Author: Nina

Soseaua Catelu 42 sau cum am cunoscut-o pe Alina Nedelea

Am primit cartea de la editură la sfârșitul anului trecut și cum eu locuiesc înspre  ”Cățelu” ca să spun așa, mi-a atras atenția numaidecât.  Am început-o într-o zi pe la șase după-amiază și-am terminat-o un pic trecut de miezul nopții. A doua zi mi-ar fi plăcut să mai fi fost. M-am bucurat totuși că Alina nu are decât 39 ani și sigur va exista cândva o continuare a cărții ăsteia.

Soseaua catelu 42Dar să începem cu începutul.

Șoseaua Cățelu 42 este romanul autobiografic al actriței Alina Nedelea scris cu o sinceritate brută, ca și cum nicio secundă Alina nu se gândește dacă e bine să spună tot, dacă nu cumva mai bine ar trece sub tăcere anumite lucruri. Le spune cu o așa detașare de parcă n-ar vorbi despre ea și cu toate astea le spune la modul cel mai personal. La sfârșit am avut  impresia că i-am pătruns în suflet, că nimic n-a rămas nespus înte noi și că suntem prietene.

Continue reading Soseaua Catelu 42 sau cum am cunoscut-o pe Alina Nedelea

Ai nostri sunt oameni intelegatori

copacCiteam zilele trecute despre nenorociul ăla care i-a tăiat coarda unui alpinist utilitar de la etajul 3 pentru că nu voia el să se facă nimic la fațadă și care a primit ca pedeapsă 4 ani de închisoare cu suspendare (și ceva supraveghere am înțeles, în fine).

Mă minunam, ziceam că așa ceva nu se poate, că ce mai nebun, vă dați seama în ce țară trăim și ce inimă de criminal a avut ăla să-i taie coarda omului?! După care îmi amintesc că de fapt e ceva normal.

Undeva la două străzi de mine, locuiesc niște oameni care pe hotarul dintre curtile lor au un pom crescut acolo din proprie initiativă și care acum amenință să dărâme unul din acoperișuri. Proprietara casei ce stătea să fie doborâtă de nuc se duce la vecina cu care împărțea pomul și vorbește cu ea, mai exact o întreabă dacă e de acord să taie copacul. Femeia zice da și asta cu acoperișul gata să cadă aduce un om cu drujba care se urcă în pom și începe să taie întâi crengile că dacă tăia pomul cu totul erau pagube mari de ambele părți. Și cum tăia el așa liniștit (asta cu liniștitul nu-i adevărat, drujba aia era un fel de vibe), numai ce apare fiul vecinei, care când vede ce se întamplă și își dă seama că mama lui (proprietara casei) a fost de acord cu tăierea pomului, o ia la bătaie pe femeie, acolo în curte, cu pumnii și cu picioarele că de ce a fost de acord cu așa ceva. O bătea pe mă-sa, ați înțeles, da?

Continue reading Ai nostri sunt oameni intelegatori

Tutorial pentru pregătirea unui sandvici

Gata. A venit timpul ca mami să nu mai pregătească zilnic micul dejun, copilele sunt destul de mari și pot face treaba asta singure. Numai că am ajuns la concluzia ca fetele mele în special și adolescenții în general nu ascultă învățămintele pline de înțelepciune venite cu atâta perseverență din partea părinților, așa că m-am hotărât să le scriu aici, poate Sonia când va căuta pe net (mai nou, orice se caută pe net) „cum îmi pregătesc singură micul dejun” va găsi ceva.

Să trecem la treabă că ăștia mici se plictisesc repede de citit.

