Author: Nina

Sotia calatorului in timp

Asa ceva…

sotia calatorului in timpSoția călătorului în timp este o carte extrem de frumoasă, scrisă în 2003 de Audrey Niffenegge. Dacă n-aș fi știut aș fi crezut că-i scrisă mai demult, m-am obișnuit ca acelea dintre cărți care mă răscolesc să nu fie din secolul acesta. Cartea de față mi-a dat însă convingerile peste cap. După ea s-a făcut și-un film în 2009, l-am văzut aseară pentru că am vrut să văd cum au reușit să redea pe ecran misterul cărții sau altfel spus misterul vieții celor doi protagoniști Clare și Hanry.

Din fericire, aceasta este una din cărțile despre care încă din titlu îți poți face o idee despre ce se întâmplă în cele peste trei sute de pagini. Doi oameni, un călător în timp și soția lui, trăiesc. Numai că viața lor este cum nu se poate mai intercalată. Clare îl cunoaște pe Hanry încă de mică, de la 6 ani, iar el face oficial cunoștință cu ea abia la 28 de ani, după o viață plină de băutură și femei, așa cum îi stă bine oricărui călător în timp. Ea știa multe despre el, iar el atunci o vedea prima dată. E drept că recuperează pe parcurs, dar tot țimpul cititorul, adică tu sau eu, e ținut cu sufletul la gură de o poveste spusă la persoana întâi, ba de către Henry, ba de către Clare. Am înțeles, citind-o, niște cuvinte despre timp pe care le-am văzut cândva scrise pe o bucată de hârtie: piatra de încercare a caracterului omenesc este timpul.

N-am să vă povestesc cartea (știți că n-o fac niciodată), dar am să vă rog cu insistență ca măcar să vedeți filmul. Povestea e una incredibil de emoționantă.

Continue reading Sotia calatorului in timp

Plecam spre Sihleanu

Sihleanu e unul din satele uitate în nămeți vreme de 6 zile de autoritatile din Braila. Chipurile, ieri după amiază a ajuns acolo o mașină cu pâine, însă în afară de asta la magazinul din sat nu se mai găsește nimic, vorba fratelui meu: au vândut ăia și lacătul de la ușă zilele astea.

Nu ca le-ar trebui multe locuitorilor de acolo, învățați cu iernile grele și cu cămările pline, dar parcă să te știi uitat de lume, cu drumurile impracticabile și cu medicamente doar cât să intre într-o cutie mică de brânză cu smântână, parcă nu sună a raiul pe pământ.

Acolo sunt acum părinții mei si drumul de azi noi l-am planificat de mult. Dacă s-a întâmplat să fie pe o vreme ca asta nu-i nimic, poate că-i vremea să punem un pic mașina la treabă. 😀

Continue reading Plecam spre Sihleanu

Castiga un abonament pentru o luna la FitCurves

Aproape că nu-i femeie pe care s-o știu și care să nu-mi spună că trebuie să meargă la sală. Dacă n-ar exista trebuie ăsta… Mai devreme sau mai tarziu toate ne vom da seama că nu se mai poate fără sport, oricât de mult ne-ar plăcea ca în timpul nostru liber să stăm în fotoliu și să ne uităm la filme.

_MG_6964Am făcut cunoștință cu FitCurves în 2011 când, la invitația Roxanei, am mers să fac cunoștință cu sala și să constat că-i fix ce-mi trebuie mie. Dar acum nu vorbim despre mine, ci despre voi și despre ce vă trebuie vouă, cititoarele mele din București.

Ce vă propun eu azi e un concept de sală care nu ne mănîncă timp, ci doar grăsimi. Antrenamentele durează 30 minute (deci practic vei lipsi de acasă o oră care va include și drumul și antrenamentul), iar în timpul celor 30 de minute ai antrenor personal care îți coordonează programul.  Circuitul FitCurves îmbină exercițiile de forță cu cele cardio, totul se desfășoară pe muzică și îți garantez că vei pleca de la sală cu zâmbetul pe buze. Și cel mai important, antrenamentele astea chiar dau rezultate. 

Continue reading Castiga un abonament pentru o luna la FitCurves

Jurnal de femeie cu toane (IV)

Astăzi (27 ianuarie 2014)…e una dintre zilele cu adevarat de iarna ale anului asta. Desigur, eu am drumuri de facut si chestii de rezolvat, dar sunt una dintre cei care urlau ca vor zăpadă, so trebuie să mă descurc fără să mă plâng, ba chiar cu multă voioșie. Sper să mă ajute și mașina.

