Author: Nina

Outfit de marti (III)

Am făcut azi un maaaareee pas înainte cu rubrica noastră de outfit, în sensul că avem poze mult mai bune. Sper ca de acum să fie mereu așa și, fie iarnă, fie vară, să ne facem timp o oră săptămânal să facem câteva poze de calitate. “Vinovat” de ședința foto la care am luat parte, este fotograful Marian Nedelcu pe care vi-l recomand cu toată inima. N-am avut de când mă știu poze mai frumoase decât astea. Și doar mă știți, nu-s fotogenică deloc, iar ce a reușit omul ăsta să facă mi se pare foarte tare.

Hai să vă spun și câteva cuvinte despre ținută, e vorba și de data asta de o rochiță Aconso. Materialul este un bumbac de foarte bună calitate. Mi-e foarte comodă, mi-e extrem de dragă și sper s-o port mult, mult timp de acum în colo.

Continue reading Outfit de marti (III)

Salam de biscuiti – reteta

Sunt praf. Am făcut dimineață salam de biscuiți și m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să filmez pentru voi rețeta, că poate vă vine pofta să faceți și voi, să le arătați copiilor ce prăjituri mâncam noi în copilărie.

Bineînțeles că, fiind prima mea filmare, m-am împotmolit de vreo 99 de ori în cinci minute, bineînțeles că mi-a luat o veșnicie până l-am încărcat pe net, așa că fiți blânzi:

Salamul se ține la frigider cel putin 4- 5 ore până se întărește, dupa cere se scoate celofanul și se tăvălește prin praf de biscuiți pisați sau prin pesmet.

Și-o poza cu el în farfurie, ca să nu ziceți că l-am vândut. Poftă bună!

Continue reading Salam de biscuiti – reteta

Outfit de marti (II)

Așa cum v-am promis ieri, mă prezint azi în rochița ACONSO. Acum că ma văd îmbrăcată cu ea, îmi dau seama că la următoarele voi face multe, multe schimbări, păstrând totuși stilul. Ok, nu-mi spuneți, nu știm să facem poze, dar totuși vi le arăt:

Tinuta e completată de sandale cu platforma INBLU și mărgele de piatră primite cadou acum mulți ani de la o prietenă, ceas Atlantic Sealine și nelipsiții ochelari de vedere.

Cu ce-mi mai ocup timpul

Mă refer la timpul liber, pe care nu-l am, dar pe care-l cheltuiesc.

Zilele astea îmi caut sandale. O să spuneți că am luat-o razna (n-ați fi departe de adevăr), dar îmi plac la nebunie sandalele cu talpă albă zimțată (nu știu exact cum îi zice). Ieri mi le-am găsit, por fin, pe cele ideale, sunt Tsubo (eu sunt fanul sărac al brandului),  le puteti vedea si voi aici (link afiliat) numai că bugetul  e un pic mai mic la mine și trebuie să găsesc ceva care să fie în genul ăsta și să nu coste mai mult de 150 lei. Mi se par practice, trainice și la modă.

Pe lângă sandalele astea care la început mi se păreau hidoase și fără de care acum nu mai pot sta, mai am un pitic. Vreau să-mi fac vreo trei rochițe mormon styles, care probabil voua vi se par cel puțin ciudate pentru a fi purtate pe strazi în București, dar credeți-mă, sunt foarte, foarte practice, ușor de purtat și oricât de reticente ați fi, îți dau un aer de… sofisticat.rochie Adelina Ivan

 

Continue reading Cu ce-mi mai ocup timpul

Anunțul Telefonic apare de 25 de ani

Intarsem la facultate în București. Stăteau mărturie pentru asta listele afișate pe o străduță lăturalnică a Universității. Pentru că venisem singură să văd rezultatele, m-am așezat, cu sufletul împrăștiat în mii de cubulețe pline cu bucurie, la coada unui telefon public de vis-a-vis. Dap, cam aia era România de atunci, era coadă la telefonul public.

