Author: Nina

Povestea celor trei tablete

Au fost odată ca niciodată doi părinți care își iubeau copiii mai mult decât orice și deși banii nu-i dădeau afară din casă au hotărât că e absolut necesar ca de la Moș Crăciun fetele lor să primească tablete. Doar câte una de fiecare. 😀

ebodaCa să profite de fiecare reucere, tatăl fetelor a hotărât să facă achiziția de Black Friday, chiar dacă asta era cu aproape o lună înainte de Crăciun. S-a documentat, a cercetat piața și a hotărât că cel mai bine e să le ia modelul ăsta (link-ul duce la e-mag, dar el le-a luat de la Flanco), care zice el că-i comparabil la performante cu un ipad dar e mult mai ieftin. În fine, toate bune și frumoase până a ajuns la casă la Flanco și acolo i s-a spus că nu poate lua două produse de același fel la reducere, așa că n-a avut incotro (de fapt avea, putea să-mi spună mie să merg cu el și luam fiecare câte una, dar n-a facut-o, și nu spun asta ca să-i reproșez ceva, nici vorbă 🙁 ), așa că pe fugă l-a crezut pe omul de la Flanco și a luat în loc de o E-Boda  impresspeed Supreme X200, un Allview Aldro Speed Duo care allviewdin păcate nu era la nicio reducere de Black Friday, dar care fără reducere era la prețul redus al celeilalte, adică fix 999 lei. Cum vânzătorul zicea că-i la fel de buna ca E-Boda numai că se cheamă altfel, a luat-o. :))) N-a fost.

Norocul nostru inițial (o să vedeți că până la sfârșit n-a fost deloc noroc) a fost că Sorin n-a mai avut răbdare și le-a dat fetelor tabletele de Moș Nicolae. S-au bucurat copilele de numa, se mai bucură încă și azi, numai că, tableta Soniei, celebra Allview, nu numai că nu s-a ridicat la performantele celeilalte, ci pur si simplu pierdea toate aplicatiile din ea daca o lăsai să se descarce de tot. Bineînțeles că Sonia se enerva, Sorin se enerva și tot așa până a dus-o la service. Oamenii de acolo i-au reinstalat softul și au zis că s-a rezolvat, numai că imediat ce s-a descărcat din nou, a făcut la fel, adică nu mai tinea minte nici-o aplicație. De vis! Și Crăciunul se apropia.

Continue reading Povestea celor trei tablete

Parfumul șifonierului de altă dată

Când spun șifonier primul gând mă duce în urmă cu 25 ani, când copil fiind îmi petreceam vacanțele la bunica la țară.

Bunica a avut 4 băieți și 4 fete așa că vă dați seama că nu eram singura nepoată la bunici în vacanțele de vară. Eram vreo 7 și alergam toată ziua nu numai prin curtea mare a bunicilor ci și prin cele 9 camere ale casei, toate legate cumva una de alta. Iar el, șifonierul, nu exista decât în una din camere. În rest erau dulapuri de haine și cufere și divese scrinuri, dar șifonierul era unul.

De câte ori îl deschideam simțeam că încălcam o regulă. Nu aveam voie să umblăm acolo, dar nimeni nu ne interzisese asta. Era de la sine înțeles, mai ales că șifonierul ascundea o comoară. Erau acolo, frumos aliniate pe umerașe 5 rochii de mireasă. Ale fiicelor și ale unora dintre nurori. erau rochii din ani diferiți, din materiale diferite, de siluete diferite, dar toate erau lungi și absolut minunate în ochii noștri de copii. Și mai aveau ceva în comun. Aveau același miros. Miros de sărbătoare, de nuntă, de căsătorie, de viața plină de speranță, parfum neprețuit, încă neinventat.

