Author: Nina

N-ați uitați de Bookfest, așa-i?

Sper că aveți cu toții programată măcar o vizită zilele astea la Bookfest.
bookfest 2013Vă spun sincer că între 29 mai și 02 iunie eu m-aș muta acolo. E atât de minunată atmosfera din încăperile Salonului Internațional de Carte, încât e imposibil să nu ai în fiecare secundă ceva interesant de făcut.

Dacă este să ne luăm după Mario de Mezzo (dacă nu știți cine-i Mario de Mezzo intrați aici) care vorbea despre un aspect important al târgurilor de carte, ar trebui să facem așa:  „Dacă vreţi să cumpăraţi cărţi, veniţi la Bookfest miercuri sau joi. Dacă vreţi să luaţi parte la lansări şi la tot felul de evenimente, veniţi vineri, sâmbătă şi duminică. Iar dacă le vreţi pe amândouă, veniţi mereu“.

tn1_radu_beligan_-_intre_acte

Continue reading N-ați uitați de Bookfest, așa-i?

Fetelor, duminica avem skirtbike

Adică ne îmbrăcăm cu toatele frumos (rochiile si fustele vor fi vedete), ne luăm bicicletele și pornim ca în fiecare an să cucerim orașul. Cum când? Duminică, 2 iunie, imediat după ziua copilului. La ce oră? L a 15,30. E, dacă mă întrebați și unde ne întâlnim, deja înseamnă că v-ați hotărât și ne vedem acolo.

Spre norocul meu anul acesta adunarea biciclistelor cochete se dă în parcul IOR și asta înseamnă că ajung acolo numaidecât, fără să mi se strice freza sau să-mi rup vreun toc. Unde mai pui că am de gând să-mi iau și mândrele cu mine, ele încă de acum doi ani mă bat la cap să le iau, de data asta pentru că-s deja domnișoare , vor pedala alături de toate fetele din București iubitoare ale mersului liber pe două roți.

Dacă vreți să veniți, nu trebuie să vă înscrieți nicăieri, ci doar să fiți acolo duminică și să vă bucurați de eveniment. Veți avea surprize, asta e clar, dar pentru toate trebuie mai întâi să vă urniți. Apoi veți povesti tuturor (asta o spun din experiență) cât de fain a fost și cât de multe fete frumoase ați văzut.

Continue reading Fetelor, duminica avem skirtbike

Scrisoare catre fetele mele

Dragele mamei,

Încep scrisoare asta către voi fără să știu cu certitudine ce vă voi spune. Deși dormiți în camera de alături și, ca în fiecare seară, v-am spus și astăzi noapte bună, simt că-i momentul să vă scriu. Nu am convingerea că veți citi și cu atât mai puțin că veți înțelege frânturile de idei ce vor urma. Îmi doresc totuși să vă spun din nou cât îmi sunteți de dragi,  cât vă iubesc și cât de mult mi-aș dori să aveți o viață fumoasă.

Știam că nu vă nasc într-o lume perfectă. Știam că meritați tot ce-i mai bun, la fel de bine cum înțelegeam că îmi va fi imposibil să ofer chiar totul, că îmi va fi peste putință, oricât de mult m-aș fi străduit, să vă feresc de toate relele și să vă țin departe necazuri, dar dragele mamei, cu toate astea, am ales ca voi să veniți pe lume aici. Să creșteți alături de noi, să vă formați ca oameni și să învățați ce-i bine și ce-i rău aici, în casa noastră, pe strada noastră, la școala noastră…

Copiii sunt lipsiți de griji, așa spunea cândva bunica, dar probabil ea era prea ocupată pentru a vedea cum umerii voștri fragili sprijină griji pe care noi, adulții, cu greu le putem observa. N-am să uit niciodată chipul transfigurat de îngrijorare pe care Iulia îl avea atunci când m-a anunțat disperată: Mami, pe Sonia a călact-o mașina. Nu, nu glumesc! La fel de bine cum știu că în serile în care bunica nu se simte bine, voi două stați în camera voastră și vă promiteți una alteia că de acum înainte n-o veți mai supăra. E drept că imediat ce bunica își revine, promisiunile își pierd din valoare și grijile se schimbă, dar ele sunt acolo, fie că vorbim de următorul test la matematică sau mișcarea care nu vă iese la orele de dans. Din păcate nu vă pot da asigurări că ele, grijile, vor dispărea vreodată cu totul, ba din contră, probabil că vor fi perioade în care vă vor apăsa mai mult decât acum, să învățați să trăiți cu ele fără ca asta să vă afecteze frumusețea vieții este o artă pe care voi va trebui să o deprindeți.  Desigur, eu voi fi aici cu un sfat, cu o mână întinsă, cu un umăr pregătit…

