Category: ale mele

Ce-am mai făcut

Zilele astea nu-s în apele mele sau nu-s în toane bune, mai bine zis.  N-am niciun motiv care să justifice asta, ba din contră, îs mulțumită ca fetele au reînceput școala, că dulceața de prune amestecată cu miez de nucă a ieșit delicioasă (știți că miezul de nucă e 75 lei/kg? Eu n-am știut. 😀  ), că avem de lucru în atelier să ne punem și-n cap. De sănătoși suntem sănătoși cu toții, afara-i cald și frumos încă, și cu toate astea, am o stare foarte nasoală. Ba încă nici n-am chef de scris.

De exemplu zilele trecute am rămas închiși în Auchan cu tot cu cumpărăturile plătite. Da. S-au închis toate ușile și am rămas besmetici pe acolo până când un muncitor de pe la aerisiri, cred, a venit și ne-a dus prin niște catacombe care în final ne-au scos în parcare. Vă dați seama ce poveste aș fi putut scoate din asta… N-am avut chef s-o scriu.

Apoi am avut cearta cu Vodafone, am încercat să le luam fetelor două telefoane noi. V-am  spus că la concursul de matematica pe clasă Sonia a ieșit pe primul loc și Iulia pe pe cel de-al treilea? Nu, nu pentru asta le luam telefoane, ci pentru că se vor duce des la școală pe jos (adică cu autobuzul și tramvaiul)  și aș vrea să știu de ele în fiecare clipă. 😀 Vă spuneam că am vrut să le luăm telefoane (ceva în jur de 400 lei la liber) și care cu abonementele pe care le alesesem (ceva de 50 lei cu internet cu tot) erau 60 lei/bucata. A făcut flăcăul ăla de la Vodafone contractele și când să vină aprobarea ne comunica ca ni se solicită o garanție de 500 lei/telefon. Alo, Vodafone, ceva nu se pupă, păi nu mai bine îmi iau eu telefonul fără niciun abonament și văd eu apoi ce abonamente le iau și de la ce operator? Mă rog, nu intru în detalii, oamenii probabil au ei niște criterii după care cer garanțiile astea, noi de exemplu, mai avem încă două abonamente la ei, și niște garanții neridicate pe acolo (bine, azi am făcut cerere să ne restituie tot), probabil din cauza asta au zis că merge asta cu cerutul banilor. N-a mers. Am zis pas și-am plecat. Prea târziu, eram deja închiși în Auchan. 😀

Continue reading Ce-am mai făcut

Micile bucurii ale vieții

Fericirea nu cade din cer decât foarte rar și numai pentru cei mai norocoși, noi restul trebuie s-o construim muncitorește și să ne mulțumim cu micile bucurii pe care viata ni le oferă sau de care noi ne îngrijim să avem parte.

Exista multe, mult prea multe, lucruri pe care le facem pentru ca așa trebuie și puține, mult prea puține, sunt cele care ne fac viața frumoasă, ne bucură de fiecare dată când avem timp de ele (timpul ăsta îmi mănâncă mie zilele). Așadar, care-s pentru voi momentele de maxima satisfacție sufletească, acelea pe care le așteptați mult și dureaza de obicei prea puțin? M-am gândit, evident, și care-s ale mele și avem așa:

Cafeaua de dimineață

Continue reading Micile bucurii ale vieții

Din nou acasă

Am ajuns aseară târziu acasă, rupți de somn și negrii ca dracii. Abia am avut putere să ne spălam și apoi am căzut toții  la datorie ca soldații pe front. Până îmi revin eu, și-mi trece tulbureala din ochi și ciufuleala din păr, vă spun că suntem toți bine (în afară de pedichiura mea), a fost foarte, foarte frumos și vă voi povesti pe larg toate peripețiile prin care am trecut, că, slava domnului, au fost câteva. 😀

Și da, am prins și pește:
Continue reading Din nou acasă

Copiii și salariul

Săptămâna trecuta copilul Sonia (12 ani neîmpliniți ) ne-a ajutat în atelier la lucru, în timp ce sora ei, Iulia, s-a jucat, a citit sau s-a uitat la televizor, exact ca un copil normal.

Copilul Sonia avea însa un scop, acela de a lua la sfârșitul săptămânii salariu. Dacă se poate în plic. A făcut treabă cu mult spor, m-a ajutat chiar și în birou la acte, nu numai la curățat ațele de pe șepci și tricouri. S-a supărat de vreo două ori și a vrut să-și dea demisia, a negociat salariul la sânge și s-a lasat greu convinsă că încă nu i se cuvine un venit egal cu cel al lucrătoarelor cu vechime din atelier,  i-au ieșit super vreo două chestii și a îndrăznit să ceară mărire de salariu, în condițiile în care tati îi tot repeta că ea e încă în perioada de probă, după care, într-un final, pe joi, s-a căzut la pace și a fost de acord că are de primit 20 lei pentru munca depusă în timpul săptămânii.

