Category: ale mele

Brăduţul

Am scris un post lung în care vă povesteam întreg necazul care mă ţine în sah de vreo trei saptamani. L-am şters. Nu-i treaba voastră şi în plus, vin sărbătorile. Lumea aleargă după cadouri, după cumpărături, dupa brad… Nu-i nimic rău în asta. Numai că eu n-am chef de nimic. Nici măcar fetelor nu le-am luat cadouri. Abia am ajuns să le cumpărăm ceva mai gros de îmbrăcat.

Azi copiii pleacă la colindat şi sinceră să fiu sper ca măcar ei cu urările lor să mă scoată din starea asta nasoală.

O încercare de-a mai uita de supărări am făcut-o acum vreo două seri, când după ce-am venit de la spital, unde tata începe uşor, uşor să se simtă mai bine, am avut chef să împodobim bradul. A ieşit aşa:

Continue reading Brăduţul

Dragă vecină

Pentru că mi-a aruncat pietricel mănuşa legându-se de faptul că, vezi doamne, nu mai scriem de mână, m-am hotărât ieri să-i scriu vecinei plecate la rude in străinătate, o scrisoare, pe care sper să o primească curând:

Ce sa zic, n-am avut niciodată 10 la caligrafie, dar scriu destul de mult de mână şi azi. 😀

Prietenii din copilărie

Zilele trecute mi-am făcut ordine în fotografii. Nu, nu în folderele cu fotografii. Vorbesc de albume. Vorbesc de pagini cu fotografii lipite, de poze cu însemnări pe spate.  Cele mai multe în alb şi negru, tipărite pe o hârtie de foarte bună calitate, tăiate zimţat pe margine. Câtă migală…

Dintre ele îmi atrage atenţia, de data asta, una cu mulţi copii, toţi îmbracaţi în uniforme de gimnaziu. Vara.  1987. Târgovişte. În faţa cancelariei Şcolii Generale nr. 10. Vreo 30 de copii şi câţiva profesori. Zâmbeau. Toţi.

Pe al doilea rând, a treia de la stânga zâmbeam eu. Bine, era mai mult un rictus, pentru că oamenii ăia din poză erau a doua mea familie şi urma să ne despărţim în câteva zile. 🙁

Continue reading Prietenii din copilărie

Plăcerea de a merge la cumpărături

Sau nu. Ştim cu toţii că urmează cea mai nebună perioadă din an în privinţa cumpărăturilor. Ei bine, chiar acum mie mi se întâmplă ceva grav. Nu îmi mai place să merg la cumpărături. Pam. Pam.

Se întâmplă adesea în ultimul timp să rămânem fără diverse alimente, oarecum de bază în casa omului, cum ar fi brânză, ouă, lapte, uneori chiar apă, iar pe mine nu mă trage inima să merg să le cumpăr. De unde în urmă cu câţiva ani abia aşteptam să vină ziua în care mergeam la cumpărături şi niciodată dar absolut niciodată nu respectam lista cu care plecăm de acasă, acum trag cât pot de mult de timp până să-mi iau inima în dinţi si să intru în magazin.

Nu-i vorbă, că nici acum nu respect lista şi tot timpul bugetul pe care-l stabilesc acasă, se dublează la faţa locului , dar nu mai am plăcerea aia de a cumpăra, de a găsi cel mai bun ulei de măsline la reduceri sau de a lua trei feluri de cereale pentru că nu mă puteam hotărî acolo care din ele mă slăbeşte mai repede. 😀

Continue reading Plăcerea de a merge la cumpărături

Că tot ne plângem de timp

 

Textul de mai jos nu-mi aparţine, l-am primit pe mail şi cred că-i una din poveştile alea din care noi, oamenii mari, trebuie să învăţăm câte ceva:

Cu voce timida si cu ochii plini de asteptare, micutul il priveste pe tatal sau si intreaba:
– Taticule, cat castigi pe ora?
Tatal, preocupat si cu un zambet sever, raspunde:
– Fiule, aceste lucruri nu te privesc pe tine.

 Nu ma mai deranja, te rog!
Copilul insista:
– Dar, taticule, spune-mi cat castigi pe ora?!
Reactia tatalui, la fel de severa, dar totusi, ca sa fie lasat in pace, raspunde:
– Cinci dolari.
Atunci copilul il intreaba:
– Tata, poti sa-mi dai doi dolari, te rog?
La aceasta intrebare, tatal se supara si cu multa bruschete ii spune:
– Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora?

Continue reading Că tot ne plângem de timp

Un drum scurt cu Dacia 1300

Nu, nu-s amintiri din vremuri demult apuse. S-a întâmplat săptămâna trecută.

