Author: Nina

Cum suport ratarea unui concediu

Sau cum o regret mai puțin. 🙁

Săptămâna trecută tălpile mele trebuiau să lase urme adânci în nisipul de pe plajele Greciei. Vacanța noastră de anul acesta e compromisă și nici măcar nu se întrevede în viitorul apropiat o alta. Dar nu ne plangem noi numai dintr-atat.

work in progresSuntem aproape de termenul final de predare cu cea mai mare comandă pe care am avut-o până acum. E minunat să vezi că dintr-o pânză albă poți scoate niște chestii pline de culoare și frumos asamblate, ca să spun așa. Uiți și de plajă și de slapi (apropo de șlapi, ieri am plecat până la magazinul de electrice, ce e la două strazi de noi si mi s-au rupt papucii pe drum. Am avut parte de ceva experiență cu simțit căldura la tălpi numai că în loc de nisip a fost asfalt).

Ieri mă gândeam deja cum voi plănui eu un alt concediu și cum de data asta vom pleca. Sorin face de câteva zile glume cu mine, ceva în genul: Eu vreau să mai mergem în Grecia. Pai, am mai fost, îl întreb eu simțind că mi se răsucește cuțitul în rană. Nu, dar am mai vrut, răspunde el și se mai și amuză. Mda, e ușor de suportat faptul că în timp ce trebuia să mă pârlesc la soare sau să mă bălăcesc în mare, m-am pârlit la presa în fața căreia stau de trei săptămâni și care nu are mai mult de 190 grade. Unde mai pui că mă bălăcesc maxim la duș.

Continue reading Cum suport ratarea unui concediu

Garsoniera din padurea de macarale

tn1_garsoniera_din_padurea_de_macaraleRomanul lui Dan Chișu mi-a plăcut, chiar dacă nu l-am citit în cele mai bune condiții sau poate tocmai din cauza asta.

Recunosc, despre Dan Chișu nu știam altceva decât că-i ceva playboy autohton cu pretenții de director de festival de film și abilități de bucătar.  Că-i scriitor nu știam și sincer am pornit să citesc cartea fără să am mari așteptări de la ea. Până pe la jumătate am avut impresia că autorul spune o poveste răsuflată. Sau gogonată. Un fel de povestire a unei isorii pe care cineva a auzit-o de la alticeva și cumva a ajuns la urechile lui. Iar acum el a pus-o pe hârtie  adăugându-și propriile înflorituri. Dar nu-i ca și cum nu ne-ar fi spus de la început că asta ne așteaptă. A făcut-o. Tocmai de asta mi-a plăcut.

Auzi la el nume de personaj, Basile Carlasse. Nume franțuzesc ce se trage dintr-un pur nume românesc, vă las pe voi să-l descoperiți. Cu rămâneri în străinătate, cu familii distruse, cu puțină revoluție și mult prezent, Chișu reușește să te facă să duci lectura până la capăt dacă tot ai început-o.

Continue reading Garsoniera din padurea de macarale

Lucrătoarea

Femeia își găsise în sfârșit un serviciu bun. La Fabrica de lână pieptănată. Da, nici eu nu știam că există așa ceva. Sau exista. Lucra în schimburi, e adevărat, dar ce mai contează asta când ai stabilitatea unui loc de muncă, ai serviciul aproape de casă (își lua abonament pe o singura linie RATB) și tot ce avea de făcut la fabrică era să supravegheze o mașină mare și veche ce duduia din toate încheieturile (atunci când mergea) și prin care treceau mii de fire de lână.

În prima zi de serviciu un mecanic și șefa de tură i-au explicat ce are de făcut, trebuia să lege repede firele care se rupeau și să cheme mecanicul când intervenea vreo defecțiune la mașină. Simplu ca bună ziua.

În prima zi a legat ațe întruna pentru că cel puțin de trei ori pe minut se rupea o ață. A ajuns acasă epuizată și încrezătoare că mâine va fi totul mult  mai bine. N-a fost așa. E adevărat că ațele s-au rupt mult mai rar, dar asta pentru că mașina s-a defectat și mecanicul a întârziat foarte mult, pentru că avea și el mult de muncă. Din păcate nici zilele următoare situația nu s-a schimbat prea mult, mașina rupea ața mereu și se defecta de câteva ori pe zi, iar mecanicii nu mai apucau decât foarte rar să ajungă și la ea, celelalte lucrătoare îi solicitau și ele, așa că femeia noastră nu avea încotro și trebuia să aștepte. A aflat ea mai târziu că mecanicii aceia puteau fi stimulați cu ceva tărie și poate ar fi ajuns mult mai repede și la mașina ei, dar nu i se părea corect să procedeze precum colegele sale. Așa că aștepta…