Pentru a putea pregăti un mic dejun pe placul tău, ar trebui ca în prealabil (dacă nu știi cuvântul ăsta fugi aici și vezi ce vrea să zică) să ai grijă ca mami și tati să aibă pe lista de cumpărături următoarele: Continue reading Tutorial pentru pregătirea unui sandvici

Anul acesta se poarta ceasurile

Mari. Dacă se purtau alea mici nici nu mai scriam articolul acesta, dar așa…

Am strecurat în articolul de vineri chestia cu ceasul pe care mi l-am comandat la sfârșitul anului trecut pe un site și pe care acolo l-am văzut minunat (pentru buzunarul meu, înțelegeți voi), iar când a ajuns la mine era mic și nu-mi inspira nimic. L-am purtat cu sufletul plângând vreo 5 zile, după care n-am mai rezistat și l-am vândut. Gata. Acum am alt ceas la care țin foarte mult, povestea e încheiată, numai ca luându-mi în interval de două săptămâni două ceasuri, am făcut un pic de cercetare și e păcat să nu benficiați si voi de ea, deși e clar super-subiectivă.

So, topul meu pentru anul acesta în materie de ceasuri e următorul:

locul 5 Continue reading Anul acesta se poarta ceasurile

Parfum de cinema

Știți că sunt mare amatoare de povestit amintiri din copilărie și cum Vienela mă invită la Mirela în clubul poveștii parfumate și-mi dă acum ocazia să scot de la naftalină o asemenea amintire, n-am să ratez momentul.

Era iarnă. După ce că aveam puține locuri de distracție în comunism, iarna se împuținau și astea. Oricum ar fi fost, ne rămânea cinematograful cu magia filmelor. Fie ele românesti sau străine, noi, copiii, ne bucuram de ele oricum ar fi fost. Până în ziua aceea.

Am plecat împreună cu fratele meu la film. Cred că era 2 ianuarie. Aveam bani pentru că fusesem cu plugușorul și țin minte că ne cumpărasem câte o vestă tricotată, un joc de rummy și ne mai rămăseseră bani de-un film bun. La cinema.

Continue reading Parfum de cinema

Să scriem si duminica

Cezar si FeliciaMă știți că nu sunt prea harnică în weekend, dar de săptămâna asta m-am hotărât (sper să mă și țină) să public în fiecare dumincă un episod dintr-o poveste pe pagina de facebook a blogului. E o poveste de dragoste și năbădăi dintre un băiat gras (care n-a fost mereu așa) și-o fată slabă. Trebuie să-i răsplătesc și eu cumva pe cei care mă like. 😀 Povestea de azi o puteți citi aici.

Am așteptat 2013 pentru ca…

2013Mda… mai bine mai târziu decât niciodată. Vienela mi-a aruncat din mers o leapșă ce trebuia probabil făcută la sfârșitul anului trecut, dar o adaptăm și, sinceră să fiu, mă face să-mi pun puțină ordine în gânduri:

1. Am așteptat 2013 pentru că: începea cu o vacanță binemeritată după câteva luni pline de muncă și când spun pline, vreau să spun până la refuz.

2. Anul acesta m-aș muta o lună în Londra, undeva la țară, într-o zonă cu mulți copii, unde fetele mele ar putea să învețe mult mai repede limba engleză pentru că mă disperă chestia asta.

Continue reading Am așteptat 2013 pentru ca…

Perdeaua de la duș

Locuim în casa asta de 11 ani și în tot acest timp la baia de jos (da, există și aia de sus care-i mai mare și, logic, mai puțin folosită), a funcționat cu succes un duș fără perdea. La propriu. Adica baia e în așa fel făcută încât trei din cei 6 pereți ai odăii (dacă nu mă credeți îi desenez), formează o cabină de duș căreia noi nu mai trebuia decât să-i punem o perdea. Sau o ușă, dar cum n-am fost în stare în 11 ani să-i luăm perdea, vă dați seama că ne-ar mai trebui încă pe atât până la ușă.

perdeaua de dusAcum că v-am adus la fața locului, ca să zic așa, nu cred că vă imaginați cu greu cum arăta baia asta după ce fiecare creștin din casă făcea duș. Era, la propriu, lac de apă. Se uda oglinda, se uda wc-ul, se uda dulapul, se uda și nefericita de hârtie igienică, se uda totul și, dacă aveai noroc, rămânea uscat prosopul. Atât. În schimb, la duș erai în largul tău, nu aveai limite, puteai cânta și recita poezii fără să fii întrerupt de nimic, atâta timp cât nu uitai să închizi ușa de la baie. În fine.

