Author: Nina

Am draci

Ieri a fost una dintre cele mai urâte zile din 2014, și simt că mi s-au adunat frustrări grămadă, iar astea (frustrările) sunt chestii de care eu nici măcar nu bănuiam că există cu adevărat.

E un moment din acela în care îmi doresc să fi scris aici incognito, știută doar de mine și-atât. M-am gândit chiar și la ce nume mi-ar fi plăcut să am, dar din cauza durerii de cap pe care am avut-o aseară l-am uitat. Mai bine.

Am ajuns la un fel de cap de linie, aproape că mă enervez din orice, că nu-mi mai găsesc momente pentru mine, că simt că nu-mi iese nimic, că se țin ghinioanele de mine scai. Slavă Domnului că stau încă bine cu sănătatea fizică, deși spatele meu i-ar rămâne veșnic recunoscător unui masaj ca la carte.

Continue reading Am draci

Aparente

Îmi place să cred că știu să citesc oamenii de la prima întâlnire. De foarte puține ori prima impresie mi-a fost demontată de întâlnirile ulterioare, așa că experiența mi-a întărit convingerea că mă pricep cât de cât la oameni. Numai că…

Săptămâna trecută eram într-un supermarket la raionul fructe (ok, aici urmează ca voi să-mi spuneți că mai ales la vremea asta fructele se cumpără de la piață, aveți dreptate, mea culpa) și-mi îndesam în pungă multe pere. Lângă mine, la mere, un bărbat în vârstă de circa 55 de ani alegea niște mere sănătoase. Omul arăta extrem de muncit, adus de spate, nebarbierit, trist ca și cum ar căra mari poveri pe umeri, cu multe responsabilități și părea oarecum sictirit de viață. În spatele său, un tânăr de vreo 16 ani, îi povestea entuziasmat bărbatului cum a fost la școală în ziua respectivă. Aici am uitat pentru câteva clipe de cumpărăturile mele și-am fost atentă la ei.

Măi tată, am dat azi test la franceză și nu toți au făcut liniște în timpul lucrării. Auzi și tu, C. și V. nu se uitau deloc în foaia lor și încercau cu orice preț să copieze. Le-a atras și doamna atenția și tot n-au încetat.

Continue reading Aparente

600

E sâmbătă dimineața și mă simt minunat. Afară e toamna care îmi place mie, copilele au cea mai frumoasă vârstă pe care și-o poate cineva dori (știu, voi v-ați opri la 25, dar dacă vă gândiți mai bine, îmi veți da dreptate, 15 este vârsta la care viața e aproape perfectă), conturile sunt goale pentru o vreme (și asta e bine, pentru ca nu mai am deloc grija banilor 😀 ), iar prăjiturile se pot face de-acum în cuptor fără ca cineva să se plângă de căldura emanată în casă, așa cum se întâmplă pe timpul verii.

Tot azi am observat și că toane.ro a strâns 600 de like-uri și asta e un lucru excelent pentru moralul meu, pentru că-mi dă motive să continui, și multumesc astfel fiecăruia dintre cei care au ajutat la formarea acestei rotunde cifre. Mai vorbim despre asta la 666 de like-uri.

Acum ceva vreme am auzit la radio o melodie care mi-a placut mult, dar habar nu aveam cine o cântă. Fără nicio legătură cu asta, am văzut că de ziua mea, respectiv 31 octombrie, la Sala Palatului are loc un concert Directia 5, formație pe care aș asculta-o la nesfârșit, indiferent de melodia pe care ei aleg s-o cânte. Vă dați seama că nu există cadou mai frumos pentru mine anul acesta decât bilete la concertul acesta. O să văd cum fac să primesc ceea ce-mi doresc, așa sunt scorpionii, fac ei cumva și se asigură că dorințele li se împlinesc. 😀

Continue reading 600

E luni din nou

Am la dispoziție exact 15 minute să scriu postul acesta. Aș putea, bineînțeles să nu-l scriu, să aleg să petrec timpul acesta sorbind tacticoasă din cafea și mâncând o felie din plăcinta cu mere făcută de mama ieri, dar parcă savoarea cafelei e una mai bună atunci când o bei încercând să lași ceva în urmă. Niște cuvinte, de data asta.

După un weekend liniștit, cu filme multe (am început un serial foarte fain, se cheamă Arrow și am văzut deja aproape jumătate din sezonul 1), ceva plimbare si, cum altfel, cumpărături (am fost ieri la Jumbo și n-am luat decât chestii ce nu depașeau 15 lei, numai că au fost foarte multe, foarte multe, nu-l mai puteam opri pe Sorin din cumpărat chestii), începe azi o altă săptămână de foc.

Să nu uit, în weekendul acesta mi-am făcut debutul pe OLX, mi-am făcut cont și-am am adăugat acolo vreo 6 anunțuri de vânzare, iarazi pun la poștă prima chestie, o geantă pe care o tot țineam prin șifonier și care acum și-a găsit o stăpână faină tocmai de la Iași care s-o prețuiască la adevărata ei valoare.

Continue reading E luni din nou

Am rezolvat si cu camara

Mă plângeam la sfârșitul săptămânii trecute că nu ne-am pregătit cu nimic în cămară pentru iarna lungă ce va urma. Oricum, în afară de delicatesuri, gemuri și dulcețuri speciale sau ceva legume sofisticate puse la murat sau pregătite într-un mod deosebit, eu nu înțeleg de ce trebuie să ne umplem toamna cămara cu tot felul de fierturi sau saramuri, când locuim la 3 minute de supermarket. În fine, nu la fel stă treaba când locuiești cu mama soacră care a crescut și trăit cu obiceiul acesta.

