Author: Nina

Am nevoie de ceva vitamine

După ce luni de zile v-am împuiat capul cu programul meu infernal, evident că trebuia să sosească și ziua asta, în care corpul meu strigă disperat după odihnă. Și cum nici nu poate fi vorba de așa ceva până în ianuarie, mă gândesc să-l păcălesc cu ceva viatmine, poate, poate nu mă va lăsa la greu.

Nu numai că aș vrea să fiu plină de energie de dimineața până seara târziu (să știți că nu mă plâng, de la 6,30 până la 17,43 nu simt niciun pic de oboseală, mai greu e de la 17,44 până la 23,59), dar aș vrea și să am pielea sănătoasă și hidratată, iar pe deasupra să-mi și strălucească părul. A, să nu uit de unghii care ar fi minunat să nu se mai exfolieze.

Așadar, există niște viatmine minunate, care să mă transforme în extraterestru  mențină în formă până pe 3 ianuarie? De atunci în colo preconizez o perioadă de relaxare cu ceva munte și spa, dar ce fac până atunci?

Ce ați dori să retrăiți?

Mai exact ce perioadă din viața voastră ați alege să retrăiți dacă vi s-ar oferi ocazia. Să zicem 1 an. Care ar fi acela? Condiția ar fi că întorcându-vă nu veți putea schimba absolut nimic din trecut, deci totul se va petrece întocmai cum a fost, doar voi veți avea mintea de azi.

Fata a ales, simplu, perioada de început a copilăriei sale, atunci când abia dacă putea lega câteva fraze, dar când mama era încă lângă ei. Gătea, făcea curat se chinuia zilnic să-i învețe câte ceva și uneori mergea să spele rufe la învățătoarea din sat, prea ocupată cu corectarea caietelor ca să mai poată să-și dea și rufele în două ape.  

A fost anul perfect pentru ea, n-a știut decât joc, joc și iar joc. Dar mai presus de toate, a fost ultimul an petrecut alături de mama. Un an mai târziu ea, mama, avea să plece poate pentru totdeauna…

Continue reading Ce ați dori să retrăiți?

Caut o carte

Știu că e weekend și probabil aveți altă treabă decât să-mi citiți mie blogul, dar poate nimeriți aici din greșeală și mă puteți ajuta:

Am nevoie de ”Tabăra e la Sibiu” a lui Mircea Eliade. Am căutat-o peste tot pe unde am putut, recunosc că n-am fost la anticariate, dar timpul meu este…

Fetele au nevoie să o citească pentru școală, eu n-am citit-o așa că nu le pot ajuta deloc, iar de cumpărat n-am de unde sau, cum spuneam, poate n-am căutat suficient.

Continue reading Caut o carte

Ce-am mai făcut

Am avut o săptămână nebună care dă semne clare că se va repeta:

  • luni am semnat cel mai mare contract pe care l-a avut firma noastră vreodată. Sperăm că va decurge bine și toată lumea va fi mulțumită. 🙂
  • marți am tras ca nebunii să terminăm mai repede ce avem de făcut, pentru că termenele trebuiesc mult reduse. A, tot martți am simțit pentru prima dată toamna în anul acesta.
  • miercuri lucrurile n-au stat deloc roz, tata socru s-a simțit rău de tot (el oricum are grave probleme de sănătate), așa că după-amiaza și seara am bătut în lung și-n lat coridoarele spitalului. Din păcate tata a trebuit să rămână acolo.
  • joi am avut din nou o nebunie de zi, cu drumuri, cu creație (știți voi, partea aia faină când desenezi pe un carton mare un nou model de…vestă de data asta), iar mai spre după-amiaza am primit astea de la Fares, cărora le mulțumesc pentru ele și pe care îi anunț că sunt un fan al siropului de muguri de pin cu miere de la ei (Soniei si Iuliei nu le trece tusea cu nimic altceva):

A fost bătaie pe ele, așa că eu am decis ca de azi să lucrez la curățarea sângelui și să-mi beau ceaiurile din cănuța cu flori. Atât. Continue reading Ce-am mai făcut

Temele pentru acasă

Vă spun sincer că am oftat din toată inima atunci când am scris titlul postarii ăsteia.