Continue reading Parfumul șifonierului de altă dată

d’Oro tea

Acum o săptămână Dorothea mi-a propus să încerc câteva sortimente de ceaiuri  de pe nou lansatul lor magazin online d’Oro tea. Eu fusesem deja acolo, mă uitasem cu invidie la ceainicele lor ceramice (eu am unul de inox, total neprietenos), la mixurile de plante uscate care mă gândeam că n-au cum să fie decât minunate, dar nu încercasem nimic. Mi-a trebuit un imbold care a venit exact la timp. Am fost mai mult decât încântată să încerc așa ceva și așteptam să vină curierul cu coletul trimis.

Luni dimineață, o fată frumoasă pe bicicletă (știți cât iubesc eu bicicletele) a sunat la poarta mea și mi-a înmânat cutia cu ceaiuri de la d’Oro tea. Numai că fata cu pricina era chiar Dorothea, pe care tare mă bucur că am avut ocazia s-o cunosc, să asociez numele cu fața și să mă minunez că cineva atât de tânăr are așa o inițiativă frumoasă, aceea de a aduce ceaiuri nobile la noi și de a încerca să educe băutorii de ceai clasic că se poate și mai bine.

ceaiuri

Continue reading d’Oro tea

Cati bani le dam copiilor in excursie

Pentru că au trecut deja patru zile din săptămâna altfel și în a cincea zi trebuiau să facă ceva special, astăzi Sonia și Iulia au plecat în excursie de o zi  la Constanța.

Ca orice excursie a fost și asta așteptată cu bucurie, dar parcă nu cu atâtea griji cu cât așteptam noi pe vremuri excursiile. Pe vremuri când plecam în excursie eu aveam mereu grijă ca în ziua excursiei să am bascheții curați, să am pantalonii preferați spălați și hanoracul potrivit pus la îndemână.  Nu-i cazul la ele, vor gasi sigur ceva curat din cele 7 perechi de teneși, bascheți, skateri, ghete, adidași etc. iar de restul nici nu mai discutăm. Singura lor grijă e să aibă telefonul încărcat. A, au mai avut una: câți bani le dăm la ele.

Hmm, sigur, subiectul e vast și depinde foarte mult de bugetul fiecărei familii, de vârsta copilului, de locul în care merg, de faptul că trebuie sau nu să ia și masa de prânz din banii de buzunar din ziua respectivă, de taxele obiectivelor turistice pe care urmează să le viziteze și dacă acestea au fost sau nu plătite în avans. Și sunt sigură că nu m-am gândit la tot. Eu pentru ale mele am zis așa:

Continue reading Cati bani le dam copiilor in excursie

O sa am un copil

botezStați că nu-s gravidă și nici n-am de gând să rămân. Nici de înfiat n-am gânduri deocamdată, dar de avut un copil în plus tot o să am, numai că-i voi fi nașă nu mamă. Dar aș vrea să fie ca și cum i-aș fi. Bine, n-am de gând să-l fur de la părinți, dar pentru că va locui la două străzi de mine, aș vrea să-l văd foarte des și să trec din nou, prin toate fazele alea cu băița bebelușului (fetele mele nici nu vor să audă să le mai spăl eu nici măcar la cap), cu alesul hăinuțelor (nici la capitolul ăsta nu prea mai pot să spun nimic), cu plimbatul prin parc (caprele mele vor singure să meargă în parc de acum) și tot așa. Sunt niște etape pe care tare mult mi-ar plăcea să le retrăiesc.

Mai sunt totuși câteva luni până vine bebelușul, deocamdată nici nu știm dacă-i fetiță sau băiat, ci doar că se va naște în septembrie dacă va fi cuminte. Până atunci va trebui să avem grijă de viitoarea mămică, să urmărim ca sarcina să fie una ușoară și să ne uităm după rochii de mireasă și tot ce mai trebuie pentru că nunta părinților va fi odată cu botezul și mi-e și frică să mă gândesc ce ne așteaptă în materie de organizare.

Pentru că mai am o finuță, pe Sorina, cu care din păcate mă văd maxim o dată pe an deși mi-e și nepoată, nu va fi chiar o noutate pentru mine botezul, dar nași de cununie n-am mai fost, așa că avem ceva emoții, pentru că trebuie să fim părinți spirituali ai cuiva și tare mi-ar plăcea să avem cu ei o relație foarte apropiată.

