Author: Nina

Jurnal de consilier local – săptămâna 150

Hai că n-am mai scris de mult un jurnal pe zile, așa cum se cuvine. Și chiar dacă azi mă apuc destul de târziu de el (poate cel mai târziu din toate cele 150 de jurnale săptămânale), merită să ne întoarcem la obiceiurile bune, așa cum o să mă întorc eu mâine la mâncatul cumpătat, după un weekend plin de abuzuri culinare.

Luni – Pentru că vremea ne-o permite de acum, am încercat să fac în fiecare zi cel puțin 20 000 pași prin sector.
Evident, am început luni cu cartierul meu. Am plecat inițial pe urmele unei mașini de pompieri cu frica unui incendiu pe una din străzile din apropiere. Am mers aproape 2 ore și am spus bună seara de vreo 3000 de ori. Oamenii din zona mea ies încă în fața porților și-și petrec serile de vară discutând cu vecinii și supraveghind joaca copiilor. Treaba asta nu s-a schimbat de pe vremea când m-am mutat eu aici, în urmă cu vreo 25 de ani, și e cumva bine că nu se schimbă. Incendiul nu l-am găsit. Adică, dacă a fost, n-a fost în zona noastră.
Marți- am avut nevoie sa fac un drum mai lung pana la capătul cartierului Militari. Și nu m-am grăbit. Am vrut să mă uit la oraș cu ochii unui turist care a mai fost aici. Nu mi-a displăcut complet ce am văzut, dar per total orașul cere atenție ca un copil căruia părinții nu-i recunosc potențialul și se certă cu bunicii legat de felul în care-l îmbracă și școala la care-l dau. În Sectorul 6 am văzut aliniamente stradale drăguțe, cu copaci ornamentali bine îngrijiți, dar n-am intrat să văd situația dintre blocuri. Părerea mea e că. o urbe îți spune povestea completă doar după ce intri pe străduțele lăturalnice și vorbești cu oamenii.
Miercuri – Am văzut o mașină de la Direcția de Salubritate care spăla o stradă din sector. E drept ca era Bulevardul Decebal, dar mașina spăla. Adică arunca cu apă și-i mergeau periile. Chiar atingeau asfaltul. M-am uitat în urma ei, rămânea decent.
Am căutat pe site-ul primăriei și pe site-ul direcției și nu am găsit găsit niciun program de spălare a străzilor. Am făcut de mai multe ori interpelări pe tema asta. Am primit asigurări că se va face. 🙁 Cred că v-am mai zis asta, dacă aș fi primar, mi-aș face campanie pe problema asta cu spălatul străzilor și reducerea poluării și m-aș ține de promisiune. Și aș spăla la intervale regulate până la ultima străduță din sector. Vă spun că ar fi o diferență de la cer la pământ între griul și tristețea de acum pe care ne-o afișează eternul praf de afară și cum ar arăta totul spălat regulat. Să zicem, de dragul discuției, că în Sectorul 3 avem 500 Km de stradă (am citit undeva ca Bucureștiul are cca. 1800 Km de străzi). 10 Km dacă spălăm pe zi (cred că se poate spăla mai mult, dar continuăm așa tot de dragul discuției) și tot ajungem să curățăm fiecare colț de stradă  de 7 ori pe an. Când a intrat ultima dată o mașină de spălat asfaltul pe strada voastră? Aia zic.

Joi – În fiecare zi din săptămâna asta am avut ședințe de CA la școli, pentru că mâine începe noul an școlar și cele mai organizate dintre școli au orarul gata făcut (cum ar fi normal să se întâmple la toate). Nu se întâmplă, iar vina e ca de obicei împărțită, nu există suficienți profesori, nu există suficiente săli de clasă, nu se știe ce program au profesorii  care vor preda la mai multe școli, se suprapun ore de sport și nu există săli suficiente și lista poate continua. Ultima dintre probleme e că acest orar trebuie aprobat de CA al școlii. Dar partea grea e să ajungă să fie făcut și agreat de toată lumea. Până una alta, succes copiilor în noul an școlar și înțelepciune cadrelor didactice!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 150

Jurnal de consilier local – săptămâna 149

„Iar arde în IOR„

Am auzit săptămâna aceasta expresia spusă de foarte mulți oameni, din păcate chiar și în zile diferite. E semnalul că iar arde parcul, sunt primele cuvinte care îți vin imediat ce vezi fumul. În 2023, în centrul unei capitale europene, un parc arde de mai multe ori pe săptămână de aproape 2 ani. Și poliția nu are niciun suspect. Aici suntem, deși primăria dispune de sistem de supraveghere video de câteva zeci de milioane de euro.

