Author: Nina

Concediu

Mi-e și frică să spun că plec în concediu.

Să vă spun pe scurt de ce: acum două saptamani, cand am fost la Breaza, mama acasă a primit un telefon de la (de acum celebri) băieți care au anunțat-o fără menajamente că noi am avut un accident de mașină, am călcat un copil pe trecerea de pietoni, bla, bla, bla. Deși inițial i-a crezut, mama a avut totuși tăria să le ceară detalii, să ceară să vorbească cu noi și până la urmă le-a spus că sunt niște farsori. Au închis telefonul și au lăsat-o pe mama plină totuși de temeri, pe care evident și le-a spulberat imediat ce a vorbit cu noi și s-a liniștit.

M-am gândit, cum naiba au ajuns oamenii ăia să o sune pe mama exact atunci când noi eram plecați de acasă. Toată lumea s-a gândit că au aflat de pe facebook, deși noi n-am pus niciun mesaj de genul ăsta nici acolo și nici în altă parte pe net.

concediuÎn fine, revenind, în sfârșit avem 7 zile libere și avem de gând să le luăm ca atare. Sper ca după asta să revenim la lucru mult încărcați. Evident, am muncit mult înainte de a pleca și probabil vom trage tare și la venire să recuperăm, dar deocamdată nu vreau să mă gândesc la asta.

Continue reading Concediu

Daca as lua-o de la capat

Dacă aș lua-o de la capăt nu mi-aș mai crește copiii în România. Mă doare sufletul să spun asta, eu am crescut forte frumos aici, pentru copilăria mea n-aș alege altă țară, dar pentru a lor, da.

Îmi și imaginez cum le-aș fi dus la o gradiniță din Germania sau din Belgia fără să trebuiască să le las acolo plângând. Sonia mea a plâns în fiecare dimineață în care a mers la grădiniță vreme de 4 ani, din prima pana-n ultima zi. Exceptie făceau zilele cu teatru, spectacole sau excursii. Iulia n-a plâns și și-a îmbărbătat sora cât a putut, dar eu regret enorm anii aia în care mi-am obligat copilul să frecventeze un loc care nu-i plăcea. De fapt greșesc, locul nu avea nimic, ei nu-i plăceau educatoarele. Nu că azi ar avea cine știe ce afinități la profesori, dar măcar se duce cu drag la școlă și are profesori preferați.

Nu spun că nu-s la noi grădinițe cu educatori buni, nu, departe de mine asta, știu sigur cel putin două locuri  unde copii merg cu mare bucurie, dar ideea era alta. Mi-ar fi plăcut ca fetele să vorbeasca nativ o limbă straină. Una în care eu să le cer lor meditații. Una pe care să se bazeze oricând, alta decât engleza.

Continue reading Daca as lua-o de la capat

Blogger de 5 ani

N-am avut niciodată probleme legate de locul în care stau atunci când îmi scriu postările de pe blog și cu atât mai puțin mă interesează device-urile care mă ajută să-mi fac treaba, dar trebuie să recunosc că am un oarecare confort atunci când scriu dimineața la masa mea din living, doar eu cu gândurile mele.

Să luam de exemplu situația de față. E duminică seara, stau pe terasa și în stânga mea, deși s-a racorit și bate ușor vântul, Sonia se bălăcește în piscină și mă strigă să-mi arate cum înoată. În dreapta mea Iulia scrie sârguincioasă (asta dacă nu punem la socoteală faptul că sâmbătă le-a ignorat total) temele la matematică. Mama ne strigă de jos și ne anunță că a tăiat un pepene și cine dorește, e invitat să-și miște fundul la masă. De undeva de pe stradă se aud niste plânsete de copilași. Cu toate astea în jur, greu poți scoate o scriere decentă, dar absolut nicio secundă nu mi-am pus problema că scriu tâmpenii, n-am avut niciodată pretenția ca textele mele trebuie să sensibilizeze pe cineva (excepție fac cele două, trei texte în urma cărora vă rugam să ajutăm împreuna pe cineva), e practic viața mea scrisă aproape zi de zi vreme de 5 ani, în primul rând pentru mine, apoi pentru fetele mele (am convingerea ca într-o zi le vor fi de folos posturile astea, fie și numai pentru că le scormonesc memoria) și nu în ultimul rând pentru voi, cei care, intenționat sau nu, ați ajuns să citiți, să mă cunoașteți astfel și uneori să-mi spuneți câteva cuvinte.

