Category: ale mele

Cum suport ratarea unui concediu

Sau cum o regret mai puțin. 🙁

Săptămâna trecută tălpile mele trebuiau să lase urme adânci în nisipul de pe plajele Greciei. Vacanța noastră de anul acesta e compromisă și nici măcar nu se întrevede în viitorul apropiat o alta. Dar nu ne plangem noi numai dintr-atat.

work in progresSuntem aproape de termenul final de predare cu cea mai mare comandă pe care am avut-o până acum. E minunat să vezi că dintr-o pânză albă poți scoate niște chestii pline de culoare și frumos asamblate, ca să spun așa. Uiți și de plajă și de slapi (apropo de șlapi, ieri am plecat până la magazinul de electrice, ce e la două strazi de noi si mi s-au rupt papucii pe drum. Am avut parte de ceva experiență cu simțit căldura la tălpi numai că în loc de nisip a fost asfalt).

Ieri mă gândeam deja cum voi plănui eu un alt concediu și cum de data asta vom pleca. Sorin face de câteva zile glume cu mine, ceva în genul: Eu vreau să mai mergem în Grecia. Pai, am mai fost, îl întreb eu simțind că mi se răsucește cuțitul în rană. Nu, dar am mai vrut, răspunde el și se mai și amuză. Mda, e ușor de suportat faptul că în timp ce trebuia să mă pârlesc la soare sau să mă bălăcesc în mare, m-am pârlit la presa în fața căreia stau de trei săptămâni și care nu are mai mult de 190 grade. Unde mai pui că mă bălăcesc maxim la duș.

Continue reading Cum suport ratarea unui concediu

Munca n-a omorât pe nimeni

Însa tare mi-e frica ca pe noi ne pune pe butuci. 🙁

Și ca să fie tacâmul complet, în fiecare zi vine câte o veste proastă. Ba capsele cumpărate nu sunt bune, ba presa nu poate fi trimisa decat dupa 5 zile, ba materialul nu-i suficient, ba clientul n-are bani de avans… Acum sincer, cum naiba să mai ai chef de mucă, cum să-ți mai vină să tragi ca nebunul când la tot pasul sunt piedici? Nu-i ca și cum nu le-am fi prevăzut (ok, mai puțin aia cu capsele), dar tot par piedici care îți pun frâne fie ele si de ordin phihologic.

În rest sunt toate bune și frumoase, copiii aproape că-s în vacanță, vara își face simțită prezența din ce în ce mai tare (noi o ignorăm, stăm 15 ore/zi în atelier), gândul la vacanța pierdută e foarte departe, ca și cum n-ar fi fost, deși uneori recunosc, îmi iau gândul de la tot și îmi imaginez cum ar fi fost ca peste două zile plec în vacanță. Mda, ar fi fost frumos!

Vă las acum, trebuie să știți totuși că-s aici. La muncă. 🙂

Continue reading Munca n-a omorât pe nimeni

Frumoasa mea rochie gri

Am o rochie gri de vreo 4 ani. În fiecare vară o port de câteva ori (să zicem 7), atunci când am vreo întâlnire mai simandicoasă și trebuia să arăt business pe căldurile alea mari de vară. Rochia îmi venea bine și atunci când eram slabă (oricât de greu v-ar fi, trebuie să mă credeți că am fost odată slabă), dar și acum când sunt mai pufoasă.

Atât de pufoasă încât ieri când am îmbrăcat rochița gri, a trebuit să-mi țin respirația trei minute ca să-i pot închide fermoarul. Pe tot parcursul celor trei minute, Sorin m-a strigat din curte și insista să vin repede că un client matinal așteaptă să-i fac o factură.

Până la urmă am coborât cu rochia neîncheiată total, am sperat că nu m-a văzut nimeni și abia mai târziu, când stăteam relaxată pe scaun, am putut să trag fără probleme fermoarul la capăt. Eram mulțumită. Era clar că rochia mă încape. Lejer.

