Din nou luni

Nu, nu mă plâng, la noi e o zi de relaș sau cel puțin cu gândurile astea ne-am trezit. Ce-o fi până diseară, vom vedea.

Am avut un wekend foarte frumos, sâmbătă am fost la țară, la ai mei și ne-am umplut de energie. Am respirat aer curat, ne-am plimbat pe câmp, am fost cu mama în vizită la niște oameni care au cea mai curată gospodărie de la țară din câte am văzut eu în viața mea. Mă refer la curte neamenajată, din aia cu pământ cum e prin sate. Oameni cu animale în curte, cu treburi la câmp, cu două pisici, și totuși fiecare lucrușor era pus la locul lui și nimeni din familia aia nu lăsa lucrurile la întâmplare, nici nu lăsa treburile pentru mai târziu. Mi s-a părut incredibil, mai ales când gazda ne-a spus că așteaptă să treacă weekendul ca să se poată apuca de curățenie. 😀

Și când credeam că le-am văzut pe toate, am fost ieri într-un sat de pe lângă București să sărbătorim un prieten și am găsit acolo o curte ca în povești. Plină, plină, plină cu flori. Reginele erau două magnolii, una roz/mov și una albă. Foarte frumoasă curte, vă spun, aș fi putut rămâne acolo măcar o săptămână. N-am rămas. 🙂

Continue reading Din nou luni

Cu tort delicios la aniversare

Am fost aseară la aniversarea a 5 ani de la deschidera Băneasa Shopping City.

În ultimul timp merg des acolo, mi se pare un alt oraș, o altă lume. Oameni frumoși, parcă mai fără griji (sunt sigură că le-au lăsat acasă), mai deschiși, mai prietenoși. Magazine cât vezi cu ochii și îmi place foarte mult că nu văd doar Zara și H&M ca în alte malluri, ci și boutiquri pe care nu le mai găsești nicăieri în București.

Dar nu-i numai asta, mallul din Baneasa cred eu că are noroc de niște oameni foarte faini pe zona de promovare. Acolo tot timpul se întâmplă ceva. De exemplu aseară oamenii care treceau prin zona fântânii Atrium frumos decorată de sărbătoare, puteau gusta fructe trase în ciocolată chiar în fața lor la cele 10 fântâni de ciocolată așezate din loc în loc. Eu nu le-am gustat, m-am păstrat pentru tort. 😀

Dacă tot am ajuns la tort, vă spun că a fost unul delicios, făcut dintr-un blat de bezea, cu cremă de frișcă naturală și mascarpone și bine garnisit cu fructe de pădure.  Aș fi putut mânca zece porții, dar m-am mulțumit cu una și mi-am făcut în gând promisiunea de-a încerca să-l reproduc acasă.

Continue reading Cu tort delicios la aniversare

Sacosele de daruit

Pentru că zilele astea am avut un pic de timp liber, am scos din sertare niste bucăți de material și-am meșterit niște sacosele numai bune de dăruit.  Fie că vrei să pui în ele o carte, fie ca vrei să mergi în parc cu bicicleta și vrei să-ți iei acolo apa, un pachet de biscuiti (neaparat digestivi) si o revistă sau că îți ei ea pachetul pentru muncă ori o ții pur și simplu în geană că nu se știe când îți va trebui, sacoșica e numai bună de purtat.

Le-am făcut pe toate eu cu mâna mea, de la croit până la călcat cusături. Dacă sunt fete care au acasă mașină de cusut, gen tomanta și vor să-și facă singurele, vă rog să-mi spuneți și vă explic numaidecât.

sacosele

Continue reading Sacosele de daruit

Un ou intr-un pahar cu otet

În școala generală nu prea ne-au pus profesorii noștri să facem experimente. Poate și pentru că dacă ni l-ar fi dat pe ăsta cu oul pus într-un pahar cu oțet, mulți dintre noi n-ar fi avut decât oțetul. Ouăle erau prețioase și nu se găseau. Cred totuși că elevii de la sate știu cum se comportă oul pus într-un pahar cu oțet, la ei ouăle sunt mai dese.