Și dacă vă întreabă cineva ce a făcut USR Sector 3 în speța asta, aflați că februarie 2023 a propus o hotărâre de Consiliu Local la S3 cu măsuri de protecție a zonei, inclusiv crearea unei echipe de intervenție rapidă.  Propunerea nu a ajuns pe OZ nici azi. În martie 2023 a propus alt HCL, un protocol de colaborare cu PMB cu măsuri de recuperare a parcului. Nici această propunere nu a ajuns pe ordinea de zi. La sectorul 3 Negoiță face legea prin live-uri pe Facebook și pe la televiziuni care tac. Nu știe el asta cu acorduri instituționale. Iar Poliția Locală S3 zice că nu are cașcaravetă să pună post de pază la locul nenorocirilor.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 149

Jurnal de consilier local – săptămâna 148

M-am uitat și eu, ca voi toți, de ieri încontinuu la canalele de știri (nu doar la televizor). Vă dați seama că m-am gândit direct la locul în care vor fi duse victimele. Avem 0 (zero) paturi în Romania pentru mari arși. Zero, la o distanță de 8 ani de la o altă mare tragedie din țara lui #avemdetoate.
Apoi m-a izbit lipsa procedurilor sau cel puțin nerespectarea, necunoașterea lor. Vă zic de la început că personal habar nu am cum se gestionează un incediu mare, și cu atât mai puțin unul care implică substanțe inflamabile. Doar că se vedea cu ochiul liber că se lucra haotic acolo și nicio procedură nu era aplicată. Asta în condițiile în care aceste proceduri există. Și e aproape imposibil ca ele să nu existe, de exemplu la noi la firma, în caz de incendiu, știm fiecare ce avem de făcut. Doi dintre noi pun mâna pe stingătoare și le folosesc, iar dacă ăștia doi nu pot, îi înlocuiesc alți doi. Unii eliberează căile de evacuare și se asigură că oamenii ies, altcineva oprește curentul electric, eu sun la 112 și în maxim 100 de secunde toată lumea părăsește locul incendiului. Asta așa, la nivel micro.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 148

Jurnal de consilier local – săptămâna 147

Am intrat în ultimele două săptămâni din august și deja ne pregătim de toamnă. Mama vrea neapărat să facă zacuscă cu mâna ei și se plânge că nu vrem niciunul să mergem cu ea la piață, ne uităm toți în telefoane de parcă ne hrănește și ne ține în viață ecranul ăla. Cred că are doar parțial dreptate, dar mă duc prima dată cu ea la piață dacă vreau să am azi un prânz decent și zacuscă toată iarna.

Am revenit, fiind o săptămână scurtă, în afară de ședința de CL de miercuri, nu s-au întâmplat lucruri în Consiliul Local, dar tot vreau să abordăm aici două probleme de actualitate în sector, parcarea cu plată și containerele de gunoi menajer îngropate care pe unde.

Dacă e să vorbim despre ședința de CL de miercuri, cu aprobarea indicatorilor economici (adică cât se preconizează a costa investiția) la cele 5 școli despre care v-am scris în jurnalul precedent, au fost puse întrebări, am primit și răspunsurile pe care voiam să le auzim (nu, nu veni copii în plus la aceste școli decât în cazuri izolate, dar toți copiii vor învăța într-un singur schimb, da, costul pe mp diferă de la o școală la alta pentru că la unele vor fi și construcții noi făcute de la 0, etc) dar am primit și răspunsuri care n-au sunat deloc cum ne așteptam noi, nu vom avea noi bazine de înot, cantine, săli cu acustică specială pentru muzică, etc. Nimic. Abia dacă se fac câteva săli de sport noi.  Și da, șantierele vor dura ani de zile în locuri în care învață deja copii.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 147

Jurnal de consilier local – săptămâna 146

Știu că mai e puțin din vacanța de vară și, ca toată lumea, încercăm și noi să profitam de zilele acestea. La firma ne-am luat cu toții luni zi liberă pe care urmează să o recuperăm sâmbătă, c-așa-i în tenis.