Continue reading Scrisoare catre fetele mele

Mi-au inflorit trandafirii

După ce zilele trecute era curtea plină de boboci, dar nu exista urmă de trandafir înflorit, ieri dimineață, după ploaia de noaptea trecută, aproape toți trandafirii erau plini de flori, unele mai mari și mai frumoase decât altele. Am facut câteva poze ca să nu ziceți că vorbesc ca de obicei fără acoperire și am prins nu numai trandafirii, dar și merele si fructele de pădure pe care le voi manca eu și ai mei anul acesta. Va reamintesc că suprafața cultivată din curtea mea e de fix doi metri si jumătate. 😀

Va rog sa scuzați porcăria de plugin cu care am adăugat pozele în galerie, o să încerc să instalez altceva în curând, ca să se poată trece ușor de la o poză la alta.

E de râs

În dimineața asta îmi vine să râd. Aș vrea să fie așa fiecare dimineața. Să mă trezesc cu chef de râs dimineața și să ajung seara la culcare cu burta plină de râs. Nu râdeți, asta nu înseamnă că nu mănânc nimic toată ziua, ci că aș prefera ca la cină în loc de pârjoalele făcute de mama să-mi umplu burta doar cu râs.

Să vă spun de ce-mi vine să râd acum. De vreo trei zile trebuie să cumpăr niște material pentru tricouri (nu, nu pentru astea), iar pentru asta îmi pun în portofel în fiecare dimineața frumoasa suma de 900 lei. Cum la furnizor încă n-a ajuns marfa, ar fi trebuit ca banii pe care i-am pus luni în portofel să fie tot acolo și eventual să fi făcut pui, dar nu,   eu reușesc cumva ca până seara să nu mai am un șfanț. Să vă explic.

Luni n-am găsit culoarea de tricot de care aveam nevoie, dar am luat elastic (nu ne trebuie acum, dar e bine sa-l avem), niște cozoroace pentru șepci (astea ne trebuiau, dar puteau fi platite la termen), am plătit o rată, am luat niște fructe, în fine, seara mai aveam în portofel fix 50 lei cu care iar am facut ceva să nu care cumva să mă prindă noaptea cu bani în portofel. 🙁

Continue reading E de râs

Cum ne încărcăm bateriile

Mda, ar fi minunat să avem un încărcător pe care să-l băgăm în priză ori de câte ori simțim că am ajuns la capătul puterilor, dar din păcate suntem oameni și energia noastră nu vine de la priză, ci de la lucrurile din jur.

Pentru că scriu pe blogul ăsta de aproape  cinci ani , am uneori ocazia de a participa la diverse evenimente de unde vrând-nevrând vin cu povești.

De exemplu ieri, după o zi extrem de grea (am început la 8 și-am terminat la 7, am condus 50 km fără să ies din București, l-am ajutat pe Sorin timp de  două ore să personalizeze niște șepci pentru safari, am avut 5 întâlniri  care necesitau fiecare centralizari de date și-am făcut toate astea pe tocuri de 7 cm :D), după o zi grea zic  (dacă n-ar fi fost tocurile poate nu mi s-ar fi părut așa dificil totul), am ajuns aseară fără pic de vlagă la evenimentul organizat de Varta pentru noi, femeile ce trebuie să fie tot timpul pline de energie, dar nici măcar nu știu ce înseamnă cei trei A de pe baterii.

Continue reading Cum ne încărcăm bateriile

Rolul progesteronului in sustinerea sarcinii

Anul acesta parcă-i un făcut. În martie am vizitat pentru prima dată în viață o clinică de fertilizare, în aprilie am aflat că voi avea un fin sau o finuță (mama însărcinată crede că va fi băiat, eu spun că va fi fată, babele din jur zic sigur că-i băiate și ecografia arată că-i fată ) și zilele trecute, am aflat că Doina, prietena mea cea mai buna din facultate (deci suntem cam de-o vârstă), a făcut FIV (fertilizare in vitro) și va avea cel puțin un bebeluș peste 9 luni. 🙂

Recunosc, reușita prietenei mele m-a emoționat cel mai mult, știu de cât timp își dorește un copil și cât de mult s-au străduit ca asta să li se întâmple. Da, lor, că de muncit n-a muncit singură.