În fine, revenind în zilele noastre, doamna de chimie le dă fetelor un experiment de făcut acasă, ceva de genul: copii, luati un pahar, puneti în el un ou crud în coajă, acoperiți-l cu oțet, lăsați-l câteva ore bune și apoi observați ce s-a întâmplat. 

A venit Sonia încântată, a luat unicul ou din frigider (nu mai cumpărăm ouă că vineri mergem la țară și ne-au strâns ai mei ceva în jur de 500 ouă, așa că zic să nu exagerăm), l-a pus într-un pahar, a turnat oțet peste el (din ăsta aveam din belșug) și m-a chemat să-mi arate minunea:

Continue reading Un ou intr-un pahar cu otet

Bicicleta mea is back in business

Toata iarna bicicletele noastre au stat în pod, la cădurică. Nu suntem chiar atât de împătimiți încât să le folosim și în sezonul rece, chiar dacă am fi fost, n-avem cauciucuri pentru iarnă. 😀

De două săptămâni bicicleta mea a prins curaj și aproape a coborât singură din pod, mai ales că și acolo urmează o curățenie de primăvară ( jumătate de pod e gata curățat, urmează jumătatea mai grea 🙁 )

Bineînțeles că a trebuit curățată, mângâiată, discutată, umflate roțile și abia apoi scoasă Doamna la plimbare, Doamna fiind numele ei, nu al meu. Așa o cheamă, Doamna, pentru că-i frumoasă și comodă ca o doamnă. Pentru mine. Există desigur biciclete mult mai frumoase și mult mai comode, dar eu sunt foarte mulțumită de a mea, mă duce și mă aduc ca vântul și ca gândul de unde am nevoie. Nu obosesc niciodată când merg cu Doamna. Ba, o dată s-a întâmplat.

Continue reading Bicicleta mea is back in business

Femeia la 40 ani

Am vazut saptamana trecuta This is 40 și atunci mi-a venit ideea: trebuie neapărat să scriu ce cred eu despre vârsta asta câtă vreme o mai am. 😀

  • La vârsta asta femeile au cu siguranță pantofii si gențile pe care si le-au dorit la 30.
  • Nimic din ce te speria la 20, nu te mai înspăimântă la 40. Bine, sunt chestii care te sperie și la 40,dar poate le vom vedea altfel la 60.
  • La 40, domnișoarele bătrâne devin în sfârșit doamne. Nu, nu se căsătoresc, doar nu mai au curajul de a-i corecta pe cei ce li se adreseaza astfel. 
  • Citește acum tot ce-a ratat în adolescență. Și se bucură ca ăștia mici când cartea se termină cu happy end.
  • 40 e vârsta la care pasiuni pe care nu credeai că le poți avea, ies la iveală. Încearcă-le, acum nu mai poți spune că-i prea devreme și s-ar putea ca peste câțiva ani să fie prea târziu.
  • Acum poate face bilanțuri fără teama ca totul se va termina în curând. Din contră, multe abia acum încep.
  • E momentul în care mașina preferată nu mai e una decapotabilă, ci una 4×4.
  • Merge la sală pentru a-și păstra forma fizică nu pentru a-și etala echipamentul.
  • În sfârșit copiii sunt suficient de mari încât să nu-i fie teamă că se rătăcesc. E clar că de acum, dacă nu vin la timp acasă, e pentru că nu vor s-o facă.
  • Rochiile care-i plac încă și pe care le are de pe la 30, o încap. Sunt cu un numar mai mici, dar o încap.
  • Își dă seama că, deși locuiește în ea, casa visurilor ei e neîncăpătoare. E timpul pentru alte visuri.
  • Nu există nimic important ce o femeie ajunsă la 40 de ani să nu fi încercat.  După vârsta asta probabil va încerca și chestii mai puțin importante.  