Afară…e cum nu se poate mai bine. Zapadă, alb, iarnă, vacanță (adică fetele stau acasă). Zilele astea a dat Sorin zăpada cât pentru un întreg abonament la sala pe un an. Eu am facut un mic antrenament azi noapte, dar nu pot spune ca mi-am facut norma.

Continue reading Jurnal de femeie cu toane (IV)

Mesaj pentru habarnistii României

A curs multă cerneală și poate și mai multe taste au fost apăsate pentru ca noi, cei care ieri, alaltăieri credeam că în România nu ne mai poate șoca nimic, să ne vărsăm frustrarea și senzația de rău ireparabil, de rău infinit în spațiu bine definit, de dispariție a tot ce-am crezut că poate fi bun, de moarte…

Nu vreau să laud sau să dau cu pietre, nu vream să ne răscolesc și mai mult sufletele… nu știu cum ați fost voi zilele astea, dar eu am simțit că odată cu profunda conștientizare a haosului din țara mea, a murit undeva în mine speranța.

Și cu toate astea, cu toate astea, e imposibil să nu fim în stare să învățăm ceva din ce ni se întâmplă.  E groaznic, și eu una nu mai pot trăi știind că noi, românii, nu mai suntem în stare să învățăm nici măcar din greșelile noastre.

Continue reading Mesaj pentru habarnistii României

Tantica si cerceii de la Fondul Plastic

Pe vremea când eu eram copil, dar Pământul se învârtea în aceeași direcție ca și azi, era la noi în oraș un centru de remaiat ciorapi. Pentru cei care s-au născut după 89 și nu știu ce-i aia remaiere, au definiția din dex în continuare:

REMAIÁ,remaiez,vb. I. Tranz. A repara ciorapii sau un tricot, ridicând și prinzând cu un instrument special ochiurile rupte ori scăpate sau firele deșirate. – Din fr.remailler.

La centrul acesta era întoteauna coadă, căci ciorapii se rupeau des și femeile nu și-ar fi purtat, ca astăzi, pantofii fără ciorapi, nici dacă le-ar fi cerut-o partidul.

Continue reading Tantica si cerceii de la Fondul Plastic

Prima comanda prin foodpanda

– Sori, vino să-mi instalezi și mie o aplicație nouă pe telefon!

Sorin dă ochii peste cap și-mi ia telefonul din mână.

– Cum se cheamă?

foodpanda– Foodpanda, îi răspund repede ca să nu creadă că nu știu ce vreau. Îmi doresc să comand ceva de mâncare și asta zice că-ți arată restaurantele din zona ta cu ofertele lor, cu timpul estimat până la sosirea comenzii, cu valoare minimă, știi tu…

Continue reading Prima comanda prin foodpanda

Intoarcerea acasa

intoarcerea acasa Întoarcerea acasă nu-i o carte. Sunt cinci. Dar meriă citite din scoarță în scoarță și credeți-mă vă vor învăța despre oameni (omenire) mai mult decât toate cărțile de istorie studiate în școală.

Prima parte se cheamă Amintirea Pământului, iar Orson Scott Card aduce în fața cititorului o societate de pe una din planetele către care s-au îndreptat pământenii în urmă cu 40 milioane de ani, atunci când planeta lor, bătrâna Terra, a devenit nelocuibilă, datorită dezastrelor pricinuite de deciziile greșite luate de omenire de-a lungul vremii. Tehnologizarea era una dintre ele. Planeta pe care locuiau acum oamenii se numea Harmony (ce nume fain, nu-i așa?), iar societatea era înfloritoare mai ales în orașul în care se petrece acțiunea, Basilica. Mi-ar fi plăcut să mă nasc acolo. N-aș fi mai avut blog, asta e clar, dar mi-ar fi plăcut acolo.

În cea de-a doua carte, Chemarea Pământului, Sufletul Suprem își face mai mult simțită prezența și interferează cu oamenii aleși. Ca să înțelegeți cine era el, vă spun că la plecare, oamenii au programat un computer, acest Suflet Suprem, care să aibă grijă de ei pe noua planetă, care să-i impiedice să facă din nou greșelile care au dus la distrugerea Pământului. În partea asta se adună echipa și pornește către navele ce îi așteaptă undeva în deșert, nave cu care oamenii au ajuns pe Harmony și care acum, aveau să-i ducă pe acești aleși din nou acasă. Mi-ar fi plăcut ca Dumnezeul nostru să fie un fel de Suflet Suprem.

Continue reading Intoarcerea acasa