Author: Nina

Shut down

shut downIeri toată dimineața Sorin a lucrat concentrat la un tipar pentru niște combinezoane complicate. La computer. Pe noul Windows 10 proaspăt instalat. Și n-a salvat nimic până când…

Windows 10 are o opțiune de comenzi vocale cu care ți-e mai mare dragul să lucrezi, dacă ai ceva probleme cu mâinile. De exemplu, mănânci. Altfel eu nu-i văd utilitatea. Numai că Sorin vrea s-o vadă. Problema era că ieri nu reușea nicicum să-și facă computerul să-i răspundă la aceste comenzi. Fie că accentul lui în engleză nu-i cel mai pe înțelesul mașinăriei, fie pentru că împreună cu fratele lui, Gabi,  spunea râzând computerului numai chestii de genul: ”clean the kitchen”, ”give me a car” , ”paint the wall” or ”make me president”. Bine, printre hohotele lor de râs, la un moment dat au spus: Open explorer! Le-a răspuns o voce suavă: Which one?

S-au hlizit așa până în momentul în care Gabi, a zis într-un moment de maxima luciditate: Shut down! Și computerul a înțeles. Și s-a închis.

Continue reading Shut down

Facem sa fie bine

imagine blogDe azi scriu. De azi scriu. De azi scriu. De azi scriu….

Gata, cred că am înțeles, de azi scriu.

Avem un început de decembrie confuz. Nu știu exact cum vor fi sărbătorile astea și n-am nicio idee despre ce vom face de Revelion. În jur nimic nu-i sigur. Poate nici nu-i bine să fie. Poate nu trebuie să așteptăm nimic. Poate e nevoie să trăim fiecare zi, pentru că, nu-i așa, viața e grea, dar trece. 

Continue reading Facem sa fie bine

Jumatate de luna mai tarziu

Jumătate de lună mai târziu față de articolul precedent lumea s-a schimbat mult. Și nu neapărat în bine.

Ce ar mai trebui să se întâmple pentru a înțelege că avem o singură viață? Cine ar trebui să ne învețe să trăim? Un vers celebru de la Țapinarii spune: da’ mă gândesc că până mor tre’ să trăiesc. Bine, bine, dar cum? Ce facem cu fricile, cu amenințările, cu hoții, cu morții? Cui lăsăm toate astea? Cine le vrea?

Cum pot eu merge mai departe, cum mă pot eu gândi la revelion sau la vacanță când toată lumea mea așa cum o știam se destramă? Mergem înainte ca niște roboței, sperând că nouă nu ni se va întâmpla nimic rău. Dar până când?!

Iertati-ne, copii!

Am 43 de ani și scriu plângând.

Suntem o generatie de lași. O generație a speranței deșarte, a șansei irosite, o generație fără lideri, fără țeluri și cu multe așteptări. Ne-au castrat curajul și ne-au omorât inițiativa. Indiferent ce a făcut și cum a reușit fiecare din noi să se descurce în mini-universul personal, noi, ca generație suntem niște ratați. Ei au fost mai tari ca noi. Are cineva curajul să mă contrazică? … Despre asta vorbesc.

Avem azi o generație de tineri curajoși. Îmi aduc aminte că așa eram și noi. Numai că undeva, cândva, cineva ne-a confiscat energia și și-a bătut joc de curajul nostru. Iar noi, exact ca cel mai prost din curtea școlii, am lăsat capul jos și acolo îl ținem și azi. Și știți ceva? Nu cred că-l vom mai ridica vreodată. Păcat. Aveam niște fețe frumoase și multe, multe lucruri de spus.  Dar am ajuns să fim doar o generație de prisos.

Iertați-ne, copii! Din vina mea și a celor din generația mea sunteți voi azi puși în postura de a vă plânge prietenii, de a vă îngriji rănile, de a vă îngropa colegii și de a jura că voi nu veți fi niciodată ca noi. Aveți dreptate să vă fie azi rușine de părinții voștri. De noi. Am făcut totul să vă creștem într-o lume frumoasă, acasă. Atât am putut. Ne-a fost mai comod așa. Nu ne-am gândit că odată ieșiți din curte, capcanele de care nu ne-a păsat,  vă vor omorî.

Continue reading Iertati-ne, copii!

M-am apucat de sport…

…dar sportul nu s-a apucat de mine. Încă.

De aproape o lună mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut abonament la o sală foarte mișto, aproape de casa mea (ajung în 10 minute cu bicicleta și în 3 minute cu mașina). N-am fost cel mai conștiincios elev, dar tot am ajuns la vreo 6 ore de pilates. Aproape mereu am scris pe facebook despre asta. Pentru cine nu a citit, pun și aici:

Am fost la sala. În sfârșit. Am vrut sa-mi fac abonament și m-am trezit ca prima ora e gratis. Pesemne ca așa primesc doar cei cu privirea rătăcită și cu kilogramele în plus subtil ascunse de un tricou mai larg. În fine, ca sa nu mă răzgândesc, mi-am luat și abonament și-am început ora. Pilates. Am avut noroc. A fost minunat.
Mi-am dat seama că sunt babă rău. Pai acum 10 ani eram regina sălii și azi sunt slujnica aia care aprinde candelabrele în sala de bal. Dar nu mă las. Mă motivează fetele din sala care arata șnur. Si-s tonifiante și mișto. Pot și eu. Dati-mi numai câțiva ani. :)))
Dar sunt motivata. Nu mă dau bătută, ori ce-ar fi!
Am scris statusul ăsta în seara ăsta pentru ca mâine s-ar putea nici degetele sa nu le mai pot mișca. Va țin la curent!
La Magnolia Club merg.