Schimb de camere

În weekendul ce a trecut ne-am odihnit. Atât de mult încât n-am făcut absolut nimic două zile și credeți-mă nu mi s-a întâmplat de ani buni să stau degeaba o zi întreagă, Vă imaginați că două zile de stat erau deja o problemă majoră, aproape înțepenisem de la atâta odihă și vizionări de filme. Noroc cu mama soacră care pe la 5 după-amiaza duminică, coboară împreună cu fetele de sus și ne comunică fericită că a vorbit cu nepoatele (acestea din urmă aveau fețele pline de zâmbet în spatele ei) și-au hotărât împreună să facă schimb de camere. Atunci, în clipa aia.

Camera mamei soacre e cu 30 cm mai puțin lată decât camera fetelor, deci e mai mică, dar cum la copile în cameră un spațiu destul de mare e ocupat de casa scării, se presupe că în camera nouă astea mici ar avea loc mai mult și, ce-i cel mai important, patul lor supraetajat ar dispărea și s-ar transforma în două paturi de o persoană așezate cât mai departe unul de celălalt. Atât de bune pretene sunt. Bine măcar că vor încă să împartă o cameră. 😀

Noi, eu cu Sorin, luați pe nepusă masă, ne-am conformat și am zis să nu le stricăm euforia, așa că le-am intrat în joc și am început mutarea.

Continue reading Schimb de camere

Să ne documentam

Vă spuneam săptămâna trecută că, în calitate de viitoare nașă, am în grijă o graviduță pentru care mă documentaz mai ceva ca pentru mine. Da, pentru că pe vremea când eu eram însărcinată nu aveam atâtea surse de informare și ce-aș mai fi dat eu internetul peste cap pentru a afla răspunurile la toate întrebările pe care le aveam…

Am mare noroc că fina mea, o să-i spun Emilia, că nu-s prea ok cu titulaturile astea, s-a hotărât acum, așa tânără (are 22 ani), să devină mamă, nu de alta, dar problemele de infertilitate și sarcinile cu probleme nu prea au ce căuta la până pe la 25 ani, așa că sper să fie totul ok și în septembrie Emilia să nască un bebe sănătos și frumos.

Știu că discuțiile despre fertilitate sunt tabu, dar dacă am lăsa inhibițiile deoparte și-am vorbi mai mult despre asta, am fi un pic mai educați în domeniu iar numărul celor care nu pot avea copii n-ar mai fi atât de mare. Și asta nu-i tot, rata natalității în România a suferit o continuă scădere iar incidenţa nașterilor premature este de cel putin 7,5% – unele surse afirmind ca ar putea sa se apropie de fapt de 12% – mai ridicata decât în restul Europei unde procentul este de 7,1%.

Continue reading Să ne documentam

Vunk lansează Doi somnambuli

Avantajul de a avea doi copii adolescenți este că ești tot timpul la curent cu noile apariții muzicale, dar și cu părerile tinerei generații despre ele. Cu toate astea am fost foarte surprinsă uneori de piesele muzicale ascultate în căști de copiii mei. De la Pink și Dream Theater până la One Direction și Miley Cyrus orice se cheamă muzică ele ascultă.

Ei bine azi a venit rândul meu să le spun de-o lansare de piesă, mai ales ca și lor le place Vunk foarte mult. E vorba de Doi somnambuli, piesă care s-a lansat azi la ora din primul vers ”e zece fara un sfert”. Eu fiind atunci în mașină am ascultat-o prima data la Pro Fm și abia am așteptat să ajung acasă să văd și videoclipul, în care știam deja că joacă doi actori super- speciali de la Hollywood, dar nu m-am gândit nicio clipă că ar putea fi chiar ei:

Voi ce spuneți, vă place piesa? Mie da, imi place foarte mult, sper să le placă și fetelor mele, mai ales mesajul e unul pe placul lor:

Continue reading Vunk lansează Doi somnambuli