Săptămâna 15

Ziua 107 – 62,7 kg

Alooo, voi auziți ce spun eu aici? 62,7kg. Cântam dimineață de bucurie, cred că n-am mai avut o scădere de 500g în 7 zile de pe la primele săptămâni. Și când mă gândesc că am mâncat vreo 12 cornulețe făcute de mama într-o seară, parcă tot nu-mi vine să cred. Poate că totuși km aia facuți săptămânile trecute și-arată acum rezultatele. Sau să fie de la faptul că am înlocuit iaurturile Danone cu alea Activia? Apropo de Activa, azi merg la conferința prezentată de ei și organizată de Evensys: Women on Web.

Revenind, sunt foarte încântată de greutatea la care am ajuns, dar nu-s nici pe departe mulțumită. Chiar dacă până acum au plecat 4,9kg, n-am ajuns nici la jumătatea celor care trebuiesc îndepărtate. Dar cu răbdare și ambiție reușim noi să scăpăm și de astea. A, uite și poza de care spuneam, numai că n-am avut timp să mă îmbrac cu blugii ăia de atunci, oricum o idee tot vă puteți face:

Continue reading Săptămâna 15

Eu, linia continuă

Sunt o biată linie continuă albă. Viața mea e cu început (m-am născut dintr-o bidinea și-o găleată de vopsea acum mulți, mulți ani) și probabil fără de sfârșit. Nu mă plâng, am o viață frumoasă, stau sub cerul liber mereu, n-am nevoie de pereți, casa mea are doar un tavan imens cu soare, stele și nori. Doar că aerul din jurul meu nu-i prea curat, deși am și-n stânga și-n dreapta copaci. Dar nu-i bai, că mie nu-mi trebuie aer. Aerul le trebuie lor, celor care-l batjocoresc.

Dar să revenim la mine. Eu stau singură pe mijlocul străzii, pot chiar spune că strada e țara mea. Când spun singură nu exagerez deloc. Nimeni nu se apropie de mine. Dacă surorile mele, liniile albe întrerupte, sunt deseori atinse și de multe ori călcate în picioare trecute pe sub roți care susțin mașini frumoase, eu nu. Am făcut ce-am făcut și am ajuns la mașini, deși am vrut mult de tot să nu aduc vorba de mașini că ele sigur vă distrag atenția și-o să uitați de mine, o biată linie albă continuă, care nici măcar de atingerea mașinilor nu se bucură.

Continue reading Eu, linia continuă

Am trecut și eu prin asta

Nu știu dacă ați citit postul anterior, dacă n-ați făcut-o nu-i timpul trecut, pentru că ce scriu acum are mare legătură.

Să fi avut eu vreo 10 ani pe vremea când descoperisem pasiunea pentru tenisul de câmp și, cum printre blocurile în jurul cărora am copilărit, nu erau câmpuri, de terenuri de sport nu vă mai spun, găseam o mare plăcere în a trimite cu putere mingea de tenis în pereții blocurilor. Și ca orice copil cu ceva minte, nu făceam asta la blocul meu, mă gândeam că îi zdruncin rezistența cu loviturile mele, așa că mă jucam cu racheta și mingea în peretele blocului de vizavi.

Alesesem peretele blocului cu geamurile cele mai rare și mai mici, copil deștept, vă spuneam. Azi așa, maine așa, întrebarea nu era dacă nu cumva voi sparge unul din geamurile locatarilor, ci când îl voi sparge. Evident că eu nu gândeam așa atunci, eu îmi vedeam doar de antrenamentul meu și de bucuria jocului. Trebuie să vă mai spun și că nu eram singura care făcea asta, știți voi, blocuri multe, copii nenumărați, talente cu nemiluita.

Continue reading Am trecut și eu prin asta

Săptămâna 14

Ziua 100 – 63,2 kg

Nu știu alții cum sunt, dar eu simt că nu mai scad sub cele 63 de kg cu care defilez de vreo lună. Cu toate astea am scăzut săptămâna asta 200g, ceea ce-mi dă speranțe, dar nu foarte mari.

Ca de obicei, recunosc spășită că în afară de mișcare, multă, multă mișcare, n-am respectat niciun program săptămâna asta. Am mâncat la nouă seara, atunci când intram în casă de la muncă, n-am respectat gustările și, cireașa de pe tort, am mâncat ciocolată în după-amiezile în care simțeam că nu mai pot.