Dar săptămâna care tocmai se încheie nu a fost deloc una de vacanță. Am avut ședințe de comisii și o ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru aprobarea unui ajutor de urgență acordat familiilor care au avut de suferit în urma incendiului din str. Sectorului. Pentru cei care nu știu, la sfârșitul lunii trecute, într-un incendiu, pornit cel mai probabil de la un scurt circuit electric, casele a 13 familii din sectorul nostru au ars pâna la temelie.
Legea permite autorităților locale să acorde ajutoare în aceste cazuri nefericite, așa că noi, la S3 aveam aprobată din 2021 o metodologie de acordare a acestora Credeți că s-a ținut cont de ea acum? Nop. S-a acționat ca și cum aceasta nu exista și avem acum în plus niște cerințe birocratice și unele chiar neechitabile după părerea noastră (sunt excluși de la ajutorul de urgentă cetățenii corecți care aveau încheiată asigurare în caz de incendiu pentru casele lor, ca și cum ei ar fi primit deja banii de la asigurare, în condițiile în care doar ancheta poliției va dura un an, nu mai vorbim de restul actelor care trebuie obținute pentru reconstrucția caselor).

În ședință a venit Mihaela Văcaru cu două amendamente care ar fi venit în ajutorul oamenilor rămași pe drumuri peste noapte, dar, ca de obicei, tot ce propune USR le pute consilierilor puterii, așa că PSDNL s-au abținut ”asumat”. Am ajuns chiar să am o urmă de respect pentru cei care votează împotrivă.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 146

Jurnal de consilier local – săptămâna 145

Voi fi scurta că asta a fost săptămâna mea anuală de concediu și deși am văzut trei țări cu tot cu România, am avut net mai puțin de 100 de minute. Așa că o să-mi ia un pic să mă reconecteze la ce se întâmplă acasă, dar vreau să las scrise câteva impresii de turist cu ochii după ce fac bine sau rău oamenii prin lume.

Prima oprire a fost la o pensiune în România, pe Clisura Dunării (doamne, peisajul ăla cu Dunărea și stâncile…) unde am avut cazare pentru 4 persoane într-o cameră mai mică decât dormitorul meu de acasă. Pe net părea mult mai mare, noroc că noi am fost doar trei, dar chiar și așa, copilul Sonia a zis că se simte ca-n Asia Express. Priveliștea de la pensiune era una superbă, dar curățenia din curte lăsa de dorit, noroc că oamenii aveau piscină mare și omul care se ocupa de ea chiar își făcea treaba. Poate să fi fost de vină lipsa de personal, dar se vedea că patronii și  personalul abia dacă învață să facă turism. Una peste alta, nu mă plâng, pentru o seară a fost ce trebuie, pentru mai mult (și erau oameni acolo care rămâneau mai multe zile) aș zice pas.

A doua oprire Zagreb. I-am cărat practic pe ai mei acolo ca să văd eu capitale europene de aproape. Și aici mai fusesem odată, acum vreo 14 ani, dar am fost atunci la niște cursuri și aveam timp de oraș doar pentru câte-o cină noaptea târziu. Așa că acum l-am colindat și cu mașina (până am ajuns la cazare) și pe jos. De aici am de zis doar lucruri bune, copacii au fiecare bucata lui de pământ, oamenii știu să facă turism (locul în care am stat a fost mult peste așteptările mele) și parcarea de lungă durată în centru e 20 euro/24 ore. Ca să știți.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 145

Jurnal de consilier local – săptămâna 144

Am avut nevoie săptămâna asta să recitesc niște jurnale mai vechi și mi-am dat seama că pentru mine (mi-ar plăcea să cred că și pentru voi) sunt lucruri atât interesante scrise prin ele, încât mi-am găsit cumva motivația de a merge cu ele mai departe, mai ales atunci când am impresia că spun iar și iar aceleași lucruri. Dar nu-i așa.

Săptămâna asta a fost din nou una fără ședință, dar o să vreau să iau zilele la rând, mi se pare mie că-i totul mai organizat așa. Ooo, dacă ați ști cum e asta cu organizarea la mine…poate vă povestesc odată.

