Sandi Thom-I wish i was a punkrocker
Asculta mai multe audio Incredibil
Bronșită. Tuse. Antibiotice.
Bronșită rea. Tuse seacă. Ceaiuri. Antibiotice. Școală. Pregătiri pentru școală. Tuse.
Author: Nina
Salutul în trafic
Conduc mult. De-a lungul timpului m-am întâlnit cu toate tipurile de şoferi, unii agresivi, alţii liniştiţi (prea liniştiţi) , unii începători, alţii profesionişti, etc. Am învăţat să-i tolerez pe unii şi să-i consider parteneri de trafic pe ceilalţi.
Şofatul este în cele din urmă, o rutină necesară. Unii o fac cu pasiune, alţii stresati şi majoritatea degajaţi.
Din toate senzaţiile prin care trece un şofer în trafic, mie îmi place mult şi-mi dă o senzaţie de bine, salutul din trafic. Ridicarea mâinii celuilalt în semn de mulţumire pentru că i-ai înlesnit lui trecerea, în condiţiile în care aveaţi amândoi aceleaşi drepturi sau şi mai frumos, când tu ai prioritate şi-l laşi totuşi pe celalalt să treacă.
Ştiaţi că…
Am auzit zilele trecute la radio o emisiune în care frazele începeau cu: ştiaţi că…? Ce mi s-a părut foarte mişto a fost că şi cei care intrau în direct trebuiau să-şi înceapă frazele tot cu: ştiaţi că…..?, spunând ceva ce ştiau ei şi probabil publicul larg nu ştia. Nu erau chestii personale, gen “Ştiaţi că am pe mine bluza portocalie?” 😀 ci lucruri interesante de aflat şi de către ceilalţi.
M-am gândit să vă provoc şi eu pe voi şi să vedem la sfârşitul zilei dacă aflam ceva lucruri interesante în felul acesta.
Încep eu şi adaug ce spuneţi şi voi, cu link, desigur. 🙂 Continue reading Ştiaţi că…
Copiii si sportul
Laura Paussini – Se Fue
Asculta mai multe audio Muzica
Am văzut în dimineata asta un grup de copii cu echipamentul de sport în ruxăcele şi cu o voioşie pe chip, pe care n-am mai vazut-o de mult la oamenii de pe stradă, fie ei chiar şi copii. Ăştia mici de azi se duceau probabil la antrenament. Mi-am amintit atunci cu plăcere şi multă, multă nostalgie……
O fetiţă de grădiniţă făcea sport. Gimnastică. Profesoara stătea cu ea în bloc, o văzuse la joacă cum o imita pe Nadia şi Teodora şi s-a gândit că-i păcat să nu facă acrobaţiile alea într-o sală echipată corespunzător. Cariera ei de gimnastă a durat trei ani, fară competiţii, fară premii, doar cu antrenamentele şi câteva spectacole demonstrative.
Până când?
Am câteodată o stare în care îmi vine să plec pe o insula pustie (a se citi, loc nepopulat) împreună cu ai mei. Dacă acum un an-doi starea asta se instala o data, de doua ori pe an şi ţinea maxim trei zile, acum din păcate (sau din fericire) am cel puţin o zi pe săptămână (care nu-i niciodată în weekend 😀 ) în care vreau să nu mai ştiu de nimic şi de nimeni şi să plec în lume.
M-am săturat de România! Cel mai mult mă afectează nu impozitele uriaşe, nu sutele de taxe pe care le inventează de la o zi la alta guvernul. Nici măcar schimbările de la educaţie nu mă afectează aşa de tare cum simt că-mi mănâncă energia, timpul şi sănătatea, sistemul nostru sanitar.
N-o să vă spun eu acum cum stă treaba, o vedeţi şi voi zilnic la ştiri, o auziţi povestită de colegi, prieteni sau părinţi, dar credeţi-mă până când nu eşti chiar tu cel care o paţeşte şi până nu simţi pe pielea ta cum stă treaba, ţi se va părea totul, o poveste tristă, peste care treci în maxim câteva ore.
De luni
Am nevoie de odihnă. Urgent.
Nu mă luaţi că azi e luni şi se presupune că-s odihnită, că nu ţine. Vreau să mă odihnesc, mai cu seamă pentru că începe şcoala în curând şi eu nu-s pregătită. Da, ştiu că nu eu încep şcoala, dar chiar şi aşa, tot trebuie să-mi fac curaj.