Una peste alta 200g complet nemeritate, dar binevenite. Sau bineplecate. 😀

Continue reading Săptămâna 14

Săptămâna 13

Ziua 93 – 63,4 kg

Adică săptămâna asta e cu ghinion și acum când aveam nevoie mai multă (înainte de Paște) cântarul e nepăsător și-mi arată exact aceleași kg ca și săptămâna trecută. Bine, nu mă așteptam la kg în minus, de fapt nu mă așteptam nici la grame în minus, pentru că am cam mâncat haotic și de mai multe ori am simțit senzația de foame, pentru că am sărit multe gustări (am avut ceva de lucru care nu avea cum să fie întrerupt, se usca vopseaua sau șablonul și a trebuit să lucrăm multe ore fără nicio întrerupere). În schimb am băut apă și am făcut mișcare, e drept ca doar mers la pas, dar am făcut zilnic mai mult de 5 km fără întrerupere. Ei, acum imaginați-vă acești 5 km făcuți într-o încăpere de 70 mp. Da, încă n-am înnebunit, dar nici mult nu mai am.

Greutatea asta nu-mi dă de ales, deși am de gând să fac multe prăjituri acum de Paște și dacă le alătur celor făcute  de mama mă aleg cu o masă mare plină de dulciuri și alte delicatese, va trebui să nu mă hazardez și să mănânc cu socoteală, că nu-mi permit acum o creștere în greutate, ar fi păcat dacă iau în calcul cât de greu le pierdem.

Am și o veste bună, chiar dacă cântarul se încăpățânează să stea pe loc, blugii stau din ce în ce mai bine pe mine, așa că nu mă plâng.

Continue reading Săptămâna 13

O zi din viața unui extratestru- prânzul

Dimineața a trecut repede și cuprins de curiozitate, Fant uită definitiv de omleta apetisantă (pentru noi, nu pentru el) și se apucă să memoreze Jurnalul unui puști. Parcurse primele 50 pagini într-o secundă și ceva și își dădu seama că asemănărilele dintre el și băiețelul din carte se opresc la înfățișare, tipul din carte se credea deștept, dar nu avea succes la fete, iar Fant n-ar fi vrut sub nicio formă să nu aibă succes la pământence, practic el de aceea acceptase această călătorie spre Pământ, pentru că își dorea foarte mult o prietenă reală. La ei pe ORTNAFELE nu existau decât foarte puține fete, iar  băieții le puteau întâlni abia după ce împlineau 25 ani. Singura fată cu care vorbise Fant vreodată era Jena, dar ea nu reprezenta decât un chip și-o voce dintr-un computer.

Spre uimirea Jenei, Fant aruncă cartea și cere altceva. Nici el nu știe ce, dar știe că-i  inteligent și nu vrea să fie luat de prost de către pământeni , așa cum a văzut că i se întâmpla puștiului din jurnal. Nu, el se va feri de asta odată ajuns acolo, așa că-i cere asistentei sale o carte care să-l ajute în acest sens.  Jena răsfoiește virtual libraria Elefant (îi plăcea ei asta că nu trebuia să-și bage adresa complicata de cate ori comanda o carte și găsea aici aproape orice titlu de la o mulțime de edituri) și dă peste Triumful prostiei: mic tratat despre prostia inteligenței. Fata scanează rapid  cele 192 pagini și își dă seama că este exact ce își dorește Fant. Comandă cartea și îl anunță că imediat după masa de prânz o va primi.

Jena, chiar dacă era doar o fată virtuală, nutrea dorința de a-l însoți pe Fant pe Pământ, fie și numai pentru a vedea de aproape pomii înfloriți sau zăpada cu care pământenii se lăudau atât în fotografii. Nu-i spusese încă lui Fant, dar avea și un plan cu ajutorul căruia ar fi reușit să-l însoțească. Deocamdată voia doar să fie la curent cu felul în care băiatul se pregătea pentru călătorie, așa că-l întrebă arătându-se îngrijorată:

Continue reading O zi din viața unui extratestru- prânzul

Marți

Îmi place vremea asta de mor. Nici cald, nici frig, nici soare, nici înnorat. Dacă mai luăm în calcul că nu-s nici la servici, nici acasă, că pomii din curte îmi sunt înfloriți, că lalele mov s-au deschis mai frumos ca niciodată și că în câteva zile sărbători Paștele, se pare că e o vreme perfectă. Numai Neti îmi spune că s-ar putea să mă logodesc ceea ce e practic imposibil, dar asta chiar nu-i de luat în seamă.