Cum nu mai rezistam să începem și al 12-lea an tot fără perdea la duș ne-am dus frumos la cumpărături și numa uite ce perdea albastră frumoasă am cumpărat. A fost așa de simplu și eram așa mândri de noi că, în sfârșit, intrăm în rândul lumii și avem cabină de duș cu perdea.

Continue reading Perdeaua de la duș

Cheia

Păstrez cărțile pe care le citesc pe noptieră până când le scriu recenzia. Se amestecă cu cele care-și așteaptă rândul la citit și trec uneori luni până mă hotărăsc eu să scriu. Am acum pe noptieră 9 cărți. Trebuie să fac ceva să scap de ele. Mai exact trebuie să scriu.

cheiaCheia este al doilea volum din trilogia Sancti a lui Simon Toyne, publicat de editura Allfa. Primul a fost Sanctus și părerea mea despre el o găsiți aici. Nu-i un secret pentru nimeni că nu-s fan Toyne și cu toate astea Gheia mi-a plăcut. În orice caz mai mult decât Sanctus.

Ruina, vechiul oraș turcesc, este și de data asta punctul cel mai important al povestirii, deși acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe continente. Personajele din Sanctus își continuă aici aventurile iar Liv Adamsen, ziarista americană, sora geamănă a călugărului care s-a aruncat de pe Citadelă, înțelege că ea este Cheia, că soarta omenirii se află practic în mâinile ei, dar din păcate toată povestea asta o depășește. În fine, povestea e plină de acțiune, te face să te gândești la modul în care vor reuși până la urmă eroii, nu numai să ajungă în Eden, dar si să afle ce trebuie făcut acolo.  Dacă Liv reușește să împlinească sau nu profeția veți afla voi atunci când veți citi Cheia. Nu vă mai spun decât că nici de data asta Gabriel (personajul principal masculin, ca să spun așa) nu m-a impresionat, practic n-a reușit să facă nimic și de fiecare dată când trebuia ca cineva să pună bază pe el, o dadea în bară. Nu o dată, nu de două ori, ci de fiecare dată. Așa că eu am reușit să mă detașez de el și să mă bazez pe ceilalți pentru a duce la bun sfârșit misiunea.

Continue reading Cheia

M-am nascut sa fac voluntariat

După care m-am căsătorit, am făcut copii și mi-a trecut. Dar niciodată de tot.

Sunt unul dintre oamenii căreia nu-i pasă de bani decât atunci când nu-i are. Nu știu ce ați înțeles voi din fraza anterioară, dar eu am vrut să spun că atâta timp cât sunt sănătoasă, am ce să mănânc și ce să pun pe mine, nu-mi mai trebuie decât un acoperiș deasupra capului. Ok, și niște cărți.

I-am invidiat întotdeauna pe cei care renunțau la ei și se dedicau altora. Am visat mereu să fac voluntariat si nu entru că asta-i cea mai usoara chestie pe care o poti face, ci pentru că asta ar însemna că pot aduce cuiva bucurie, cuiva care are cu adevarat nevoie de ea. M-am văzut de multe ori citind povești copiilor din orfelinate, mângâindu-i, ajutându-i pe bătrânii din azile să redevină utili, să nu mai simtă că nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Mă simt bine atunci când îi ajut pe ceilalți și mă bucur sincer pentru succesul oamenilor care merită.

Așa că n-am încetat niciodată să mă gândesc la voluntariatul ăsta care dacă mă gândesc mai bine, trebuie să recunosc că-s egoistă acum, mi-ar face bine mai ales mie. Pentru că sinceră să fiu, toată bucuria  aia a oamenilor cărora le dai o mână de ajutor, toată zic, mă umplu pe mine de energie și-mi dau impulsul de a merge mai departe.

Continue reading M-am nascut sa fac voluntariat