Am auzit că fetele vor avea o învăţătoare nouă (a treia de la începerea vieţii de şcolar) şi vor fi mult mai mulţi în clasă (ceea ce nu-i neapărat mai rău, până acum erau doar 13 copii) şi sunt sigură că le mai aşteaptă şi alte surprize. Noroc că lor le plac surprizele. 😀
Dacă las deoparte faptul că începe şcoala, tot îmi mai rămâne ceva de rezolvat. Tusea. Am o tuse tâmpită care nu-mi dă pace. Nu-i porcină că am verificat, e doar enervantă şi dacă nu-i fac urgent ceva, cred că se tranforma in pneumonie, şi asta e tot ce-mi lipseşte la momentul asta. De aceea azi imi fac timp şi merg la doctor. Ce-o fi, o fi.
Aseară am visat că eram google. Vă dați seama cât de odihnită sunt acum?
Toată lumea dorea să știe câte ceva, iar eu cunoșteam multa lume. Ce spun eu multă? Cunoșteam pe toată lumea și mult, foarte mult din trecutul acestei lumi. Interesant era că știam ceva și din viitorul ei. Al omenirii, desigur.
Aveam niște brațe extrem de lungi și multe, multe capete. Adică tot capul meu era dar multiplicat. Aveam probabil alt creier că prea le știam pe toate. Partea bună e că nu mă simțeam la capătul puterilor, datorită tuturor celor care vroiau să știe ceva și mă întrebau pe mine. Nici vorbă de așa ceva. Le răspundeam tuturor și așteptam noi și noi intrebări. Mă bucuram nespus când primeam întrebările astea și știam răspunsul la toate, la cele mai multe știam chiar o mulțime de răspunsuri. E adevărat că nu toate erau fix ce-l interesa pe cel ce căuta.
Partea mai puțin plăcută consta în faptul că în 75% din cazuri, primeam întrebări cretine, venite de la oameni inutili. De exemplu unu m-a întrebat: “Care este sexul miresei?”. Acu, eu nu aveam de ales și trebuia să-i dau și lui câteva variante de răspuns. 😀
Murături, varză, ceva?
Pe vremuri aveam balconul plin de conserve pentru iarna. Murături, celebrele gogonele, gogoşari în oţet, gogoşari umpluţi cu varză tocată, castraveciori, zarzavat, compoturi, gemuri, dulceţuri, bulion, zacuscă şi evident butoiul cu varză.
Era lege. Toată lumea avea aşa ceva, dacă nu aveai balconul plin de astea, însemna că nu eşti om gospodar. Dacă la Crăciun puneai şi un borcan cu carne prăjită în untura porcului proaspăt tăiat, eventual fix în faţa blocului, ca să vadă vecinii, erai un fel de guru printre locatari. Desigur, se putea continua cu afumatul şuncii într-un butoi, tot undeva in jurul blocului, dar asta e drept că se intâmpla mai rar. Deh, nu tuturor le place afumătura.
E adevărat că iarna nu prea aveai de unde lua aşa ceva şi era cam musai să-ţi faci aprovizionarea de cu toamnă. Iernile erau mai grele şi erau mai uşor de trecut cu cămara plină.
Sonia are un copil imaginar
Soniei ii plac foarte mult copiii. Cand era mai mica ii spusese bunica ca a fost adusa de barza. Intre timp s-a mai documentat, a mai vorbit cu mine, cu sora ei, cu alti adulti chiar, si a ajuns la concluzia ca ei, copiii, se nasc. Stie acum, aproape exact, cam cum sta treaba si cu o saptamana in urma si-a pus in gand sa aiba si ea un copil, intrucat eu nu mai vreau sa-i fac o fratioara pe care sa o plimbe cu caruciorul pe strada, asta fiind distractia suprema a unei surori de 10 ani.
Am uitat sa va spun ca are un babyborn (o papusa, pe care o hranesti si evident o schimbi) caruia ii cumpara pampers de la magazin. Doua pe zi. Numai ca acum e criza si nu prea mai face ea rost de bani pentru scutece prea usor, asa ca vrea un copil imaginar. Mi-a spus: “Mami, un copil imaginar e mult mai usor de crescut. Plange doar cand vreau eu si nu face pipi niciodata.”
In urma cu doua seri, vine Iulia plangand, ca sora ei nu o lasa sa doarma la ele in camera. Intreb: “De ce? ”
Becali, acest Tanase Scatiu al vremurilor noastre
Becali se gandeste sa candideze si la presedentie. E probabil pentru el, un nou prilej de a aparea in presa si de a face circ.
Gandindu-ma la Becali si la politica, mi-am amintit de Tanase Scatiu, boierul parvenit din “Viata la Tara”. Exista niste asemanari uimitoare intre personajele astea doua si sunt curioasa pana unde vor merge destinele lor in paralel.
Si Becali si Scatiu s-au nascut saraci si au fost toata viata complexati din cauza asta.
Continue reading Becali, acest Tanase Scatiu al vremurilor noastre