Author: Nina

Săptămâna 13

Ziua 93 – 63,4 kg

Adică săptămâna asta e cu ghinion și acum când aveam nevoie mai multă (înainte de Paște) cântarul e nepăsător și-mi arată exact aceleași kg ca și săptămâna trecută. Bine, nu mă așteptam la kg în minus, de fapt nu mă așteptam nici la grame în minus, pentru că am cam mâncat haotic și de mai multe ori am simțit senzația de foame, pentru că am sărit multe gustări (am avut ceva de lucru care nu avea cum să fie întrerupt, se usca vopseaua sau șablonul și a trebuit să lucrăm multe ore fără nicio întrerupere). În schimb am băut apă și am făcut mișcare, e drept ca doar mers la pas, dar am făcut zilnic mai mult de 5 km fără întrerupere. Ei, acum imaginați-vă acești 5 km făcuți într-o încăpere de 70 mp. Da, încă n-am înnebunit, dar nici mult nu mai am.

Greutatea asta nu-mi dă de ales, deși am de gând să fac multe prăjituri acum de Paște și dacă le alătur celor făcute  de mama mă aleg cu o masă mare plină de dulciuri și alte delicatese, va trebui să nu mă hazardez și să mănânc cu socoteală, că nu-mi permit acum o creștere în greutate, ar fi păcat dacă iau în calcul cât de greu le pierdem.

Am și o veste bună, chiar dacă cântarul se încăpățânează să stea pe loc, blugii stau din ce în ce mai bine pe mine, așa că nu mă plâng.

Continue reading Săptămâna 13

O zi din viața unui extratestru- prânzul

Dimineața a trecut repede și cuprins de curiozitate, Fant uită definitiv de omleta apetisantă (pentru noi, nu pentru el) și se apucă să memoreze Jurnalul unui puști. Parcurse primele 50 pagini într-o secundă și ceva și își dădu seama că asemănărilele dintre el și băiețelul din carte se opresc la înfățișare, tipul din carte se credea deștept, dar nu avea succes la fete, iar Fant n-ar fi vrut sub nicio formă să nu aibă succes la pământence, practic el de aceea acceptase această călătorie spre Pământ, pentru că își dorea foarte mult o prietenă reală. La ei pe ORTNAFELE nu existau decât foarte puține fete, iar  băieții le puteau întâlni abia după ce împlineau 25 ani. Singura fată cu care vorbise Fant vreodată era Jena, dar ea nu reprezenta decât un chip și-o voce dintr-un computer.

Spre uimirea Jenei, Fant aruncă cartea și cere altceva. Nici el nu știe ce, dar știe că-i  inteligent și nu vrea să fie luat de prost de către pământeni , așa cum a văzut că i se întâmpla puștiului din jurnal. Nu, el se va feri de asta odată ajuns acolo, așa că-i cere asistentei sale o carte care să-l ajute în acest sens.  Jena răsfoiește virtual libraria Elefant (îi plăcea ei asta că nu trebuia să-și bage adresa complicata de cate ori comanda o carte și găsea aici aproape orice titlu de la o mulțime de edituri) și dă peste Triumful prostiei: mic tratat despre prostia inteligenței. Fata scanează rapid  cele 192 pagini și își dă seama că este exact ce își dorește Fant. Comandă cartea și îl anunță că imediat după masa de prânz o va primi.

Jena, chiar dacă era doar o fată virtuală, nutrea dorința de a-l însoți pe Fant pe Pământ, fie și numai pentru a vedea de aproape pomii înfloriți sau zăpada cu care pământenii se lăudau atât în fotografii. Nu-i spusese încă lui Fant, dar avea și un plan cu ajutorul căruia ar fi reușit să-l însoțească. Deocamdată voia doar să fie la curent cu felul în care băiatul se pregătea pentru călătorie, așa că-l întrebă arătându-se îngrijorată:

Continue reading O zi din viața unui extratestru- prânzul

Sunt cel mai leneș părinte

Eram ieri în birou, mai faceam ceva ordine prin hârtii, când copilul Iulia intră la mine (biroul meu e vizavi de casă) și mă întreabă dacă poate ieși cu rolele pe afară. Îi spun că dacă-i ordine în camera ei (avem o problemă cu asta) și a scris povestirea (au pentru vacanța asta de făcut cât mai multe povestiri), poate ieși. Dar mai întâi trebuia să mă conving eu și de povestire și de curățenie.