Vineri, în ziua de salariu, mi-a spus că ea visase că-i încurcasem plicul cu bani cu una din fetele din atelier și luase de fapt un plic gros, lucru care s-a întamplat exact invers, adică copilul  n-a mai luat deloc salariu odată cu restul fetelor, deoarece a fost nevoie să facem urgent ITP-ul la mașină (expirat de prin mai și observat abia vineri) iar bănuții ei au fost folosiți drept stimulent pentru nenea de la service.

Continue reading Copiii și salariul

Plata 3 Valentina

Deși am stabilit ca în fiecare lună să-i trimit Valentinei ajutorul pentru chirie obținut cu ajutorul vostru în general și al oamenilor din blogroll-ul din dreapta în special, în jurul datei de 20 ale lunii, în august i-am trimis pe întâi. Proprietara a cerut banii mai devreme pentru că trebuia să se interneze pentru o intervenție chirurgicală și avea nevoie de bani. Ce să zic, lanțul slăbiciunilor, dar asta e, bine că am avut de unde și i-am trimis, aveți mai jos dovada:

Incurcături pe ultima sută

De dimineață (la mine dimineață e pe la 6, da?) în curtea mea mirosea a mentă. Nu știu de unde, probabil de pe la vecini că printre ierburile și florile mele nu-i. Mirosul ăsta mi-a făcut poftă de ceai de mentă și de încă ceva. Ceva de amnezie. Aceea pe care aș vrea s-o am, să uit de răutatea oamenilor, să uit de guverne și legi tâmpite, să uit de taxele și utilitățile care lună de lună sunt mai mari (da, sunt supărată, mi-a venit curentul 500 lei) să uit de tot și toate și să plec în concediu.

AMR 4 zile. Aseară am aflat că cineva (nu spun cine, persoană importantă) a încurcat zilele și s-ar putea ca restul găștii noastre să plece spre Deltă cu o zi mai devreme ca noi. Nasol. Mai ales pentru ei, că majoritatea echipamentelor de campare sunt la noi. 🙁 Dar e nasol și pentru noi, fiindcă ne-ar fi plăcut să mergem cu toții. Să vedem, azi decidem ce și cum, oricum, e neplacută treaba, dar asta e, oamenii mai și greșesc. Dar prefer de o mie de ori greșelile de genul ăsta, celor pe care le fac ăia care nu se mai satură, ne conduc și se prefac că ne vor binele. Vorba cuiva ieri pe twitter: “Romania n-a intrat niciodată în criză, dar a ieșit de două ori din ea. ”

Hai că nu mă mai gândesc la asta, ce naiba, e weekend-ul dinaintea concediului. Ai zice că-i de vis. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt multe adunate pe ultima suta de metri. Comenzi în așteptare care trebuiesc lăsate croite să aibă atelierul ce lucra cât timp noi suntem plecați. Ultimele verificari de bagaje și schite de așezare a tuturor lucrurilor într-un porbagaj de Accent. 😀 Plus că n-am facut încă lista cu haleala, pentru că vrem să ne gătim noi acolo cele mai multe mese. Bine, asta până aproape vom muri de foame și vom merge să mâncăm un borș adevărat de pește. Hmm.. și mai e și încurcătura asta cu plecarea separată.

Continue reading Incurcături pe ultima sută

10.08.2011

Ce-aș vrea să-mi amintesc peste ani legat de ziua asta?

A fost o dimineață cu nori și ploaie. Am vazut-o la prima oră când cu părul nepieptănat am plecat pe stradă până la magazinul din colț (noi chiar avem un magazin fix în colț) să-mi iau zahar și lapte. Am strâns apoi în grabă și printre picături rufele de pe sârmă, știu, ar fi trebuit să fac asta înainte de a pleca la magazin, dar cereți prea mult de la un om abia trezit, așa că unde aproape ca atunci când au fost scoase din mașină, le-am aruncat de-a valma în fotoliu. O să hotărăsc mai târziu ce fac cu ele. Acum vreau să-mi gust cafeaua cu zahar și mult lapte. Mmm, gustul cafelei băută pe ploaie e altul, mult mai profund față de cel al zilelor însorite.

O pisică a dormit la mine în birou. Nu-i pisica mea, nu-i nici măcar a vecinilor, dar pentru că las noaptea ușa deschisă la birou și-a făcut un obicei din a dormi aici. Pisică vagaboanda, cine știe unde e casa ei de fapt, pentru că ziua nu o văd deloc.

Azi trebuie să pregătesc actele pentru contabilă, sunt un pic în urmă cu ele pentru că am avut mult de lucru în atelier și am zis că-i bine să dau și eu o mână, două mâini, de ajutor.