Continue reading O sa am un copil

Cum organizam sertarul cu sosete

Sunt cel mai dezordonat om din lume. Fară reguli stricte mi-e greu să țin lucrurile în ordine, deși de fiecare dată când fac curat în șifonier îmi spun că de acum în colo va arăta impecabil indiferent câte haine voi pune și voi scoate de acolo. Până acum n-am reușit, dar măcar încerc. Din păcate pentru mine fetele îmi calcă pe urme.

În fine, până să-mi reușească schema cu șifonierul, am reușit să fac ordine în sertarul cu ciorapi. Era o nebunie. Cam așa:

sertar 1Acum vreo două săptămâni, când mă plimbam cu Sorin prin Bricostore, el cu treabă  eu la shopping, am văzut acolo un organizator de sertar la vreo 24 lei, numai că era un pic cam prea mic pentru dimensiunile sertarelor mele. In fine, am zis că în loc de nimic, mai bine îl iau pe ăla, și m-am plimbat cu el în mână vreo 15 minute tot magazinul. La un moment dat m-am pierdut de Sorin și când ne-am regăsit, el trecuse deja de case, plătise cumpărăturile și eu eram tot cu organizatorul de sertar în mână. Pentru că ar fi trebuit să stau iar la coadă, am lăast-o baltă și am renunțat la ceea ce eu credeam că-mi va aduce ordinea în șosete.

Continue reading Cum organizam sertarul cu sosete

Cinci lucruri pe care le mai am din copilarie

Să ne jucăm. Să glumim că până la 18 ani suntem copii și să ne gândim dacă mai avem ceva din vremea aia. Nu pot intra în joc cei care n-au măcar 7 ani peste vârsta asta, pentru că n-ar fi corect. Alta e să păstrezi ceva 20 de ani și alta să-l păstrezi 3 ani.

Cred că mie îmi va fi cel mai greu să găsesc ceva din vremea aia, mai ales că am schimbat și casă și oraș si obiceiuri si măsuri la haine în anii ăștia care au trecut de atunci. Aproape o viață. Și totuși voi încerca să găsesc ceva:

  • Am câteva fotografii din liceu și câteva din școala generală.  Am și multe diplome, dar ele-s la părinți așa că nu pot spune că le am. 

Continue reading Cinci lucruri pe care le mai am din copilarie

Care mai sunt regulile in autobuz

N-am mai mers de multă vreme cu tramvaiul sau autobuzul, de aceea orice corecție îmi veți face va fi binevenită. Scriu totuși despre asta deoarece am fetele fix la vârsta la care ar trebui să aplice pe stradă și în mijloacele de transport în comun teoria învățată acasă. Adică aceea că nu mergem pe stradă țipând zgomotos unii la alții, nu facem circ în autobuz, nu ocupăm locurile pentru mame si copii din fața, nu ne batem cu un tataie în baston pentru a ocupa un scaun, nu vorbim tare, nu deranjăm vecinii, nu ne uităm cu interes la alt grup de tineri care-și dau în stambă, nu ne suflăm nasul… și multe altele, că la un moment dat Iulia mă întreba dacă are voie să tină ochii deschisi și să respire.

Cât țin ele cont acum de învățămintele astea bătrânești care pe vremea mea se numeau bună creștere, nu știu exact, că nu-s lângă ele, dar cum le știu destul de timide, nu cred că fac prea mult spectacol pe drumul până la școlă și înapoi.

Și cu toate astea…

Continue reading Care mai sunt regulile in autobuz

Dobrica

Iulia m-a întrebat aseară ce înseamnă anturaj.

