Author: Nina

Luni seara

E seară. Mai exact 20,34. Fetele sunt încă la dansuri (cursurile de dans sunt lunea și miercurea de la 19,30 la 21,30), iar eu încerc să-mi aștern gândurile pe hârtie  într-un articol cât de cât coerent. Lângă mine Sorin se uită pentru a miliarda oară la un film cu Arnold (ceva cu niște copii) și refuză să-mi dea și mie la Top Chef, argumentând că nu-i corect ca eu să și scriu, adică să nu mă intereseze Tv-ul, iar acesta din urmă să ruleze un program care-mi place tot mie, în timp ce el, cu toată atenția îndreptată spre ecranul televizorului, să se uite la ceva ce nu-i place. Are vreun sens fraza de mai sus?

Nu contează, oricum nu-s suficient de lucidă acum încât să pot descrie atmosfera din livingul nostru în această frumoasă seară de toamnă. Spun frumoasă pentru că-i cald în casă și pentru că tocmai am terminat de făcut (și de mâncat) niște superbe gauffre, cam ca cele pe care le-am mâncat astă vară la Bruxelles. Asta pentru că de două zile am acest aparat, care nu-i un sandwich maker obișnuit, ci are în plus și plăci pentru gauffre. Vă dați seama că l-am îndrăgit cu toții de numa. În weekend poate am timp și vă spun și-o rețetă, mai ales că nu-i musai să vă luați și voi aparatul ăsta, noi inițial văzusem unul la Cora cu vreo 75 lei, e drept că un pic mai mic și mai ciudat, dar bănuiesc că dacă rețeta-i bună, aparatele nu fac decât să coacă compoziția. Ok, hai să schimbăm subiectul că nu-i frumos să vă fac poftă, mai ales că am mâncat fagurii (ăștia-s gauffre pe românește) cu tot felul de topinguri, ciocolată, cireșe, căpșuni și kiwi.

Revenind la seara noastră, veau să vă spun că de mult n-am mai terminat programul la 16,00 (ca astăzi) și că de mâine lucrăm iar ore suplimentare, adică de dimineața devreme până seara târziu. Dar lasă că vin ele sărbătorile și sigur atunci vom avea timp de odihnă (nici nu vreau să-mi amintesc cțte sunt de făcut și de sărbători). Acum că am terminat de scris, mp îmbrac și mă duc să-mi iau copilele de la dansuri. Vor să ajungă urgent acasă, poate mai prind și ele ceva din Pariu cu Viața. Da, știu, dacă nu aveți copii, siguri habar nu aveți despre ce vorbesc.

Continue reading Luni seara

Alexandru Arșinel, de la Dohasca pe… Calea Victoriei

Joi am avut întâlnire cu domnul Alexandru Arșinel. Dumnealui își lansa o carte editată de All (da, știe că nu-i scriitor, Maria Capelos a fost cea care l-a ajutat), iar eu eram tare curioasă să o citesc. Recunosc, eram la fel de curioasă și să mă întânesc cu dumnealui în carne și oase. Îl mai văzusem la teatru, de departe, ne despărțea atunci înălțimea scenei, dar de data asta a fost lângă mine, a vorbit cu mine, a scris câteva cuvinte pentru mine.

De la Dolhasca pe calea Victoriei e o carte cât o viață de om. Un mare OM. O viață începută într-o căsuță de lângă calea ferată, într-o familie frumoasă, care indiferent de încercările prin care i-a purtat viața, a rămas mereu unită. N-ai zic când îl vezi pe maestru așa jovial și mereu pus pe glume, că undeva în trecutul său există anii de război, refugierea, întoarcerea acasă… Doamne, prin câte mai trece omul în viață! Și nu mă refer numai la domnul Arșinel.

Cum mie îmi plac cărțile adevărate, vă dați seama că am savurat și cartea cu o sete de ziceai că n-am citit nimic în ultima lună. V-o recomand cu mare drag și vă spun sincer că puțini oameni, cred, au curajul să povestească despre ei lucrurile pe care le povestește Arșinel în carte. De exemplu prima lui amintire. Nu v-o spun, dar e de poveste.

