Săptămâna 2

Ziua 15, 65.6 kg

Urmând principiul cu țara piere și baba se piaptănă, continuăm azi seria articolelor despre dispariția celor 10kg de pe corpul meu (dă Doamne să fie din zona șoldurilor toate) și observăm, nu fără a ne mira, cum cântarul buclucaș nu știe altceva decât 1kg/săptămână ceea ce mie îmi convine de minune, deocamdată.

Partea proastă este însă că ieri, adică joi, a fost una dintre zilele mele negre, o zi începută din noapte cu dureri mari de de tot de cap și o moleșeală vecină cu leșinul în restul corpului, cu senzații de vomă și crampe în stomac, care au durat cu toatele, nici mai mult nici mai puțin decât vreo 12 ore. Evident că în timpul ăsta am uitat cu totul de exerciții, mese și de gustări, abia ieri după amiază am reușit să mînanc ceva care să-mi și rămână în stomac și am continuat așa cu mici înghițituri până spre miezul nopții, așa că ieri a fost o zi pierdută.

Nu vă grăbiți să trageți concluzii, nu mi-a fost rău de la felul în care mă alimentez (din contră ar fi trebuit să-mi fie bine, acum mănânc de 5 ori/zi și nu mai mănânc aproape deloc grăsimi). Știu sigur asta pentru că nu am fost singura din casă cu simptomele descrise mai sus, soțul meu mi-a fost coleg de suferință, la fel de lovit ca mine, iar fetele au avut și ele de simptomele, dar într-o măsură infinit mai mică, cu ceva dureri de burtă și de cap. Ne gândim că ne-am simțit așa de la niște mere sau de la niște alune (pe care Sorin era hotărât ieri să le ducă la analize), astea fiind singurele alimente mâncate de toți 4. În rest cei mai bătrâni din familie n-au avut nimic, deci mâncarea gătită sau emisiile de gaze (ne-am gândit inițial că or fi de vină gazele de la centrală) au ieșit pânăla urmă din discuție.

Continue reading Săptămâna 2

Săptămâna 1

Am început acum o săptămână.

Ziua 8, 66.6 kg

Mda, și eu aș fi vrut săfie mai puțin, dar atât arăta cântarul dimineață și trebuie să vă spun că eu sunt mulțumită deși mă așteptam la o diferență de cel puțin 1,5 kg față de săptămâna trecută. Nu-i nimic, bine că am scăpat de primul kg.  Am auzit însă că la început slăbești mai ușor și apoi kilogramele se pierd din ce în ce mai greu. Oricum, vom vedea.

Săptămâna care tocmai s-a încheiat am respectat întocmai programul de exerciții, am avut și ceva febră la muschi la început, dar încep să fiu din ce în ce mai prietenă cu bicicleta. Dacă la început reușeam să fac în 15 minute -5km, azi dimineață am facut 8 km în 15 minute și deocamdată e bine așa.

Continue reading Săptămâna 1

Prima zi

Ziua 1, 67.6 kg

Ca o femeie fără prea multă voință ce constat că sunt, n-am fost în stare să iau decizia asta înainte de sărbători așa că o voi face azi: încep cura de slăbire, ce nu va fi o cură în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o revenire la un stil de viață cât mai sănătos, cu luat mic dejun dimineața (nu-i glumă, daca renunți la masa de dimineață așa cum am făcut eu de-o vreme, vei avea tendința de a mânca mai mult la prânz și seara, chiar și seara târziu, ceea ce nu poate fi decât rău), cu 15 minute de bicicletă dimineața și 15 minute seara, cu renunțatul la dulciuri și alte tentații culinare, etc.

Pentru că nu pot face asta de capul meu, pentru că nu mă țin de reguli, știți voi, am de gând să mă cântăresc din 7 în 7 zile, și să vă raportez vouă aici (bine, chiar dacă nu vede  nimeni și, mai mult, chiar dacă asta nu interesează pe nimeni, numai gândul că cineva ar putea să mă tragă de mânecă și să-mi spună și să-mi bată obrazul că nu mă țin de treabă), mă va face probabil ca, de rușine, să mă țin de cuvânt și să încerc să scot ceva rezultate din treaba asta.

Poate că la un moment dat îmi va trebui și un program de exerciții pentru care să merg la sală, numai că deocamdată n-am nici timp, nici bani de sală.

Continue reading Prima zi

Punct și de la capăt

La fiecare început de an, poate și pentru că am câteva zile libere în care îmi pot lăsa mintea să zboare cu sorcova , simt nevoia să fac ceva schimbări, nu ceva extraordinar, ci lucruri pe care ar fi trebuit să le fac demult, dar pe care le-am amânat sau nu le-am considerat suficient de importante.

La fel mi se întâmplă și anul asta. Stăteam ieri și mă uitam la fete cum patinau pe cheața de la Afi și mintea mea se gândea la reguli. La reguli pe care îmi place să le fac, dar nu țin neapărat să fie respectate. Pentru că apoi nu mi se mai par la fel de importante ca atunci când le-am stabilit. Nu știu de ce mi se întâmplă asta, dar știu că viața mea ar fi probabil mult mai organizată dacă m-aș ține de câteva reguli. Dar nu le pot respecta și pace.