Continue reading Lucrătoarea

Parfumul succesului

Aroma o simți încă de la primele gânduri. Pe măsură ce ideea prinde contur, parfumul fin te învăluie și îți dă o senzație de bine neînțeles pe care în loc să-l ignori, îl iei în serios. Binele ăsta s-ar putea transforma în foarte bine și ai face orice ca parfumul pe care ai început să-l simți să persiste. Iei un creion și îți notezi totul. Faci și niste schite, niste calcule, scrii parametrii, notezi punctele cu buline roșii și esti aproape gata cu proiectul. Parfumul e mult mai puternic decât la început, furnicăturile ușoare de pe spate dispar și un mare gol în stomac (și în portofel) își face apariția. E vremea investiției. Nimic nu vine spre noi fără investiții cu atât mai puțin succesul. Și parfumul. Parfumul unic al omului ce știe că-i pe calea cea bună. Succesul nu are cum să-l ocolească, cel puțin nu acum.

Dacă mă întrebați pe mine, nu-i nimeni pe lumea asta pe care să-l fi ocolit succesul. Nu-i nimeni care la un moment dat să nu fi simțit mirosul. Să nu fi șiut că pentru el acela a fost, este sau va fi succesul.

E adevărat că-s mult mai fericiți cei care azi pot  spune: ”acesta este momentul meu”  față de cei ce doar retoric își amintesc: ”acela a fost momentul meu”. Mai există totuși o categorie, aceea a fericiților care spun plini de entuziasm: ”acela va fi mometul meu”. Ei se pregătesc pentru succes, ei sunt creatorii miresmelor de mâine, ei sunt câștigătorii în viața asta.

Continue reading Parfumul succesului

Munca n-a omorât pe nimeni

Însa tare mi-e frica ca pe noi ne pune pe butuci. 🙁

Și ca să fie tacâmul complet, în fiecare zi vine câte o veste proastă. Ba capsele cumpărate nu sunt bune, ba presa nu poate fi trimisa decat dupa 5 zile, ba materialul nu-i suficient, ba clientul n-are bani de avans… Acum sincer, cum naiba să mai ai chef de mucă, cum să-ți mai vină să tragi ca nebunul când la tot pasul sunt piedici? Nu-i ca și cum nu le-am fi prevăzut (ok, mai puțin aia cu capsele), dar tot par piedici care îți pun frâne fie ele si de ordin phihologic.

În rest sunt toate bune și frumoase, copiii aproape că-s în vacanță, vara își face simțită prezența din ce în ce mai tare (noi o ignorăm, stăm 15 ore/zi în atelier), gândul la vacanța pierdută e foarte departe, ca și cum n-ar fi fost, deși uneori recunosc, îmi iau gândul de la tot și îmi imaginez cum ar fi fost ca peste două zile plec în vacanță. Mda, ar fi fost frumos!

Vă las acum, trebuie să știți totuși că-s aici. La muncă. 🙂

Continue reading Munca n-a omorât pe nimeni

Frumoasa mea rochie gri

Am o rochie gri de vreo 4 ani. În fiecare vară o port de câteva ori (să zicem 7), atunci când am vreo întâlnire mai simandicoasă și trebuia să arăt business pe căldurile alea mari de vară. Rochia îmi venea bine și atunci când eram slabă (oricât de greu v-ar fi, trebuie să mă credeți că am fost odată slabă), dar și acum când sunt mai pufoasă.

Atât de pufoasă încât ieri când am îmbrăcat rochița gri, a trebuit să-mi țin respirația trei minute ca să-i pot închide fermoarul. Pe tot parcursul celor trei minute, Sorin m-a strigat din curte și insista să vin repede că un client matinal așteaptă să-i fac o factură.

Până la urmă am coborât cu rochia neîncheiată total, am sperat că nu m-a văzut nimeni și abia mai târziu, când stăteam relaxată pe scaun, am putut să trag fără probleme fermoarul la capăt. Eram mulțumită. Era clar că rochia mă încape. Lejer.

Continue reading Frumoasa mea rochie gri

Îmi trebuie putere

N-am fost niciodata în toata viața mea în situația de a cere putere. Am fost tare, am fost optimista, m-am luptat pentru fiecare bucurie şi m-am bucurat pentru orice luptă câştigată.