Acum zece zile s-au împlinit 5 ani de când am început să scriu și s-au adunat de-a lungul acestor ani nici mai mult nici mai puțin de 1565 posturi și 17430 comentarii. Dacă e mult sau puțin, important sau irelevant nu cred că interesează pe nimeni, cu excepția mea, firește.

Continue reading Blogger de 5 ani

O vacanță liniștită cu Otipax

elephant situations_la mareSă pleci în vacanță cu copiii este o aventură despre care orice mamă vă poate vorbi ore în șir. Să pleci în vacanță la mare cu copilul mic, de până în trei ani, asta deja e o provocare pentru care trebuie să te pregătești din timp, tu, puștiul și mai ales trusa medicală pe care o iei cu tine ca și aliat de nădejde.

Îmi aduc aminte că plecam cu fetele la mare când erau mici și hainute le luam sau nu le luam îndeajuns, dar în borseta cu medicamente aveam un fel de mini-farmacie, în care aveam mare încredere și care, credam eu atunci, mă va scoate din orice încurcătură. Un sirop de tuse, ceva de febră, câteva supozitoare, unguente de tot felul (făceau niște bube mari de la orice muscatură de insetă), creme de protectie, în fine, tot ce credeam eu că-i necesar așa, la o primă strigare.

Ce nu luam eu în calcul atunci și azi o fac, este faptul că probabil cea mai întâlnită afecțiune pe care o capătă copiii la mare, după arsurile solare este otita.

Continue reading O vacanță liniștită cu Otipax

Un weekend la Transilvania House

Transilvania House e o pensiune de 4 margarete din Breaza. A găsit-o Ioana săptămâna trecută când căuta în disperare un loc aproape de București unde să mergem în gașcă și în care să uităm de lume pentru un weekend. Și cum cerințele copiilor erau ca locul ales să aibă musai piscină (da, exact, suntem dependenți), a ales, dintre mai mule oferte, Transilvania House.

Trebuie să recunosc că am plecat de acasă cu ceva ideei despre ce ne așteaptă, comentariile de pe site-urile de travel nu erau deloc flatante pentru oamenii de acolo, dar totuși am ales să mergem. Am zis că suntem împreună și sigur ne vom simți bine indiferent de ce va fi la fața locului.

Am avut dreptate, ne-am simțit foarte bine, ne-am distrat, am mâncat, ne-am jucat și mai presus de toate ne-am bălăcit până la epuizare.

Continue reading Un weekend la Transilvania House

Scurte de luni

Pentru că e luni, o fată din atelier e în concediu și comenzile nu așteaptă, scriu pe repede înainte ce-am mai făcut :

  • Am fost în weekend la munte, vă povestesc zilele astea pe larg;
  • De când cu Splash, vedete la apă, am învățat să sar în piscină și aș putea să-mi petrec toată viața făcând asta, așa de mult îmi place;
  • Am devenit fan magazinele Depot 69 96, mai ales de când au rochițe cu buzunare care mie mi se par mai practice decât orice, mai ales dacă știți de pasiunea mea pentru rochii. Am de la ei 4 rochii și, mda știu ce-o să ziceți, o pereche de pantaloni și două bluze. 😀
  • Am descoperit că Gerovital are o cremă de protecție pentru față, aia 50 SPF contra efectelor îmbatrânirii, absolut minunată. Eu am luat-o de la Metro cu vreo 20 lei, văd că la ei pe site e 29, probabil că are termenul de valabilitate mai îndepărtat. Crema îți lasă fața ca și cum te-ai fi dat cu un strat subțire de fond de ten, diminuează petele și pistruii, ce mai, e excelentă pentru vârsta mea. Pentru cine nu știe, am 40 25 ani.
  • Rana mea de la mână evoluează spre bine dar arată oribil. e drept că m-am ținut cont de ea și am stat numai în apă două zile în weekend și voi face asta în continuare câte două ore în fieare zi.
  • De azi pagina de facebook a blogului are 400 like-uri, nu că aș ști eu cu ce se mănâncă asta, dar pentru că-i o sumă rotundă m-am gândit să mă laud cu ea și să le mlțumesc tuturor celor care au considerat că cea ce fac eu aici merită un click like. 🙂

Continue reading Scurte de luni

Bucharest not Budapest

Sinceră să fiu mi s-a întâmplat o singură dată, dar mi-a fost de ajuns. Ieșită din țară fiind, i-am spun unui străin că locuiesc în București și el mi-a răspuns relaxat ca un cunoscător:

– A, Budapest, I know the city!