Continue reading Frumoasa mea rochie gri

Îmi trebuie putere

N-am fost niciodata în toata viața mea în situația de a cere putere. Am fost tare, am fost optimista, m-am luptat pentru fiecare bucurie şi m-am bucurat pentru orice luptă câştigată.

Am tânjit tot timpul după vremea în care vom privi detaşaţi cum lucrurile merg bine, merg singure, merg. Am avut chiar speranţe că asta se va întâmpla într-o zi şi simţeam chiar că ziua aceea e aproape. Şi chiar atunci când credeam că dacă întind mâna ating vremurile pe care mi le doresc pentru mine şi familia mea, chiar atunci zic, ceva s-a întâmplat şi lucrurile au luat-o razna.

Nimic nu se mai potrivește cu nimic. Pentru fiecare punct de pe agendă rezolvat, apar la sfârșit alte puncte. Fiecare zi e plină până la refuz și cel mai grav e că am început să ne amanetăm nopțile. Și știți cum e la amanet, dacă nu le recuperăm la timp s-ar putea să nu le mai recuperăm niciodată.

Continue reading Îmi trebuie putere

De ce nu scriu

Am avut o săptămână nebună și țineți cont că nu s-a terminat. Nu vreau să vă povestesc, a fost ca de obicei cu bune si cu rele, și a culminat ieri, când de ziua lui Sorin aproape că și-a tăiat un deget. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, după amiaza m-a chemat diriga fetelor la școală. Nu vreți să știți.

Azi avem zi de mani-pedi în familie, după care pe seară doamna toane se duce la coafor să se transforme în zână, întrucât mâine va presta cu farmec la starea civilă alături de viitorii ei fini.

În tot timpul ăsta atelierul dă pe dinafară de treabă, comenzi mari și mici așteaptă să fie finalizate, clienții sună sau trimit mailuri, facturile așteaptă să fie achitate.

Continue reading De ce nu scriu

De-ale casei

Mă trezesc dimineața. Atât cât pot mă țin de cuvânt. Uneori scriu, alteori, cum a fost azi de exemplu, n-am chef. Îmi fac cafeaua fără să dau drumul hotei pentru ca aroma ei să pătrundă și în cel mai îndepărtat colțal casei.

Intru în baie să fac un duș scurt așa, de vineri dimineață, dar am de gând să-mi săpunesc și capul să mai sperii din pureci. Dau drumul apei și curge direct de 35 grade cât îi spune bateria simandicoasă cumpărată dintr-o excursie în Belgia. E nemțească. Mă întorc cu ochii pe jumătate închiși și caut un șampon pe raftul cu de toate. Ar trebui să fie multe. Vreo 4. La noi aproape fiecare are altă preferință la șampon. Nu-i niciunul. Mă șterg la ochi și mă mai uit o dată. Nimic. Nada. Niente. Nothing. Erau pe rafturi geluri de duș de toate felurile, erautretamente de păr, balsamuri, uleiuri aromate, scrob, mai puțin șampoane.

Nu mai devreme de sâmbăta trecută am luat cu mâna mea din supermarket două șampoane noi, dar nici cele vechi nu erau terminate. Unde naiba sunt? Și atunci mi-am amintit. Mi-am amintit că am două fete certate cu dușul. Nu în sensul că nu se spală, ci în ideea că nu-l folosesc. Ele preferă cada și cum noi adulții nu prea mai avem timp s-o folosim, e toată numai a lor. Le uită Dumnezeu în cadă câteva ore în fiecare seară. Când iese una intră cealaltă așa că dacă ai trebă seara în baia de sus, n-ai avut noroc. Revenind la șampoane, am înțeles cine-i hoțul.

Continue reading De-ale casei

Mi-au inflorit trandafirii

După ce zilele trecute era curtea plină de boboci, dar nu exista urmă de trandafir înflorit, ieri dimineață, după ploaia de noaptea trecută, aproape toți trandafirii erau plini de flori, unele mai mari și mai frumoase decât altele. Am facut câteva poze ca să nu ziceți că vorbesc ca de obicei fără acoperire și am prins nu numai trandafirii, dar și merele si fructele de pădure pe care le voi manca eu și ai mei anul acesta. Va reamintesc că suprafața cultivată din curtea mea e de fix doi metri si jumătate. 😀

Va rog sa scuzați porcăria de plugin cu care am adăugat pozele în galerie, o să încerc să instalez altceva în curând, ca să se poată trece ușor de la o poză la alta.

