Category: ale mele

Am așteptat 2013 pentru ca…

2013Mda… mai bine mai târziu decât niciodată. Vienela mi-a aruncat din mers o leapșă ce trebuia probabil făcută la sfârșitul anului trecut, dar o adaptăm și, sinceră să fiu, mă face să-mi pun puțină ordine în gânduri:

1. Am așteptat 2013 pentru că: începea cu o vacanță binemeritată după câteva luni pline de muncă și când spun pline, vreau să spun până la refuz.

2. Anul acesta m-aș muta o lună în Londra, undeva la țară, într-o zonă cu mulți copii, unde fetele mele ar putea să învețe mult mai repede limba engleză pentru că mă disperă chestia asta.

Continue reading Am așteptat 2013 pentru ca…

M-am nascut sa fac voluntariat

După care m-am căsătorit, am făcut copii și mi-a trecut. Dar niciodată de tot.

Sunt unul dintre oamenii căreia nu-i pasă de bani decât atunci când nu-i are. Nu știu ce ați înțeles voi din fraza anterioară, dar eu am vrut să spun că atâta timp cât sunt sănătoasă, am ce să mănânc și ce să pun pe mine, nu-mi mai trebuie decât un acoperiș deasupra capului. Ok, și niște cărți.

I-am invidiat întotdeauna pe cei care renunțau la ei și se dedicau altora. Am visat mereu să fac voluntariat si nu entru că asta-i cea mai usoara chestie pe care o poti face, ci pentru că asta ar însemna că pot aduce cuiva bucurie, cuiva care are cu adevarat nevoie de ea. M-am văzut de multe ori citind povești copiilor din orfelinate, mângâindu-i, ajutându-i pe bătrânii din azile să redevină utili, să nu mai simtă că nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Mă simt bine atunci când îi ajut pe ceilalți și mă bucur sincer pentru succesul oamenilor care merită.

Așa că n-am încetat niciodată să mă gândesc la voluntariatul ăsta care dacă mă gândesc mai bine, trebuie să recunosc că-s egoistă acum, mi-ar face bine mai ales mie. Pentru că sinceră să fiu, toată bucuria  aia a oamenilor cărora le dai o mână de ajutor, toată zic, mă umplu pe mine de energie și-mi dau impulsul de a merge mai departe.

Continue reading M-am nascut sa fac voluntariat

Să incepem să scriem, zic!

S-au întâmplat foarte multe lucruri în ultima vreme însă nu prea îmi mai vine să vi le spun. Poate și pentru că nici voi nu sunteți prea vorbăreți cu mine. Sau poate că mă bazez prea mult pe memoria mea care dă semne de reîmprospătare. De exemplu mi-am uitat husa de la telefonul mobil pe butoiul cu vin din cămară (da frate, am un butoi cu vin roșu acolo) și atunci când am avut nevoie de ea mi-am amintit exact unde am lăsat-o.

Despre ce vorbeam? A, despre ce-am mai făcut, sau mai bine zis despre ce n-am făcut. Am de scris vreo 4-5 recenzii de cărți, unele excelente, altele nu prea pe gustul meu, iar anul ăsta m-am hotărât să zic lucrurilor pe nume mai abitir decât altă dată.

Mi se pare că a trecut atât de mult timp de când n-am mai scris și pentru că între timp fetele mele care anul acesta împlinesc 14 ani, au ghete cu toc, cumpărate din banii lor. Aproape. Acum îmi dau seama că în octombrie anul ăsta vor avea cărți de identitate, iar când am început eu blogul, acum aproape 5 ani erau în clasa a III- a. Altă școală, alte vremuri…

Continue reading Să incepem să scriem, zic!

Sa avem un 2013 minunat

Ok, viața m-a învățat că aceasta nu se va întâmpla, așa, de la sine, ci va trebui să muncim un pic la asta. Fiecare exact atât cât își dorește, cât poate și mai ales cât vrea.

Am avut un început de 2013 excelent, alături de familie, de prieteni, de artificii și voie bună. Special n-am zis de mâncare, deși a fost și din asta din plin. De exemplu, hai să vă arăt torturile diplomat pentru că, nu-i așa, la casă cu gemeni, nu se cade să faci decât torturi la dublu. Bine, am fost și mulți la masă, așa că există și altă explicație:

tort diplomat - varianta gemeniÎn fine, acum dacă am depășit subiectul mâncare, putem reveni la ce ne dorim anul acesta. Pentru că așa suntem noi, nu putem trăi fără a ne dori câte ceva de la fiecare nou început. Numai că de data asta eu îmi doresc ca toate să rămână exact așa cum sunt: să fim sănătoși, să avem de lucru, să visăm la vacanțe, să facem fapte bune, să citim mult și să scriem cu suflet.

Continue reading Sa avem un 2013 minunat

Ghiță, venim!

