Pentru că săptămâna trecută am primit de la Ada premiul acesta:
![premiutoamna[1]](https://www.toane.ro/wp-content/uploads/2009/10/premiutoamna1-300x225.jpg "premiutoamna[1]")
şi azi de la Tanti Jeni acest cadou: Continue reading Daruri şi premii
Author: Nina
E simplu să-l conving
Un computer nou. Da, asta îi trebuie lui. Mai rămâne să-l conving că e cel mai bun lucru pe care şi-l poate lua acum.
In primul rând vine iarna şi in lipsa mea, va petrece mai mult timp în casă. Nu va mai sta toata ziua la terase şi astfel va economisi zilnic cam 50 de lei. Rămânându-i atât, în 30 de zile va avea bani de un Sistem IT MYRIA X GAME V4 exact ca al meu. Dar cum să-l fac să vină in fiecare zi de la job direct acasa….
Am gasit… i-l împrumut eu pe-al meu. Cum ce? Sistemul. Şi aşa va sta degeaba cât timp eu voi fi plecată. Cum cine? Sistemul. Aşa măcar, atunci când mă voi întoarce, fiecare dintre noi va avea câte un calculator performant cu ajutorul căruia nu vom simţi serile friguroase de iarna şi timpul va trece mai uşor.
Stâlpişorii
Nu ştiu ce aţi făcut voi în weekend, dar eu am vopsit stâlpişori.
De vineri seara începând şi până sâmbătă târziu, am dat cu pensula în sus şi-n jos pe stâlpişori. Am făcut mâncare, am vopsit câţiva stâlpişori, am scris ceva pe blog, am mai vopsit caţiva stâlpişori, am fost în parc cu copiii, am mai vopsit ceva stâlpi, etc… N-am terminat. Am în total fo 200 de stâlpişori de vopsit. Nici jumătate n-am terminat. M-au rupt.
Nu e greu să-i vopseşti, dar toţi, absolut toţi trebuiesc daţi şi pe partea din exterior, chestie care se poate face, doar stând cu capul în jos peste balustradă. 😀 Deci da. Am febră musculară peste tot. La absolut toţi muşchii.
Cumpărături făcute cu cap
Nu, n-am ajuns la Real până la urmă ieri, dar am ajuns la Tanti Lucica, un fel de Matuşa Tamara încă în viaţă, o femeie de nota 20, de care îmi place mult. Are 63 de ani, cred, nu ştiu exact, pentru că nu vrea să zică şi sincer nu m-ar ajuta la nimic să ştiu amănunte de genul ăsta. 😀
De fiecare dată când merg la ea, mă primeşte cu multă căldură, cu cafea şi biscuiţi. Ieri i-am zis că vroiam să ajung la Real să văd cam cum sta treaba pe acolo şi ea mi-a spus că nu-i nevoie, îmi povesteşte ea. Şi mi-a mai spus că la hypermarketul ăsta să merg numai când am ceva de luat, nu aşa “să văd eu, cam cum stă treaba” că cică acolo sunt oameni mulţi, care mai de care mai ocupaţi. Aşa că m-am aşezat confortabil în fotoliu şi am ascultat povestea Realului, povestită de vecina lui (da, Tanti Lucica locuieşte vis- a-vis de magazin), care-l cunoaşte şi pe dinafară şi pe dinăuntru ca nimeni alta:
“Nu ştiu cum se face, dar tu ai venit la mine să mă întrebi de Real exact în ziua în care Real Vitan (magazinul de peste drum) împlineşte doi ani de la inaugurare. O fi coincidenţă, o fi altceva…. Ei bine, de acum doi ani de când s-a deschis, eu n-am mai avut nevoie de cheltuieli suplimentare, în afara celor două zile pe săptămână în care intru în magazin. De fiecare dată îmi fac liste de acasă, cu ce am nevoie şi sunt foarte mulţumită de felul în care au evoluat lucrurile. Bugetul meu are numai de câştigat şi reuşesc ca din pensie să pun deoparte în fiecare lună câte ceva. (de asta îi spun eu ei, în glumă, mătuşa Tamara 😀 )
Gândire de gospodină
Dacă voi aţi vedea imaginea asta
într-o vitrină, iar oalele, tigăile şi cratiţele, Thomas Rosenthal din poză, ar fi reale, nu vi le-aţi dori? Gospodina din mine a înviat când le-a vazut pe toate la un loc şi gândurile au luat-o razna:
Am plecat la hypermarketul real să le văd cu ochii mei şi să mă conving că sunt adevărate. Vă povestesc apoi şi vouă , că cică tre’ să scriu ceva despre Real şi încă n-am idee ce. 😀
Solomon
Era crescută la oraş, dar se născuse într-un sătuc din deltă. Vacanţele le petrecuse la bunici şi avea pentru aceştia şi pentru felul în care ei înţeleseră să-şi trăiască viaţa un mare respect.