Continue reading 10.08.2011

Pe net cât e ziua de lungă

Pentru că măcar primul articol după schimbarea temei blogului am zis să fie unul mai serios, m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să vă povestesc cum îmi petrec eu o zi pe internet. Pe ce site-uri/blog-uri mă plimb, cât stau aici la mine (am obiceiul să mă citesc singură, să fiu, astfel, sigură că am măcar un cititor fidel), de pe ce calculatoare fac asta (da, chiar dacă nu plec de acasă, intru pe net de pe 4-5 device-uri), și-om mai vedea ce vă mai spun.

6-6.30 Trezirea. După ce-mi fac cafeaua și spăl aragazul (invariabil o dau în foc pentru ăa o las la făcut și intru în baie), îmi pun o litră de lapte peste ea și îmi fac triumfatoare intrarea în birou, de cele mai multe ori în camașă de noapte. 😀

6.30-8.30 Spun “bună dimineața” pe twitter, și deschid înca 6 taburi (toane, gmail, zoso, arhi, DailyCotcodac, goo.gl și din nou toane). Citesc ultimele doua articole de la fiecare (chiar și de la mine :))  ) scriu un comentariu, două,  dacă am ceva de zis (de obicei am, că nu mă pot abține) și mă întorc la toane. Scriu ceva pentru blog, de obicei ce visez noaptea, asta dacă n-am scris seara târziu și e deja publicat ceva în ziua respectivă. Când nu scriu visele de noapte, se cheamă că am inspirație sau s-a întâmplat deunăzi ceva notabil, de care aș vrea să-mi amintesc peste ani, și cum nu mă mai ajută ținerea de minte, am zis că-i bine să rămână aici scris. Asta a fost cred una dintre cele mai înțelepte decizii din viața mea (deocamdată au fost doar trei), pentru că deja, uneori când citesc ce-am scris acum 2-3 ani, stau și mă întreb dacă eu chiar am trăit chestiile alea. Și le-am trait, credeți-mă, pentru că am o regulă creată chiar pentru situațiile astea de incertitudine: “Nina, nu inventa lucruri despre tine, dacă nu vrei să ai false amintiri”.

Continue reading Pe net cât e ziua de lungă

Monopoly e acum și joc de cărți

N-am fost niciodată fan Monopoly. Numai la gândul că iar se înșiră jocul prin casă, mă apucau durerile de cap. Preferam orice alt joc de strategie, sunt un bun jucător de clasicele rentz, whist și bridge, pe acesta din urmă l-am învățat singură dintr-o carte (da, avea pagini :D) până să apuc să-l joc prima dată, atât îmi e de drag.

De vreo săptămână însă, ne-a băgat Gabi, soțul Ioanei și medicul stomatolog despre care v-am tot amenințat că scriu aici, ne-a băgat Gabi, ziceam, în nebunia cu Monopoly jucat cu cărti. Speciale ce-i drept, dar cărți de joc.

Măi, n-am mai fost așa pasionați de un joc de cărți, noi toți, toată familia zic, de nici nu mai țin minte când. Jucăm în doi, în trei, în patru sau în cinci, pe echipe, singuri, ce mai, o nebunie. Jocul e mult redus față de Monopoly clasic, are totuși proprietăți, case, hoteluri, bani, cărți de acțiune, etc.

Continue reading Monopoly e acum și joc de cărți

19 iulie

Sper că știți deja cu toții că zilele astea se desfășoară la Academia de tenis Herăstrău, BCR Ladies Open Romania. Aveți în link programul, pentru cazul în care vă place căldura și tenisul și vreți să mergeți să vedeți fetele la treabă. Cred că-i un spectacol frumos și, deși mi-am zis că-i musai să ajung și eu săptămâna asta la Arene, încă n-am reușit, dar nu-i totul pierdut pentru că sunt meciuri până sâmbătă inclusiv, când se va juca finala.

Am ales să scriu despre turneu azi, pentru că exact acum 89 ani echipa de tenis a României juca primul ei meci în Cupa Davis, împotriva Indiei. E drept că am luat atunci bătaie la zero (o-5), dar eram debutanți și abia dupa 6 ani, în 1928, ne-am luat revanșa. Bine, în fața altei țări, a Belgiei, dar cine se mai uită la detalii,  important e că i-am învins. Tot cu 5-o. 😀

Ce e interesant de știut, este că exact în ziua în care Romania sărbătorea 24 ani de la primul meci al echipei sale de tenis în Cupa Davis, la București se năștea un mare viitor tenismen, cel care în 1972 avea să devină numarul 1 mondial, Ilie Nastase. La multi ani, Ilie!

Continue reading 19 iulie