Continue reading Alexandru Arșinel, de la Dohasca pe… Calea Victoriei

Prajitură cu Finetti

Aseară, deși eram extrem de obosită, m-am gândit eu că ar fi frumos să le fac alor mei o prăjitură, fiindcă erau și ei destul de munciți și per total meritam cu toții ceva dulce.

Prăjitura era oricum una foarte ușor de făcut, am rețeta de la cea mai nouă angajată a noastră, care astă vară când a venit prima zi la serviciu, ne-a adus o tavă cu prăjitura asta și ne-a cucerit definitiv. Da, mă pricep și la oameni, vreau să-l văd eu pe ăla care azi a angajat un om și a doua zi a primit de la el o prăjitură. 😀

Cum vorba multă-i sărăcia omului și cum voi m-ați ajutat mult, mai ales în ultima vreme (pe lângă prăjituri eu mă hrănesc cu bunătatea oamenilor din jurul meu),am zis că meritați măcar rețeta prăjiturii ăsteia care mie (nici nu mai zic de Sorin) îmi place foarte, foarte mult. În plus e foarte ușor de făcut și nici nu-ți trebuie cine știe ce.

Continue reading Prajitură cu Finetti

Dulcineii sunt copii minunați

Aida e cea mai bun prietenă a copilelor mele. Nu contează că diferența de vârstă între ele este de aproape 5 ani, fetele tot despre băieți vorbesc. 😀 Bine, nu fac asta tot timpul, dar imediat ce nu le vede un ochi atent de părinte, subiectul revine.

Nu mai știu dacă v-am spus, dar Aida are diabet. Asta nu-i o tragedie, tragedia a fost cândva, demult, când părinții ei au aflat de boală și medicii de la care au aflat-o au fost inumani. Dacă aveți răbdare aflați pe larg povestea aici.

Revenind, vara asta am fost, împreună cu Iulia și Sonia, pentru o zi, într-o tabără specială, la invitația Ioanei (mama Aidei, știți voi) și-a doamnei doctor Mihaela Vlăiculescu. Spun că tabăra era una specială pentru că erau acolo mulți copii cu sânge dulce, dulcinei, cum le spune Ioana sau copii cu diabet cum ați spune voi. Toți copilașii veniseră însoțiți de părinți, care mai de care mai dornic de a afla de la doamna doctor, care a stat cu ei în tabără tot timpul, cât mai multe despre modul corect în care poți ține diabetul și tot ce ține de el, sub control. A fost o ocazie minunată pentru prichindei de a-și face noi prieteni, de a se juca cât e ziua de lungă și, nu în ultimul rând, de a învăța din experiența celorlalți.

Continue reading Dulcineii sunt copii minunați

Visul lui Joy

Citesc multe cărți. Nu atât de multe câte mi-aș dori, dar suficiente pentru a putea spune acum că Visul lui Joy de Lisa See, apărută de curând în colecția Strada Ficțiunii, intră în top 50 cele mai bune cărți citite de mine vreodată.

De obicei nici nu termin bine o carte de citit că imediat încep o alta. Am terminat de citit Visul lui Joy sâmbătă pe la prânz și de atunci n-am mai citit nimic. N-a mai putut, pentru că asta-i o carte care trebuie rumegată și am încă senzația că am trăit, citind paginile acelea, în primii ani ai comunismului din China, atunci când Mao a vrut să facă Marele Salt Înainte. Mă cutremur!

Pe scurt, Visul lui Joy este continuarea romanului Fetele din Shanghai,  despre care eu v-am scris când l-am citit. Atunci credeam că Pearl și May, cele două surori crescute în puf în Shanghai,  au trecut prin cele mai grele împrejurări pentru a putea părăsi China în vreme de război și  de a reuși să ajungă pe pământ american. Ei bine, de data asta, am rămas pur și simplu șocată de ceea s-a întâmplat în China acelor ani, mai exact în perioada 1957-1960, atunci când drumul parcurs de fete a fost unul cu sens invers, respectiv întoarcerea în China comunistă venind din America. Romanul continuă povestea celor două surori, iar alături de ele apare acum și Joy, fiica ambelor fete, cea care crede sincer în ceea ce vrea să facă Mao din China Da, știu, e complicat, dar mă știți că nu spun prea multe din cărți, pentru că nici mie nu-mi place să citesc înainte firul epic al romanului pe care urmează să-l citesc. În schimb, vă spun atât, căutați cartea asta, e musai s-o aveți în bibliotecă!