Dacă caietul cu povestirea mi l-a adus repede și-am văzut că și-a scris (nu m-a lăsat s-o corectez, a zis că doamna este cea care trebuie s-o corecteze, că altfel nu-i corect 🙁 ), de mers în cameră să văd dacă-i ordine eu tot amânam. Ba mai verificam un pix, ba mai puneam o comandă la dosar, ba… Văzând copilul că eu n-am de gând să-mi mișc fundul spre camera ei prea curând, o văd că pleacă și se întoarce cu telefonul în mână, de unde vine și-mi arată niște poze. Zice:

– Uite, vezi? Ăsta-i patul, e bine? Asta-i biroul, ăsta-i șifonierul, asta-i podeaua. E bine?

Continue reading Sunt cel mai leneș părinte

Espadrilele

Eram de vârsta fetelor mele și mergeam cu familia, cu dacia roșie cu număr de Dâmbovița, la  bunici, adică la Brăila, vorba lui Creangă: locul nașterii mele.

În drum spre Brăila opream mereu la un magazin universal din Ploiești, a cărui alimentară cu autoservire (un fel de supermarket al zilelor noastre) era mult mai aprovizionată față de ce aveam noi la Târgoviște și mama lua câte ceva de acolo pentru bunici. Cât timp ea era la alimentară, noi (eu cu frate-meu) ne plimbam prin magazinul mare și aveam o atracție deosebită pentru raionul de încălțăminte și cel de ceasuri. De data asta ăștia de la Ploiești băgaseră niște espadrile colorate (negre, albastre și roșii) la care nouă ne-au sclipit ochii, nu uitați că vorbim de epoca tenișilor Drăgășani. Ne-am uitat la preț, nu era mare, 85 lei. O nimica toată pentru noi copiii, o avere pentru părinții mei la vremea aceea.

Am alergat amândoi la mama și i-au spus că am găsit niște espadrile extrem de frumoase pe care ni le dorim cu orice preț. Mama nu ne-a zis nu, dar nu ne-a zis nici da, a lăsat-o în coadă de pește, ne-a sugerat că poate ne ia când ne vom întoarce de la bunici și am plecat astfel mai departe în călătoria noastră fără espadrile noi și foarte-foarte bosumflați. Nici nu-mi mai amintesc cum a fost atunci la țară, știu doar că la întoarcere ne-a spus mama că ne vom opri la Ploiești și ne vom lua mult doritele încălțări.

Continue reading Espadrilele

Marți

Îmi place vremea asta de mor. Nici cald, nici frig, nici soare, nici înnorat. Dacă mai luăm în calcul că nu-s nici la servici, nici acasă, că pomii din curte îmi sunt înfloriți, că lalele mov s-au deschis mai frumos ca niciodată și că în câteva zile sărbători Paștele, se pare că e o vreme perfectă. Numai Neti îmi spune că s-ar putea să mă logodesc ceea ce e practic imposibil, dar asta chiar nu-i de luat în seamă.

Ieri mi-au venit cărțile pe care le-am comandat ( Umbra marionetelor și Umbra uriașului din Saga Umbrelor a lui Orson Scott Card), ieri Loredana de la Editura All mi-a spus că mi-a trimis 4 cărți din colecția Linia Blue pentru fete, iar eu abia aștept să le primesc și pe astea, nu de alta dar avem de gând să ținem atelierul închis și luni și marti după Paște așa că trebuie să am ce să citesc.

Hai că nu mai e mult, până atunci revin un pic la realitate și merg la muncă. Că parcă niciodată n-am avut mai mult de lucru…

Doamnelor, există soluție pentru masa de Paște

M-am tot plâns de lipsa timpului și nu știu cum aș fi rezolvat-o cu masa de Paște dacă n-ar fi fost mama mare bucătăreasă, care pur și simplu stă jumătate de zi în bucătărie după care mâncăm aproape o săptămână din bunătățile făcute.

Altceva vreau însă să vă zic. Știți probabil că doamnele care n-au timp, chef, înclinații pentru gătit, pot avea totuși musafiri de s[rb[tori, comandând meniuri speciale de Paște. Cred că majoritatea restaurantelor care livrează și acasă mâncare au cel puțin un meniu din ăsta de Paște. Cea mai nouă chestie în domeniu, care mie mi se pare excelentă, este livrarea acestor mâncăruri direct în vasele în care au fost gătite. Îmi și închipui plita neaprinsă de-o săptămână pe care se odihnesc oale cu sarmale și cu ciorbe. Un astfel de restaurant este Pomello, care la prețuri nu mi se pare exagerat, rămâne desigur să vedem mărimea porțiilor care se pot face din ce primim.

