De fapt am vrut sa scriu FEMEIA. Intre 30 si 40 de ani e mai mult decat oricand poate in viata ei, femeie. Pentru ca pana in 30 este copil, fata, domnisoara sau ce-o mai fi, iar dupa 40 este cu precadere mama, bunica si ce-o mai fi.
In astia 10 ani de care vorbesc, te regasesti tu, femeia.
La 30 de ani intelegi ca nu mai esti un copil, desi mama poate te asteapta inca seara cu mancarea calda acasa. Incepi insa sa te gandesti, daca nu cumva ar trebui sa stii mai multe despre mancarea cu pricina, decat numele ei si cateva ingrediente. Si iei urgent masuri. Inveti sa gatesti.
Am facut ce-am facut si a trecut si weekendul asta. Nici nu mai conteaza ce-am avut de gand sa fac, important este ca a fost aglomeratie, distractie, galagie, de toate…
Va arat cateva poze, desigur nu pe cele mai deocheate.
Vreau sa am un weekend linistit, cu cateva iesiri in natura, cu cateva poze facute in locatii speciale, cu plimbari cu bicicleta si cu rolele….
Mai vreau sa si citesc ceva in weekend-ul asta, ma chinui cu o carte de la inceputul saptamanii si mi-am propus sa o temin.
Ce mai vreau sa fac? A, ceva bun de mancare.
Zis si facut. Si cum in mintea mea atunci era clar faptul ca trebuia sa te dai mare, ca sa te faci repede remarcat, am intrat in vorba cu o fata de varsta mea cu care aflasem ca o sa fiu colega la scoala si i-am spus ca eu stiu sa merg pe bicicleta (in afara ca, ma uitasem foarte atent cum merg altii pe bicicleta, eu personal nu incercasem niciodata), apoi ca sa o fac de ras am intrebat-o daca ea stie sa mearga pe bicicleta.
Ea zice « nu, dar eu am bicicleta! » Mda, se dadea mare.
Mai departe nu mai stiu cum a decurs discutia, cert este ca a doua zi s-a prezentat impreuna cu tatal ei la mine la usa. Taica’su ma ruga sa o invat si pe ea sa mearga cu bicicleta, pentru ca vrea sa-i ia o bicicleta noua si ar vrea ca ea sa invete pe asta veche pe care o are.
Nu stiam ce sa fac, sa ma bucur ca aveam ocazia in sfarsit sa incerc o bicicleta sau sa recunosc ca de fapt, eu nu am mers in viata mea cu asa ceva si ca doar m-am laudat. Omul m-a scos din incurcatura « Hai Nina, te rog sa te ocupi tu, ca eu nu am timp, sunt foarte ocupat! ». Aha deci o sa fim singure. « Ok, am zis, sa ma astepte cu bicicleta in spatele blocului, vin imediat ».
Si-am venit.
Bicicleta era intreaga dar arata jalnic, era un Pegas portocaliu. Continue reading Stiu sa merg pe bicicleta
Apreciez foarte mult la un om, respectul de sine. Felul in care omul se apreciaza pe sine, ii apreciaza pe ceilalti si actioneaza responsabil. Isi poate asuma responsabilitatea asupra vietii lui si nu se crede o victima a circumstantelor. Un astfel de om , nu are nevoie sa vorbeasca celorlalti de sus sau sa-i injoseasca, pentru a se simti el important. Respectul de sine se concretizeaza in respectul fata de ceilalti.
Oamenii despre care vorbesc sunt constiinciosi. Daca nu esti constiincios in indeplinirea sarcinilor mici, nu te vei comporta altfel nici in cazul chestiunilor importante.
Din pacate observ ca oamenii astia sunt pe cale de disparitie. Sunt din ce in ce mai multi oameni, care-si calca in picioare pricipiile pentru un castig imediat. Sunt doctori care trec pe langa pacientii lor din spitale fara sa-i priveasca, sunt judecatori care “inchid ochii” la comanda in anumite cazuri, sunt profesori care nu reusesc sa transmita nimic elevilor la ore, sunt antrenori care nu pleaca cand echipa nu are rezultate, sunt politicieni care in cel mai fericit caz sunt filmati dormind in sala de sedinte, sunt…
Cat de ghinionist trebuie sa fii sa-ti lovesti masina de 1 aprilie? Maxim, as zice.