Îl chema Dobrică și locuia la parterul blocului nostru. Pe spate. Mai înâi celibatar cu serviciu bun, apoi vreme de câteva luni cu o fată drăgută. După câteva pahare de vin și-o cearta ca la ușa apartamentului, fata a plecat. I-a luat locul o Ileană Cosânzeană urâtădar harnică, cu care Dobrică a făcut casă, a făcut și doi copii, două fete. Paharele de vin n-au mai avut ce căuta în casa lui Dobrică, dar avea el grijă ca în ziua de salariu să bea una mică cu băieții până pe la miezul nopții și să ajungă acasă ținându-se de garduri. De unde obiceiul ăsta să bei ca un porc în ziua de salariu, n-am înțeles niciodată. În fine.

Erau începuturi de săptămână în care îl veda pe ne-a Dobrică cu fața franjuri, lovit și zgâriat de ziceai că a venit acasă mergând în gură, nu pe picioarele lui cu ar fi fost normal. În rest era un vecin bun. O vreme l-a avut chiar tata în echipa lui. Atunci nevasta lui Dobrică se ruga de tata: ”Nea Petrușe, ia-l bre acasă și pe amărâtul ăsta când vii matale, nu-l mai lăsa cu derbedeii ăia să-i bea banii.” Și tata îl lua. A fost atunci o perioadă bună pentru familia lui Dobrică. După o vreme n-a mai lucrat cu tata și lucrurile au luat-o razna rău. A ajuns să nu-și mai plătească întreținerea și într-o zi soția lui și copilele l-au părăsit. Au plecat la țară, la părinții femeii.

Singur pe lume și prieten cu băutura Dobrică a ajuns să-și vândă apartamentul pentru a-și plăti datoriile și după asta s-a întors în satul în care copilărise, la casa părintească. O vreme n-am mai auzit nimic de el, dar am aflat după câțiva ani c-a murit. După o beție. Destul de tânăr. Nici nu împlinise 40 ani.

Continue reading Dobrica

Factorul groazei

tn1_factorul_groazei_-_robert_harrisFactorul groazei este o carte scrisă de Robert Harris apărută la editura Allfa în colecția Strada Ficțiunii Bestseller.  Are 270 pagini pe care fiecare dintre noi, cei care vrem să ținem pasul cu vremurile, ar trebui să le citim. Este o lectură cu un scenariu care-mi pare din ce în ce mai aproape de realitate, mai ales dacă ținem cont de ritmul în care se întâmplă azi totul în jurul nostru.

Un fizician celebru, se retrage din munca de cercetare de la CERN după ceva scandal ce duc la închiderea unuia dintre priectele la care lucra și-și face propria firmă de hedging (pentru cei care înțeleg chineza financiară asta înseamnă operațiuni bursiere la termen, numite operațiuni de acoperire, prin care cel ce le realizează dorește să-și conserve valoarea activelor și să se protejeze contra eventualelor pierderi care ar rezulta din fluctuațiile cursului activelor financiare, acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, valute etc.), firmă ale cărei tranzacții nu mai erau făcute decât automat de diverși algoritmi  care țineau cont de foarte multe variabile din piață, dar și de sentimentele umane. Mai exact unul sigur, groaza.  Alături de un partener de afaceri fermecător, Alex, fizicianul nostru este atacat în propria casă exact în ziua în care trebuia să prezinte vechilor și valoroșilor lor clienți un nou algoritm de tranzacionare, VIXAL. Atacul nu-l face să se răzgândească și după ce părăsește spitalul pe proprie răspundere are parte de o zi de pomină. Bună sau rea, veți vedea voi în timp ce veți citi cartea.

Mie mi-a plăcut. Deși se citește într-un ritm alert, exact așa cum se și întâmplă acțiunile în carte, nu-i o carte chiar ușoară. Mă gândesc, de exemplu, la mama care n-ar înțelege probabil mai mult de jumătate din cuvintele din carte. Dar dacă ați auzit de prăbușirea Bursei din New York din 6 mai 2010 pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia, v-ar face bine să citiți despre criza de la Bursă și din altă perspectivă.

Continue reading Factorul groazei