Revenind, nu mai departe de duminică mă plângeam că n-am pus nimic, iar acum avem așa:

– 16 borcane de gem de prune;

Continue reading Am rezolvat si cu camara

Poezia, ce dor mi-a fost de ea…

Zilele trecute am sarbatorit ziua de naștere a celui ce a fost, după părerea mea, cel mai popular poet al nostru, George Cosbuc ( n. 20,09.1866 – d. 09,05,1918) . Când spun că am sărbătorit, mă refer la faptul că împreună cu câţiva prieteni, ne-am amintit (pe facebook) câteva din poeziile marelui poet: ”Noi vrem pamant”, ”El Zorab”, ”Moartea lui Fulger”, ”Dușmancele” (Bogata-şi pupă boii-n bot, Îmbătrânind cu boi cu tot), ”Iarna pe uliță” și altele, toate venite parcă din alte vremuri, dar mai actuale ca oricând.

Şi-am recitit ”Decebal către popor” cu-al său celebru vers ”C-o moarte tot suntem datori!”, și-am savurat până la ultima literă ”Pașa Hassan” cu a lui fugă de ghiaurul Mihai:  “Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi.”
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.

Dar dintre toate poeziile lui Coșbuc, cea mai aproape de sufletul meu e Mama, poezie pe care o știu de la 2 ani și8 luni (am o fotografie de la prima mea serbare de la gradiniță, serbare la care am recitat poezia asta):

Continue reading Poezia, ce dor mi-a fost de ea…

Noi de ce nu ne mutam?

Ne uitam ieri, eu şi copilul Sonia, la un film pe PRO TV, Prietenii copilăriei mele. Undeva la începutul filmului, mama eroului principal îi spune copilului ei (citez din memorie):

Fiule, trebuie să înţelegi că şi eu şi tatăl tău iubim locurile astea foarte mult. Aici s-au născut bunicii voştri, aici ne-am născut noi şi tot aici aţi venit şi voi pe lume. Ţinem mult la originile noastre, dar e important pentru noi să mergem într-un loc în care voi să puteţi primi o educaţie bună. Mai bună decât cea pe care v-o putem oferi noi aici.

Când am auzit asta, m-am uitat cu nostalgie spre fiica mea şi i-am spus: Continue reading Noi de ce nu ne mutam?

Punct si de la capat

După două săptămâni grele, foarte grele, poate cele mai grele din viaţa mea, lucrurile se aşează încet, încet şi viaţa reintră pe făgaşul ei, dacă nu normal, cel puţin obişnuit.

Nu spun că voi avea mai mult timp de acum încolo, nu, nici vorbă, dar parcă m-a apucat un dor de blog, de aş scrie şi numai liniuţe, doar ca să scriu ceva.

De când nu ne-am auzit a venit şi toamna. Şi voi, cei mai vechi pe aici, ştiţi bine că pentru mine toamna înseamnă viaţă. Dacă e să parafrazez postul acela din 2012, realitatea de azi este pe scurt aşa: Continue reading Punct si de la capat

Nevazutii

nevazutii

Am primit cartea de la Editura All acum mai multe luni, împreună cu alte titluri. Am pus-o peste teancul de cărţi de pe noptieră şi a fost curând acoperită de alte romane, prea puțin demne de a fi menţionate aici. La începutul lui septembrie i-a venit rândul şi poate că asta n-a fost deloc întâmplător. A avut pentru mine savoarea unei căni cu vin dulce, de prima mână.

Acținea se desfășoară pe două planuri situate la distanță de un secol unul de celălalt. Am început lectura cu prejudecata că-i vorba de o carte uşurică de dragoste, numai că n-a fost aşa, asta dacă ignorăm planul secund al acţiunii, acela care se petrece în zilele noastre. Pe cât de savuroasă e povestea din trecut, pe atât de searbădă și trasă de păr e cea din prezent, adică știți voi, o ea se reîntâlnește cu fostul pentru care crede ca mai simte ceva, dar apoi acțiunea o duce în brațele altuia, care e, de fapt, marea dragoste, #overandout. Citeam paginile ce făceau referire la prezent cu senzația că le-am mai citit de-o mie de ori, dar faptul că urma să mă întorc cu povestea în 1911, m-a ținut în priză și mi-a lăsat per ansamblu impresia că Nevăzuții e o carte de recomandat.

Continue reading Nevazutii

România conteaza

Am citit zilele trecute într-un comentariu la o postare de pe facebook, ca cineva a numit România ca fiind ”țara lui nimeni cinstit”. Grav e că inițial chestia asta mi s-a părut corectă. După care m-am gândit la mine și mi-am dat seama că nu-i adevărat. M-am gândit apoi la familie și la câțiva prieteni pentru care aș băga mâna în foc și mi-am reconfirmat gândul care striga ca un nebun de undeva din lăuntrul meu: nu-i adevărat, nu toți suntem așa.

Apoi m-am gândit la România.

De câte ori aud pe cineva vorbind de rău România, încerc să vin cu contraexemple. Spune cineva despre țara noastră (da, da, e și țara ta) că-i plină de oameni needucați? Eu îi spun că  la București, are loc unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din Europa, Festivalul de muzică George Enescu, festival ce se desfășoară cu casa închisă întotdeauna.

Continue reading România conteaza