Jurnal de consilier local – săptămâna 4

Da, sunt cu 4 săptămâni mai pregătită. Știu azi lucruri care nu credeam că există în urmă cu 4 săptămâni, și asta nu pentru că nu mă documentasem suficient (poate să fie și asta), ci pentru că lucrurile astea sunt atât de adânc ascunse (nu știu dacă e bine zis ascunse, poate netransparente) sau împământenite în modul de desfășurare al proceselor din administrația publică, încât este absolut necesar ca un om să fie acolo ca să le poată afla. Ceea ce nu e normal.

Să începem, suntem în săptămâna 4, am trecut de jumătatea lui noiembrie.

Luni – Trei proiecte de dezbătut și avizat în ședința de buget. După asta, comisia de educație a început și ea discuțiile și pe la 18.30 terminasem cu ambele ședințe. A urmat o întâlnire online cu primarul, pentru că meandrele primăriei sunt adânci și trebuie înțelese cât mai repede și cumva ascultând pe toată lumea. La 21.30 eram gata, am aflat lucruri noi de la primar, a aflat și el lucruri noi de la consilieri, a recunoscut că a mai și greșit în activitățile pe care le face și ne-a asigurat că avem în primărie o echipă pregătită să acceseze fonduri europene cât pentru toată țara. Sau ceva.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 4

Jurnal de consilier local – săptămâna 3

Știți senzația aceea din vremea în care eram elevi, pauza se termina și urma ora cu extemporal la matematică? Fix așa mă simt, am intrat în clasă, profesorul scrie subiectele pe tablă și eu văzându-le îmi fac în minte scenariul rezolvării lor (1. simplu, 2. simplu, 3. aduc fracțiile la același numitor și rezolv, 4. îl aflu întâi pe x și apoi ușor pe y, 5. aha, problema, prima parte o rezolv în minte, trebuie să fiu atentă la piramide și să calculez corect cele 9 cuburi).

Am ajuns în a treia săptămână plină de consilier.

Luni – Pentru că am avut multe proiecte de avizat, comisia de buget s-a întrunit și luni și am continuat discuțiile și avizarea celor rămase. Ce voiam să spun, este faptul că, deși ședințele astea durează circa două ore, pregătirea lor nu-i tocmai floare la ureche. Dar, hei, cine se plânge?

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 3

Jurnal de consilier local – săptămâna 2

Altă săptămână, noi provocări.

Luni – am primit primul set de informații referitoare la consiliile de administrație ale unităților de învățământ din care va trebui să facem parte, comisii speciale sau consilii de administrație ale societăților care sunt deținute de, ați ghicit, Consiliul Local. Eu abia aștept să am două-trei școli din al căror consiliu să fac parte. Din clasa a III-a mi-am dorit asta, să stau în cancelarie (ok, acum va fi o cancelarie online, dar nu se pune), să discut problemele școlii și să spun că nu este hârtie igienică și săpun la toalete. 🙊 Uite încă o dovadă că nu e niciodată prea târziu să-ți împlinești vise.

Marți – am primit primul calup de documente pentru următoare sedință ordinară de consiliu local care va fi săptămâna viitoare, pe 10.11.2020. Erau vreo 26 de proiecte, fiecare având între 16 și 73 de pagini de studiat. Și-am început. S-a făcut miercuri.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 2

Jurnal de consilier local – săptămâna 1

Trec săptămânile mai repede decât mi-aș fi dorit, dar asta nu-i o surpriză, se întâmplă deja de multă vreme, acum doar o simt eu mai acut, pentru că sunt tot timpul lucruri multe de făcute și timpul nu e chiar prietenul nostru.

Așadar, am încheiat prima săptămână din mandatul de consilier, una cu două (chiar trei) ședințe extraordinare de Consiliu Local și două ședințe de comisii de specialitate.

La prima ședință, miercuri, lucrurile au fost mai simple, adică am ales viceprimarii, unul de la USR PLUS, colegul nostru, Lucian Judele, altul de la PNL, Alexandru Oancea, iar restul punctelor de pe ordinea de zi le-am amânat pentru următoarea ședință pentru că mai erau colegi (nu de la noi, ci de la celelalte partide) care nu depuseseră jurământul și am considerat important să fim cât mai mulți când vom constitui comisiile pentru ca fiecare consilier să-și poată alege după competențe.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 1

Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Vineri după-amiază am depus jurământul și de 3 zile sunt consilier local (îmi tot vine să spun suntem, că noi suntem o echipă acolo în consiliu).

Următorii pași, la care lucrăm deja și pentru care avem un dialog continuu, atât între noi, consilierii, cât și cu aparatul  primăriei, sunt stabilirea comisiilor de specialitate, componența lor și definitivarea regulamentului de organizare și funcționare.

În următoarea ședință, care va fi zilele acestea, încă nu știm exact când, vom alege viceprimarii, președintele de ședință, vom constitui comisiile de specialitate, vom aproba ROF-ul și vom intra, cum ar spune poetul, în pâine.

