Author: Nina

Grigore Alexandrescu

Se năștea la 22 februarie 1810 la Târgoviște. El este poetul pe care in copilărie îl scriam cu x spre deosebire de Alecsandri.

Deși a rămas orfan de mic s-a făcut remarcat prin inteligenta si memoria uimitoare pe care le avea. Ajuns la București la Sfântul Sava, se împrietenește cu Heliade, tot un Târgoviștean cu care locuiește o vreme. Acesta din urmă îi publică prima poezie în Curierul Românesc.

Ultimul fabulist autentic de limbă română, moare la 75 ani, dar în  ultimii 25 n-a fost tocmai sănătos. Ne-au rămas însa niște opere atât de actuale, încât ai crede că fabula de mai jos a fost scrisă ieri:

Continue reading Grigore Alexandrescu

Legea picnicului s-a votat

Să vină primăvara și să dăm amenzi, zic.

Mie mi se pare de foarte mult bun simț legea asta, noi românii avem nevoie de legi care să ne civilizeze, numai eu știu câți saci de gunoi strâng de fiecare dată când merg la iarbă verde, și nu vorbesc de Let’s do it.

Am vrut să citesc legea de la cap la coadă, n-am găsit-o, dar nici nu mă pricep la căutări, așa că dacă are cineva un link, vă rog.

Cum spuneam, mi se pare excelent faptul că vom avea locuri special amenajate pentru picnic, deși definiția dată acestuia în lege,  activitatea de picnic reprezintă orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ-teritoriale, de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului, mi se pare că lasă loc de interpretări și de acum înainte dacă bei apă pe stradă, se cheamă că ești la picnic și dacă nu-i loc amenajat, poți lua amendă între 100 și 5000 lei.

Continue reading Legea picnicului s-a votat

Ziua plăcintelor

Ieri la clasa fetelor mele de la Liceul Waldorf a fost ziua plăcintelor. Fetele sunt la epoca de limba rămână, și pe lângă analize de text și conjugări de verbe, au învățat, citind din textele lui Negruzzi,  și cum se făceau și vindeau plăcintele de altă dată. Astăzi plăcintarul nu mai există, istoria l-a omorât, dar au fost vremuri în care omul nici nu apuca să-și pună tablaua jos că aceasta îi și era golită de către cumpărătorii pofticioși.

Bun, legat de asta, copiii noștri au fost invitați ieri la ziua plăcintelor, prilej cu care fiecare a dus la școală câteva bucăți de plăcintă sau chiar plăcinte întregi (cazul Sonia), pe care le-au împărțit între ei și pentru care fiecare a scris rețeta cu cuvinte frumoase. De exemplu, faina din rețetele lor era ca o pudră parfumată, zahărul era ca micile cristale și ouăle nu puteau fi altfel decât, vorba Mirunei, de găină fericită.

Am făcut și noi două plăcinte ieri, una mai bună decât alta. A Iuliei a fost cu merele amestecate în blat, astfel încât plăcinta a fost mult mai ușor de mâncat, mai ales de către copii, iar gustul este unul mai mult decât delicios: Continue reading Ziua plăcintelor

Nina Simone

În 21 februarie 1933 se năștea în Carolina de Nord cel de-al șaselea dintre cei opt copii ai familiei Waymon. Era o fată ce urma să se dovedească cu mâini și voce de aur și avea să devină cunoscută sub numele de Nina Simone.

Vă imaginați o tânără negresă în anii 50? Ce șanse de afirmare ar fi avut? Cu toate astea, copila a studiat pianul la New York ceva foarte straniu pentru o fata la acea vreme, apăi pentru una de culoare.

A vrut să se angajeze ca pianistă într-un club și i s-a spus că ar avea mai mare succes dacă s-ar acompania cu vocea. A început astfel să cânte și a ajuns una dintre cele mai cunoscute voci a secolului trecut. A murit la 70 de ani după o viață cu multe suișuri și coborâșuri, cu greutăți, dar și cu mari bucurii.