Dacă e s-o iau cu începutul și să-mi amintesc de vremea când eu eram elevă, n-am prea mult a mă plânge, pentru că la vremea aia, în afară de matematică și română, unde tema era sfântă, la altceva noi nu prea aveam de scris acasă. De învățat da, ohoho, dar nu de scris. Dacă greșesc vă rog să mă corectați, dar atât cât mă ține pe mine memoria, îmi amintesc că nu aveam de scris la istorie, geografie, fizică, chimie, lucru manual, desen etc. A, parcă și la limbi străine mai aveam câte odată ceva temă, dar nesemnificativ. Ce viață frumoasă de elev am avut!

Bun…

Ajungem acum în zilele noastre și găsim, începând fix de la clasa întâi (la clasa 0 nu cunosc pe nimeni, deci nu știu) teme la cele mai ciudate materii posibile. Există o materie care se cheamă ”abilități”. Corespondentul ei în școala veche nu știu care e, se poate să fie ”lucru manual”, dar nu sunt sigură pentru că mai există și ”tehnologie” și atunci asta ce-i? Ei, copiii au temă la abilități. Ba să meargă în parc să adune crenguțe din care vor face la oră un aranjament, ba să coloreze o planșă mare pe care de cele mai multe ori, văzându-l pe puști cât e de obosit i-o desenează mama, ba să termine floarea pe pânză pe care a început-o în clasă (serios acum, daca în clasă, într-o oră, copilul a reusită să bage acul de trei ori corect în pânză, cum crede doamna învățătoare că va reuși el să termine acasă? În cât timp?). Pe lângă asta au temă la matematică (si pe caietul de teme, dar și pe caietul special),  la română, la cunoașterea mediului, la engleză etc.

Continue reading Temele pentru acasă

Toamnă de 2012

Îmi place vremea asta de mor. M-am născut într-o zi de toamnă și aș putea trăi liniștiă, cu mult peste suta de ani, într-un loc în care vremea asta ar fi perpetuă. Nici frig, nici cald, nici nor, nici soare, nici de vară, nici de iarnă. O vreme excelentă pentru biciclit, pentru umplut cămara cu provizii, pentru făcut must și împletit planuri. Pentru că toamna se numără bobocii. 🙂

Ce dacă în fiecare dimineață mături curtea pentru că vrei s-o cureți de funzele căzute și alte nenorociri aduse de vânt de cine știe unde la tine în ogradă (ieri a ieșit chiar scandal între fete de la un ambalaj de ciocolată adus de vânt la noi în curte. Nu, nu se supăraseră ca cineva aruncase ambalajul la întâmplare, supărarea lor era legată de faptul că se suspectau reciproc că au mâncat ciocolata una fara cealaltă).

Ce dacă nu știm cum să ne îmbrăcăm dimineață pentru a fi ok pentru prânz și apoi pentru după-amiază. Răcim din cauza asta, dar e toamnă, e frumos și ce-ar fi bucuria noastră fără un pic de suferință?

Continue reading Toamnă de 2012

Chitaristul

Mi-ar fi plăcut să știu să cânt la chitară. Bine, n-ai cum să știi dacă nu înveți, deci corect ar fi să spun că mi-ar fi plăcut ca măcar lecții de chitară să fi luat, că până la a ajunge să știi să cânți și degetele-ți să simtă muzica, în timp ce partiturile stau undeva în bibliotecă, e cale lungă. N-aș fi reușit. Știu sigur, pentru că n-am pic de talent în direcția asta, nu că aș fi plină de înclinații către alte domenii.

Îmi amintesc cum în adolescență aveam în blocul din față un tip cu câțiva ani mai mare ca noi, urât ca nopțile cu furună și trăsnete, care cânta la chitară într-un mare fel. Asta după exigențele noastre de copii de cartier, nu știu dacă trecea de preselecții la XFactor, dar pentru noi era un zeu.