Vineri mergem la țară să tăiem porcul. Știți cum e, muncim, muncim, dar mai trebuie să și mâncăm. Bucuria copiilor cu părinți la țară este că, deși nu-i văd cât de des ar vrea, înainte de Crăciun se întâlnesc sigur la tăierea porcului. Așa că în weekendul ce se apropie, fie ger, fie ninsoare, noi mergem cu mic cu mare, la a porcului castrare  sacrificare. Hai că am făcut și-o rimă, doar mă știți că-s poiată.

Problema care intervine însă, este că deși mie îmi place șoriciul de mor, mi-e milă de sărmanul Ghiță. În fiecare an pe porcul nostru tot Ghiță-l cheamă, măcar nu putem spune că facem mai multe crime. Dacă ne întreabă cineva pe cine am omorât, îi putem spune simplu: doar pe Ghiță. 🙁

Îmi amintesc de primul dintre ei. A fost sacrificat în fața blocului acum vreo trizeci de ani. Ce nebunie! Nu puteai face treaba asta la bloc dacă nu stăteai la etajele inferioare, de unde puteai lesne trage furtunul cu gaze. Altfel trebuia musai să te ai bine cu vecinii de la parter să te lase ei, în schimbul unei bucăți sănătoase de carne, să le consumi gazele la pârlit de Ghiță. Ne-am învârtit atunci în jurul oamenilor mari care-l tăiau pe purcluș de parcă dansam cine știe ce ritual satanic. Abia ne așteptam fiecare bucata lui de șorici. Nu-mi amintesc să fi simțit atunci vreo milă, sentimentul a apărut pe parcurs și parcă e din ce în ce mai apăsător.

Continue reading Ghiță, venim!

Cum sa faci ceva din nimic

Cum lucrăm ca nebunii și zi, și noapte, n-a mai avut cine să se ducă la cumpărături. Nu că am fi avut bani, să fii patron e o aventură pe care am să v-o povestesc într-o zi. În fine, ideea e că aseară frigiderul era gol, dar aveam pâine. Asta-i partea proastă a poveștii.

Partea bună e aia în care a început să ningă și pe mine ninsoarea mă face să uit și de oboseală și de necazuri. Am intrat în casă seara pe la 8 și m-am uitat lung în frigider. Bine, aveam ceva mâncare gătită, o ciulama de ciuperci și-o fasole cu ciolan de toată frumusețea, dar astea în mintea mea nu se potriveau cu ninsoarea. În plus, mă tot uit de câteva zile în cartea aia de bucate pe care mi-a trimis-o Fares și îmi tot fac cu ochiul preparatele de acolo.

Îmi amintesc de-o chestie cu niște pâine prăjită cu usturoi și legume așa că scot o pâine, o ung cu ustoroi, pun pe fiecare felie câte-o bucățică de mozzarella, peste care  bucățele de suncă, foarte puțin ardei copt și-o felie de roșie peste care am presărat busuioc. Le-am băgat pe toate la cuptor (180 grade) și am așteptat 10 minute. Au ieșit așa

Continue reading Cum sa faci ceva din nimic

Astept sarbatorile sa ma salveze

Am muncit anul acesta mai mult decât orice om normal la cap, care mai vrea să și trăiască, nu numai să se spetească. Practic, în afară de cele trei săptămâni de vacanță din vară, în fiecare zi lucrătoare (la noi si sâmbeletele se cheamă că-s lucrătoare) a acestui an am muncit minim 10 ore. Maxim ar fi 24 ore, dar astea n-au fost decât vreo 10 zile, așa că nu se pun.  Dacă mai adaug la socoteală și că nu-s fumătoare și nici măcar de pauzele de țigară nu m-am bucurat, mă ia durerea de cap.

Abia aștept vacanța de iarnă! Sper doar să avem una! Deocamdată am în plan  să închid ușa atelierului în 21 decembrie și s-o mai deschid în 7 ianuarie. Este, desigur, un vis frumos, dar sper din tot sufletul să fie și realizabil. Mai sunt până atunci 19 zile, dintre care 2 libere. Hai că mult a fost, puțin a rămas.

În timpul ăsta vreau ca în fiecare seară să văd filme despre sărbători. Să intru într-un fel în atmosferă.

Continue reading Astept sarbatorile sa ma salveze

O zi în pijamale

Mi-am dorit de multă vreme să am o zi, una singură, în care să rămân în pijama de dimineață până seara. Să nu fie nevoie să ies din casă, deși mi-e dor de oameni de nu vă spun.

Ei bine, ziua asta minunată s-a întâmplat ieri, și cu tot regreul că nu m-a prins în pijamaua mea preferată, a fost o zi cum nu mai avusesem de mult. Și pentru că de zile grele ați tot auzit de la mine, aș vrea să văspun câteva cuvinte și despre o zi frumoasă și ușoară. Zi fără cumpărături, fără muncă, fără curățenie (ok, am strâns câteva lucruri, dar asta nu se pune), fără gătit (trăiască mama soacră care face totul ca la carte, ba ieri ne-a răsfășat și cu nucă cu zahăr ars. Ați trăit degeaba dacă n-ați mâncat așa ceva).