Continue reading Nina Simone

Duminica pe răcoare stăm lângă radiatoare

Ieri pe la prânz s-a oprit centrala și cum Sorin a fost de părere că trebuie să curețe ceva cap din mașinărie, s-a dus cu el în garaj, l-a curățat bine, după care l-a rupt. În două.
Să vă mai spun că totul se întâmpla într-o zi de iarnă, duminica, undeva în jurul prânzului? Să vă mai spun cât de prăpăstioasă și friguroasă e mama?
Sincer, eu n-am avut emoții. Știam că până seara Sorin va reuși cumva să repare centrala. Întotdeauna reușește să rezolve ce-și pune în cap. Ce păcat că nu-și dorește să fie președinte!
Pentru început a fost la Romstal, a ajuns la 13.55, iar magazinul se inchidea la 14,00. Bucurie că a găsit deschis, disperare că ăia nu aveau piesa ce ne trebuia. Pfff și dacă ați ști ce mică era…
A sunat apoi un instalator pe care il recomandaseră cei de la Romstal. omul era la țară să-și deszăpezească părinții și se întorcea pe seară. În tot acest timp casa noastră se răcea încet dar sigur. Mama își pusese deja vesta matlasată și căciula, Sonia era în continuare în  tricou și susținea că îi este cald, iar eu am aprins cuptorul.
Pe la trei a venit Ioana cu Gabi (știți voi, stomatologul despre care am tot zis că vă povestesc) și Aida, iar când au văzut în ce situație deloc agreabilă suntem, au căutat soluții. Gabi a zis că lipește el piesa la cabinet, Ioana i-a trimis după radiatoare. Au plecat băieții și s-au întors rapid cu un radiator, apoi au mers la cabinetul de stomatologie să lipească cumva piesa de centrala, că era mică și prin ea circulă gaze. Trebuia lipita cu altceva decât plastic. Nu știu ce-au făcut, cine i-a mai ajutat, cert e că au lipit-o într-un fel. Cu toate astea pe la cinci au plecat spre nenea instalatorul care tocmai venise de la țară. Omul s-a arătat mulțumit de lucrătura băieților, dar totuși, pentru siguranță le-a sudat el piesa ca un meseriaș bun ce este.
Cu treaba rezolvată și cu viteza melcului (pe stradă era o ceață de s-o tai cu autogenul) au ajuns în casa răcoroasă pe la opt, ca să nu spun douăzeci.
Acum ar fi fost culmea ca centrala să nu se fi opri din cauza piesei ăsteia și după toată tevatura să fi fost altceva stricat.
N-a fost așa, v-am zis că Sorin se pricepe. Și dacă piesa aia s-a rupt în mâna lui, asta a fost, bine că s-a întâmplat așa și nu s-a rupt când era pusă pe centrală, să fi ieșit gaze prin ea și să fi pățit alte necazuri. A mai durat maxim o jumătate de oră până ce temperatura din casă a ajuns la optim și odiseea s-a încheiat cu succes, așa cum preconizasem că va fi încă de la început.
Oricum, mi-e groază să mă gândesc la cei ce n-au avut curent sau căldură în case zile la rând. Nu zic că eu am intrat în panică, nu se făcuse atât de frig, dar e groaznic să te gândești că n-ai cu ce încălzi camera copiilor ori pe cea a părinților.
Voi ați avut o duminică liniștită?

Premiera operei Bărbierul din Sevilla

În 20 februarie 1816 a avut premiera, la Teatro Argentina din Roma, opera lui Gioachino Rossini, Bărbierul din Sevilla. Lansată inițial sub un alt nume (Almaviva sau Precautiuni inutile) și în prezența susținătorilor  maestrului Paisiello – şi el autorul unui Bărbier, premiera a fost un eșec, dar reluată apoi în absența taberei adverse, spectacolul a obținut succesul binemeritat, Figaro devenind astfel nu numai cel mai isteț, dar și cel mai celebru bărbier din Sevilla.

Sunt, iată, aproape 200 de ani de când pe scenele lumii este prezentată opera în trei acte scrisă în numai 13 zile de Rossini, care din lipsă de timp s-a folosit de o uvertură mai veche, scrisă pentru  Aurelian in Palmira ce fusese și ea fluierată la Milano în urmă cu trei ani. 

Cu tot debutul dezastruos, ascultând Bărbierul din Sevilla nu poţi decât să exclami, precum Dante: “asupra celor ce ştiu să râdă, nici zeităţile întunericului nu au vreo putere !”.

Link-urile săptămânii

Haideți că săptămâna asta am primit mai multe propuneri, e drept că majoritatea venite chiar de la autorii articolelor, dar dacă nu ne promovăm noi, atunci cine. Mi-ar plăcea însă ca pe viitor să avem puterea de a promova și articolele faine scrise de altcineva.