Fetele ies de la şcoală de obicei între 17 şi 18. În ziua respectivă a sunat un client întârziat pe la patru şi jumătate şi l-a rugat pe Sorin să dea o fugă până la el. Mai dornic ca oricând să întărească zicerea cu “clientul nostru, stăpânul nostru”, al meu pleaca în viteză, uitând desigur acasă telefonul mobil. 🙁

S-a făcut cinci, s-a făcut cinci şi jumătate şi Sorin nici vorbă să apară. Pe la şase fără un sfert mă sună fetele: “Mami, tu ai de gând să ne mai iei azi de la şcoală?”

Aveam două soluţii, ori plecam cu tramvaiul, făceam 45 minute până la şcoală şi luam fetele, ori luam maşina lu’ tata o Dacia 1600  1300 din 1969. Pe gaz. Caz în care, gândeam eu, ajung mult mai repede la şcoală. Decizia mi-a fost uşor forţată de mama care mi-a spus: “ia maşina lu’ tac-tu şi du-te repede la fete!”  Şi de aici începe aventura:

Continue reading Un drum scurt cu Dacia 1300

Luni pe fuga

Nu stiu cum se face ca lunea niciodata nu am timp de scris. Of, sunt atatea de facut… Intalniri de la 9.30 si multa munca pe teren.

As fi vrut sa va povestesc cum am fost ieri cu familia la film. Nici nu stiam ca tre’ sa ai 300 de lei disponibili daca vrei o seara la film.  Si macar daca ar fi fost un film misto. Am vazut Harry Potter-Talismanele mortii care a fost, pentru mine cel putin, am un copil caruia i-a placut, o mare dezamagire. Pentru ca trebuie sa stiti ca desi eram oarecum reticenta la seria de filme cu baietelul ochelarist si simpatic, atunci cand am vazut primele parti am fost incantata. Talismanele mortii insa nu mai sunt pe gustul meu si din cate am observat nici pe gustul oamenilor din sala, pentru ca a fost o galagie continua la filmul asta.

Oricum n-am timp sa povestesc. Va pup si sa aveti o saptamana excelenta!

Marţi dimineaţa

În camera de jos se vorbeşte germana. De fapt, mai mult vorbeşte doamna, dar prima afirmaţie rămâne valabila. Sunt şi fetele acolo. 😀

Pentru că aseară am lucrat până târziu în noapte, mi-am luat liber în dimineaţa asta. (Ce super e să-ţi iei singur liber!) Mi-am făcut o cafea mare şi m-am aşezat să citesc presa. Pentru mine presa înseamnă să citesc câteva bloguri. Vreo 30. Ok, nu aflu ce-a mai făcut nu ştiu ce pipiţă (asta să fie pierderea mea) dar sunt la curent cu tot ce-i nou în lumea asta. Chiar şi în materie de umor. Sau mai ales de umor.

Îmi pun caştile pe urechi cu ceva muzică de relaxare şi citesc….. Nu durează mult şi am aflat o multime de lucruri, ba am văzut chiar o altfel de dimineaţă prin obiectivul lui Alex şi am ales să fac azi curry de porc cu ciuperci. Am înţeles că facem ca proştii reclamă gratuită firmelor ale căror sigle le purtăm la vedere şi m-am enervat când am văzut că unele fete au părul des şi ondulat , dar aleg să-l poarte scurt. Şi-ar mai fi, dar doar n-o să va spun vouă acum tot ce ştiu. 😀

Continue reading Marţi dimineaţa

Sfârşit de săptămână

Ar fi trebuit să vă povestesc ieri despre conferinţa cu tema “Învăţarea la un click distanţă” organizată de Intuitext, dar au detaliat cei de la suntpărinte.ro foarte frumos aici toată discuţia. Eu vă arăt doar o poză cu doamna în prim plan:

Şi vă mai spun ceva, Sonia şi Iulia au o nouă pasiune, matematica. 😀 Asta datorită acestui joc care a picat cum nu se poate mai bine, ele fiind în plină epocă de matematică. Epoca este perioada de 3 săptămâni în care elevii studiază în fiecare zi primele două ore, aceeaşi materie, în cazul de faţă matematica.

Continue reading Sfârşit de săptămână

Scurte de luni

  • Soarele e în continuare la mine pe terasă. 🙁
  • Fetele vor să meargă neapărat singure cu tramvaiul la şcoală. Mă mai gândesc la asta.
  • M-au sunat ăştia de la BCR şi vor neapărat să mă vad cu ei azi la un interviu. Eu le-am zis că nu vreau să mă angajez, ei insistă. 🙁
  • Sorin a stricat televizorul. S-a chinuit ieri aproape toată ziua, spre seară a reuşit. Se futu buşi softul. Nuuu, nu-s supărată.
  • Joi seară voi fi aici în calitate de “blogger părinte”, dacă eşti prin zonă, dă un semn.
  • Azi la 19.00 expoziţia Roxanei aka draw for joy  îşi are vernisajul. Intenţionez să ajung. Cu tot cu fete, desigur.

Have a stelar week! (o urare via titus)