Era să zic și fără lecții, dar aici n-am avut încotro și-am lucrat cu fetele la un referat despre Leonardo da Vinci, am făcut planșe, ne-am documentat (știați că Leonardo a fost vegetarian?), am așezat în pagină, mai multe nu vă pot spune că miercuri e susținerea referatului și trebuie să păstrăm și ceva surprize pentru audiență.

Continue reading O zi în pijamale

Luni seara

E seară. Mai exact 20,34. Fetele sunt încă la dansuri (cursurile de dans sunt lunea și miercurea de la 19,30 la 21,30), iar eu încerc să-mi aștern gândurile pe hârtie  într-un articol cât de cât coerent. Lângă mine Sorin se uită pentru a miliarda oară la un film cu Arnold (ceva cu niște copii) și refuză să-mi dea și mie la Top Chef, argumentând că nu-i corect ca eu să și scriu, adică să nu mă intereseze Tv-ul, iar acesta din urmă să ruleze un program care-mi place tot mie, în timp ce el, cu toată atenția îndreptată spre ecranul televizorului, să se uite la ceva ce nu-i place. Are vreun sens fraza de mai sus?

Nu contează, oricum nu-s suficient de lucidă acum încât să pot descrie atmosfera din livingul nostru în această frumoasă seară de toamnă. Spun frumoasă pentru că-i cald în casă și pentru că tocmai am terminat de făcut (și de mâncat) niște superbe gauffre, cam ca cele pe care le-am mâncat astă vară la Bruxelles. Asta pentru că de două zile am acest aparat, care nu-i un sandwich maker obișnuit, ci are în plus și plăci pentru gauffre. Vă dați seama că l-am îndrăgit cu toții de numa. În weekend poate am timp și vă spun și-o rețetă, mai ales că nu-i musai să vă luați și voi aparatul ăsta, noi inițial văzusem unul la Cora cu vreo 75 lei, e drept că un pic mai mic și mai ciudat, dar bănuiesc că dacă rețeta-i bună, aparatele nu fac decât să coacă compoziția. Ok, hai să schimbăm subiectul că nu-i frumos să vă fac poftă, mai ales că am mâncat fagurii (ăștia-s gauffre pe românește) cu tot felul de topinguri, ciocolată, cireșe, căpșuni și kiwi.

Revenind la seara noastră, veau să vă spun că de mult n-am mai terminat programul la 16,00 (ca astăzi) și că de mâine lucrăm iar ore suplimentare, adică de dimineața devreme până seara târziu. Dar lasă că vin ele sărbătorile și sigur atunci vom avea timp de odihnă (nici nu vreau să-mi amintesc cțte sunt de făcut și de sărbători). Acum că am terminat de scris, mp îmbrac și mă duc să-mi iau copilele de la dansuri. Vor să ajungă urgent acasă, poate mai prind și ele ceva din Pariu cu Viața. Da, știu, dacă nu aveți copii, siguri habar nu aveți despre ce vorbesc.

Continue reading Luni seara

Când să scriu?

Tare mi-ar plăcea să mai am timp să scriu. În liniște. Adică așa cum era pe vremuri, să știu că am trei ore în fiecare zi în care să-mi pun gândurile pe hârtie. Trebuie să recunosc că în 3 ore aveam timp și să mă gândesc la un subiect, asta dacă nu-l știam deja, și să mă documentez un pic dacă era cazul și, ce-i mai important, aveam timp să-l scriu.

Acum nu mai am timpul ăsta, de fiecare dată se ivește câte ceva și mintea mea e forțată să se concentreze în direcția aia. Nu-mi plângeți de milă, uneori nu pot scrie pentru că mă uit la Vocea Romaniei sau X Factor. Alteori pentru că fac prăjituri (da, mi-am pus în gând să vă arăt o rețetă delicioasă de prăjitură zilele astea). Se întâmplă să nu scriu pentru că e vreme frumoasă (mă rog, era) și plecam la plimbare cu bicla și tot așa… Totuși, nu puține au fost momentele în care am stat în atelier câte 15 ore/zi și vreau să mi-l arătați mie pe ăla care poate scrie relaxat după munca asta.

Cu toate astea, cam o dată la trei zile mă apucă un dor nebun de a scrie. Și atunci văd că-s computerele din casă ocupate. Mândrele, vezi Doamne, își fac temele. Ba caută informații despre clima din Asia, ba despre cine știe ce animal. Uneori au deschise pe ecran câte 4 dicționare online. Și facebook-ul. Nimic nu se întâmplă fără facebook. Una a avut chiar ideea de a se costuma în Facebook de halloween. 😀 Toată generația lor e pe facebook. Noroc că-i ține școala destul de ocupați și timpul la calculator se rezumă la maxim o oră/zi. Am divagat.

Continue reading Când să scriu?