Author: Nina

John McEnroe împlinește azi 53 ani

In 1959, la data de 16 februarie se năștea în Germania, jucătorul american de tenis John McEnroe. O legendă a tenisului mondial și-o figură în viața de zi cu zi, McEnroe a dominat lumea tenisului timp de 8 ani, având totuși adversari redutabili, ca Björ Borg, Jimmy Connors sau Ivan Lendl.

În 1977, la prima sa participare la Wimbledon, John reușește să ajungă până în semifinale unde este învins de mult mai experimentatul Connors în patru seturi. Devine astfel la 18 ani cel mai tânăr jucător care ajunge în această fază a competiției. A fost practic începutul erei McEnroe în tenisul mondial. A câștigat apoi multe turnee de simplu sau de dublu, dominând lumea tenisului prin felul în care juca, dar și prin felul coleric în care reacționa la greșeli, fie că erau ale lui sau ale altora.

Eu îmi aduc aminte de el ca de un tip urâțel și creț, legat tot timpul cu o bandană la cap, care arunca cu rachetele pe teren, se certa cu fileul și cu arbitrii și câștiga mei după meci.

Continue reading John McEnroe împlinește azi 53 ani

Au rupt 4 perechi de cizme și s-au reorientat

4 perechi numai în iarna asta.

Parcă noi la vârsta lor nu aveam atâtea perechi de încălțări pe iarnă. Eu cel puțin aveam una și bună. Dacă eram norocoasă și la începutul iernii aducea ceva frumos la magazinul universal din oraș, eram mândră toată iarna, dacă nu aveam noroc și o prindeam pe mama în toane rele (da, și mamele de toane au toane), îmi lua ceva cizme ce mie mi se păreau foarte urâte, dar care îmi țineau picioarele calde ca într-o păturică ori de câte ori le încălțam. Indiferent de situație, alea îmi erau încîlțările pe iarna respectivă și  știam că trebuie să mă apuce mărțioșul cu ele, așa că aveam grijă pe unde și cum calc.

Ei bine, la chestia asta fetele nu seamănă deloc cu mine la vârsta lor (dacă stau bine să mă gândesc, nu prea seamănă ele cu mine în general), așa că domnișoarele iarna asta au trecut la a treia pereche de cizme de fiecare, and counting.

Primele au fost unele stil UGG-uri, dar nu chiar UGG-uri, pentru că nu mi-aș putea permite să cumpăr două perechi odată, mai ales atunci când știu că ai mei plozi nu-s cei mai grijulii din lume cu lucrurile lor. Oricum, cizmele n-au fost nici cele mai ordinare, mie mi-au plăcut mult, dar pe ele nu le-au ținut mai mult de-o lună.

Continue reading Au rupt 4 perechi de cizme și s-au reorientat

Spiru Haret și Titu Maiorescu

Așa cum toată lumea știe că pe 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu, tot așa ar trebui să ținem minte și data de 15 februarie, ziua în care Romania primea, la distanță de câțiva ani și câteva sute de km, doi oameni pentru care avea să primească felicitări peste ani. În 1840 se năștea la Craiova Titu Maiorescu, iar în 1851 venea pe lume, la Iași, Spiru Haret.

Ok, acum că am fixat data de 15 februarie ca zi de naștere a două mari personalități românești, să vă spun câteva cuvinte despre fiecare.

Puțină lume știe că poate Creangă n-ar mai fi ajuns să ne povestească nici Amintirile nici alte opere ale sale, dacă Titu Maiorescu, care-l cunoștea și aprecia pe Creangă încă de pe vremea când îi fusese acestuia profesor la Școala Vasiliana de la Trei Ierarhi, nu l-ar fi repus pe acesta în funcția de institutor pe care o pierduse după ce fusese exclus din rândurile clerului.

Continue reading Spiru Haret și Titu Maiorescu

#amdatzăpada la Municipal

O bătrânică ce tocmai ieșise de la Spitalul Municipal:

– Să vă dea Dumnezeu sănătate, maică! Azi dimineață când am venit la spital abia am putut trece pe aici. Sănătate să vă dea!

Oamenii care treceau pe lângă noi ne zâmbeau și ne mulțumeau. A fost o seară excelentă! Felicitări celor care au avut inițiativa, dar mai ales celor care au renunțat la cine știe ce întâlniri și-au pus mâna pe lopată. Multe mulțumiri celor care ne-au adus ceaiuri calde  sau ne-au trimis pizza! Si bineînțeles celor care ne-au adus…lopeți. 🙂

Să fim mai mulți ca ei

Ca aceia cărora nu le pasă.

Știu că sunt printre noi mulți oameni buni, săritori, care și-ar da, vorba aia, și cămașa de pe ei, chiar azi am auzit de-o doamna, mama unei fete care lucrează la noi, că vrea să dea din pensia ei de 400 lei, 100 pentru sinistrați. Felicitări!

