Category: ale mele

Din nou vineri

Urmează un sfârșit de săptămână plin, de data asta nu de muncă ci de evenimente intersesante, nu atât pentru noi cât mai ales pentru copilele mele.

Ieri am luat, în sfârșit, rochițele de dans de la croitorie (da, frate, altă croitorie, n-am avut timp să le facem noi :D) și azi are loc ultima repetiție ănaintea concursului de duminică. Primul lor concurs de dans. Știu nu trebuie să mă aștept la premii sau execuții de excepție, eu o să fiu mulțumite dacă le văd dansând. E clar că trebuie multă muncă pentru a ajunge sus.

Mâine, sâmbătă, vor avea o zi de excursie la Cascada Urlatoare. Vor merge acolo cu noua doamnă dirigintă, motiv pentru ei de a se cunoaște mai bine și de a descoperi împreună cea mai impresionantă cascadă de la noi din țară. Cred sincer că aceste căderi de ape este bine să le vezi când ești încă copil. Altfel îți rămâne întipărită în memorie Cascada Urlătoare, cu înălțimea ei de 15 m, la 13 ani (se putea și mai devreme) și altfel o percepi dacă o vezi prima dată la 40 ani.

Continue reading Din nou vineri

Ce-am mai făcut

Am avut o săptămână nebună care dă semne clare că se va repeta:

  • luni am semnat cel mai mare contract pe care l-a avut firma noastră vreodată. Sperăm că va decurge bine și toată lumea va fi mulțumită. 🙂
  • marți am tras ca nebunii să terminăm mai repede ce avem de făcut, pentru că termenele trebuiesc mult reduse. A, tot martți am simțit pentru prima dată toamna în anul acesta.
  • miercuri lucrurile n-au stat deloc roz, tata socru s-a simțit rău de tot (el oricum are grave probleme de sănătate), așa că după-amiaza și seara am bătut în lung și-n lat coridoarele spitalului. Din păcate tata a trebuit să rămână acolo.
  • joi am avut din nou o nebunie de zi, cu drumuri, cu creație (știți voi, partea aia faină când desenezi pe un carton mare un nou model de…vestă de data asta), iar mai spre după-amiaza am primit astea de la Fares, cărora le mulțumesc pentru ele și pe care îi anunț că sunt un fan al siropului de muguri de pin cu miere de la ei (Soniei si Iuliei nu le trece tusea cu nimic altceva):

A fost bătaie pe ele, așa că eu am decis ca de azi să lucrez la curățarea sângelui și să-mi beau ceaiurile din cănuța cu flori. Atât. Continue reading Ce-am mai făcut

Portofelul

Aveam de vreo 5 ani un portofel maro de care în ultimul timp, nu numai că mă plictisisem, dar deja devenise de toată jena, ușor jupuit. Bine, la portofel să zicem că mai important e ce-i în el decât cum arată, dar eu nici cu ce era în el nu mă mândream prea tare. Să vă spun…

Ieri mi-am luat un portofel nou și frumos care are multe compartimente, exact ce-mi trebuie mie care păstrez acolo în ultimul rând bani și-n primul rând tâmpenii. Mi-am dat seama de asta când am început să-mi mobilez noul portofel. Am scos mai întâi banii (erau două hârtii de 1 leu, așa că n-a fost cine stie ce mișcare complicată să le mut). Am mutat și cardurile pe care le folosesc constant, adică vreo trei, cartea de identitate si permisul, dupa care am găsit așa:

