floricele. Repet, plină.