Acum, dacă eu tot m-am specializat pe progesteron și rolul lui în sustinerea sarcinii, vă dați seama că imediat i-am făcut capul calendar Doinei cu tot ce știam, de parcă terminasem cel puțin 5 ani de medicină. La început m-a privit ea, așa, cu neîncredere, dar la un moment dat cred că ce-i spuneam se potrivea cu informațiile pe care ea deja le avea de la medicul ei și am început să vorbim aceeași limbă.

Continue reading Rolul progesteronului in sustinerea sarcinii

Revederea de 21 respectiv 26 ani

Am trecut de 10 ani de la terminarea liceului, am trecut de 15 ani de la terminarea școlii generale, am trecut și de 20 ani de la terminarea liceului si de 25 ani de la terminarea generalei. Am trecut, dacă putem spune așa de numerele rotunde tradiționale la care se fac revederile între colegi.

Numai că anul acesta, atât colegi mei de școală generală cât și cei de la liceu s-au hotărât să facă cumva să ne reântâlnim cât mai mulți din generațiile noastre, așa încât la începutul lui iulie și respectiv începutul lui august voi fi la Târgoviște la revederile cu foștii colegi. Colegi e un fel de a spune, cu cei mai multi dintre ei am fost practic prietenă foarte bună, am petrecut împreună mulți, mulți ani. Cei mai frumoși ani, copilăria, prima tinerețe… ce vremuri!

Acum, noi nu prea știm ce se face la întâlnirile astea. Ne gândim că se strâng toți foștii colegi la școală sau la liceu, după caz, se strigă catalogul se recunosc colegii se discuta despre ce a făcut fiecare, după care se merge la un restaurant și se petrec câteva ore frumoase, tot așa, depănând amintiri.

Continue reading Revederea de 21 respectiv 26 ani

Fericirea e de mai multe feluri

Dacă pentru un bogat fericirea înseamnă să-și facă vacanța în nu știu ce colț mirific al lumii ăsteia, pentru oamenii mai puțin norocoși fericirea poate însemna să mănânce la fast food șnițel cu cartofi prăjiți. Oamenii ăștia doi simt probabil  același fel de bucurie în momentul în care își împlinesc dorințele, numai că diferența dintre ele e atât de mare că unul ca mine care le privește viețile ca din întunericul unei săli de spectacol, cu greu poate înțelege. Și totuși…

Aseară am fost la teatru. S-a jucat Elling ce are la baza romanul “Frati de cruce“, de Ingvar Ambjørnsen, roman lansat tot aseară pe scena Teatrului de comedie, la aniversarea a doi ani de Stradă a Ficțiunii.

Aceeași Stradă a Ficțiunii care acum doi ani era un drum de țară și care azi, datorită unor oameni incredibil de pasionați, e o adevărată autostradă (cea mai rapid construită autostradă din România), una cu trei benzi desigur, pentru ca avem Bestseller, Clasic și Contemporan, iar fiecare dintre noi, cititorii, poate merge pe unde îi place, ba chiar poate schimba banda de câte ori dorește și nici măcar nu trebuie să semnalizeze pentru asta, nu-i va încurca nicicum pe ceilalți cititori aflați pe Stradă.

Continue reading Fericirea e de mai multe feluri

Luăm și noi o hotărâre?

Oricât aș fi împotriva dictaturilor, nu pot să nu observ că atunci când un singur om este responsabil de o decizie, aceasta este luată mai ușor și cu mai multe șanse să fie una bună, fie și numai prin prisma faptului că nu-i întârziată.

Oserv în jurul meu că oamenii sunt din ce în ce mai reticenți în a-și asuma responsabilități, cu atât mai mult cu cât fișa postului nu le-o cere. Este mult mai bine să ne ferim să facem alegeri, să-i lăsăm pe alții să le facă și, dacă ceva merge prost, să sustinem sus și tare că nu noi am hotărât asta. În ochii mei întotdeauna vor fi cu cel puțin o treaptă mai sus cei care iau decizii proaste și își asumă asta, față de cei care nu iau nicio decizie. Sunt, evident, mult mai sus decât aștia doi, cei care iau decizii bune pe care și le asumă.

Iar m-am pierdut în amănunte, ce vreau eu să zic este că nu-mi plac locurile în care deciziile sunt luate de un comitet în care nimeni nu are ultimul cuvânt. Cel puțin nu în branșa noastră.

Continue reading Luăm și noi o hotărâre?