Îmi amintesc vag că au fost ani în viața mea în care n-am primit niciun cadou special de Crăciun sau An Nou. Desigur, aveam eu grija să-mi iau ceva de fiecare dată, dar nu se compară cadoul cumpărat de tine, oricat de drag ți-ar fi, cu ceva primit în dar de la cineva drag.
Vremurile acelea au trecut de mult (uneori ma întreb dacă ele chiar au existat cu adevărat), iar în ultimul timp Moșul a fost darnic și a culminat anul acesta cu o mulțime de cadori. Madutzza (cosmetice hand made) , Himalaya Herbal ( cosmetice și suplimete de tot felul), C-Thru, Elmiplant (aici notați că sunt super-fan, de cateva luni folosesc Genovate și n-aș schimba asta vreo 5 ani de azi înainte), Avon ( aici chiar vreți să vă spun ce mi-au trimis?), Somat ( astea-s tot cosmetice, dar pentru mașina de spălat vase), Ourheritage ( oamenii ăstia fac o treabă extraordinară, iar eu am primit anul acesta de la ei o moneda de colecție, ceva în genul celor primite de Sorin de la BNR când sărbătoreau ei câte ceva, ups, nu v-am spus niciodată despre asta 😀 ). S-au mai anunțat și alții, dar deocamdată n-au ajuns așa că am să îmi rezerv dreptul de a nu-i aminti aici. Mulțumesc din suflet tuturor, e minunat să te gândești că undeva există cineva care zice la un moment dat: fetei ăsteia vrem să-i trimitem ceva acum de sărbători. Minunat!
Evident că au mai fost și alte cadouri frumoase, dar astea vin de la prieteni vechi (și sunt cu atât mai mult valoroase) sau sunt cumpărate de noi. Ne bucurăm nespus și de acestea și mai ales ne bucurăm că am terminat anul acesta sănătoși. Cu toții.
Continue reading La revedere 2013! Multumesc!