Problema e că sunt și mai mulți oameni nesimțiți. Nu-mi permit să spun asta despre cel ce nu răspunde la salut sau despre cei ce nu întorc și celălalt obraz, dar să ai o lopată de dat zăpada în mână, să stai lângă o mașină rămasă pe o străduță plină de zăpadă și să  spui atunci când șoferul mașinii îți cere puțin lopata să dea el zăpada din fata roților pentru a putea pleca de acolo, când spui, zic, n-am nene lopată, mi se pare ceva de-o nesimțire crasă, și îi doresc celui în cauză ca atunci când va rămâne undeva mult mai grav decât era soțul meu cu mașina, pe străduța omului cu lopată probabil, să nu-l ajute nimeni și să-și dea seama că merită asta cu vârf și îndesat.

Nu-i vorba doar de un singur om. El era cel mai apropiat. Mai erau și alții pe stradă. Neavând lopată și cum niciunul dintre cei de față  nu l-au ajutat măcar să miște puțin mașina, a trebuit s-o împingă singur, să fugă apoi după ea ca în desene animate, totul în timp ce audiența formată din câțiva bărbați tineri se prăpădea de râs. Hai că v-ați distrat și azi băieți!

Continue reading Să fim mai mulți ca ei

14 februarie

Acum 88 ani, la 14 februarie, în ziua când americanii se iubeau mai mult ca altă dată, compania Computing Tabulating Recording Corporation (CTR) se transforma în IBM  (International Business Machines), ce avea să devină unul dintre cei mai puternici piloni ai industriei calculatoarelor moderne.

Dacă aproape toți utilizatorii de PC-uri știu că primul computer personal a fost lansat pe piață de IBM în 1981 la prețul de 1565 $, foarte puțini dintre noi cunosc faptul că tot IBM a inventat codul de bare sau banda magnetică a cardurilor. De dischete știați, așa-i?

Continue reading 14 februarie

E chiar fain să dai zăpada

Azi m-am trezit ca de obicei la 6,30. Da, era o vreme când la ora asta eram gata cu multe chestii, dar de când cu zăpada, parcă mi-e mult mai somn. Cum Sorin s-a trezit odată cu mine, a dat el primul zăpada din curte și de la poartă. Știți că strada noastră, chiar dacă-i în București, arată ca o uliță înzăpezită, așa că cineva trebuia să facă pârtie. La 8 atelierul a început lucrul, dar zăpada își făcea și ea în continuare treaba ei.

Când a venit vremea să-mi fac cele 15 minute  pe bicicleta mea medicinală, am renunțat la idee și-am ieșit și eu la o sesiune de dat zăpada. Nu era ger deloc, zăpada era pufoasă și ușoară, așa că a fost o plăcere. Asta se întâmpla pe la 9.

Continue reading E chiar fain să dai zăpada

Un pic de iarnă

În caz că v-ați săturat de iarnă și nu mai suportați nici în sertar CD-ul cu ”Ninge iar, ninge iar, ninge, ninge iar…” ați nimerit aici greșit azi aici, pentru că am de gând să vă arăt poze cu iarna din jurul casei mele.

Mai întâi terasa care-i atât de plină de zăpadă încât mamei îi e frică să nu se prăbușească tavanul:

Continue reading Un pic de iarnă

13 februarie

Personalitatea de azi nu-i un istoric, nu-i un rege, nu-i nici măcar un cântăreț, deși lui i-ar fi plăcut mult să poată cânta. Omul despre care vreau să vă povestesc astăzi face parte din familia mea și nu s-a născut încă cineva care să nu-l placă.

E unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i știu, l-aș lua cu mine pe o insulă pustie, se pricepe la calculatoare deși odată mai demult…

… era prin anul 1998, mă angajasem de câteva luni și în firma la care lucram se luase hotărârea de a se schimba calculatoarele. Cele vechi au fost scoase la vânzare la niște prețuri mult sub ce era atunci pe piață, așa că am spart pușculițele din casă și-am luat și noi unul. Vreau să subliniez că la vremea respectivă nu știam nici să fac tabele în word, tot ce știam era să scriu adeverințe și să lucrez într-un program de contabilitate. Revenind, am adus computerul acasă, l-am așezat pe birou (biroul era și el cumpărat tot atunci, oamenii de la firmă cumpărau computere noi cu tot cu birouri pentru ele), i-am făcut legăturile și am început să ne jucăm soliter. Asta a fost în prima seară.

Continue reading 13 februarie

A mai căzut o stea- Whitney Houston

“The biggest devil is me. I’m either my best friend or my worst enemy” sunt cuvintele ei spuse într-un moment de maximă luciditate.

Mi-o aduc azi aminte cum era ea subțirică chiar și atunci când era îmbrăcată în alb, cu părul când creț natural, când întins, când lung, dar cel mai adesea scurt, întotdeauna frumoasă.

Nu vreau să aduc vorba de faptul că a fost luată de val și și-a cam bătut joc de viața ei în ultimiii 10 ani. Noi peste ani nu ne vom aminti de asta, ci vom ține minte un om, o femeie, cu o voce incredibilă. A murit azi noapte, la 48 ani, singură în camera sa de hotel, exact în ajunul decernării premiilor Grammy. Probabil că și-a câștigat astfel acel minut de reculegere venit din partea colegilor ei de breaslă. Păcat!

Continue reading A mai căzut o stea- Whitney Houston