Habar nu mai am ce gânduri mi-au trecut prin minte în timp ce-mi așteptam rândul, și-mi pregăteam banuții. Aveam în mână un ziar, luat de o tarabă de lângă telefoane, pe care îl făcusem sul și-l răsuceam și tot îl răsuceam. De emoție. Urma să sun acasă să-i spun mamei vestea, apoi mama, după ce mă felicita și probabil plângea vreo zece minute, urma să-și sune cei opt frați să-i anunțe și pe ei. Apoi i-ar fi sunat tata pe-ai lui, plus o matușă bătrână care stătea în București și căreia voia să-i ceară să mă țină în gazdă măcar câteva săptămâni în toamnă, până îmi găseam eu ceva cu chirie. Numai că eu deja luasem Anunțul Telefonic de la tarabă și-mi încercuisem vreo trei oferte de închiriere. Voiam să sun și acolo, dar nu înainte de a-i anunța pe ai mei că-s studentă.

Având amalgamul ăsta de idei în cap și privind pierdută către forfota din jurul meu, observ că mi-a venit rândul și, hotărâtă, iau receptorul telefonului, introduc moneda și, când vreau să formez numărul, mă blochez. Nu-l mai știam. Era vorba de numărul meu de telefon fix de acasă, să fim înțeleși. Nici măcar nu mai știam cu ce cifră începe. Nu mi-l aminteam și pace. Nici prefixul, măcar.  Iar faptul că în urma mea era o coadă lungă nu mă ajuta deloc. Aproape că mă panicasem când am ales brusc să mă așez din nou la coadă, că poate până-mi vine rândul iar, reușesc să-mi aduc aminte ceva din număr.

Continue reading Anunțul Telefonic apare de 25 de ani

Mamaia la inceput de vara

Pentru că se anunțase vreme bună si pe autostradă faci fix 1,45 până pe litoralul românesc, ne-am hotărât că sâmbăta care tocmai a trecut ar fi excelentă pentru o fugă de 1 zi la mare. După ce miss S. si miss I. au refuzat elegant propunerea de a a ne însoți, le-am lăsat acasă cu antrenamentele lor la dansuri și am plecat cu Sorin și alți doi prieteni la Mamaia, pentru o zi de plajă.

Plecarea din București a fost pe la 8 dimineața, și după ce am plătit taxa de pod prin sms, am băut o cafea la o benzinărie pe drum și ne-am oprit în outlet-ul Adidas din Mamaia să-și ia domnul Costea slip, la fix 10,30 eram pe plajă. Recunosc, mă așteptam ca stațiunea, măcar în weekend, să fie plină. N-a fost.

Nu numai că nu erau turiști, dar nici Mamaia nu era pregătită să-i primească. Terase încă nedeschise, plaja plină de șezlonguri murdare, mormane de materiale de construcții din loc în loc, hoteluri în plin proces de renovare. Vorbim de Mamaia, da?! Perla litoralului romanesc, care în plină vară (ieri au fost 26 grade și un vânt numai bun pentru fixarea bronzului) nu-i pregătită să-și primească turiștii.

Continue reading Mamaia la inceput de vara

Rochia mamei

Ieri, auzind că urmează o zi caniculară, m-am îmbrăcat cu una din multele rochițe de vară pe care le am. Bineînțeles că eu le văd foarte moderne, foarte șic, foarte colorate, foarte fluide, foarte nu știu cum… În fine, mă îmbrăcasem cu una din ele și mă tot învârteam prin casă. Mă vede Miss S. și spune admirativ de parcă n-ar fi fost ea :

– Vai ce bine îți stă! Vezi, tu ai rochii frumoase, tu te poți îmbrăca în rochii, și eu? Eu de ce n-am?

Fac aici o paranteză și vă spun că de vreo trei ani Sonia își cumpără numai hainele care-i plac, orice încercare din partea mea de a-i sugera ceva este un eșec, așa că de haosul din garderoba ei este singura răspunzătoare. Chiar săptămâna trecută am fost să-și cumpere o rochiță și ne-am întors acasă cu o salopetă, un tricou și-o fustă. Care fusta acasă nu i-a mai plăcut.

Continue reading Rochia mamei

Outfit de marti

Aproape că dorm cu ușa de la dressing deschisă, așa disperată sunt dimineața să mă îmbrac cât mai repede, să ies să deschid ușa la atelier, să-mi fac și să-mi beau cafeaua pentru ca mai apoi, să apuc să respir de două ori înainte de a începe zilele lungi de muncă, aproape mai lungi decât o zi de vară.

Indiferent dacă mă așteaptă o zi întreaga în atelier sau una cu multe ieșiri, îmi place să cred că mă îmbrac de fiecare dată astfel încât să meargă ținuta și pentru una și pentru alta. Azi avem așa: colier de la targul de vechituri, bluză din colecția personala, pantaloni H&M, sandale Benvenuti (sezonul trecut). Ceasul și ochelarii sunt must have pentru mine, așa că orice outfit le include.

