Daca ar fi sa adunam toate articolele scrise vreodata pe bloguri despre trafic, cred ca s-ar face de-un roman in 20 de volume macar.
Hai sa mai adaugam unul, petrecut in dimineata asta in Bucuresti, pe traseul Bulevardul Burebista- Mihai Bravu- Calea Calarasi- Popa Nan…..Romulus.
Spark-ul meu s-a imprietenit cu o Dacie 1310 (cum altfel). N-ar fi ridicat si el ochii mai sus. 🙁
La bunica la Pitulati in judetul Braila, malul raului Buzau este in unele locuri nisipos ca o plaja virgina. Din loc in loc sunt insa tufe de ciulini. Cum ar spune Panait Istrati – Ciulinii Baraganului. Eu ii stiu de cand eram copil si i-am regasit si anul trecut un pic mai desi decat altadata.
Eram parca din alt film noi cu umbrela noastra Pepsi Cola cu lada frigorifica si slipuri de firma, printe ciulini. Restul privelistii insa e foarte misto, apa e numai buna de scaldat, are nisip Buzaul pe fund in zona aia, nu pietre, nu namol.
La cca. o suta de metri de noi fetele, baietii se incapatanau sa prinda peste. Nu le-a fost usor dar nici imposibil. Au prins vreo cativa bibani si doi trei somni. Carnea de somn e delicioasa iar oasele se pare ca le-a dat altui peste, lui ramanandu-i doar sira spinarii. 🙂
Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. El spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa : acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie. Continue reading 11 august
Mai tineti minte cand v-am povestit cum ne-am luat wii?
Ieri pleaca Sorin cu un prieten pana la Auchan sa-si ia o sursa pentru calculator. Daca tot a facut drumul, l-am mai rugat sa-mi ia si mie cate ceva, gen saci de plastic si hartie igienica.
Ma suna domnu’ de la magazin si-mi spune ca a vazut un cuptor cu microunde la oferta speciala, ca-i super ca e nu stiu cum , ca face nu stiu ce. Bun, ii spun, e bine de stiut.
Pe vremea cand, acum vreo 3 ani si jumatate, primisem de la serviciu un Tico jigarit si vai de mama lui, spalam masina aia in fiecare saptamana. Fie iarna, fie vara, in fiecare sambata dimineata eu erau in fata portii cu furtunul si tot ce-mi mai trebuia si bagam ca berila la spalat ragalia. E adevarat ca era si alba masina si se vedea jegul pe ea dar eu cel mai mult insistam inauntru. Nu mergea nimeni in afara de mine cu ea, dar mie mi se parea tot timpul ca-i murdara si o spalam saptamanal, cum va spuneam.
Dupa vreo sase luni, s-au luat la firma doua spark-uri noi. Pentru rezultate deosebite in campul muncii ca nu vroiau sa plec prea curand, patronii s-au hotarat sa-mi dea mie unul din ele. Nu va spun ce mandra eram, desi nu era prima data cand primeam o masina noua de la serviciu.
Mi-am zis eu atunci, ah sa vezi ce curata si frumoasa am sa tin eu masina asta. Au trecut deja trei ani si am spalat masina de 15-20 de ori cu tot cu spalarea de azi.
Acum ca a inceput si weekendul sa ne apucam de treaba, zic.
Ce dormit pana mai tarziu, ce cafea bauta in tihna, nimic. M-am trezit un pic mai tarziu decat trebuia si trebuia credeti-ma. La noua era musai sa fiu in gara de nord sa-mi conduc unchiul care tocmai sosise aseara de la Bruxelles. Da, da, fix de la Parlamentul European, imi pare rau ca nu am oprit cateva poze sa va arat. Nu, Eba nu era in poze.
Printr-un concurs fericit de imprejurari am ajuns totusi la timp la gara si l-am imbarcat. Adica el si-a luat bilet si a urcat in tren, eu doar l-am insotit in stilul “Ba tu stii ce-i nepoata-mea…? Bodyguard.”
Aseara am spalat masina. Mai ales pe dedesubt. 🙂
Da, ca majoritatea bucurestenilor am avut si eu treaba in oras fix cand a inceput ploaia. A facut intr-o ora un drum de douazeci de minute, iar pe la Palatul Copiilor am traverat un lac de cel putin 40 cm. In timpul asta ascultam la radio cum oamenii se plangeau de canalizarile din Bucuresti. 🙂
Asta n-a fost nimic. Dupa o ora jumate cand am iesit iar in strada am vazut Lacul Bucuresti. Un lac imens cat un oras, cu insule mici si dese.
In 03.08.2009 s-a implinit un an de cand am inceput sa scriu pe blog. Am ratat data evident, da’ ce va asteptati de la o baba senila ca mine. Important e ca ţiu inca minte lucruri, cu o marja de eroare de 3 zile. 🙂
Primul data am scris gradina zoologica si de atunci am mai fost cca 400 de posturi.
Multi au spus ca ma voi plictisi repede, ca ce castig daca scriu pe blog, de ce-mi pierd timpul, etc…. Vreau sa va spun ca scrisul asta pe blog este unul dintre cele mai misto momente ale zilei.
Ma surprinde dezinteresul pentru viata al semenilor nostri, care cred ca au pe fiecare umar cate un inger pazitor care vegheaza pentru ei.
Nu stiu, poate ca unii chiar au pe cineva care sa le poarte de grija dar oameni buni, cand traversati strada, asigurati-va. Cand va sfatuiesc sa va asigurati nu ma refer exclusiv la a va face o asigurare de viata, ci la a va uita in stanga prima data si apoi in dreapta, pentru a fi siguri ca nu traversati pentru ultima data.
Imi este ciuda pe pietonii care pornesc cu capul in pamant pe trecere si nu-l ridica decat dupa ce urca pe trotuarul de vis-a-vis. As fi foarte curioasa sa fiu in momentele alea in mintea lor sa aflu ce gandesc. Ori spun o rugaciune pentru ca s-ar putea sa constientizeze ce fac, ori murmura in gand ” opriti dreaqu ca eu sunt pe trecere si am tot dreptul sa trec”, ori probabil ca nu isi dau seama ca sunt pe strada (sosea) si se comporta ca si cum ar fi pe trotuar.