E prima seară dupa mult, mult timp, în care la ora asta sunt în vârful patului cu laptopul în brațe. Aseară, de exemplu am ieșit la zece jumatate din atelier, iar săptămâna trecută ne-a prins și două jumătate dimineața la lucru. Știu, nu-i normal, dar când veniturile mai multor oameni depind de tine și mai vrei și concediu în nici o săptămână, mai facem și chestii din astea, respetiv nu ne mai gândim deloc la sănătatea noastră, pentru că nu-i așa, avem 9 vieți. 🙁 Oricum, nu vă imaginați că am făcut cine știe ce efort, practic când n-am mai putut am mers la culcare. 😀
De vreo două săptămâni, în fiecare 5 minute libere pe care le am, caut pe net cazare pe litoralul românesc sau bulgaresc. Din cele 11 zile de concediu de vară vrem să petrecem 3-4 pe malul marii. Am nevoie de un apartament (pentru 4 persoane) și-o camera triplă în perioada 10-13 august. Poate să fie și-un apartament cu doua dormitoare și living, ar fi minunat și așa, am sta toți împreună. Aș vrea să fie la o pensiune, mi-ar placea să aibă curte, să am și bucătarie (nu neaparat a mea, poate sa fie la comun), și să fie curat (foarte curat), cu mobila nouă, știți voi, fițe din astea de cartier. Glumesc, dar dacă tot stăm doar trei,patru nopți, măcar să fie super. Nu contează distanța până la plajă, nu contează stațiunea. Să fie România sau Bulgaria, mai departe nu ne ajunge motorina anul acesta. 😀
Am încercat cel puțin 30 de variante, pensiuni, vile, complexuri de apartamente, totul este ori prea scump, ori prea ocupat în perioada dorită de noi. Primesc zilnic cel puțin 4 raspunsuri de genul, nu avem nimic disponibil în perioada solicitată de dumeneavoastră, vă așteptăm în altă perioadă cu cea mai mare placere. Nu mai știu ce să fac, am ajuns să cred că ne vom duce pur și simplu într-o staține si vom căuta acolo, ca pe vremea în care telefoanele aveau firul răsucit și berea la halbă gust. Dacă aveți vreun pont, just let me know.
Continue reading Caut cazare