Continue reading Outfit de marti

Parfum de ie romaneasca

ie verde cu rosuCine are sau a avut bunici la tară știe. Mirosul caselor țărănești, acea combinație între busuiocul de la icoană, lemnul ars și esența de rom din prăjiturile bunicii, nu ai cum sa-l uiți, indiferent cât de departe de acele locuri te va duce viața. Din fericire pentru mine, eu am avut bunici la țară și mi-am petrecut acolo o bună parte din copilărie, și indiferent cât de mult imi plăceau toate obiceiurile locului, toate jocurile iscate între noi copiii, toate mâncărurile delicioase gătite afară pe cotlon, ceea ce îmi amintesc cel mai cu drag din perioada petrecută în casa bunicilor, sunt serile în care bunica căuta în ladă și ne spunea povestea fiecărui lucru aflat în ea. Erau acolo năframe, cămăși de noapte, bucăți simple de pânză, ștergare țesute, lenjerii, și bineînțeles, ca-n orice ladă care se respectă, câteva ii romanești cusute de mama bunicii. Erau noi, sau cel puțin așa ni se păreau nouă atunci.

– De ce le ții, bunico? De ce nu le îmbraci? Uite ce frumoase sunt!

– Astea pentru mine nu-s haine, dragii mei. Astea-s amintiri. Amintiri dragi pe care nu mă îndur să le port aievea, ci doar în suflet. Poate că le veți îmbrăca voi cândva.
Nu știu ce s-a întâmplat cu iile din lada bunicii, știu însă sigur că în afara unui costum național cumpărat de mama pe vremea când eram la gradiniță, n-am purtat niciodată o ie. Mi-am dorit, desigur, dar probabil că ia perfectă nu și-a găsit încă drumul către mine. Ea există, sunt sigură de asta. Parcă o văd: e albă și are cusăturile verzi. Și roșii. O ie parcă nu-i ie fără roșu. Sunt pe ea mii de X-uri mici ce formează modele dintre cele mai frumoase. Și cel mai important, miroase a busuioc. În mintea mea ia trebuie să miroasă a busuioc. eaudemoiselle - ninaLa fel cum parfumul  Eaudemoiselle  de Givenchy mă trimite în timp, exact lângă lada plină a bunicii, aruncând în jur arome de busuioc alb împletite cu șofran și mosc. Pentru mine acesta este parfumul viitoarei mele ii. O îmbinare între mine, cea de acum, femeia contemporană și modernă, și timpurile acelea, nu pe care eu le-am trăit, ci acelea care vin de undeva de mai departe, din istoria frumoasă a României, din ceea ce noi numim azi simplu, tradițional.

Continue reading Parfum de ie romaneasca

Scanteia

Cu o cruntă durere de dinți am pornit duminică dimineață către Bookfest, pentru a mai prinde, pe ultima sută de metri, ceva cărți bune pentru mine, copile și câțiva prieteni. Printre ele, Scânteia, o carte din colecția Narator scrisă scanteiade Kristine Barnett, o femeie pe care dacă aș întâlni-o, aș îmbrățișa-o cu toată afecțiunea de care sunt în stare. Cartea este povestea vieții fiului său, dar în egală măsură, ea este eroina cărții. O mamă extrem de implicată, un om care iubește copiii dincolo de orice piedică. O femeie pe care viața a încercat-o greu, dar care s-a descurcat extraordinar, și se descurca încă, cu tot ceea ce-și propune.

Scânteia este cartea pe care dacă aș avea suficientă forță financiară, aș face-o cadou tuturor familiilor cu copii autiști. Deocamdată nu pot decât să le-o recomand cu tot dragul și să vă rog pe voi, cei care puteți, și cunoașteți astfel de familii, să le faceți un bine și să le oferiți această carte.

Kristine este mama lui Jack, un copil diagnosticat cu autism, care la trei ani abia spunea câteva cuvinte și care azi, la nici 13 ani, este socotit un copil minune în matematică, fizică, astronomie și științe naturale. Un fizician cunoscut a acceptat de curând să se uite peste o serie de schite ale unei noi teorii la care puștiul lucrează, și a confirmat faptul că este o teorie originală care, dacă se dovedește viabilă, îl va transforma pe Jack Barnett într-un serios candidat la Premiul Nobel.

Continue reading Scanteia