………………………………………………………………….

Continue reading M-am apucat de sport…

Sfarsitul copilariei

sfarsitul copilarieiAm început Sfarsitul copilariei de Arthur C. Clarke acum vreo două luni, știu sigur că era încă vară și visam s-o pot citi la piscină. N-a fost să fie așa. Am devorat-o în timpul unei gripe, între pături, ceai și șervețele, dar nu mă plâng. Cartea e una din cele care îți deschid mintea și te pot face să gândești out of box, ca să zic așa. În plus, mie îmi plac mult cărțile SF și de aici vă puteți da seama că mi-a trecut răceala mai mult de dragul cărții.

Undeva la sfarșitul secolului XXI omenirea este vizitată de overlorzi, niște extratereștrii extreme de amabili, care impun pământenilor reguli noi pe care ai noștri vor fi mai mult decât nevoiți să le respecte, dar nu vă gândiți că ne voiau răul. Din contra. În urma intervenției lor, planeta noastră a devenit un loc minunat unde se întâmplau doar lucruri bune și legale. Dar dacă vă trece prin minte că ăsta e idealul, atunci vă înșelați. Omenirea își va pune întotdeauna întrebări.

Vă recomand cartea cu mare drag, nu m-a dat pe spate finalul, dar întregul roman are o construcție pe care n-o veți uita ușor. Iar cartea e excelentă pentru mijlocul ăsta de toamnă.

Continue reading Sfarsitul copilariei

Amintiri din octombrie 2015

Aproape c-am uitat cum e să scrii. Mi-e dor de vremea în care scriam zilnic aici. Bine, scriam nimicuri, dar dacă ați ști câte nostalgii îmi trezesc posturile vechi…

Ca o aducere aminte, am hotărât ca săptămana asta să scriu din nou despre subiectele care mi-au inspirat articole în octombrie acum 5 ani.

De exemplu, scriam aici în 13,10,2010 despre o doamnă care a cumpărat cloramină pentru piscină de la…farmacie. Între timp am devenit expertă în cloramina pentru piscine, știu exact de unde s-o cumpar și cum s-o folosesc, e drept că numai vara.

Continue reading Amintiri din octombrie 2015

Ferratum, creditele și Costel

Costel este vecinul pe care-l avem cu toții, doar că al meu e mai cu moț. Se îmbracă bine, e respectuos, merge zilnic la muncă (e stivuitorist), câștigă decent doar că, din când în când, vine și se împrumută de bani la soțul meu. Nu mulți. Ba 30 lei, ba 50, cel mai mult a cerut 200 lei cu o singură excepție, vă povestesc… Deși Costel și-a făcut un obicei din a împrumuta bani de la noi, îi aduce întotdeauna înapoi în ziua de salariu și plusează mereu cu o cutie de bomboane sau o bere, două. Mi-e tare drag de el pentru treaba asta.

S-a întâmplat însă ca în decembrie anul trecut să aibă din nou nevoie de bani. Mai mulți. Vreo 800 lei. Era mama lui internată la spital și avea nevoie de bani pentru operație. Împrejurările au făcut ca și noi să nu stăm tocmai pe roze în perioada aia și să nu-l putem ajuta. Mi-a părut tare rău, era o perioadă extrem de aglomerată și pentru noi cu atelierul la sfârșit de an, încât probabil nici n-am tratat cu toată atenția nevoia lui din momentul acela.

A făcut greu rost de bani atunci, nu știu detalii, cert este că azi aș fi putut să-i fiu de folos mult mai mult, recomandându-i un credit rapid de la Ferratum, care să-i rezolve problema civilizat. Nu aflasem atunci de existent lor, dar azi îi știu și sincer vă spun, uneori te pot salva dintr-o situatie extreme de neplăcută.

Continue reading Ferratum, creditele și Costel

În două zile două biciclete

Nu știu unde am citit că zilele astea au fost zilele bicicliștilor, sau ceva în genul ăsta, și cum evenimentul nu putea trece neobservat, am hotărât că e vremea să-mi iau bicicletă nouă. Nouă pentru mine, că ea va fi SH.

Ca să fac rost de bani, am pus la vânzare pe prietenul meu olx două din bicicletele care vara asta ne-au ornat curtea, și de duminică dimineața până marți seara s-au dat amândouă. Între timp mi-am ales și eu o bicicletă tot de pe olx, vineri ar trebui să intru în posesia ei, așa că, pot spune sus și tare că am bicicletă nouă. Adică n-am. Adică voi avea, dar nu va fi nouă. În fine, ați înțeles.

După ce îmi vine bicicleta nouă, mai vând o bicicletă. Cum, nu v-am spus că aveam 4 biciclete frumos așezate în curte, cu care nu mergea nimeni? Adică, mergeam eu din când în când cu una din ele, dar practic restul erau nefolosite. De doi ani. Le umfla Sorin roțile din când în când și în rest nimic.

Continue reading În două zile două biciclete