Noroc ca n-am lovit-o grav si am fost in stare sa o trag pe dreapta. Nu intru in detalii de acident, eu am fost de vina, ma gandeam la nemurirea sufletului si am uitat sa apas pe frana. 😀 Mai nasol este ca trebuie sa o iau tractata de acolo.
Va dati seama ca mi-am sunat colegii sa-i anunt si mi-au zis ca nu mi-am ales cea mai subtila cale de ai pacali, ca sunt satui de fazele astea si sa o las balta.
Mi-am sunat sotul si a reactionat la fel, adica mi-a spus ca nu se fac glume de genul asta, ca poate atrag ghinionul. Sit. Ce nu intelegea el era, ca ghinionul deja venise.
Eram in vara anului 2004. Fusese o zi obisnuita de servicu, monotona chiar, pana sa-mi sune telefonul. Era mama. Cu o voce pe care nu ati dori sa primiti nici o veste, imi spune “Ninaa mama, s-a intamplat o nenorocire. Stai jos?” Eu stiind-o acasa cu copiii, va imaginati in ce stare eram cand i-am spus: “Zi mama, ce nenorocire, ce s-a intamplat?”
“S-au tuns fetele.”
Am izbucnit in ras. Ea: ” Nu rade mama, ca nu-i de ras. S-au tuns rau de tot. Doar cateva minute am lipsit din atelier si cand m-am intors, era randul Soniei sa fie clienta.” I-am zis sa se linisteasca, ca daca asta-i nenorocirea, nu-i mare lucru. O rezolvam cand vin eu acasa. Si m-am dus.
In fata portii mai multi copii se jucau ceva. Intre ei disting o fetita, careia parul in luneca frumos pana spre umeri si nu avea breton. Adica Continue reading Mergem la Ciufolici
Pentru ca nu ne-am adaptat inca la ora de vara, ne-am trezit super-tarziu. Of, e luni, ne asteapata o saptamana plina de zile lucratoare. 😀 Am facut totul pe repede inainte si am intrat in garaj la 7.55 Ne-am urcat in masina cu catel, cu purcel, genti si ghiozdane am facut o mica criza de nervi ca toate CD-urile mele erau imprastiate pe bancheta din dreapta, m-am linistit pana a deschis tata usile de la garaj si am dat la cheie. Nimic 😀 Deja gandurile negre se adunau, am mai pus o data contactul. Tot nimic. Era clar.
Monstrii ( vedeti de ce le zic eu monstrii?) se jucasera in masina vineri seara, ascultasera muzica, si lasasera Continue reading Daca e luni e tragic
Odinioara
Erau tineri amandoi si cam de aceeasi varsta. Baiatul era imbracat cashual usor neglijent, dar o tinea de mana. Era a lui. Ii confirmase chiar ea, cu un suras usor melancolic, aruncat din coltul buzelor. Fata plutea parca intr-o rochita de bumbac inflorata, cam decoltata pentru vremea de afara. Asa ii spusese mama cand sa iasa pe usa si ii daduse in fuga un sal, sa-si acopere cu el umerii si decolteul. Mergeau la plimbare si cine stie, poate or sa intre la un film sau la o piesa de teatru. Erau amandoi si doar asta conta acum.
Peste 5 ani
Erau amandoi cam de aceeasi varsta. Barbatul era imbracat cashual si o tinea de mana. Era a lui. Ii confirmase chiar ea, cu o saptamana in urma, in fata ofiterului starii civile, cu un suras usor melancolic, aruncat parca din coltul buzelor. Femeia plutea parca intr-o rochie de bumbac deschisa la culoare, cam decoltata pentru vremea de afara. Bine ca avea cu ea, salul pe care il pusese mama in bagaje, cand se pregateau sa plece in calatoria asta de vis. Mergeau la plimbare si cine stie, poate or sa intre la un muzeu sau la o corida. Erau amandoi si asta conta acum.
Peste inca 10 ani Continue reading Amandoi