Fusese corijent de doua ori in viata. Prima data in clasa intai, cand invatatoarea accea mica si uscativa, de ziceai ca-i un copil de-a opta, a refuzat cu incapatanare sa-l treaca la desen. Auzi tu, la desen! Niciun copil de clasa intai nu mai ramasese vreodata corijent. Ceea ce o nemultumise pe uscativa era faptul ca el facea desenul negru. Simplu. Colora foaia in negru. Cand era intrebat ce reprezinta, spunea intruna, mister. Invatatoarea l-a avertizat mereu ca, daca nu dezvaluie intr-un desen misterul, nu trece clasa. A inteles asta doar vara tarziu, cand ceilalti baieti munceau cu parintii la camp si el mergea la scoala. A stiut ca misterul il ajuta sa scape de munca si a mai inteles ca invatatoarei ii place sa-l invete carte. A trecut de clasa intai, pictand un om chel cu haine lalai, trei fire de par in cap si pantofi cu varfuri indreptate in directii diferite.

De a doua corijenta nu-si mai amintea cum o trecuse, stia doar ca fusese mult mai tarziu in anii terminali, cand  profesorul de franceza il vazuse sarutand o fata, in curtea scolii. L-a lasat corijent, dar la trecut clasa pana la urma. Macar daca fata ar fi meriat, insa era urata si rea, iar el o sarutase pentru ca pierduse un pariu.

Acum era si el profesor de logica si nu intelegea cum un elev care are note bune la toate materiile va ramane corijent tocmai la logica.  Inexplicabil. Si totusi atat de logic.  Nu, nu-l va trece….nu merita. Ce-i pasa lui? Nu merita si basta.

Continue reading Profesorul