Continue reading Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Jurnal de consilier local, săptămâna -1

Unde suntem:

  1. Avem echipă. Bine, pandemia ne ține departe, dar noi suntem echipă. 9 oameni. Îi veți cunoaște sigur pe parcurs. Sunt ingineri, finanțiști, profesori, cadre medicale, antreprenori, avocați, economiști. Și dincolo de asta sunt oameni. Vorbesc de Mihaela, Alina, Lucian, Augustin, Marin, Nicu, Eugen și Alex. Pe lângă ei/noi, mai sunt mulți alți colegi gata să dea o mână de ajutor când vine vorba de făcut lucruri.
  2. Avem actele depuse. Înainte de validarea consilierilor (și a primarilor, desigur), candidații mai au câțiva pași de făcut, partidul mai are ceva de făcut și apoi mai sunt câteva instituții implicate până la ziua în care noul consiliu local și noul primar vor fi învestiți. N-am ajuns acolo.
  3. Ne pregătim. Facem planuri, studiem legi, coduri și regulamente. Vorbim cu specialiștii și abia așteptăm să începem.
  4. Urmărim și noi faptul că vreme de mai multe săptămâni Sectorul 3 nu a avut primar. Ieri a fost ales un nou viceprimar și, până la învestirea noilor aleși, sperăm că Primăria Sector 3 va putea funcționa.
  5. Strângem semnături pentru ca USR PLUS să poată propune candidați pentru Senat și Camera Deputaților la alegerile parlamentare. Suntem la limită cu timpul și cu numărul semnăturilor. Dacă nu ați semnat deja, o puteți face fizic la colegii noștri pe care îi puteți întâlni pe stradă sau puteți semna online aici. Și da, puteți semna pentru mai multe partide, independenți și alianțe. Toți au dreptul să participe la alegeri. Iar de câștigat, să câștige cei mai buni!

Continue reading Jurnal de consilier local, săptămâna -1

Haideți cu mine în următorii 4 ani

Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum, sunt unul dintre cei 9 consilieri locali pe care USR PLUS îi va avea în următorii 4 ani în Sectorul 3. Consiliul în Sectorul 3 are 31 de consilieri. Pentru mandatul care începe peste câteva zile vom avea 9 USR PLUS, 8 PSD, 7 PNL, 5 PRO BUC, 2 PMP. Iar primar va fi Robert Negoiță, dar asta sigur știați.

Și pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus a fost să fac din ”consilierul local” (generic vorbind) un personaj pe care comunitatea să-l cunoască, să-i știe rolul și să-l abordeze atunci când vede probleme, dar și soluții pentru sectorul/orașul/comuna lui, să-l tragă de mânecă când greșește sau să-l felicite când face ceva bun (nu-i ca și cum e nevoie de asta) ne vom auzi aici săptămânal. Era să zic zilnic, apoi mi-am amintit că n-am mai scris de multă vreme și sunt șanse mari să nu-mi iasă.

Pentru mine urmează 4 ani de muncă pentru Sectorul 3. Asta pe lângă job. Mi-ar plăcea să vă știu alături și să facem împreună din sectorul ăsta (chiar dacă unii dintre voi nici nu mai sunteți în țară), un loc incredibil.

Continue reading Haideți cu mine în următorii 4 ani

Bucureștiul oamenilor buni

Am cunoscut în ultimul an o mulțime de oameni extrem de implicați, cărora aproape că nu trebuie să le spun ce vreau pentru că ei deja sar să ajute. E valabilă și viceversa, ne completăm cumva și chestia asta aduce valoare oricărei acțiuni. Mă bucură foarte tare faptul că printre oamenii aceștia sunt și vechi prieteni virtuali pe care cu ocazia asta nu numai că i-am întâlnit în carne și oase, dar i-am și cunoscut mult mai bine. Hai că m-am întins cu introducerea, dar trebuia să spun și asta.

De când a început starea de urgență și nebunia asta de virus și-a făcut culcuș și la noi în țară, împreună cu oamenii ăștia de care vorbeam mai sus, am gândit diverse feluri în care am putea și noi ajuta. Inițial ne-am dus cu gândul la categoriile de risc și la felul în care am putea interveni.

Rapid am înțeles că am putea merge în locul lor la cumpărături, am conceput și tipărit niște afișe pe care le-am lipit la scările de bloc din oraș. Au început să ne sune bătrâni și oameni aflați în izolare. Voluntarii le-au preluat comenzile, au mers la cumpărături și le-au livrat produsele. Facem asta în continuare și ne luăm energie din acțiunea asta. Poate într-o zi vă voi povesti mai mult despre oamenii care ne cer ajutorul.

Continue reading Bucureștiul oamenilor buni

România în carantină – Covid-19 în libertate

Azi 25.03.2020 la ora 12 la radio a cântat imnul și România a intrat pentru prima dată de când sunt eu pe lume, în carantină. Asta înseamnă că nu mai putem ieși din casă decât pentru nevoi de strictă necesitate (cu declarație scrisă în avans în care să precizăm pentru ce ieșim) și pentru a merge la serviciu, noi ăștia care nu putem lucra de acasă.

N-am o poveste de spus deși aud, citesc și trăiesc multe cu care nu ne-am mai întâlnit, vreau doar ca peste 20 de ani să îmi amintesc că în 2020 aveam laptop și venise Covid-19, în vizită sper, în România.

Mai jos e tabelul cu situația mondială în dimineața zilei de 26.03.2020. Par puține cazuri noi și decese noi, dar abia a început ziua. 🙁

Continue reading România în carantină – Covid-19 în libertate

O poveste ca oricare alta

A fost odată ca niciodată o familie netradițională care avea doi copii. Unul al mamei, altul al tatălui (adoptat cumva de acesta pentru că trăise pe vremuri cu mă-sa).

Copilul mamei era exemplar. Nu numai că avea note bune, dar avea prieteni mulți și făcea proiecte frumoase cu care avea succes. Copilul tatălui învăța și el bine, avea și câțiva prieteni gălăgioși și ofticoși, dar nu făcea proiecte. Lui îi plăcea mai mult să strice proiectele urâte ale celorlalți copii. Copiii învățau în aceeași clasă, aveau aceeași învățătoare, dar nu stăteau în aceeași bancă.

Continue reading O poveste ca oricare alta