Stăteam vineri în fața porții și soarele mă mângâia pe fața. La propriu. Nici nu știți cât mă bucur că a venit primăvara. Iarna asta am cam făcut frigul în birou, pentru că această încăpere n-a mai fost locuită până acum, așa că n-a fost nici încălzită. În plus are toți patru pereți afară și, ca și cum astea n-ar fi fost de ajuns, a avut până aproape de primavară geamul și ușa cu tocuri vechi de lemn care nu se închideau bine. 😀  Temperatura în birou n-a ajuns des la 16 grade în iarna asta, ca să nu mai spun că au fost și ceva infiltrații…de vis. Dar am rezistat ca o eroină (nici măcar n-am răcit) și uite că acum la început de primăvară am schimbat ușa și geamurile, acum aștept să se usuce pereții pentru a-i putea repara și sper ca la anu să nu mai am problemele astea. In weekend trebuie sa redecorăm camera mamei după ce acum două săptămâni am zugrăvit şi schimbat mobila la tata.

Cam astea erau gândurile mele în clipa în care am auzit un strigăt şi am aflat că tata, un norocos de om care ducea pe picioare o disecţie de aorta, a căzut (într-o încercare de a face ceva la care nici nu avea voie să se gândească, apăi s-o mai pună în practică 🙁  ) şi şi-a fracturat un os al copasei. Ceea ce în mod normal se operează la oamenii de vârsta lui, dar nu la el care are grave, dar grave, probleme cu inima. Nici n-am cuvinte să vă spun cât de supărată am fost. Acum m-am mai obişnuit cu gândul că va trebui să stea imobilizat vreo două luni iar apoi dacă va mai putea să meargă, o va face schiop şi cu piciorul uşor rotat. Of, Doamne, numai să meargă!

Aşa că dragii mei, am avut un sfârşit de săptămână şi un weekend de coşmar, dacă mă gândesc că după toate astea, am mai văzut şi live cum mătura valul ala uriaş maşini cu oameni care încercau să fugă din calea lui. Adică exact cum vezi în filme, se întâmpla acum în realitate în Japonia.

Continue reading Primăvară cu necaz