Am tânjit tot timpul după vremea în care vom privi detaşaţi cum lucrurile merg bine, merg singure, merg. Am avut chiar speranţe că asta se va întâmpla într-o zi şi simţeam chiar că ziua aceea e aproape. Şi chiar atunci când credeam că dacă întind mâna ating vremurile pe care mi le doresc pentru mine şi familia mea, chiar atunci zic, ceva s-a întâmplat şi lucrurile au luat-o razna.

Nimic nu se mai potrivește cu nimic. Pentru fiecare punct de pe agendă rezolvat, apar la sfârșit alte puncte. Fiecare zi e plină până la refuz și cel mai grav e că am început să ne amanetăm nopțile. Și știți cum e la amanet, dacă nu le recuperăm la timp s-ar putea să nu le mai recuperăm niciodată.

Continue reading Îmi trebuie putere

De ce nu scriu

Am avut o săptămână nebună și țineți cont că nu s-a terminat. Nu vreau să vă povestesc, a fost ca de obicei cu bune si cu rele, și a culminat ieri, când de ziua lui Sorin aproape că și-a tăiat un deget. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, după amiaza m-a chemat diriga fetelor la școală. Nu vreți să știți.

Azi avem zi de mani-pedi în familie, după care pe seară doamna toane se duce la coafor să se transforme în zână, întrucât mâine va presta cu farmec la starea civilă alături de viitorii ei fini.

În tot timpul ăsta atelierul dă pe dinafară de treabă, comenzi mari și mici așteaptă să fie finalizate, clienții sună sau trimit mailuri, facturile așteaptă să fie achitate.

Continue reading De ce nu scriu

Sarcini, gravide, probleme, rezolvari

Hai să vă mai zic câte ceva despre graviduțele mele preferate, Emilia și Doina. Așteptați-vă desigur să vă vorbesc și despre progesteron, n-ar fi exclus ca după ce v-am bătut atât la cap cu hormonul acesta, să puteți duce voi mai departe pasiunea asta a mea, fie că vă informați pentru voi, fie că o faceți pentru a putea ajuta pe alții care ar putea avea nevoie să fie informați.

Revenind la Doina, nu că aș fi ceva medium, dar am știut încă de la primul semn că prietena mea va avea doi copilași. Doi, înțelegeți? Doi. Mai știți pe cineva cu doi? Eu da.

Deci cu Doina lucrurile merg cât se poate de bine (acum să sperăm că va avea o fetiță și-un băiețel), sarcina e sub observație, nivelul progesteronului ținut sub control cu Lutinus (vă reamintesc aici în paranteză de importanța progesteronului în mentinerea sarcinii, el este responsabil cu susținerea fazei luteale în primul trimestru de sarcină și inhibă contracțiile ce ar putea duce la naștere prematură în trimestrele II si III). Doina, spuneam, se află pe mâini bune.

Continue reading Sarcini, gravide, probleme, rezolvari

De-ale casei

Mă trezesc dimineața. Atât cât pot mă țin de cuvânt. Uneori scriu, alteori, cum a fost azi de exemplu, n-am chef. Îmi fac cafeaua fără să dau drumul hotei pentru ca aroma ei să pătrundă și în cel mai îndepărtat colțal casei.

Intru în baie să fac un duș scurt așa, de vineri dimineață, dar am de gând să-mi săpunesc și capul să mai sperii din pureci. Dau drumul apei și curge direct de 35 grade cât îi spune bateria simandicoasă cumpărată dintr-o excursie în Belgia. E nemțească. Mă întorc cu ochii pe jumătate închiși și caut un șampon pe raftul cu de toate. Ar trebui să fie multe. Vreo 4. La noi aproape fiecare are altă preferință la șampon. Nu-i niciunul. Mă șterg la ochi și mă mai uit o dată. Nimic. Nada. Niente. Nothing. Erau pe rafturi geluri de duș de toate felurile, erautretamente de păr, balsamuri, uleiuri aromate, scrob, mai puțin șampoane.

Nu mai devreme de sâmbăta trecută am luat cu mâna mea din supermarket două șampoane noi, dar nici cele vechi nu erau terminate. Unde naiba sunt? Și atunci mi-am amintit. Mi-am amintit că am două fete certate cu dușul. Nu în sensul că nu se spală, ci în ideea că nu-l folosesc. Ele preferă cada și cum noi adulții nu prea mai avem timp s-o folosim, e toată numai a lor. Le uită Dumnezeu în cadă câteva ore în fiecare seară. Când iese una intră cealaltă așa că dacă ai trebă seara în baia de sus, n-ai avut noroc. Revenind la șampoane, am înțeles cine-i hoțul.

Continue reading De-ale casei