Știu că una din poze am pus-o și ieri pe facebook, dar azi trebuie să vi le arăt pe fete. A fost prima lor ședință foto, au fost emoții, a fost timiditate, dar s-au descurcat:
Pozele au fost făcute în cadrul proiectului Portret de copil. Multumim Bogdana, Cristi și Radu!
Până mă întorc eu de undeva, vă arăt două poze cu tortul pe care l-am făcut ieri pentru Sorin. de fapt au fost două torturi, dar pe primul n-am avut timp să-l fotografiez. 😀
Este un tort diplomat care în loc de pișcoturi are biscuiți oreo pisați și trași în unt. Un deliciu. 🙂
Știu că v-am tot spus de plecarea noastră cu cortul prin Europa, dar cum orice călătorie, indiferent cât de lungă va fi, începe cu primul pas, pentru noi primul pas a fost să verificăm starea cortului. Așa că duminică am ieșit cu bicicletele și cu niște prieteni cu aceleași preocupări (au și ei un cort pe care l-au verificat) la iarbă verde, mai exact în parcul din apropiere, pentru câteva ore de distracție și pentru proba de cort.
Nu toată lumea își permite să-și schimbe computerul din doi în doi ani pentru a fi cât de cât în ritm cu schimbările de tehnologie, dar dacă vrei să nu rămâi totuși cu un computer din secolul trecut, e indicat să-l upgradezi din când în când și dacă n-ai moștenit de la vreo mătușă un cont gras în bancă, sfatul meu e să te îndrepți spre un magazin de calculatoare second hand unde găsești orice, de la memorii și surse până la monitoare second hand, toate la prețuri mai mult decât rezonabile și toate cu garanție. Le găsești ușor pe site, dacă până și eu m-am descurcat. Am pus ochii pe un procesor și vreau să-l comand săptămâna asta. Dar ce, pot ține asta doar pentru mine…
Am pe stradă doi vecini, doi frați, apropiați ca vârstă. Se învârt undeva pe la 20 de ani, n-au cine știe ce venituri și cum prind un moment liber meșteresc la calculatoare. Au două, cum ar veni fiecare cu computerul lui, fiecare cu dragostea lui. Știu asta pentru că ei nu se limitează la meșterit, vin la Sorin și îl întreabă cum să instaleze nu știu ce antiviruși și îl aud adesea pe soțul meu cum le recomandă să-și înlocuiască din componente pentru că sunt depășite. Ăștia mici zic că ei n-au bani de înlocuit și odiseea asta continuă. Săptămâna trecută am intrat în vorbă cu ei și-am zis că-i vremea ca cineva să le deschidă ochii. Habar nu aveam eu ce componente au ei în carcasele alea de computer, dar când știam că au niște monitoare de pe vremea când bunica era pe băncile școlii, am zis că-i păcat să nu-i ajut să le schimbe. V-am zis că-s frumușei băieții aștia doi? Dacă erau mai mici îi păstram de gineri. Glumesc!
Revenind, am intrat în vorbă cu ei și am adus vorba de magazinul asta, mai ales că eu, în căutare de procesor, am văzut oferta lor de reciclare. Duci monitoarele vechi și iei la schimb unele mai moderne cu reducere și garanție. Băieții au fost încântați așa că s-ar putea ca săptămâna asta să intre și ei în rândul lumii. Îi suspectez chiar că se vor lăsa de fumat și vor ajunge să aibă niște computere moderne.
Nu mulți dintre noi au ocazia să citească în decursul vieții o carte scrisă de un prieten. Mă bucur să mă număr printre cei puțini și să vă pot împărtăși și vouă din experiența asta.
Cei care sunteți mai vechi cititori de toane, e imposibil să n-o știți pe coana zoitzica. Acum, că eu am avut ocazia s-o cunosc și personal, este un privilegiu de care mă bucur de vreo câțiva ani. Dar s-o lăsăm pe ea și să vorbim de carte, pentru că de curând sus-numita a publicat prima ei carte și se cuvine s-o felicităm cum se cuvine și să comentam scrisul mai mult decât persoana.
Uitați tot ce știți despre cititul obișnuit, despre lecturarea unei cărți despre care ați auzit voi că-i bună sau rea, despre care ați citit deja recenzii. Uitați tot ce știți și despre cărțile ale căror autori fie sunt foarte cunoscuți, consacrați și de mult îngropați, fie au nume care nu vă spun nimic. Să citești cartea scrisă de un prieten e o experiență ce trebuie trăită pentru a fi înțeleasă. Nu se poate să începi să citești și să nu-ți imaginezi că poate unul dintre personaje ești tu. Nu se poate să nu întâlnești pe parcursul lecturii, un loc, o bancă, o stradă sau o cafenea în care poate ai fost și tu cu autorul. Nu se poate ca pe tot parcursul cărții să nu ți se întâmple să lași la o parte subiectul și să nu-ți imaginezi cam în ce stare era prietenul/prietena ta atunci când a scris paginile respective. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat.