  • Prima recomandare vă trimite la Ana, care ne dă câteva sfaturi despre ce trebuie să știi când plănuiești concediul în afara țării. Mărturisesc că și eu sunt interesată de toate lucrurile astea, nu vreți să știți câte ore petrec plănuind până la cel mai mic detaliu excursia asta.
  •  pentru că este pentru o cauză pe care și eu o sprijin, la punctul doi vă voi da două link-uri către recenzii de cărți din campania vAlluntar a celor de la editura All. Carmen face o recenzie unei cărți despre grădinărit, necesară celor cu grădini întinse, dar și celor care iubesc plantele, stau la bloc și au doar câteva ghivece. A doua recenzie e cea făcută de Ioana unei cărți de bucate de data asta, o carte despre bucătăria chinezească. Trebuie să fie foarte fain să știi să-ți faci acasă tot felul de rețete chinezești. Sper că știți că pentru orice comentariu lăsat de voi la articolele care participă la campania vAlluntar, oamenii de la All fac 3 minute de muncă voluntară. Din păcate nu toate editurile se pot lăuda cu fapte bune, de exemplu Rao nu-și plătește traducătorii și asta nu poate fi decât foarte rău. Oare cum se pot privi în oglindă oamenii ăștia?
  • Pe Cosmin Andreescu l-am cunoscut (doar virtual deocamdată), ca și Sabina, tot când a vrut să doneze niște bani pentru cazul fetei din Timișoara, Valentina, remember? Săptămâna asta el a publicat pe bolgul Sabinei Cornovac o poveste despre el și despre viața alături de urmașii lui Hitler. Foarte interesant! Și tot despre străinătatea văzută prin ochii românilor puteți citi un fain articol și la Maria. Și Cosmin, și Maria au promis continuări ale articolelor, așa că le așteptăm cu interes.
  • O poveste despre cum se petrecea noaptea nunții în alte vremuri, ne scrie Mixy, a cărei bunică are curajul acum în aproape ultimul ceas să le spună nepoților adevărul. Cu umor, desigur.
  •  Oana încearcă să câștige la alba-neagra și vrea să înțeleagă cum merge treaba în sistemul sanitar românesc. Sper că s-a lămurit.

Continue reading Link-urile săptămânii

Săptămâna 6

Ziua 43, 65,1 kg

Nu puteam încheia săptămâna fără să mă mai fac un pic de râs, după cum vedeți, nu am reușit să mișc deloc cântarul față de săptămâna trecută. Adevărul este că nici nu mă prea așteptam să se miște, ba chiar mă mir că n-a crescut, dacă e să iau în calcul abuzurile de săptămâna asta:

  • am mâncat în două seri și destul de târziu, pizza. 🙁
  • n-am băut suficientă apă.
  • n-am băut suficiente ceaiuri.
  • am sărit peste gustări.
  • n-am făcut aproape deloc bicicletă.
  • aseară am băut două căni de vin fiert.
Ca să nu ziceți că am luat-o razna total, am de spus și câteva lucruri în apărarea mea:

Continue reading Săptămâna 6

A avut săptămâna ceva articole bune?

E din nou vineri și așa cum am stabilit, vă aștept și azi cu link-urile articolelor ce v-au plăcut din bloggosferă și din presa online în săptămâna care tocmai s-a încheiat.

Vă rog să fiți mai darnici decât vinerea trecută și să nu mă lăsați doar pe mine să aleg ce articole vor aprea mâine la recomandări. Nu contează că sunt articole despre politică, despre sinistrați, personale, întâmplări haioase, recenzii de cărți, concursuri, orice, numai să vă fi fost pe plac.

În concluzie, ce recomandări aveți de făcut? Nu uitați, dacă chiar voi sunteți autorul unui astfel de articol, nu fiți modești. Nu azi. 🙂

Bălțile de București

Ieri am avut impresia că mă întorc în timp, undeva prin 2009, când vorbele despre criză abia dacă le auziseră câțiva români mai citiți.

Am stat aproape toată ziua în trafic împreună cu alte zeci de mașini (da, asta-i explicația pentru că n-am publicat ieri decât un post), exact ca în iernile de acum ceva timp. Vremuri nebune când blocajele din trafic îmi mâncau ore bune din viață. Dacă mă gândesc și că pe timpul ăla nu aveam net pe telefon, aproape că nu-mi pot imagina cum am rezistat. A, stai că mi-am adus aminte, pe vremea aia citeam mult în trafic. Nu ziare, dar uneori reviste și cel mai adesea cărți. Am câteva cărți pe care le-am citit exclusiv în trafic. Dar divaghez.

Am văzut ieri în lungile momente de staționare, oameni chinuiți care încercau să traverseze bulevarde fără să nu se ude sau să nu fie stropiți. Îmi aduc aminte cum într-o zi de iarnă în care nu plecam cu mașina la lucru, aveam un paltonaș crem de care eram foarte mândră și când am ieșit de la serviciu, o mașină ce mergea pe linia de tramvai chiar și prin dreptul stației ticsite de oameni, m-a stropit din cap până-n picioare de curgeau zoaiele șiroaie din paltonul meu. Și ce crem frumos avea! L-am aruncat când am ajuns acasă. Mi-a fost rușine să-l duc la curățat. Era sub orice critică. Din aceste considerente, am mereu grijă atunci când sunt la volan, de cei de pe margine. N-aș vrea să pun pe nimeni în situația mea din acea iarnă. Din păcate nu toți șoferii sunt pățiți și se mai întâmplă și accidente.

Continue reading Bălțile de București