Luni – A fost atât de cald încât nu-mi amintesc să fi făcut și altceva decât să mă plâng de căldură. Și faptul că văd zilnic mașini parcate pe trotuare nu mă ajută deloc să scap de senzația de sufocare. O să fac un salt în timp și o să vă spun că miercuri am fost la DM la concert cu mașina. Nu a fost decizia mea, dar am respectat-o, mi-am pus ”fundul în mașină” cum spun românii și m-am dus. Singura concesie pe care am obținut-o a fost să lăsăm mașina foarte departe de stadion, într-o parcare sigură. Ok, așa am făcut și nu mă pot abține să nu dau, de câte ori am ocazia, acest sfat celor care aleg să vină cu mașina la concert/competiție sportivă/locuri aglomerate în general.  Parcați cât se poate de departe de locul desfășurării acțiunii. Noi când am ieșit, am văzut nu numai că toate mașinile parcate haotic pe trotuare au plecat de acolo cel puțin câteva ore mai târziu, ci și că oamenii, pietonii pentru care se fac în mod tradițional trotuarele, decorează artistic bolizii de pe alei, cu chei și ambalaje. Practic, educă șoferii să nu mai parcheze așa, dar prin metoda grea. Vă las o poză nereușită, făcută pe noapte și ploaie.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 144

Jurnal de consilier local – săptămâna 143

Am suferit de cald toată săptămâna, la modul că abia așteptam să ajung seara acasă să mă răcoresc. N-am fost deloc productivă, dar m-am asigurat că-mi îndeplinesc îndatoririle cât de bine pot. Am lucrat, am mâncat înghețată, am recitit legea partidelor politice, am băut multă apă, am primit o delegație de clienți din  străinătate pentru a pune la punct niște contracte viitoare, am mers pe jos prin caniculă, uneori pe la umbră, cel mai mult pe la soare, am citit bibliografii, dar și fantasy, m-am întâlnit cu colegii consilieri, am vorbit cu oameni din sector despre problemele lor si cum unele se pot rezolva, și altele nu, sau nu încă, am cumpărat de la reduceri, am făcut cea mai buna limonada din viața mea și aș putea continua așa 1000 de cuvinte, că deja aproape 200 sunt scrise.

După cum v-ați dat seama, nu am avut nici săptămâna asta ședință de Consiliu Local și sunt puține șanse să avem una săptămâna viitoare. La serviciu e ultima săptămână înainte de concediu, așa că tragem tare să trimitem un export vinerea viitoare, dar și să terminăm câteva comenzi interne.

Pe plan politic se pare că încet dar sigur, ne apropiem de ultimul an de mandat, un an de foc dacă mă întrebați pe mine, și percep săptămâna aceasta, care tocmai s-a încheiat, cumva ca pe ”liniștea de dinaintea furtunii”, nu știu de ce, dar așa am simțit-o eu. Nu mă aștept pentru următorul an doar la mișcări pe scena politică, ci și în rândurile electoratului. Electoratul acesta foarte hulit că pleacă acum pe fenta unui partid extremist, mai are timp să înțeleagă unde ne va duce asta. Și să își dorească mai mult de atât pentru țara pe care strigă cu toți plămânii c-o iubesc.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 143

Jurnal de consilier local- săptămâna 142

Tocmai am văzut prima conferința de presă a 9 roboți umanoizi și mi-e un pic greu să mă întorc la jurnalele mele. Da o să las aici conferința de presă, poate vă interesează.

Săptămâna asta atenția tuturor a fost pe ”Azilele groazei” și căldură. N-am avut nicio ședință, dar am avut câteva întâlniri cu specialiști în protecție socială pentru a întelege mai bine sistemul și nevoile lui. O să las mai jos câteva date, poate dincolo de emoții (vedeți, abia am văzut asta cu roboții și gata mă dezic de emoții) putem să vedem o parte din imaginea de ansamblu a sistemului social și felul în care funcționează el în România, că nu se știe când vom mai fi la fel de atenți la ce se întâmplă în domeniul acesta.