Am zis s-o fac mai personal așa, ca să nu zic băbește. Am făcut bilețele cu numele participanților, le-am pus într-un bol și am extras. Iaca și câștigătorii, ca să nu ziceți că e făcătură:
Mulțumesc tuturor pentru participare și felicitări câștigătorilor! Veți primi azi mâine câte un mail de la mine și luni cărțile vor pleca spre voi. Vă mai aștept și altă dată la concursuri pe toane.
Voi când sunteți întrebați ceva, dați prima dată răspunsul și apoi eventual argumentați sau mai întâi argumentați și la sfârșit ca o concluzie vine și răspunsul vostru? Nu spun că e bine s-o faci într-un fel, dar sunt foarte curioasă cum procedați.
Ziua 142- 61,8 Kg
Dacă aș fi făcut un grafic cu felul în care au plecat și venit kg mele în timpul celor 142 de zile (aoleu, cand au trecut aproape 5 luni?), atunci acesta ar arata ca o linie a orizontului pentru ultimimele 2 săptămâni, pentru că acul cântarului nu s-a clintit din loc în această perioadă.
Să nu înțelegeți că mă plâng, ba din contră, azi când termin de scris articolul acesta, intru în atelier și îmi strâmtez o fustă cumpărată anul trecut pe vremea asta, fustă care îmi e acum cu două numere mai mare. Emoticon cu zâmbet larg.
Azi de asemenea am pe mine o rochită care tot anul trecut îmi venea fixă și care acum joacă. Asta nu-i ceva de rău, nu mi-e mare, e doar lejeră, exact așa cum vreau eu să fie.
Ca o adevărată ambasadoare a Programului Activia, chiar dacă s-au terminat cele 14 zile de răsfăț, eu tot intru pe site, mai citesc ce spun fetele, mai notez ce răspund specialiștii și, cel mai des, mă uit în urmă pe programul meu și îmi reîmprospătez memoria. Da, la vârsta mea trebuie reîmprospătată des, nu rețin deloc lucrurile bune, dar întrebați-mă de prostii că vi le spun în ordine alfabetică.
De la fete am învățat că, dacă pun un iaurt Activia cu fructe la congelator, obțin o delicioasă înghețată numai bună de savurat în zilele căduroase de vară. Care zile sper că vor apărea curând, altfel nu știu ce să mă mai fac pentru că lăsând la o parte înghețata, de câteva zile copilul Sonia mă bate la cap s-o las c-o rochiță vaporoasă de vară la școală. În fiecare zi primul lucru pe care-l face dimineața e să mă întrebe dacă-și poate îmbrăca rochia (de madonă, dacă mă întrebați pe mine) la școală. Deocamdată răspunsul meu e nu.
Sunt uneori atât de lipsită de vlagă și de idei încât îmi vine să mă așez într-un colț și să aștept să-mi treacă. Dar nu mă ține mult și imediat mă aud spunând: fără idei, fără idei, dar s-o știe toată lumea. Și uite așa mă trezesc scriind.
Mi se pare că s-au înghesuit prea multe lucruri de făcut într-un timp nu prea scurt, că asta s-a mai întâmplat, ci pur și simplu s-au înghesuit. Nu-i timp de ele, dar nici să le dau deoparte nu-mi vine. Am ajuns să percep momentele petrecute în fața unei cafele ca pe fericirea supremă. Am ajuns să mă bucur că nu-i mai rău, chiar dacă e destul de rău, am ajuns să nu mă mai gândesc la oboseală pentru că…am obosit deja.
Departe de mine gândul de a mă lamenta sau de a căuta scuze. Nu-i vorba de asta. Mă uitam ieri în oglindă și-mi vedeam ochii parcă mai încercănați ca altă dată. Și mă gândeam că nu-i ok. Cred că n-am dormit mai mult de 24 de ore în ultima săptămână. Dacă mă credeți, nici nu m-am cântărit vineri. Am uitat. Si când mi-am dat seama de asta, o cută finuță mi-a apărut pe frunte. O cută care ieri nu era acolo, dar care de azi se va alătura suratelor sale la fel de tinere și finuțe deocamdată.