Ieri mi-au venit cărțile pe care le-am comandat ( Umbra marionetelor și Umbra uriașului din Saga Umbrelor a lui Orson Scott Card), ieri Loredana de la Editura All mi-a spus că mi-a trimis 4 cărți din colecția Linia Blue pentru fete, iar eu abia aștept să le primesc și pe astea, nu de alta dar avem de gând să ținem atelierul închis și luni și marti după Paște așa că trebuie să am ce să citesc.

Hai că nu mai e mult, până atunci revin un pic la realitate și merg la muncă. Că parcă niciodată n-am avut mai mult de lucru…

Doamnelor, există soluție pentru masa de Paște

M-am tot plâns de lipsa timpului și nu știu cum aș fi rezolvat-o cu masa de Paște dacă n-ar fi fost mama mare bucătăreasă, care pur și simplu stă jumătate de zi în bucătărie după care mâncăm aproape o săptămână din bunătățile făcute.

Altceva vreau însă să vă zic. Știți probabil că doamnele care n-au timp, chef, înclinații pentru gătit, pot avea totuși musafiri de s[rb[tori, comandând meniuri speciale de Paște. Cred că majoritatea restaurantelor care livrează și acasă mâncare au cel puțin un meniu din ăsta de Paște. Cea mai nouă chestie în domeniu, care mie mi se pare excelentă, este livrarea acestor mâncăruri direct în vasele în care au fost gătite. Îmi și închipui plita neaprinsă de-o săptămână pe care se odihnesc oale cu sarmale și cu ciorbe. Un astfel de restaurant este Pomello, care la prețuri nu mi se pare exagerat, rămâne desigur să vedem mărimea porțiilor care se pot face din ce primim.

Eu de exemplu aș fi dat cu mare bucurie banii ăștia (numai vineri la cumpărături fără carne am dat 530 lei) pentru masa de Paște, dacă n-aș avea timp să gătesc sau dacă n-ar avea cine s-o facă pentru mine. Voi ați face-o?

Continue reading Doamnelor, există soluție pentru masa de Paște

La mulți ani, florilor!

Se știe că azi sunt Floriile, așa că și noi le serbăm pe ale noastre cum se cuvine, și mama soacră și tata socru poartă nume de floare așa că an de an cu o săptămână înainte de Paște noi avem doi sărbătoriți în familie.

Cu toate că timpul e hain și nu ne dă prea mult loc de întors zilele astea, am avut totuși aseară puterea de a le face părinților un tort din care ne vom înfrupta cu toții azi. Da, chiar și eu, ce dacă sunt la dietă. Vorba vine, dietă.

Sper să nu plouă prea tare ca să putem inaugura grătarul pe anul ăsta și să  frigem peștele pentru prânz. Distracție plăcută și vouă și la mulți ani sărbătoriților de astăzi!

Continue reading La mulți ani, florilor!

Săptămâna 12

Ziua 85- 63,4 Kg

Încă 300 g scăzute săptămâna asta și știu sigur că-s pe drumul cel bun pentru că am purtat zilele astea una dintre perechile de blugi din fundul șifonierului, pereche foarte dragă mie la un moment dat, dar băgată acolo ca să nu mă tenteze s-o încerc și să-mi stric în felul ăsta ziua respectivă.

Așa că acum, având cu mai mult de 4 kg în minus (mai exact 4,2 kg), față de începutul ăsta, nu de dietă, că nu-i nici pe departe asta ci de stil de a mânca sau de a mă hrăni, mi-am luat inima în dinți ți mi-am tras blugii ăia pe mine. Când am văzut nu numai că intră, dar că-i pot și închide decent aproape că nu mi-am mai încăput în piele de mândrie. Și de bucurie ce credeți că am făcut? Am mâncat aproape jumătate din checul pufos pe care-l face copilul Sonia din când în când. Efectiv nu mă mai puteam opri. Dacă mai pun la socoteală că era și seară când se întâmpla asta, mă și mir cum cântarul încă îmi e prieten și arată mai puțin decât săptămâna trecută.

Bineînțeles că am și eu meritele mele. Nu mai știu ce gust are pâinea, beau cu regularitate cei 2 litri de apă zilnici și merg în fiecare zi pe jos cel puțin 2 km. Nu mănânc seara după ora 19 și muncesc de-mi sar capacele.

Continue reading Săptămâna 12