De exemplu, îmi zic întruna că nu-i ok sa intru în toate magazinele de 2 bani și să-mi cumpăr chestii, după care să-mi dau seama în maxim o zi ca ele nu-mi trebuiesc. Măcar dacă nu mi-aș da seama. 🙁

Continue reading Punct și de la capăt

La revedere 2011, bine ai venit 2012!

Dragii mei, vă numesc așa din toată inima, vă urez un an nou plin de împliniri, cu multă sănătate și bucurii!

Fie că vă numărați printre cititorii fideli de toane, fie că ați venit aici căutând ceva sau pur și simplu din greșeală vreau să știți că pentru mine sunteți cu toții importanți, mă bucur tare că pe mulți dintre voi am reușit să-i cunosc personal, pentru ceilalți nu-i timpul trecut și urarea de azi este pentru voi toți.

Aș vrea să putem uita momentele grele, bolile, neputința, certurile, bârfele și pițipongeala și să ne păstrăm în suflet doar ce iubim mai mult, doar momentele frumoase, doar prietenii buni și să ne uităm la noul an cu optimism.  Nu va fi greu, va fi exact așa cum ni-l vom face noi. Să nu uităm asta nicio clipa și atunci totul va fi bine.

Continue reading La revedere 2011, bine ai venit 2012!

Sărbătorileeee!

Ia spuneți dragii babei mei, la voi a venit sau n-a venit Moșul? Ce v-a adus? Sunteți mulțumiți? Asta cu dacă sunteți mulțumiți e o întrebare retorică, gândiți-vă că există oameni care nici nu visează la cadouri, așa că e clar, sunteți sigur mulțumiți. 🙂

La noi a venit Moș Crăciun ADEVĂRATUL. Acel Moș care are timp uneori doar o dată-n viață să vină și să stea de vorbă cu copilul, să-l întrebe dacă a fost cuminte și dacă i-a scris Moșului scrisoare. Bine, nici în acest an n-a avut timp să treacă chiar pe la noi, așa că am strâns o casă plină de copiii la Ioana și l-am rugat pe Moș să treacă pe acolo ca să mai economisească din timp.

Cu toate că Iulia și Sonia au deja 12 ani, îs mari care va să zică, tot au avut emoții mari când s-au aflat față în față cu bătrânul cu barbă albă.

Continue reading Sărbătorileeee!

Brăduțul

În fiecare an pe 1 Decembrie noi împodobeam bradul. Avem unul de plastic, foarte stufos și numai bun de dus în pod după sărbători și de folosit în fiecare an ca și cum ar fi primul. Făceam asta ca să ne bucurăm mai mult timp de sărbători, să intre Spiritul Crăciunului în casă mai devreme, știți voi chestii importante. Numai că anul acesta n-a fost timp de așa ceva, mai ales că am avut până de curând casa în tot felul de schimbări ce s-au lăsat cu zugrăvit, schimbat de uși și mobilă.

E, și cum stăteam eu așa vineri seara (vorba vine stăteam, sigur făceam ceva și atunci, că de stat nici acum nu stau), a sunat la poartă un om bun, o fată care a lucrat la noi în la atelier în urmă cu vreo trei-patru ani, și care acum venise să ne aducă un brad. De la Suceava.

Evident că e vorba de un brad natural, mare cât un articol de blog și stufos. Atât de mare că dacă l-am tăia în două am avea doi brazi medii și frumoși. Dar nu-l vom tăia, nici nu-l vom băga în casă. Am hotărât să-l împodobim afară, în curte. Sigur, va trebui să-l ancorăm bine, să-i găsim un suport pe măsură, să  împrumutăm o scară ca să-l putem împodobi, dar sunt sigură că la sfârșit va arăta foarte frumos.

Continue reading Brăduțul

Unde nu-i cap vai de picioare

Tocmai când aveam de gând să nu mă mai plîng atît de lipsa timpului, a venit vremea să mă plâng de sănătate, pentru că, nu-i așa, dacă n-ai grijă de tine și forțezi de vreo jumătate de an, vine sigur o vreme în care nu te vei mai putea ține pe picioare. E, cam așa mă simt eu acum, cu o durere incredibilă de cap și cu forța unui purice rătăcit.

Partea cea mai proastă este că numai eu mă simt așa, ci și cei din jurul meu, pentru că am exagerat cu toții săptămâna asta, stând în atelier uneori de la 8 dimineața până la 1 tot dimineața. 😀

Să nu credeți că vine weekendul și ne odihnim, din contră, mergem la țară la ai mei să-l tăiem pe Ghiță. Da’ numai gândul la țuică fiartă cu piper băută fierbinte afară, pomana porcului cu murături și depănarea de amintiri mă face să mă simt deja mai bine.

Continue reading Unde nu-i cap vai de picioare