  • Deși auzim des că mulți bani merg anual către protecția socială, ea consumă în prezent 14% -16% din PIB (aici intra și pensiile sociale) față de media europeana care este de 28%. Dap, suntem cam la jumătate.
  • O protecția socială corectă înseamnă bunăstare în comunități. Nu înseamnă că iei de la bogați și să dai la săraci, ci că membrii comunității trăiesc în armonie și siguranță și există șanse mari ca măcar o parte din asistații sociali să poată deveni contribuabili la un moment dat.
  • Formarea continua de personal este o obligație. Este parte din standardul de calitate. Centrele sociale nu pot spune că n-au avut finanțare pentru pregătirea personalului, pentru că teoretic,  standardul de cost include și asta. Standardul de cost este suma primită pentru fiecare om aflat în grija sistemului de asistență socială. Într-adevăr, sumele acestea trebuie ajustate permanent, dar asta e doar o parte a problemei.
  • Aproape că nu exista personal calificat. Chiar și după terminarea facultății, personalul din asistență socială e slab calificat. Asta e o realitate europeană. Hai să vă spun ceva interesant. În Europa, cea mai mare nevoie de asistenți personali pentru persoane vârstnice o are Elveția. Care și plătește bine aceste servicii. Evident că puținii oameni calificați pe care îi avem, au vrut să meargă acolo. A fost nevoie ca între guvernul României și cel al Elveției să existe o înțelegere prin care îngrijitorii romani pot merge acolo 3 luni să lucreze cu forme legale, cu condiția ca 9 luni să lucreze în România în același domeniu.
  • De ce subfinanțarea sectorului este o parte din problemă? Nu doar din punct de vedere al personalului (care am stabilit deja că-i cel mai important și de acolo pleacă totul), dar și pentru că sistemul social urmează sistemul medical. De exemplu, un bătrân cu dizabilități stă în spital 5 zile și apoi, pentru îngrijire pe termen lung ajunge într-un centru. Aici în centru el practic are aceleași nevoi pe care le avea și la spital, ba chiar și de lucruri în plus. Nu e vorba doar despre spălat, schimbat și hrănit, ci de medicație, care continuă chiar dacă omul a părăsit spitalul, tratamentul trebuie cumpărat, administrat de personal calificat, urmărit, ajutat…, de aceea costurile ar trebui să fie în tandem cu cele de spitalizare.
  • Se ia în calcul personalul străin pentru îngrijirea bătrânilor, dar este o măsură foarte greu de implementat, chiar dacă ar veni personal calificat dintr-o altă țară, diferențele de cultură și de limbă fac măsura foarte greu de implementat. Nu imposibil, dar greu.
  • Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 142

Jurnal de consilier local – săptămâna 141

Am scris, cu foarte mulți ani în urmă, într-o revistă la care făceam un internship, un articol despre azilurile de bătrâni. Desigur, era vorba despre un vis de-al meu, ca atunci când voi ajunge la vârsta pensionării, să stau împreună cu prietenii de-o vârstă cu mine, într-un loc minunat, unde să ne simțim ca într-un fel de vacanță continuă la 4 stele. Asta e în continuare ceea ce îmi doresc pentru bătrânețea mea, doar că pot vedea acum situația din mai multe unghiuri.

Ca să stabilim de la început o chestie, există foarte mulți oameni care au nevoie să fie supravegheați și îngrijiți permanent. Asta este un fapt.  O discuție de maxim o oră cu cineva care se ocupă de fenomenul ăsta și-o vizită într-un centru de îngrijire, vă va lămuri și veți înțelege că avem nevoie în primul rând de multe resurse umane de calitate și apoi avem nevoie de resurse financiare, pentru a face față fenomenului.

Știu sigur că există în România, și chiar în București/Ilfov, locuri în care bătrânii stau unii cu alții și se simt bine. Sau măcar le e un pic mai bine decât să-și petreacă ultimii ani din viață singuri și neputincioși într-un apartament la etajul 8. Și mă refer exclusiv la cei care nu pe nimeni. Pentru cei care încă au familii, există și alte feluri de ajutor, de exemplu, tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial legea propusă de colega mea, Oana Țoiu, acum doi ani (dap, atât durează în cazurile fericite să fie promulgată o lege propusă de USR). E vorba de legea prin care cei care doresc își pot acum suspenda contractul de muncă pe durata îngrijirii celor dragi și se pot dedica îngrijirii acestora angajându-se ca asistent personal pentru apropiații aflați în suferință, fie că vorbim de un părinte, un copil, un frate, o soră sau un partener de viața.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 141