Evident că mi-am dat ochii peste cap, mai ales că aveam pretenții măcar de la europeni. I-am explicat ironic că București și Budapesta sunt orașe frumoase, dar pe cel puțin unul din ele nu-l știe.

Continue reading Bucharest not Budapest

Bună dimineata, un necaz și-o rezolvare

Este azi prima dată, după o lungă perioada de timp, când am putut să mă trezesc, fără ceas sau alte stimulete, fix la ora 5. E drept că aseară la 9 terminam o carte de citit și  hotăram că e sfârșitul zilei pentru mine.

Sunt cel mai fericit om atunci când dimineața reușesc să mă trezesc devreme fără ceas. Am impresia că toată ziua îmi va merge bine fie și numai datorită faptului că am mai mult timp. Și arătați-mi-l mie pe ăla care nu are vrea timp.

Am trecut cu greu peste zilele astea călduroase, mai ales că săptămâna trecută, înainte de cu 10 minute de a pleca de acasă către ai mei, la Brăila, am vrut să-mi umplu rezervorul la masa de călcat după ce o folosisem și am scos fără să fiu prea atentă capacul rezervorului. Evident că apa și aburul fierbinte mi-au sărit drept în față, cu ultimele picături de minte m-am retras și mi-am protejat fața cu mâinile, astfel încât acum am o frumoasă arsură pe mâna dreaptă și una pe umărul drept.

Continue reading Bună dimineata, un necaz și-o rezolvare

Costumul de baie

Că-i un simplu bikini, un costum cu totul pentru piscină, unul în două piese pentru plaja sau unul pur și simplu care să ne avantajeze, costumele de baie sunt astăzi pentru noi femeile (cel puțin pentru mine așa este) provocarea fiecărei veri.

Desigur, n-a fost dintodeauna așa. Îmi amintesc că eram în clasa a cincea când una dintre mătusile mele a vrut să mă ia cu ea la ștrand și eu nu aveam costum de baie. Mai avusesem eu până atunci diverse slipuri, dar niciodată costum cu slip și sutien, ca fetele mari. Am dat o fugă la Favorit și împreună cu vânzătoarea de la raionul ce vindea pe vremea aia și costume de baie, am ales unul roșu cu dungi negre de care atunci eram foarte mândră, dar pe care acum nu l-aș mai îmbrăca nici picată cu ceară (nu mă refer strict la acela, ci la altul mărimea mea de acum același model).

Am purtat costumul roșu cu dungi negre ani de zile, am fost în tabără de înot unde am avut la mine și de acum celebrul meu costum de baie. Am fost la mare, la ștrand nu mai vorbesc, orinde mă duceam eram, strict după părerea mea, o divă cu minunatul meu oribil costum. Și ca să fie cercul complet, în clasa a IX-a când am plecat din nou la mare cu ai mei, am mers la magazin și m-am înoit cu un costum de baie nou, ce alinia mirific același dungi negre numai că pe un fond galben. Cam cât de limitat să fii, astfel încât să ai 4 ani de zile un costum roșu cu dungi negre și atunci când în sfârșit te hotărăști să-l schimbi să-ți iei unul galben cu dungi negre? Continue reading Costumul de baie

Un citat si-un concurs

Și evident o întrebare, dar asta nu acum, ci mai aproape de sfârșit.

Citesc Maimuta vine să-și ia craniul de vreo două săptămâni. Nu râdeți, seara pic leșinată de oboseală și apuc să citesc doar câteva pagini. Cartea-i frumoasă (dacă pot să spun așa nebuniilor nenorocirilor pe care le făcea Hitler și oamenii lui), dar nu-i una de citit în vacanță. Mi-ar fi plăcut să o citesc la iarnă, undeva într-un fotoliu tras aproape de șemineu, dar am început-o acum și e musai s-o termin, voi și scrie ce părere am despre personaje și întâmplări, dar mai e până atunci, vă spuneam n-am terminat-o.

M-a intrigat însă un pasaj (n-are mare importanță în desfășurarea evenimentelor), dar vreau să-mi spuneți ce credeți voi. Am de dat o carte ”Factorul groazei” și o sacoșică hand made făcută de moi, unuia dintre cei ce răspund corect. Prin tragere la sorți. Știți că urăsc tragerile la sorți, dar rămân eu cu conștiința împăcată că n-am dat cadoul pe criterii subiective. 😀

Acum citatul:

Continue reading Un citat si-un concurs