Eu de exemplu aș fi dat cu mare bucurie banii ăștia (numai vineri la cumpărături fără carne am dat 530 lei) pentru masa de Paște, dacă n-aș avea timp să gătesc sau dacă n-ar avea cine s-o facă pentru mine. Voi ați face-o?

Continue reading Doamnelor, există soluție pentru masa de Paște

La mulți ani, florilor!

Se știe că azi sunt Floriile, așa că și noi le serbăm pe ale noastre cum se cuvine, și mama soacră și tata socru poartă nume de floare așa că an de an cu o săptămână înainte de Paște noi avem doi sărbătoriți în familie.

Cu toate că timpul e hain și nu ne dă prea mult loc de întors zilele astea, am avut totuși aseară puterea de a le face părinților un tort din care ne vom înfrupta cu toții azi. Da, chiar și eu, ce dacă sunt la dietă. Vorba vine, dietă.

Sper să nu plouă prea tare ca să putem inaugura grătarul pe anul ăsta și să  frigem peștele pentru prânz. Distracție plăcută și vouă și la mulți ani sărbătoriților de astăzi!

Continue reading La mulți ani, florilor!

Săptămâna 12

Ziua 85- 63,4 Kg

Încă 300 g scăzute săptămâna asta și știu sigur că-s pe drumul cel bun pentru că am purtat zilele astea una dintre perechile de blugi din fundul șifonierului, pereche foarte dragă mie la un moment dat, dar băgată acolo ca să nu mă tenteze s-o încerc și să-mi stric în felul ăsta ziua respectivă.

Așa că acum, având cu mai mult de 4 kg în minus (mai exact 4,2 kg), față de începutul ăsta, nu de dietă, că nu-i nici pe departe asta ci de stil de a mânca sau de a mă hrăni, mi-am luat inima în dinți ți mi-am tras blugii ăia pe mine. Când am văzut nu numai că intră, dar că-i pot și închide decent aproape că nu mi-am mai încăput în piele de mândrie. Și de bucurie ce credeți că am făcut? Am mâncat aproape jumătate din checul pufos pe care-l face copilul Sonia din când în când. Efectiv nu mă mai puteam opri. Dacă mai pun la socoteală că era și seară când se întâmpla asta, mă și mir cum cântarul încă îmi e prieten și arată mai puțin decât săptămâna trecută.

Bineînțeles că am și eu meritele mele. Nu mai știu ce gust are pâinea, beau cu regularitate cei 2 litri de apă zilnici și merg în fiecare zi pe jos cel puțin 2 km. Nu mănânc seara după ora 19 și muncesc de-mi sar capacele.

Continue reading Săptămâna 12

O zi din viața unui extraterestru – dimineața

Se cuvine să vă spun la început despre ce extraterestru vorbim, e vorba de un omuleț (noi îi zicem omleț, la ei, pe ORTNAFELE, poate fi foarte bine pisică, dar să nu deviem de la subiect), omuleț, zic, de statura unui puști. Are doar câteva fire de păr în cap, nasul îi e ușor borcănat și poartă tot timpul în spate un rucsac (ăsta probabil e importat de pe Pământ). Nu știu ce vârstă are, dar tind să cred că-i trecut de adolescență și mi-am dat seama că-i băiat pentru că  în fiecare diminață își smulge cu două bețe plate cele câteva fire de păr care-i cresc pe față.

Dacă e să ne luăm după plăcuța patului pe care doarme, pat cu saltele formate din multe perne mici și multicolore, pe omulețul nostru îl cheamă Fant și locuiește sigur. În camera lui, pe lângă pat se mai găsește o masă de lucru și un pupitru deasupra căruia plutește un ecran holografic cu margini verzi, de unde o voce îi spune lui Fant în fiecare dimineață când acesta se trezește, ce urmează să facă în următoarele ore:

-Bună dimineața Fant, azi e o zi excelentă de vară (bag seama că și ei au anotimpuri) și dimineața va trebui să o folosești pentru documentare în vederea călătoriei pe care urmează să o faci pe Pământ.

Continue reading O zi din viața unui extraterestru – dimineața