Ce-am mai facut

Daca ați ști ce leneșă sunt…luni și marti aproape că am simțit cum doare. Asta numai când a fost vorba de scris, că în rest nu prea mi-au stat mâinile și picioarele. Bine, n-am lucrat chiar la opere de artă, dar măcar am terminat curățenia în pod, de unde am scos nici mai mult nici mai puțin de 20 de saci cu lucruri de dat, plus încă 20 plini cu lucruri de aruncat. Aia de dat i-am scos la poartă și cam la două ore dispăreau câte doi. Până seara n-a mai fost nimic. Aia de aruncat i-am scos la poartă azi dimineată odată cu tomberoanele de gunoi cu speranța că ne scapă gunoierii care trec joia de ei. Ce credeți, i-au luat? Ei bine, da. Ne-au lăsat doar un cauciuc care nu cred că trebuie dat la gunoi ci la ceva reciclare, dar asta e treaba soțului deja.

A urmat apoi terasa de curățat, terasă pe care a stat Sorin 4 ore în genunchi ca s-o aspire. L-am ajutat și eu moral stând pe balansoar și citind o carte. 😀

20130424_185428

Continue reading Ce-am mai facut

O sa am un copil

botezStați că nu-s gravidă și nici n-am de gând să rămân. Nici de înfiat n-am gânduri deocamdată, dar de avut un copil în plus tot o să am, numai că-i voi fi nașă nu mamă. Dar aș vrea să fie ca și cum i-aș fi. Bine, n-am de gând să-l fur de la părinți, dar pentru că va locui la două străzi de mine, aș vrea să-l văd foarte des și să trec din nou, prin toate fazele alea cu băița bebelușului (fetele mele nici nu vor să audă să le mai spăl eu nici măcar la cap), cu alesul hăinuțelor (nici la capitolul ăsta nu prea mai pot să spun nimic), cu plimbatul prin parc (caprele mele vor singure să meargă în parc de acum) și tot așa. Sunt niște etape pe care tare mult mi-ar plăcea să le retrăiesc.

Mai sunt totuși câteva luni până vine bebelușul, deocamdată nici nu știm dacă-i fetiță sau băiat, ci doar că se va naște în septembrie dacă va fi cuminte. Până atunci va trebui să avem grijă de viitoarea mămică, să urmărim ca sarcina să fie una ușoară și să ne uităm după rochii de mireasă și tot ce mai trebuie pentru că nunta părinților va fi odată cu botezul și mi-e și frică să mă gândesc ce ne așteaptă în materie de organizare.

Pentru că mai am o finuță, pe Sorina, cu care din păcate mă văd maxim o dată pe an deși mi-e și nepoată, nu va fi chiar o noutate pentru mine botezul, dar nași de cununie n-am mai fost, așa că avem ceva emoții, pentru că trebuie să fim părinți spirituali ai cuiva și tare mi-ar plăcea să avem cu ei o relație foarte apropiată.

Continue reading O sa am un copil

Sunt sau nu dependenta de online

Mă întreba săptămâna trecuta Vienela și am găsit azi timpul necesar pentru a sta un pic și a-mi pune gândurile în ordine.

Nu-s dependentă, vine concluzia mea după două minute de gândire. Nu, nu-s. Dacă s-ar desființa mâine internetul și ar dispărea și computerele, aș suferi o vreme, dar nu după internet, ci după oamenii cu care nu mai am cum sa iau altfel legatura dacă n-am net. Probabil că după o scurtă perioadă i-aș găsi eu cumva.

Am multe plăceri care n-au legătură cu online-ul: citesc, scriu, gătesc, cos (acum mai putin că de vreo doua zile renovăm), mă plimb, mă întâlnesc cu prietenii, conduc mașina, pedalez, mă joc, am ce face.

Continue reading Sunt sau nu dependenta de online