Știa băiatul ăla o mulțime de melodii pe care ni le cânta seara la colțul blocului. Acolo era banca, nu că avea omul ceva cu colțul blocului. el stătea pe bancă, parca-l văd, cu chitara pe care erau lipite ceva surprize cu mașini, dar cine avea timp să le bage de seamă.

Continue reading Chitaristul

Telefonul de pe raft

În weekendul trecut am fost la ai mei la Brăila, iar fetele au primit de la bunici de ziua lor cadouri în bani (deh, știu săracii că nepoatelor le place de numa la șoping, așa că s-au conformat).

Cum banii nu le stăteau copilelor prea bine în buzunare, duminică după-amiază, în drum spre casă, am fost la mall-ul din Brăila să șopinguim câte-o bluziță, câte-o fustiță, dar nu ăsta-i subiectul pe care-l discutăm, ci altceva…

Ne uitam la niște pantaloni la H&M și la un moment dat, deși în preajma noastră nu era nimeni, a început să sune foare aproape un telefon care nu era al nostru. M-am uitat nedumerită în jur și-am observat telefonul pe unul din rafturile magazinului. Suna, suna, suna!

Continue reading Telefonul de pe raft

13 ani

În noaptea cu pricina, era o vineri și eu eram în spital. Citeam ca de obicei, și pe la unsprezece am vrut să las cartea  și să sting lumina în rezervă. Numai că atunci când am coborât din pat eu și burta mea imensă, am simțit că mi-a venit sorocul, dacă e să spun exact cum zicea bunica mea, și ținându-mi cu o mână burta și cu cealaltă cămașa de noapte m-am dus la asistente și le-am spus că nasc. Una din ele m-a întrebat la ce interval am contracțiile și eu am întrebat-o ce-s alea și cum ar trebui să le simt, pentru că eu în afară de faptul că mi se rupsese apa, nu aveam niciun alt simptom. A doua oară când asistenta m-a întrebat de contracții, i-am spus că am una pe oră, ca să n-o dezamăgesc, dar tot nu aveam nicio durere.

Între timp doctorul care era de gardă m-a consultat și m-a instalat confortabil într-un pat din sala de nașteri. Da, erau acolo vreo șase paturi pline cu femei care se pregăteau să nască. Unele gemeau, altele țipau de durere, eu așteptam să-mi vină durerile și mă uitam la perfuzia  care îmi fusese pusă la instrucțiunile date de doctorul meu prin telefon, în timp ce se îndrepta spre spital. Era de acum miezul nopții.

Adevărul este că n-am fost speriată nicio clipă, dar când l-am văzut pe doctorul Costea (doctorul meu) intrând în sala de nașteri am știut că totul va fi bine. A venit la mine, mi-a spus și că soțul meu e afară și îl așteaptă cu vești legate de mine și de bebeluși. M-a îmbărbătat, m-a asigurat că totul va fi bine, aveam pregătită și o sală de operație pentru cazul în care ar fi intervenit complicații, deci chiar nu aveam de ce să îmi fac griji.

Continue reading 13 ani

De ce mă duc la conferințe

Din când în când, mai exact fix de două ori pe an, mă duc la conferințele organizate de Evensys și care au ca obiect principal de discuții, indiferent ca se numesc Webstock sau Parenting,  lumea asta a onlineului cu bune și cu rele, cu exemple mobilizatoare și cu schimburi de idei pe care oricâte bloguri ai citi, nu le poți afla.

Ce este însă cel mai important și sunt sigură că știți și voi asta, este să ne cunoaștem între noi. Aveam odată, pe vremea când abia terminasem facultatea, un patron neamț de la care am învățat foarte multe printre care și chestia asta: mergi și întâlnește-te cu oamenii, altfel se vor lega lucrurile între voi dacă v-ați întâlnit cel puțin o dată.

Nu există întâlnire de genul ăsta din care eu să nu învăț câte ceva. Hai să vedem  ce-am învățat de data asta, la Webstock: Continue reading De ce mă duc la conferințe