  • o chitanță de când mi-am cumprat un șampon. Ce fel de femeie păstrează chitanța de la șampon?
  • trei chitanțe de bancă, câte una din fiecare lună trecută. Astea de obicei  le pun imediat în dosarul de bancă, se pare că de trei luni asta nu mai e un obicei. Trece al naibii de repede timpul.
  • un card de la un salon de înfrumusețare care sta acolo de vreo trei ani. Nici măcar nu-mi amintesc unde naiba e salonul.
  • o chitanță de motorină, asta-i de dată mai recentă, poate pot chiar să o bag la cheltuieli luna asta. 😀
  • un cartonaș pe care îmi trecusem cu mult timp în urmă datele firmei mele ca să le pot spune la furnizori. Între timp le-am învățat de numa, așa că nu știu de ce mai era cartonașul acolo.
  • un card de la magazinul Z, ăla cu haine pentru copii. Ținând cont că fetele mele nu se mai pot îmbraca de acolo, cardul a rămas în portofelul vechi odată cu mutarea catrafuselor în cel nou.
  • o agrafă de păr și trei agrafe de birou. Hello, agrafă de păr în portofel? Cum naiba a ajuns acolo?
  • un cupon de reducere de 10 lei la ceva promotie. S-a prescris.

Continue reading Portofelul

Concurs

De data asta nu dau nicio carte, cine doreste cărți poate merge aici și se poate umple de cărți cu puțină voință. La mine de data asta premiul va fi o pereche de blugi (maxim măsura 30, așa că cine nu se încadrează și totuși participă, înseamnă că-i un om bun căruia îi place să facă cadouri :D).

Ce vreau de la voi în schimbul blugilor? Nimic. Adică e de ajuns un comentariu fie el și gol. Haha, habar n-am dacă un comentariu poate fi gol. Revenind, concursul este făcut cu ocazia schimbărilor care au avut loc în viața blogului (care fie vorba între noi, are și el vreo 4 ani și a trecut prin multe în tot timpul ăsta) și vrea să strângă la un loc cât mai mulți cititori, fie ei vechi sau noi.

Evident că mi-ar plăcea să-mi spuneți de când citiți, cum ați nimerit aici, ce nu vă place, ce-i stricat, ce post v-a plăcut cel mai mult, chestii din astea, dar dacă nu vreți să spuneți, nu-i nimic, nu vă scad șansele, câșigătorul îl alegem prin tragere la sorți, mă gândesc eu la un mod original de a o face. Numai că….

Continue reading Concurs

Să vină weekend-ul

După o săptămână cu multă, multă muncă, astept weekend-ul asta cu mare nerăbdare.

Bine, nu vă gândiți că plec pe o insulă însorită, nici vorbă. Am de călcat vreo două coșuri de rufe, vreau să încerc două rețete de plăcinte, una cu carne și una cu brânză și stafide, aștept prieteni care să-mi spună dacă mi-au ieșit plăcintele, pregătesc fetele de școală, chestii din astea.

Weekend frumos și vouă!

Și-un video draguț de la Taxi, să nu uităm că suntem iubibile:

Continue reading Să vină weekend-ul

Și cu asta, basta

Gata. Am terminat-o cu temele, cu mutatul, cu zugrăvitul… Mai am doar să așez prin casă, cum s-ar spune, să adaug ceva plugin-uri, să refac blogroll-ul care s-a pierdut cu totul la transfer, să pun un buton de share și să mă apuc de scris. Sper să ajung repede la partea asta cu scrisul că altfel ai inspirație atunci când toate-s la locul lor.

În rest, încercați să vă bucurați cât mai mult de vremea asta, dacă mă întrebați pe mine asta se cheamă ideal în materie de vreme. Stau pe terasă îmbrăcată lejer, nu mi-e cald, nu mi-e nici frig. Un vânt ușor adie, dar parcă nici nu mă atinge.

A, azi mă duc la un botez. Nu știu cine botează, nu știu nici măcar dacă-i fată sau băiat, unde mai pui că nu-s nici invitată. E complicat de explicat, poate o să vă spun într-o zi.

Continue reading Și cu asta, basta

Fetelor, ecranul touch al telefoanelor e de sticlă

Am avut grijă de e ca de un ou. I-am luat două huse care mai de care mai nepractică și le-am abandonat după câteva zile de folosire.  Mi-am zis că mă decurc și fără husă, abia se vede cât de finuț și fruos e. El. Telefonul.