Continue reading Visul lui Joy

Ce-am mai făcut

Știu că n-am mai scris de ceva zile și asta nu s-a întâmplat niciodată de când mă îngrijesc eu de blogul ăsta, cu excepția concediilor, desigur, dar de data asta nici nu poate fi vorba de ceva concediu. Am ajuns, în schimb, la prima livrare din contractul acela mare de care vă vorbeam acum ceva vreme și ne canalizăm cumva toată energia ca treaba să iasă bine. Sper să iasă!

Pe lângă asta au mai fost și mici probleme de sănătate, și ale fetelor, și ale noastre, dar sperăm cu toții să vină frigul, să ucidă virușii și să petrecem cu bine sărbătorile de iarnă de care mi-am adus aminte ieri în supermarket când l-am văzut plin de globulețe și beteală.

Norocul nostru a fost sfârșitul de săptămână în care am avut un pic de timp pentru noi, iar ieri am fost și la o petrecere foarte faină între prieteni, așa că acum suntem plini de energie și gata să dăm piept cu săptămâna lucrătoare.

Continue reading Ce-am mai făcut

Ciudățeni

Săptămâna asta n-a început tocmai fain pentru noi. Deși dimineața de luni nimic nu prevestea vreun necaz, seara la  nouă și jumătate chemam salvarea. Copilul Iulia a căzut din picioare (un fel de leșin fără pierderea cunoștinței) și avea o durere insuportabilă de cap.

În timp ce vorbeam cu dispeceratul la telefon, copilul Sonia care cobora ușor scările,  se așează jos și spune că se învârte casa cu ea și simte o agitație mare în corp. Nu vreți să știți cum m-am înțeles cu cei de la salvare.

Evident că până la venirea salvării, mai exact fix două ore, am reușit cât de cât să le aduc în fire pe fete, să le descos, să aflu ce s-a întâmplat, să le dădăcesc… numai eu știu cât de greu a trecut timpul ăsta.

Continue reading Ciudățeni

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

O idee pentru vineri

Că în România mor încă mulți copii la naștere, nu este, cred, o noutate pentru voi. Că în România (și nu numai) multă lume își petrece seara de vineri în cluburi, iar nu-i o noutate, dar din fericire asta nu-i nici un lucru rău. Iar când cele două chestii se leagă cumva, atunci chiar că-i ceva remarcabil care merită strigat tare prin megafonul blogosferei.

AllTimeClubbing și Kristal Club  au pus la cale un eveniment la care are loc vineri, la care putem merge cu toții în schimbul unui bilet de 30 lei. Dacă suntem fete și reușim să ducem la eveniment un băiat, atunci plătește doar el, deși nici banii noștri n-ar strica, pentru că, așa cum bănuiați, bănuții strânși vor ajunge la Salvații copiii Romania, mai exact vor ajuta campaniei Bun venit pe lume, campanie ce își propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a maternităților din 15 orașe: Pitești, Constanța, București, Cluj-Napoca, Iași, Bacău, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara, Suceava, Piatra Neamț, Vaslui, Hunedoara, Reșita și Brașov.

Ce ziceți, mergem vineri în club?

iPad Mini

De acum doi ani de când mi-am luat laptopul ăsta nu mi-am mai dorit o chestie atât de mult. L-am văzut de câteva zile și de atunci mă gândesc la el ca la o minune mică și neapărat necesară unei femei cu toane ca mine.

În ultimul timp nu mai am loc la laptop din cauza copilelor și rezolv cea mai mare parte a chestiilor de pe telefon. Doar că nu scriu și articolele pe blog de acolo, în rest fac orice cu Galaxy-ul meu proaspăt recondiționat. Numai că tare mi-ar plăcea să pot citi mai bine, să pot scrie un articolaș rapid, să pot cauta mai ușor cele mai ciudate chestii care mă interesează, mă rog, să am un fel de mini-laptop sau de mega-telefon. 😀

Desigur, m-am mai gândit la o tabletă și altă dată, dar tot timpul mi s-a părut o chestie prea mare, dar acum nu mai am nici scuza asta. Recunoașteți și voi că asta mică-i o bijuterie.

Continue reading iPad Mini