Acolo în sătucul din deltă l-a întâlnit prima dată pe Solomon. O pasăre mare, vorbitoare, înţeleaptă şi mereu prezentă atunci cînd avea nevoie de ea.
Gândeşte pozitiv
O zi frumoasă de toamnă în care am nevoie să gândesc pozitiv. Ok, am nevoie tot timpul să gândesc pozitiv şi în general o fac. 😀 Voi?
Nu-mi amintesc ca vreodată, să-mi fi folosit la ceva, faptul că mi-am facut griji. Deci da. E important în orice situaţie ai fi, să gândeşti pozitiv. Exemplu:
Azi am participat la o sedinţă, în care fiecare trebuia să prezinte cât a rezolvat dintr-o tema dată saptamana trecută. Ieri eu încă nu aveam nimic făcut.
Ce ţi-e şi cu fetele astea
Am încurcat-o. Fetele s-au făcut mari.
Pentru că se apropie iarna, le-a luat Sorin (soţul meu) la fete nişte geci foarte, foarte mişto, groase, dintr-un material belea, etc. Numai bune de ele. Aseară fetele s-au probat, s-au uitat în oglindă, ce mai, ca nişte domnişoare. Toată lumea mulţumită.
Dimineaţă, când îmi era lumea mai dragă şi nu eram nici în întârziere prea mare, o vad pe Sonia că se dezbracă de geaca şi o aruncă cât colo. 😀
– Ce-ai fată? o întreb.
Am nevoie de….
….pentru ca blogul acesta al meu să fie de nota 10.
După cum ştiu deja cei doi cititori care urmăresc blogul ăsta încă de la început, am câştigat prin mai 2009, la un concurs organizat de hotcity, un domeniu.ro şi hosting gratuit pentru un an de zile de la Blogway, un produs creat de Hostway , special pentru bloggerii care nu vor să-şi bată capul cu detalii tehnice, de tipul achiziţiei de domeniu, hosting sau teme de WordPress.
Acum că am intrat în lumea bună, a posesorilor de domeniu propriu şi am hosting asigurat, mai sunt câteva lucruri de pus la punct la acest blog. Între noi fie vorba, de fapt nu mai e nimic de pus la punct, totu-i perfect, dar o să inventez acu’ ceva. 😀
In primul rand am si eu o mare rugaminte. Am nevie de un favicon. Ştiţi ce-i ăla, nu? Exact. E poza aia mică, mică care apare înainte de http la adresa blogului. Am făcut eu un desen frumos (strict din punctul meu de vedere) şi nu reuşesc să-l pun acolo. Am scris până şi la Blogway care mi-au răspuns promt, spunându-mi că dacă tema nu permite, va trebui să aştept până pun ei la punct un plug-in pentru asta. Deci aştept…. 🙁
Pentru că și mașinile trebuiau să poarte un nume
Îmi amintesc ca am văzut odată un film, cu un bătrân un pic nebun, care citea în fiecare zi în ziarul local doar reclama celor de la Toyota:”You want it – You got it – Toyota!”. Atât. Apoi, daca cineva vorbea cu el, răspunsul lui era invariabil: “You want it – You got it – Toyota!” Până la urmă, bătranul este sunat de organizatorii unui concurs, nu mai știu cu ce ocazie. Ce credeți că l-au întrebat? Exact. Care-i sloganul celor de la Toyota? “You want it – You got it – Toyota!” a fost raspunsul cât se poate de senin al moșului, care s-a pomenit câștigand astfel un automobil Toyota.
Mi-a placut așa de mult, încât o perioadă, când mă bloca cineva cu câte o întrebare, îi raspundeam: “You want it – You got it – Toyota!” Sigur că nu mi-a trecut prin cap ca-ș putea avea norocul bătrânului.
Între timp, sloganul s-a transformat în unul și mai mișto: “Today Tomorrow Toyota” Like future, you know?
Continue reading Pentru că și mașinile trebuiau să poarte un nume