La începutul săptămânii m-a sunat cineva de la Vodafone să-mi spună că-mi expiră abonamentul la ei și să-mi propună unul nou. Zis și făcut, s-a rezolvat. Printre altele duduia de la telefon mă informează că pot merge în orice magazin Vodafone și-mi pot alege și-un telefon cu ocazia asta. Nici nu mi-a trecut atunci prin cap că-mi voi schimba telefonul mai repede decât așternutul. Adică azi.

Pentru că…

Continue reading Fetelor, ecranul touch al telefoanelor e de sticlă

Am început să învăț

Acum mulți ani angajatorul meu german a vrut să-mi dea pe mână, deși aveam doar 24 ani, o întreagă legătorie. Cu angajați, cu utilaje, cu birouri, cu clienti și furnizori. S-o administrez.

M-am gândit o noapte întreagă înainte de a refuza oferta. Pentru că am refuzat-o. Habar nu aveam cum se face un registru, un dosar sau un biblioraft. Nu știam ce-i aia cașerare (90% dintre voi nu știu încă, așa-i?), nu știam cum se bat capsele și nici cum se umblă cu ghilotina (asta-i o chestie care taie hârtia, nu-i aia la care vă gândiți voi). Dacă nu știam cum se fac toate astea, cum puteam eu merge în fața oamenilor care știau, să le spun că vreau să le facă repede, bine și la costuri cât mai mici? Nu puteam.

I-am spus patronului respectiv că vreau să lucrez în legatorie două luni, acolo jos, printre oameni și dacă după perioada asta mă simt în stare s-o administrez, atunci voi accepta oferta.

Continue reading Am început să învăț

Nu mai am răbdare

Sunt ca fetele care-și cumpără rochie pentru nuntă și apoi abia așteaptă nunta ca să-și îmbrace rochia. Nu mă refer la mirese, ele intră în altă categorie, ele ar trebui să aștepte nunta din alte considerente. Deviez.

Abia aștept să trec blogul pe noul hosting. Știți de ce? În primul rând ca să termin cu tot tămbălăul ăsta cu: ia domeniu, dă-mi domeniu, ia arhiva, dă-mi arhiva, unde-i arhiva…, dar nu numai de asta aștept.

Odată cu noua casă, toane.ro va avea și o temă nouă și frumoasă (tare-mi mai plac când sunt noi, temele pe care le aleg 🙂 ) pe care abia aștept să v-o arăt. Vă spun doar că-i colorată, jucăușă cu tematică, cum altfel, mai ales că sunt aproape un croitor cu ștate vechi. Ok, abia dacă știu să trag un tighel drept, dar am făcut ieri niște sacoșe, pe care vreau să le dau cadou clienților, foarte, foarte frumoase. Și le-am făcut eu cu mâna mea de la început până la sfârșit.

Continue reading Nu mai am răbdare

O educație costisitoare

Nu, nu vă povestesc cât a costat educația mea, ci vă vorbesc despre o carte citită recent, o carte al cărui titlu sună chiar așa: O educație costisitoare și este scrisă de Nick McDonell, un tip de 28 ani cu ceva romane la activ, primul dintre ele scris la 17 ani, când tinerii de vârsta lui au de obicei cu totul alte preocupări.

Revenind la roman, acțiunea se desfășoară pe două planuri: de o parte Africa cu problemele ei, cu liderul controversat al refugiaților ce luptă împotriva sistemului și un tanar si carismatic agent CIA ajuns acolo cu o misiune, iar de cealaltă parte viața la Harvard, unde o profesoară cu influență primește premiul Pulitzer pentru o carte scrisă despre liderul refugiaților Africani, în care acesta din urmă este prezentat într-o lumină mai mult decât favorabilă lui, și câțiva dintre studenții acesteia.

Continue reading O educație costisitoare